Actualitate
Ne-am nimicnicit !/ ”Obârșie și perenitate„ (II)
In EDITORIALUL din data de 27.04.2018, „Ne-am nimicnicit !”, am precizat că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Am specificat ca, pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră.
Paul Anghel : ”Obârșie și perenitate II„
Urmare articolului publicat deunazi cu privire la noi, romanii, va rugam a citi serialul urmator. Materialul, daca il veti intelege, va va aduce un castig spiritual coplesitor mai mare dacat sa cititi aiurea vreo „investigatie” potrivit careia Iohannis a devenit spaima pisicilor cand apare la TV.
Dar, paralel, cu românii se va petrece şi un alt proces. Ei vor descoperi, în afara Romei, o altă sursă exterioară, pe care o vor revendica orgolios: Bizanţul şi moştenirea lui spirituală. Nu vor face altfel balcanicii şi slavii răsăriteni, toţi slavii ortodocşi construindu-şi în acest mod o obârşie spirituală, întemeindu-şi strălucirea din varii epoci pe această moştenire. Românii pun însă o surdină acestui patos şi un accent despărţitor: ei se consideră descendenţii direcţi ai celei de a doua Rome şi purtători în filiaţie neîntreruptă ai moştenirii, printr-un Byzance apres Byzance, care s-ar fi desfăşurat şi la ei, prin aportul lor nemijlocit. Cele două Rome intră în conflict în conştiinţa lor culturală (Cantemir exprimă desăvârşit această opoziţie, astfel încât elenistul Al. Elian notează, într-un studiu: „E interesant de remarcat că zelul antiroman pe linie religioasă al lui Cantemir este compensat de o fervoare prolatină pe linie naţională“), dar orgoliul rezolvă fericit opoziţia printr-o reprezentare bicefală: prima Romă indică apartenenţa la o etnie, cea de a doua Romă la o spiritualitate, iar spiritualitatea, conştiinţa autonomiei acesteia, au condus, odată cu epoca modernă, spre căutarea surselor interioare. Cine sunt românii în fond, ce alt mit cultural propun?
Din păcate, aici, la noi, lipseşte dovada literară a momentului de fuziune cu băştinaşul al cărui profil se pierde într-un fantomatic aproape absolut. Epoca post-romană n-a dat în Dacia un cronicar precum, pentru sud-americani, Garcilaso de la Vega – „El Inca“, prin pana căruia să se recupereze fondul vechi, iar absenţa unui echivalent al acelor Comentarios reales: el origen de los Incaş a întârziat enorm procesul recuperării surselor interioare. Până la Vasile Pârvan, care creează protoistoria, nimeni – cu excepţia Stolnicului Cantacuzino – nu face caz de aportul aborigenului, printr-o strategie simplă: sursele exterioare impuneau o faimă, consolidau un orgoliu de nobleţe, ofereau un simbol universal de recunoaştere. Un simbol – ceea ce înseamnă transparenţa simbolului, deci capacitatea acestuia de a şterge distincţiile, particularităţile, autonomiile, de unde riscul despersonalizării în categorii universale. România îi cuprinde pe toţi romanicii, Bizanţul îi include pe toţi moştenitorii spirituali, indiferent de etnie, această obedienţă orgolioasă se răzbună până la urmă. Procesul despărţirii de sub tutela universalului, în ceea ce priveşte etniile, e însă general în cultură: sud-americanii devin după emancipare nehispanici – peruani, venezueleni, mexicani, chilieni, cubanezi ş.a.m.d.; e general şi în ceea ce priveşte spiritualitatea: creştinismul european se divide naţional, budismul asiatic se fracţionează în culturi locale, islamul, la rându-i, se ramifică după tulpini, cu voinţa de a împărţi în fragmente mitul comun (Umma) şi de a-l afirma prin construcţii actuale şi originale (islam arab, iranian, maghrebian etc). Se sondează spre obârşii, se renunţă la orizontalitatea căutărilor, se emancipează un orgoliu de alt tip, vertical.
Aceasta ar răspunde, într-un fel, desfiinţării ideii de centru, prizonieratului culturilor faţă de un centru cultural exterior, iradiant. Ideea a avut mai ales o rezonanţă europeană, ea e ridicată la nivel de doctrină în Renaştere (toate Renaşterile europene se revendică din cea italiană, aceasta însăşi se revendică din Elada), dare vizibilă şi în marile culturi asiatice, unde centre culturale (spirituale) de prestigiu ţin sub tutelă regiuni vaste, cu populaţii eterogene. Ideea lipsei de centru e proprie doar culturilor arhaice, egalitare şi autonome, care refuză „doctrinar“ exteriorul, ideea de centru fiind plantată în chiar şinele fiecărei entităţi. (O comunitate nu se poate constitui – teritorial, spiritual, mitic – decât prin fixarea unui axis mundi, care îi aparţine, în jurul căruia gravitează generaţiile, dincolo de raza căruia se află lumea neorganizată, gregară, haotică, sau alte comunităţi, cu alte axis mundis). Culturile arhaice, ca şi mai târziu culturile folclorice, cunosc o imensă superbie naivă a unicităţii, care, pe un anume plan, le proiectează în major: de la ele începe şi se sfârşeşte lumea. Nu se poate pretinde că procesul de dizolvare a ideii de centru, desfăşurat cu contrapartea lui, emanciparea culturilor, proces în plină contemporaneizare, reprezintă o reactualizare a ideii arhaice, dar se poate sublinia coincidenţa, mai mult chiar, se poate remarca faptul că această recentă descoperire a etnologiei şi istoriei culturii coincide cu epoca actuală a afirmării naţionale a culturilor, cu sondajul metodic spre sursele lor prime.
Demersul acesta se naşte firesc din nevoia de demarcare, din stringenţa arzătoare de a ieşi de sub dictatul unei universalităţi care înstrăinează şi de a întrona o universalitate familiară. Aceasta presupune, în absolut, inversarea raportului de dependenţă faţă de universal, într-un raport – nu de independenţă!, ci de subordonare a universalului, de aducere a acestuia la şinele nou descoperit. De fapt, însăşi chestiunea universalului trebuie scoasă din abstract, în realitate fiind vorba despre altceva, despre centre, valori sau culturi care se substituie universalului, propunându-se ca modele exclusive şi exclusiviste. Cineva spunea că o naţiune (cultură) nu e mare dacă nu încearcă să se substituie umanităţii. Liniştind lucrurile, sustrăgându-le ideii agresive de imperialism cultural, aceasta înseamnă că o cultură mare e aptă să răspundă în cadrul ei, definitiv constituit, la toate întrebările fundamentale privind omul, lumea, universul, auto-nomizându-se ca univers şi instalându-se în univers ca atare. N-a fost cazul culturii latine, care a trebuit să recurgă la universul grec pentru a-şi constitui în timp un univers precar; în lumea postromană, germanii, francezii, ruşii şi-au construit proprii universuri, aşezându-se succesiv în universal, edificându-se ca centre cu valoare de referinţă.
Se impune în consecinţă un principiu cu valoare axiomatică: emanciparea unei culturi tinere înseamnă accesul la propriul său univers. Toate culturile tinere tributare unor centre, dezvoltându-se sub iradierea unor centre, cunosc – după blestematul orgoliu al obedienţei – nostalgia emancipării, care debutează, semnificativ, printr-un moment de criză. Mai întâi se încearcă smulgerea de sub înrâurirea vechiului centru şi orientarea către un centru nou (românii, în decursul istoriei lor culturale, şi-au mutat simpatiile în câteva rânduri, pendulând consecutiv între sud, nord şi vest). Se încearcă, apoi, după etapele asimilării pripite, definirea mesajului, intervine deci clipa când culturile încep să-şi pună în cauză personalitatea. Acest moment a intervenit în cultura română în plin secol al XVII-lea, mai timpuriu decât la toţi sud-est europenii, mai timpuriu decât la slavii răsăriteni, care vor intra în aceeaşi criză abia în secolul al XlX-lea.
Este semnificativ că această criză de conştiinţă a culturii române se plasează în cadrul general al crizei culturii europene în secolul al XVII-lea, când această cultură, pătrunsă de o primă neîncredere în sine, caută puncte exterioare de reper, luând act de existenţa culturilor neeuropene. (Col (R) Florin Gulianu).
Actualitate
Marea Britanie pariază pe inteligență artificială și forță brută: Londra anunță un plan istoric de investiții în apărare de 298 de miliarde de lire sterline
Într-un efort fără precedent de modernizare a forțelor sale armate, Regatul Unit a publicat noul Plan de Investiții în Apărare (DIP), susținut de o finanțare colosală de 298 de miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani. Această sumă reprezintă o creștere cu 15 miliarde de lire față de estimările bugetare anterioare, semnalând o schimbare de paradigmă în fața amenințărilor globale emergente.
Un buget de criză pentru o lume instabilă: Guvernul britanic urcă cheltuielile militare la 2,7% din PIB
Noul document stabilește angajamente de cheltuieli pe termen lung, având ca obiectiv central atingerea pragului de 2,7% din PIB pentru apărare înainte de sfârșitul acestui deceniu. Aceasta este o creștere semnificativă față de nivelul din 2024, reflectând urgența cu care Londra privește necesitatea de a echipa militarii cu tehnologie de ultimă oră. Dan Jarvis, recent numit secretar de stat pentru apărare, a subliniat în fața parlamentarilor că scopul central al acestui plan este să asigure personalului militar „echipamentele și tehnologia necesare pentru a îndeplini sarcinile dificile care li se cer”.
Dincolo de cifrele brute, una dintre direcțiile strategice clare este impulsionarea achiziției de sisteme autonome. Un fond de 5 miliarde de lire sterline a fost alocat exclusiv pentru tehnologii robotizate destinate utilizării pe mare, pe uscat și în aer.
Revoluție pe mare: Proiectul distrugătoarelor Type 83 este abandonat în favoarea noilor nave de luptă hibride
Marina Regală trece printr-o transformare radicală. Planul anunță abandonarea flotei de distrugătoare Type 83 în favoarea a cel puțin șase nave „hibride”, cunoscute sub numele de nave de luptă comune (CCV). Aceste noi platforme vor înlocui actualele nave de apărare aeriană Type 45 și sunt concepute să funcționeze în tandem cu sisteme aeriene, de suprafață și submarine fără echipaj.
De asemenea, s-a renunțat la proiectul fregatei Type 32. În schimb, guvernul va investi 1,5 miliarde de lire sterline pentru a dezvolta conceptul de „marină hibridă”, bazat pe modelul „cu echipaj unde este necesar, fără echipaj unde este posibil”.
Dominanță aeriană prin tehnologie: Miliarde de lire pentru programul Tempest și noile drone de escortă
În plan aerian, atenția este concentrată pe Programul Global de Luptă Aeriană (GCAP), care beneficiază de o finanțare de 8,6 miliarde de lire sterline. Acest proiect ambițios, realizat în colaborare cu Italia și Japonia, vizează livrarea avionului de luptă de generația a șasea, Tempest.
Mai mult, Londra lansează un nou program pentru aeronave de luptă colaborative (CCA), similar celui din Statele Unite, cu obiectivul de a avea un demonstrator tehnologic în zbor până în 2030. Aceste „drone de escortă” vor sprijini avioanele de vânătoare în misiuni complexe. În paralel, flota actuală de Eurofighter Typhoon va primi modernizări de 1,1 miliarde de lire, iar armata se pregătește pentru sosirea primelor avioane F-35A la începutul anilor 2030. Totuși, nu toate programele au supraviețuit: aeronava de recunoaștere Shadow R1 urmează să fie retrasă prematur din uz.
Blindate moderne și sisteme anti-dronă: Armata terestră primește echipamente de ultimă generație
Pentru forțele terestre, Regatul Unit a alocat 2,2 miliarde de lire pentru noile vehicule blindate Boxer 8×8 și 1,1 miliarde de lire pentru finalizarea producției tancurilor Challenger 3 modernizate. De asemenea, peste 500 de milioane de lire sunt rezervate pentru proiecte de mobilitate ușoară și grea, care vor înlocui vechile modele Land Rover și vor introduce un nou sistem blindat 6×6.
Un capitol esențial este cel al dronelor și contra-măsurilor: 150 de milioane de lire vor merge către vehicule terestre fără echipaj, iar 220 de milioane de lire către Proiectul NYX, destinat construirii de drone autonome înarmate care să opereze împreună cu elicopterele de atac Apache. Totodată, sistemele anti-dronă vor beneficia de o infuzie de capital de 200 de milioane de lire.
Sub finanțare și incertitudine politică: Provocările care pândesc cel mai ambițios plan militar britanic
În ciuda sumelor impresionante, planul nu este scutit de critici. Cele 15 miliarde de lire suplimentare sunt încă departe de cele 28 de miliarde solicitate inițial de oficialii din domeniul apărării, ceea ce lasă goluri de finanțare în anumite programe.
Mai mult, viabilitatea pe termen lung a planului este pusă sub semnul întrebării de schimbările politice de la Londra. În contextul în care Andy Burnham urmează să preia frâiele puterii, rămâne de văzut dacă noul executiv va menține intacte aceste angajamente financiare masive sau dacă planul de investiții va suferi noi ajustări în săptămânile următoare.
Actualitate
Cerul Americii se îngustează: Criza flotei de vânătoare pune în pericol supremația aeriană a SUA
Timp de decenii, strategia de apărare a Statelor Unite s-a sprijinit pe un pilon de neclintit: puterea aeriană. Astăzi, însă, această premisă devine tot mai greu de susținut. Într-un context global marcat de expansiunea militară a Chinei, tensiunile din Europa și instabilitatea din Orientul Mijlociu, Forțele Aeriene ale SUA se confruntă cu o realitate alarmantă: flota de avioane de vânătoare este în prezent cea mai mică și mai învechită din întreaga sa istorie de 78 de ani.
Matematica declinului: Avioanele vechi dispar mai repede decât sosesc cele noi
Problema fundamentală este una de planificare și ritm. În ultimii ani, rata de retragere a aeronavelor uzate a depășit-o pe cea a achizițiilor noi într-un raport de doi la unu. Această discrepanță a împins inventarul sub pragul critic de 1.145 de aeronave, minimul impus de Congres pentru a asigura misiunile primare.
Deși tehnologia noilor aparate este superioară, experții avertizează că performanța nu poate compensa complet lipsa volumului. O flotă restrânsă înseamnă mai puține resurse pentru instruire, cicluri de întreținere tensionate și, cel mai grav, o capacitate redusă de a absorbi pierderile în cazul unui conflict major. Proiecțiile indică faptul că flota va atinge punctul minim în anul fiscal 2028, o fereastră de vulnerabilitate pe care adversarii ar putea-o exploata.
Provocarea din Pacific: Cursa contra cronometru cu arsenalul Beijingului
Urgența modernizării este dictată în primul rând de evoluția rapidă a Chinei. Până la jumătatea anului 2024, Beijingul a depășit pragul de 600 de focoase nucleare operaționale, cu potențialul de a atinge 1.000 până în 2030. Dincolo de arsenalul nuclear, China își modernizează agresiv forțele convenționale, forțele spațiale și capabilitățile cibernetice.
În acest scenariu, o flotă americană în contracție lasă prea puțin loc de manevră. Provocarea nu este doar de a răspunde fiecărei capacități chineze, ci de a menține un avantaj competitiv susținut într-un teatru de operațiuni vast, în timp ce sunt respectate angajamentele față de aliații din restul lumii.
Frontul legislativ: Presiuni pentru un ritm de producție de război
Pentru a stopa declinul, la nivel politic se fac presiuni majore pentru modificarea bugetelor de apărare. Obiectivul este clar: achiziționarea a cel puțin 72 de avioane de vânătoare noi pe an, cu o țintă ideală de peste 100, în funcție de capacitatea bazei industriale.
Dezbaterea actuală nu se rezumă la alegerea între F-35A sau F-15EX, ci la recunoașterea faptului că ambele sunt vitale. F-35A rămâne piesa centrală a capacității de generația a cincea, în timp ce F-15EX oferă raza de acțiune și sarcina utilă necesare apărării teritoriului național. Strategia propusă vizează menținerea a cel puțin 57 de escadrile de vânătoare codificate pentru luptă, considerându-se că orice întârziere în livrarea înlocuitorilor transformă pensionarea avioanelor vechi într-o pierdere netă de securitate.
Statele Unite se află într-un punct de inflexiune: fie accelerează producția pentru a închide „deficitul de vânătoare”, fie acceptă riscul ca o viitoare criză să găsească forțele aeriene insuficient pregătite pentru cerințele câmpului de luptă modern.
Actualitate
Dominanță globală în aviația de luptă: Programul GCAP devine singurul proiect de generația a șasea după eșecul rivalului european
Pe parcursul întregii săptămâni, programul trilateral Global Combat Air Programme (GCAP) a dominat discuțiile de la saloanele expoziționale, zonele de afișaj ale aeronavelor și briefingurile la nivel înalt. După încetarea proiectului rival european FCAS (Future Combat Air System) luna trecută, GCAP a rămas singura inițiativă internațională care vizează un avion de luptă de generația a șasea — exceptând proiectul unilateral F-47 al Statelor Unite — ceea ce a dus interesul publicului și al specialiștilor la cote maxime.
Canada se alătură oficial proiectului, în timp ce alte națiuni europene analizează opțiunile
Fără îndoială, cea mai importantă veste legată de GCAP a fost anunțul mult așteptat conform căruia partenerii proiectului — Regatul Unit, Italia și Japonia — își vor extinde colaborarea pentru a include Canada, deși momentan doar cu statut de „observator”. Acest statut nu implică angajamente financiare din partea Ottowei, dar permite o înțelegere aprofundată a efortului și ar putea conduce la discuții privind aderarea ca partener cu drepturi depline, ceea ce ar include o contribuție industrială semnificativă.
În urma colapsului virtual al programului franco-germano-spaniol FCAS, cauzat de neînțelegerile profunde dintre liderii industriali Airbus și Dassault, au apărut speculații că aceste națiuni — sau cel puțin unii dintre jucătorii lor industriali — ar putea trece în tabăra GCAP. Deși Berlinul ar reprezenta un partener industrial puternic, conducerea Leonardo a avertizat că orice schimbare majoră în structura parteneriatului ar putea cauza întârzieri, în condițiile în care actualul consorțiu este deplin angajat să respecte termenul de intrare în serviciu prevăzut pentru anul 2035.
Costurile programului rămân sub pecetea secretului în faza de concepție
În cadrul discuțiilor recente, directorii companiilor implicate au precizat că este „prematur” să se vorbească despre costurile totale ale acestui efort multinațional, deoarece partenerii se află încă în faza de definire a conceptului. Cifre detaliate vor fi disponibile probabil la finalul etapei de evaluare conceptuală, însă proiecțiile sunt clare, iar costurile sunt estimate a fi competitive, având în vedere că activitățile industriale nu sunt duplicate între parteneri.
Până în prezent, Regatul Unit a făcut un nou angajament de 8,6 miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani, urmat de o investiție comună a celor trei națiuni partenere de 4,6 miliarde de lire pentru a susține faza de design. În ceea ce privește asamblarea finală, o decizie va fi luată în următoarele luni, scopul fiind menținerea unui echilibru de participare egală între cele trei țări, valorificând totodată punctele forte ale fiecărei industrii naționale.
Brontanax, „aghiotantul” digital care va revoluționa sprijinul aerian
Proiectul GCAP nu este conceput să opereze singur, ci va fi însoțit de o multitudine de drone de sprijin, cunoscute sub numele de „wingmen”. Una dintre acestea este Brontanax, un nou demonstrator de tip Combat Collaborative Aircraft (CCA) dezvoltat de BAE Systems, programat să efectueze primul zbor în 2027.
Lansarea Brontanax a fost catalogată drept un „moment istoric” și se înscrie în strategia forțelor aeriene britanice de a deveni prima forță aeriană de generația a șasea din Europa. Deși inițial va face echipă cu avioanele Eurofighter Typhoon, acest aparat feed-uiește direct strategia de integrare a dronelor autonome în viitorul sistem de luptă GCAP.
Un demonstrator supersonic va face trecerea către tehnologia de generația a șasea în 2028
Înainte ca GCAP să intre oficial în serviciu, BAE Systems planifică primul zbor al unui demonstrator de zbor pentru lupta aeriană la începutul anului 2028. Această aeronavă cu echipaj uman și viteză supersonică este vizionată ca o „punte” între tehnologia actuală de generația a patra a Eurofighter Typhoon și capacitățile viitoare de generația a șasea.
Scopul acestui demonstrator este reducerea riscurilor tehnologice critice, producția fiind deja într-un stadiu avansat. Aproximativ 90% din componentele aeronavei sunt în curs de fabricație, iar procesul de asamblare finală va fi lansat în câteva săptămâni. Testele se vor concentra pe validarea capacităților de tip stealth, manevrabilitatea aeronavei și integrarea unor sisteme complexe de propulsie, esențiale pentru a îndeplini cerințele viitoare de amprentă radar redusă. Chiar dacă Italia și Japonia nu au fost implicate direct în dezvoltarea acestui demonstrator, ele vor avea acces la datele obținute pentru a accelera dezvoltarea întregului program GCAP.
O nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor
De la cod roșu la cod penal În România, a devenit un ritual aproape liturgic: când un demnitar intră în...
Republica „SECRET”: cum a secretizat MAI ceea ce scrie negru pe alb în Monitorul Oficial
„Dezvăluie Sindicatul Diamantul”: când totul e public, doar tupeul e clasificat Dezvăluie Sindicatul Diamantul: în Ministerul Afacerilor Interne s-a inventat...
Academia de Haos a Poliției Române: „Jurați credință confuziei!”
Ceremonia absurdului: jurământ cu bilețelul alb în mână Debutul în carieră al promoției iulie 2026 de la Academia de Poliție...
ANP, în căutare de buton „RESET”: de la Autoritate la Folderul JUNK al statului român
„Dezvăluie Federația”: când generalul bâlbâie ordine, barca penitenciarelor ia apă Dezvăluie Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor că ANP...
Curtea de Conturi bate cu ciocănelul în nor: „Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente
Sub cerul României, legea e „sub limita de cuantificare” În timp ce fermierii stau cu ochii în nori și cu...
O nouă „grădiniță de cadre” în Academia de Cămătărie: cum plânge „tăticul” Năsulea la secție pentru custodie, după ce a terorizat IPJ Prahova -„Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX
„Siguranță și încredere” – slogan pentru fraieri, academie pentru cămătari În timp ce cetățeanul de rând tremură la vederea girofarului...
„Unitate pe fluturașul de salariu”: Polițiștii de penitenciare ies în stradă cu halatul alb de braț
Sindicate încolțite: când doctorul și gardianul ajung la aceeași „secție” – protestul Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP, a anunțat cu solemnitatea...
Rulotă fantomă de 70.000 € plimbată prin Europa și parcată în Reșița. Poliția descoperă, hoțul “uită” să o mai ducă înapoi
Autorulotă de lux “evadată” din Spania, găsită la plimbare în Caraș-Severin În România lui 2026, nimic nu mai miră pe...
ANP, mare maestru al selfie-ului penitenciar: când „Poliția bate interlopi, noi pozăm garduri”
MAI dă cu interlopul de pereți, ANP dă cu filtrul pe Instagram În timp ce Ministerul Afacerilor Interne (MAI) își...
Caracatița cu carnet de partid: MEDAT, ministerul în care reforma e doar o glumă proastă
„Prezentul fără perdea”, dar cu draperii groase la MEDAT Istoricul și jurnalistul Marius Oprea avertiza, în rubrica sa „Prezentul fără...
„Transfer în interesul… pilelor” – Cum se teleportează incompetența pe funcții strategice în fix șapte zile lucrătoare
Ingineria transferului: din „fără penali” în „fără concurs” În România anului 2026, „transferul în interesul serviciului” a devenit noua teleportare...
Guvernul „Nu stie, Nu poate, Nu răspunde”. MAI: Bani au fost, voință zero. Restul e fum juridic și contabili de carton
Tăcerea instituțională: 20 de luni pentru două „da” și un „nu” După o sentință a Tribunalului București, un recurs respins...
De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri
Fabrica de ploaie îmbuteliată După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta...
Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache
S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare” Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers,...
GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume
Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul...
-
Exclusivacum 22 de ore
O nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor
-
Exclusivacum 4 zile
„Transfer în interesul… pilelor” – Cum se teleportează incompetența pe funcții strategice în fix șapte zile lucrătoare
-
Exclusivacum 2 zile
O nouă „grădiniță de cadre” în Academia de Cămătărie: cum plânge „tăticul” Năsulea la secție pentru custodie, după ce a terorizat IPJ Prahova -„Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX
-
Exclusivacum 4 zile
Guvernul „Nu stie, Nu poate, Nu răspunde”. MAI: Bani au fost, voință zero. Restul e fum juridic și contabili de carton
-
Exclusivacum 5 zile
De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri
-
Exclusivacum 5 zile
GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume
-
Exclusivacum 4 zile
Caracatița cu carnet de partid: MEDAT, ministerul în care reforma e doar o glumă proastă
-
Exclusivacum 3 zile
ANP, mare maestru al selfie-ului penitenciar: când „Poliția bate interlopi, noi pozăm garduri”