Connect with us

Actualitate

Trista aniversare a unei mari izbânzi

Publicat

pe

(PRELUARE INPOLITICS.RO):

În urmă cu doar câteva zile, ministrul român de Externe în funcţie, veteranul Teodor Meleşcanu, i-a strâns pe foştii miniştri de Externe, începând probabil cu Sergiu Celac, primul numit după Revoluţie, într-un conclav determinat de agravarea evidentă a relaţiilor internaţionale, poate şi de aniversarea centenarului Unirii. Tot foarte recent s-a stins din viaţă, la doar 57 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi diplomaţi români, Mihnea Constantinescu, şef de cabinet şi consilier pentru cinci prim-miniştri postdecembrişti. Adrian Severin, şi el fost ministru de Externe, a publicat un scurt şi consistent raport în care detaliază dificultatea de a face politică externă pentru România postcomunistă, post-Ceauşescu. Într-un text foarte ofensiv („Nevoia solidarităţii naţionale în vremea fragmentării globale”), Adrian Severin ajunge cu analiza şi sinteza aproape la zi, după care… nimic. Viziunea acţiunii concrete a fostului ministru se stinge. Deşi pare să vorbească despre lucruri actuale, fostul ministru descrie mai degrabă acţiunea lui din trecut. Prezentul este, într-adevăr, foarte greu de instrumentat.
Şi nu e deloc întâmplător. Pentru că, după al doilea mandat obţinut cu forcepsul şi păstrat cu forţă externă (vezi referendumul din 2012) al fostului preşedinte Traian Băsescu, România nu pare să mai aibă vreo politică externă. Scopul celor două mandate încredinţate lui Băsescu pare să fi fost chiar acesta : stingerea oricărei politici externe a ţării noastre. Şi poate chiar mai rău. Pentru că „externii” au venit peste noi, au încercat şi de destule ori au reuşit să ne facă şi agenda internă. Spre exemplu, tot de curând, ultraliberalul Guy Verhofstadt, supranumit cândva „Baby Thatcher”, a venit chiar la Bucureşti să ne dea obraznic lecţii şi să ne vâre încă o dată pe gât penibilul raport MCV. Puţini sunt la Bruxelles înalţii funcţionari care au tupeul şi vehemenţa lui Verhofstadt. Poate doar reprezenantul micii Olande, comisarul Frans Timmermans, să-i mai poată sta alături.
Ultimii aproape treizeci de ani, cei de după căderea regimurilor comuniste din Europa, în URSS în primul rând, echivalează cu dereglementarea sistemului bancar şi cu triumful ordinii neoliberale, cu mondializarea (globalizarea) care a fost operată prin OMC, FMI, OCDE (din care România nu face parte), G20, NATO, UE, BIS (de la Basel) etc. În epoca mondializării, cu noua sa ordine neoliberală şi neoconservatoare, au fost prădători sau câştigători şi prădaţi sau înfrânţi. România concurează la locul întâi al perdanţilor în Europa, alături, probabil, de Serbia şi Grecia, cele două surori ortodoxe, şi, mai larg, alături de Libia şi Siria, în Nordul Africii şi în Orientul Apropiat, până mai ieri conduse de dictatori prieteni buni cu Ceauşescu. Mai bine să nu mai înşirăm ce am pierdut noi şi ce au câştigat de la noi marii prădători. Ca şi unii mai mici, dar la fel de vorace. Cel mai grav e că am pierdut o populaţie comparabilă doar cu cea pierdută de Siria, ţară aflată din 2011 într-un devastator război civil, în fapt, un război între marile puteri purtat pe teritoriul său.
Singurele mari realizări cu care se prezintă România la cei 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, aşa costisitoare cum sunt, par a fi aderarea la NATO şi integrarea în UE. În UE cu MCV, fără Spaţiul Schengen, dar, din fericire, cu o monedă naţională, chiar dacă euroizată în exces de Banca Naţională. Nu e însă deloc clar dacă aceste realizări sunt ale noastre sau sunt ale americanilor, germanilor, austriecilor care au venit peste noi ; dacă sunt în avantajul nostru sau sunt, mult mai probabil, în avantajul lor. Pentru că România e o ţară mare, diversă şi foarte bogată. Numai românii sunt din ce în ce mai săraci. La ora Centenarului nu mai e deloc sigur că aceste presupuse mari realizări sunt şi definitive, eterne. UE şi euro scârţâie rău din toate încheieturile, iar comunitatea euroatlantică e pusă în discuţie (armată europeană, taxe, sancţiuni) de o parte şi de cealaltă a Oceanului care desparte Europa de America.
Ne lipsesc dramatic autostrăzile, căile ferate întreţinute, aeroporturi, infrastructura de comunicaţii e încă vetustă şi blochează dezvoltarea economică. Nu avem câteva mari şcoli competitive – e unul din motivele pentru care mulţi tineri dotaţi sau supradotaţi le caută acolo unde le şi pot găsi. Învăţământul în general a fost maltratat de succesive guvernări impostoare, incompetente şi corupte. Spitalele nu par să fi aderat cu adevărat la UE şi nici la lumea contemporană. De altfel, s-a afirmat că nici nu mai suntem capabili să construim mari complexe spitaliceşti, va trebui să aducem din străinătate constructori şi arhitecţi.
La 100 de ani de la Marea Unire şi la aproape 2000 de ani de la sfârşitul tragic al lui Decebal, regele Daciei, geografia, cu munţii, câmpiile, râurile, marea şi fluviul, ne este la fel de favorabilă. Dar suntem din ce în ce mai slabi, mai înstrăinaţi, mai vânduţi şi mai indiferenţi la ce lăsăm moştenire urmaşilor noştri. Fără a înlătura „gunoaiele satelor şi mahalalelor” care populează de peste 70 de ani clasele conducătoare şi fără a aduce în faţă adevăraţi lideri, România va putea chiar să dispară de pe hartă. Mizeria politică s-a rostogolit prea multă vreme ca să putem spera că lucrurile pot fi îndreptate de pe o zi pe alta, cu vreo baghetă magică. „Răbdarea strategică”, evocată la întâlnirea foştilor miniştri de Externe ai României, rămâne încă un concept potrivit pentru dificila perioadă pe care o traversăm. Alternativa e situaţia revoluţionară, insurecţională din Franţa ultimelor săptămâni, a Vestelor galbene (Gilets jaunes), care amintesc frapant de sans-culottes din Revoluţia franceză. Să fi început la Paris noua revoluţie antiglobalistă care se va întinde peste tot şi va ajunge şi până la Prut sau chiar până la Nistru ?
În afară de faptele marilor noştri înaintaşi – Marele Război, acţiunea diplomatică, tratatele, Marea Unire a Transilvaniei, Crişanei, Banatului, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei cu Regatul României –, ce mai sărbătoreşte la 1 decembrie 2018 mărunta, dezbinata şi hrăpăreaţa clasă politică de la Bucureşti şi din ţară ? (Petru Romoşan)

 

Actualitate

NGA alocă 708 milioane de dolari Startup-ului Enabled Intelligence: Viziunea artificială, cheia noii generații de informații geospațiale!

Publicat

pe

De

Agenția Națională de Informații Geospațiale (NGA) a acordat startup-ului Enabled Intelligence un contract masiv, evaluat la până la 708 milioane de dolari pe o perioadă de maxim șapte ani. Parteneriatul strategic vizează antrenarea sistemelor de viziune computerizată bazate pe inteligență artificială, un pilon esențial pentru viitorul informațiilor geospațiale americane.

Programul Sequoia: Etichetarea datelor pentru ochiul AI din spațiu

Sub umbrela programului Sequoia, Enabled Intelligence va furniza servicii de etichetare a datelor. Această sarcină fundamentală permite sistemelor de inteligență artificială (AI) și învățare automată (ML) să discrimineze cu precizie între diverse obiecte în imagini. Concret, efortul implică învățarea sistemelor să proceseze imagini satelitare complexe și să identifice ținte de interes specifice, o capacitate crucială pentru monitorizarea globală.

O investiție record: Cel mai mare proiect de etichetare AI al Guvernului SUA

Efortul de etichetare a datelor reprezintă o capacitate fundamentală, în special pentru vastul program Maven al NGA. Oficialii NGA confirmă că acest contract reprezintă cel mai mare proiect de etichetare a datelor AI al guvernului american până în prezent. NGA a preluat gestionarea programului Maven de la Departamentul Apărării în 2022, integrând astfel această componentă vitală în strategia sa.

Contribuția NGA și parteneriatele strategice

„Contractul SEQUOIA va sprijini activitățile de etichetare a datelor pentru capabilitățile de AI și învățare automată (AI/ML) în domeniul informațiilor geospațiale (GEOINT) în cadrul mai multor programe și direcții din cadrul NGA și al membrilor comunității mai largi a Departamentului de Război (DoW) și a Comunității de Informații,” se arată într-un comunicat de presă emis luni de Enabled Intelligence. NGA, responsabilă cu colectarea și analiza imaginilor satelitare și aeriene, diseminează produse GEOINT, precum hărți 3D, către utilizatori din întregul guvern american, inclusiv lideri ai DoD și comandanți militari.

Un Startup specializat, in miezul securității naționale

Fondată în 2020 și finanțată prin capital de risc, Enabled Intelligence, cu sediul în Virginia, este specializată în etichetarea datelor AI pentru sistemele clasificate. Pentru programul Sequoia, firma a încheiat parteneriate strategice cu giganți precum BAE Systems, Vantor (fostul Maxar Intelligence), Whiteboard Federal și alți jucători importanți din industrie, consolidându-și astfel rolul esențial în modernizarea infrastructurii de informații a Statelor Unite.

Citeste in continuare

Actualitate

Alertă de la supraveghetori: Programul naval de miliarde al Gărzii de Coastă, riscă blocaje și costuri exorbitante

Publicat

pe

De

Un organism de supraveghere guvernamental trage un semnal de alarmă serios cu privire la programul de construcție navală al Gărzii de Coastă, destinat să livreze o nouă clasă de nave esențiale pentru misiuni de aplicare a legii și de căutare-salvare. Biroul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO) avertizează că decizia Gărzii de Coastă de a începe construcția înainte de a avea un design stabil al navelor Offshore Patrol Cutter (OPC) amenință cu „reparări costisitoare” și „întârzieri de program”.

Programul în cauză vizează înlocuirea vaselor învechite cu o nouă clasă de nave OPC, vitale pentru operațiunile de patrulare și siguranță maritimă. Pentru realizarea acestora, Garda de Coastă a contractat două companii: Eastern Shipbuilding Group din Florida pentru faza 1 și Austal USA din Alabama pentru faza 2.

Faza 2: Început sub amenințarea instabilității designului

Conform raportului GAO publicat marți, constructorul din faza 2, Austal USA, și Garda de Coastă au adoptat unele „bune practici” în timpul dezvoltării designului pentru faza a doua, inclusiv revizuiri colaborative care au facilitat decizii rapide. Însă, avertismentul principal al GAO este că „construcția OPC 5 a început în august 2024 fără un design stabil”. Continuarea construcției altor nave OPC din faza a doua înainte de stabilizarea designului, așa cum intenționează Garda de Coastă, „mărește riscul ca și faza a doua să se confrunte cu reparații costisitoare și întârzieri de program”.

Miliarde de dolari și intârzieri cronice

Programul de construcție navală, care prevede achiziționarea a 25 de nave OPC, va costa Departamentul de Securitate Internă (DHS) peste 17 miliarde de dolari. Raportul GAO a fost elaborat la solicitarea Comitetului pentru Transport și Infrastructură al Camerei Reprezentanților.

Anterior, în acest an, Garda de Coastă a oprit construcția a două dintre cele patru nave OPC pe care Eastern Shipbuilding le avea contractate ca parte a primei faze. Mai mult, programul pentru prima navă este întârziat cu cinci ani, conform GAO, semne îngrijorătoare ale problemelor structurale din program.

Faza 3: Decizii premature și lipsa de testare

Serviciul maritim plănuiește un contract pentru o a treia fază „după testarea dacă designurile existente îndeplinesc obiectivele de performanță ale OPC, ceea ce este în concordanță cu politica Departamentului de Securitate Internă”, se arată în raport.

Cu toate acestea, „este puțin probabil ca programul să aibă rezultatele testelor înainte de a începe activitățile de achiziție pentru faza 3, cum ar fi dezvoltarea cererii de propuneri”, se subliniază în noul raport. GAO sugerează că „încorporarea cunoștințelor dobândite din testare – precum și alte practici de vârf în construcția navală – în procesul de achiziție pentru faza 3 ar putea ajuta Garda de Coastă să ia decizii de investiții mai bune și ar putea îmbunătăți punctualitatea livrărilor viitoare de OPC.”

Reacția DHS: Respingere și flexibilitate asumată

Jeffrey Bobich, directorul de management financiar al DHS, a apărat decizia agenției de a autoriza construcția în faza a doua înainte de atingerea parametrilor de stabilitate a designului sugerați de GAO. El a susținut că Garda de Coastă a stabilit „cerințe minime suficiente pentru maturitatea designului înainte de construcție”.

De asemenea, Bobich nu a fost de acord cu o recomandare GAO de a stabili un acord formal privind modul în care atât Marina, cât și Garda de Coastă vor supraveghea activitățile de construcție ale Austal pe viitor. „Garda de Coastă menține că coordonarea existentă cu supraveghetorul de construcție, conversie și reparații este suficientă și prezintă un front unit contractorului”, conform unui răspuns scris inclus în raportul GAO.

Totuși, Bobich a fost de acord cu două recomandări separate: revizuirea obiectivelor de cost de bază ale programului și evaluarea planurilor pentru un contract de faza a treia, ținând cont de problemele apărute până în prezent. „Ca parte a acestei evaluări, orice planuri dezvoltate pentru Faza 3 trebuie să rămână flexibile pentru a ține cont de condițiile în evoluție ale programului”, a scris el.

Citeste in continuare

Actualitate

Planul de pace Trump pentru Ucraina: Garanțiile de securitate, piatra de incercare a unui acord secret

Publicat

pe

De

Zvonurile privind un acord preliminar între Ucraina și Statele Unite pentru a pune capăt războiului cu Rusia au agitat scena internațională marți, însă marea întrebare rămâne forma viitoarelor garanții de securitate, potrivit analiștilor de la Atlantic Council. Săptămâna trecută, administrația Trump a șocat lumea, prezentând Kievului un „plan de pace” în 28 de puncte. Acesta includea cereri controversate, considerate de unii parlamentari americani drept o „listă de dorințe” a Rusiei, cum ar fi cedarea de către Ucraina a unor teritorii pe care Moscova nu le controlează în prezent și interdicția de a adera la NATO.

Haosul inițial și rafinarea diplomatică

O serie de activități diplomatice intense au urmat, culminând cu întâlniri la nivel înalt la Geneva și Abu Dhabi. Oficiali americani și ucraineni au semnalat că au depășit unele dintre cele mai spinoase puncte de divergență. Cu toate acestea, alte aspecte rămân de rezolvat, iar acest lucru se întâmplă înainte ca Moscova să-și exprime oficial punctul de vedere. Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat pe platforma X că „există câteva detalii delicate, dar nu insurmontabile, care trebuie soluționate și vor necesita discuții suplimentare între Ucraina, Rusia și Statele Unite.”

În timp ce negocierile continuă, experți de la Atlantic Council au oferit o actualizare a situației. Deși nimeni nu a văzut planul actual, redus la 19 puncte, în totalitate, există sentimentul că acesta ar putea reprezenta un moment de cotitură în război. Daniel Fried, fost ambasador american în Polonia și Asistent al Secretarului de Stat pentru Europa, a rezumat reacția inițială la plan: „Proiectul inițial a fost un haos total.” Totuși, el și-a exprimat speranța că „conturul unui acord sustenabil există. Haosul, graba, titlurile sunt distracții… nu este prima dată când o administrație americană se angajează într-o diplomație grăbită.”

Scepticismul Kievului și lipsa angajamentului Rusiei

Desigur, în ciuda modului în care s-au desfășurat negocierile, acesta nu este un plan de pace între SUA și Ucraina, ci unul între Ucraina și Rusia. În acest sens, a existat un scepticism generalizat că Moscova va accepta altceva decât capitularea totală la cererile sale. „Din perspectiva ucraineană, ei nu văd acest plan în 19 puncte ca pe ceva pe care Rusia îl va accepta,” a declarat Myroslava Gongadze, cercetător asociat în Ucraina, menționând că a petrecut noaptea într-un adăpost antiaerian din cauza atacurilor rusești. „Cu toate acestea, scopul acestui exercițiu nu a fost exact de a ajunge la un acord, ci de a respinge acel plan în 28 de puncte și de a include unele interese ucrainene într-o posibilă negociere și de a arăta că Ucraina este cu adevărat dispusă să discute pacea.”

Garanțiile de securitate: Nodul gordian al păcii

Cea mai mare întrebare, au convenit experții, a fost cum ar arăta o garanție de securitate dacă Ucraina nu poate adera la NATO. Este esențial ca aceasta să asigure o siguranță reală pentru Kiev, atât din partea SUA, cât și a Europei. Planul inițial de 28 de puncte discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar într-un mod vag. „Din perspectiva mea, întrebarea esențială pe care trebuie să o punem aici este cea a garanțiilor de securitate. Cine va oferi aceste garanții? Cine va fi responsabil?” a spus Gongadze. „Deci, dacă răspunsurile sunt slabe și nu clare, atunci Ucraina este pregătită pentru o nouă criză.”

Fried a subliniat că orice garanție de securitate trebuie să includă atât SUA, cât și Europa. „Indiferent dacă SUA lucrează cu Coaliția Celor Dispuși sau cu NATO, sau cu ambele, garanțiile de securitate vor trebui să fie definite într-un mod credibil,” a declarat Fried. „Putin le va urî. Va încerca să ia acest acord ostatic pentru a le elimina. Așadar, în cele din urmă, Trump va trebui să-l înfrunte pe Putin pentru a obține acordul său într-o formă decentă.”

Leslie Shedd, cercetător asociat al Consiliului, a menționat că, în funcție de modul în care este formulată o garanție de securitate, aceasta ar putea necesita ratificarea Senatului SUA. Chiar dacă nu este o cerință legală, ar trimite un semnal important dacă Congresul și-ar arăta sprijinul. „Implicarea atât a Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului ar putea fi un mesaj chiar mai puternic decât simpla ratificare a unui tratat prin Senat. Cred că acesta este un pas crucial. Cred, de asemenea, că ar trece cu un sprijin bipartizan semnificativ în ambele camere,” a spus ea. „Rămâne o mare parte a oamenilor de ambele părți ale spectrului politic care sunt foarte frustrați de Rusia, care nu cred că Rusia este prietenul nostru, și, prin urmare, cred că ar exista sprijin pentru asta.” Potrivit Financial Times, acordul va plafona forțele militare ale Ucrainei la 800.000 de soldați. Deși un plafon al forțelor ar părea o victorie pentru Rusia, există întrebări serioase dacă Ucraina ar putea menține oricum o forță atât de mare pentru o perioadă lungă de timp în afara războiului activ.

Ascensiunea lui Dan Driscoll: Secretarul Armatei, jucător cheie neașteptat

De-a lungul acestui proces, Secretarul Armatei, Dan Driscoll, a apărut ca un interlocutor cheie, o apariție rară pentru un secretar de ramură. Driscoll a livrat planul Ucrainei, s-a deplasat la Geneva pentru negocieri cu națiunile europene, iar apoi a călătorit la Abu Dhabi pentru consultări directe cu rușii și ucrainenii. Rolul lui Driscoll în această negociere este puțin probabil să liniștească zvonurile din Washington care îl indică drept viitor secretar al apărării, dacă Pete Hegseth ar părăsi Pentagonul.

Shedd l-a numit pe Driscoll „o stea în ascensiune a administrației,” care a „câștigat încrederea președintelui” până la punctul în care este lăsat să participe la negocieri. „Sunt de acord că este cu siguranță neconvențional, dar Președintele Trump tinde să conducă un cabinet neconvențional, o administrație neconvențională. Și, știți, cred că adesea există părți foarte bune în asta,” a spus Shedd. „Nu vrei să trimiți aceiași oameni în mod repetat dacă simți că a existat un blocaj în negociere.” Fried a fost de acord că Driscoll pare să aibă influență în cadrul administrației și a declarat că, în cele din urmă, este un lucru bun că se află acolo. Cu toate acestea, „aș adăuga că ai nevoie de cineva ca Driscoll, care înțelege detaliile, deoarece rușii se pot aștepta să arunce diverse șiretlicuri deghizate în oferte tentante. Ai nevoie de cineva care să detecteze bombele mirositoare în ambalajul frumos.”

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv3 ore ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusivo zi ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusivo zi ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv5 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv5 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv