“Cel care are sănătate are speranță; cel care are speranță are totul.” Proverb arab

Calitatea vieții unei națiuni este una dintre cele mai importante probleme politico-economico-medicale ale acesteia. De ea depind viitorul biologic, economic, social, cultural al respectivei comunități, cu alte cuvinte prestigiul și locul acestei națiuni în lume.

Rolul medicinei, devine astfel determinant în procesul ameliorării și menținerii calității vieții, însă demersul medical depinde exclusiv de condițiile politico-economico-administrative care i se oferă.

Calitatea este un termen care cuprinde o sumă de însușiri care diferențiază un lucru de celalalt, o stare de altă stare. În medicină ne interesează din acest punct de vedere: valoarea, exactitatea, acuratețea și perfomanța în activitate. Cu alte cuvinte, boli tratate bine și la timp, reintegrarea profesională și socială rapidă și de bună calitate, prevenirea îmbolnăvirilor și interesul primordial pentru om, fie el pacient sau sănătos. Calitatea vieții desfășurată și concepută în acest mod va fi răsplătită cu un ridicat grad de satisfacție din partea membrilor societății.

Sănătatea este cel mai important factor economic și cea mai mare avuție a unui popor. Din acest motiv, responsabilitatea pentru sănătate trebuie repartizată în mod egal între toți factorii amintiți ai sistemului. Ne aflăm în fața unei schimbari de paradigmă, adică trebuie să trecem de la un sistem medical centrat pe boală, la o viziune centrată pe persoană. Este nevoie de o abordare transversală a medicinei prin abordarea primordială a persoanei care trebuie văzută și cercetată în mod holistic.

Dezvoltarea durabilă având în centrul preocupărilor sale omul și sănătatea lui și a mediului, trebuie sa devină preocupările primordiale ale secolului nostru.

Medicina celor patru P – concept lansat de laureatul premiului Nobel pentru Medicina Luck Montagnier, pornește de la principiul fundamental al lui “ Primum non nocere ”.

Pentru a respecta principiul amintit, marele savant are în vedere patru elemente, pe care le consideră fundamentale pentru medicina – prezentului și a viitorului, pentru sănătatea și calitatea vieții omului și a planetei. Medicina celor 4 P propusă de Luck Montagnier constă în P1 – medicina Predictivă – anticipativă, adică să ai inteligență, că pe baza evoluțiilor trecute și actuale în patologie și în starea de sănătate a colectivității să poți prevedea viitorul (cel puțin cel apropiat) și să te pregătești a-l întâmpina.

Predicția implică pe lângă studii științifice și interpretări aprofundate și spirit anticipativ. Anticipația inteligentă te scutește de a fi surprins de fenomen – rămânând fără replică în fața lui (situație nu rareori întâlnită în sistemul nostru actual de sănătate).

Fenomenul demografic, durata de viață, patologia geriartrică, bolile infecțioase, psihice, metabolice și nu în ultimul rând problema medicamentelor, sunt doar câteva dintre marile probleme de sănătate care au nevoie de o viziune anticipativă corectă.

Un singur exemplu, de acută actualitate, poate fi relevant: antimicrobienele devin ineficiente într-un ritm mult mai mare decât viteza găsirii și dezvoltării unor înlocuitori.

Să nu uităm că secolul XX a adus medicinei progrese nemaiîntâlnite în istoria sa, creând premizele și punând bazele unor reușite medicale uluitoare de care astăzi se poate beneficia. Ce facem noi pentru a le oferi românilor ?

Să nu uităm deasemenea că dezvoltarea nu are limite, pentru că inteligența și imaginația la rândul lor nu au limite.

Conducătorii sitemului de sănătate trebuie să includă în viziunea lor toate aceste elemente care trebuie să le anticipeze și să le gestioneze cu inteligența.

P2 – medicina preventivă – trebuie să se bazeze pe toate noile descoperiri ale cercetării bio-medicale care ne pot oferi soluții de evitare a bolilor (în special cele infecțioase) și diminuarea factorilor de risc care se înmulțesc vertiginos în jurul nostru.

P3 – medicina personalizată – centrată pe om și nu pe aparate. Medicul trebuie să slujească omul și nu mașinile, iar oul trebuie privit, analizat și tratat în spirit holistic adică în ideea că suferința este psiho-somatică și că indiferent unde începe (psihic stress) sau somatic cauzele se intercondiționează și trebuie tratate împreună.

P4 – medicina participativă – implică participarea întregii societăți la problemele de sănătate, la calitatea vieții omului și a planetei. În acest domeniu, elementul cheie devine educația: Ignoranța predomină încă în multe locuri. Educația va permite ieșirea dun ignoranța și convingerea generațiilor tinere de adevăratele valori ale omenirii care trebuiesc păstrate și consilidate.

În medicină, educația medicală continuă inculcă, în mentalitatea generațiilor medicale actuale, din ce în ce mai mult aceste principii revoluționare, dar rezultatele se mențin încă fragile.

Privită din acest punct de vedere, starea de sănătate și calitatea vieții sunt centrate încă, aproape exclusiv pe spital.

Despre predicții de viitor încă nu se știe sau dacă se știe, nu se vorbește prevenția stă să se nască, moșită fiind politic și nu de specialiști, în ceea ce privește pacientul el a devenit ultimul element de preocupare, medicii fiind surclasați de birocrație și aspecte juridice, iar din punct de vedere participativ, lucrurile nu trebuie să se oprească doar la încasarea contribuției pentru sănătate, punctul de vedere al beneficiarilor sistemului de sănătate trebuie să primeze.

Deasupra tuturor acestora, tronează managementul sistemului. Din nefericire acesta este aproape exclusiv încă preponderent politic și nu profesionist.

Ce oferim în acest moment PACIENTULUI?

Promisiuni de servicii la “standarde europene” – dacă este la zi cu cotizația pentru sănătate, oferta reală este următoarea:

-servicii de calitate dorite de pacienți în câteva unități sanitare de stat și ceva mai multe în sistemul privat

-servicii acceptate, dar nu dorite, din lipsa de ceva mai bun. La acest gen de servicii accesează majoritatea populației.

-servicii nedorite sau evitate de pacienți, mai ales în zonele îndepărtate de un mediu urban. Acest lucru aduce după sine două consecințe: fie neglijarea sănătății și creșterea morbidității și a mortalității, fie în măsură mai mică, din cauza sărăciei, un nomadism medical. Pacienții debusolați caută mereu câte un doctor la care să apeleze.

Medicina, constituie în ultimii ani un constant subiect de presă. Cauzele slăbiciunilor sistemului trebuie căutate și rezolvate și în afara sistemului medical. Exodul medical, infrastructura unităților medicale etc., nu pot fi rezolvate decât prin voință și acțiune politică. Când se judecă medicina se are aproape exclusiv în vedere doar spitalul.

Spitalul – este (încă) zona esențială a sistemului de sănătate din România. El este atât ,,calul de bătaie” cât și ,,mărul discordiei” din medicina românească actuală.

În ultimele două decenii și jumătate spitalul românesc indiferent de locul, dotarea sau categoria lui a constituit un puternic argument electoral. Toate promisiunile electorale, unele chiar lacrimogene, au fost uitate imediat după alegeri, cele câteva excepții confirmă regula. Spitalul românesc devine din patru în patru ani vector electoral, după care se afundă din nou în mediocritate.

În această situație cred că este bine să trecem în revistă rolurile cele mai importante ale spitalului. Acestea sunt trei: – factori de cultură profesională și medicală, formarea academică, de cercetare, de învățământ, activitate științifică și de formare medicală continuă.

Al doilea rol al spitalului este de complex structural medical multiplu specializat. Structura multispecializată permite colaborări, interacțiuni interdisciplinare cu o dinamică continuă ceea ce reprezintă un factor stimulativ profesional. Multistructualitatea îi permite spitalului să se adapteze ,,din mers” cerințelor patologiei, nevoilor terapeutice, evoluției medicinii așteptărilor pacienților săi. Medicina de echipă multidisciplinară, promptă și performantă – oferă încredere, satisfacție și solidaritate cu pacientul. În plus asigură la nivel înalt procesul de formare al specialiștilor și în continuare educația medicală continuă.

Al treilea rol este de management sanitar elevat. Managementul, implică analiză, viziune și acțiune în vederea obținerii calității, a performanțelor și a gradului de satisfacție.

Spitalul este așadar un sistem complicat, poate cel mai complicat sistem social. De aceea el are nevoie de un management inteligent, profesionist și vizionar. Doar așa va fi căutat și dorit de pacienți.

Dacă am prezentat succint normalitatea unui spital de tip modern european, să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă acum în multe spitale românești: – management preponderent aservit politic, centrat pe economii cu orice preț, personal insuficient, dezinteres pentru calitatea actului medical, dotări neadecvate, scumpe, uneori inutile, făcute de dragul licitației și a laudei de ,,modernizare”. Secții și compartimente ultradotate, inaugurate cu fast, care rămân nefuncționale din lipsă de personal specializat. Dotări scumpe achiziționate cu milioane de euro, nedespachetate ani de zile din lipsa de spațiu care trebuia prevăzut , sau de personal de specialitate. Aparatura medicală performantă se perfecționează periodic, la 4-5 ani cu noi tipuri

de aparate și instrumente. Din acest motiv ea trebuie folosită intensiv imediat după achiziționare pentru ca în acest interval de timp să-și amortizeze costurile, să poducă profit, să asigure retribuția personalului specializat și să permită achiziționarea tipurilor noi.

Se invocă în permanență ,,standardul” care este prezentat de manageri ca o realizare supremă. Nimic mai fals. Standardul este un punct de pornire un basic obligatoriu și nu un țel. De la standard pornim spre calitate și apoi spre performanță. Pentru aceasta nu sunt suficiente doar aparatele, este nevoie și de oameni bine pregătiți, inteligenți și dornici de performanță.

Standardele tehnice se impun prin legi, reguli și norme, dar calitatea și performanța actului medical sunt exclusiv umane.

Tehnicizarea amplă și tot mai dinamică a medicinei moderne, o împing spre o indusctrializare și informatizare, fenomen care perturbă relația firească și atât de necesară între medic și pacient. Comunicarea umană are de suferit. Pacientului i s-ar cuveni mai multă atenție decât mașinilor de diagnostic. Pacientul trebuie repus în drepturile sale umane și naturale pentru ca numai astfel se poate ajunge la o finalitate bună (corectă) a actului medical.

Preocuparea pentru acest deziderat (outcome quality) este primordială în sistemele de sănătate evoluate.

Prin noțiunea de – outcome quality – se înțelege totalitatea măsurilor întreprinse într-un spital în cursul unui eveniment medical. Orice bolnav reprezintă un eveniment medical din momentul admisiei până la externare.

Evenimentul medical cere promptitudine, algoritm rapid și corect diagnostico-terapeutic, prevenirea și evitarea incidentelor și accidentelor de parcurs cu excepția celor imprevizibile. Toate aceste gesturi profesionale țin de valoarea corpului medical. Ele se obțin și se îmbunătățesc prin experiența și prin educația medicală continuă, realizate atât în țară cât și în participările inernaționale.

Sunt în România câteva spitale universitare și județene în care acest deziderat al outcome quality a fost atins și se menține la cote ridicate de încredere din partea societății și a pacienților. Aau ajuns aici printr-un management inteligent, curajos și științific. Modelul lor ar putea salva prestigiul spitalului românesc.

Faptul că ele există ne dovedește că în ciuda dificultăților, în România valoarea începe să se impună. Ca să rodească cât mai multe ea trebuie ,,văzută” și ajutată să se dezvolte și să facă pui. Gestul curajos al Ministrului Sănătății, care a ,,îndrăznit” să destituie manageri incompetenți mi se pare de bun augur. Este o cotitură către o medicină deschisă și umană. Cheia reușitei rezidă în educație. Instituțiile Academice, Universitățile, managerii sănătății etc. Instituții care se bucură (încă) de o anumită autoritate și credibilitate în spațiul social, au obligația să readucă în actualitate și în educație valorile etice și morale care trebuie să stea la baza menținerii calității vieții omului și a planetei.

,,Hiperspecializarea a creat fisuri importante în responsabilitatea medicală. Fiecare specialist răspunde de organul ce-l cunoaște și atât! Dar de omul întreg, cine răspunde? O echipă? Un responsabil al echipei?” – (se întreabă Academicianul Marin Voiculescu – 1913 – 1991). Dar de sănătatea omenirii și a planetei cine se ocupă și cine răspunde ne întrebăm cu toții?!

Prof. Dr. Dorin Sarafoleanu