Aceasta am înțeles că ar fi fost o zicere la modă înainte de 1989, în acord cu umorul sumbru al acelor timpuri. Acest tip de umor este readus în actualitate, românii ar putea să ajungă în postura de a da lecții de făcut haz de necaz cetățenilor occidentali, neobișnuiți cu o astfel de practică. Fie că este vorba de vaccinurile anti-Covid 19 (aici nu prea este loc de râs), de războiul prezentat ca „natura moartă cu tancuri din Ucraina” (Marius Ghilezan), de economia occidentală care merge bine, dar pe un tobogan abrupt, soluție pentru aceste probleme grave a ajuns să fie cea românească, de genul haz de necaz. Amintesc și de celebrele Cancel Culture, Build Back Batter, Black Lives Matter, Me Too, LGBTQ, toate aceste mișcări falimentare pe care le trăim în groază. Hazul de necaz pare ultima redută împotriva acestui haos generalizat, soluție care va fi probabil suplimentată cu o explozie a cererii pentru consultații psihologice. În această lume a haosului, cei care sunt luați la țintă sunt liderii politici, iar cei români păstrează tradiția postdecembristă și par a fi mai slabi decât ceilalți șefi ai lumii așa-zis civilizate. S-a discutat cu probe în ultimii ani că vechii securiști și-au impus copiii incompetenți în funcții politice și administrative, cazul „puiuților” de la USR fiind folosit pentru demonstrație. Cu sprijinul UE aceștia au fost cocoțați în vârful statului român, și sunt destui care încă nu cred c-a fost posibilă o asemenea operațiune, în ciuda evidențelor. Numai că această procedură de promovat copii incompetenți de securiști a început chiar în primul mandat al lui Băsescu, azi am priceput că a fost ordonată chiar de către George Soros, primii emanați fiind cei din tripleta Coldea – Kovesi – Maior: Florian Coldea a ajuns șef la SRI fiind propus de către fostul general de securitate Dan Gheorghe, care a fost unchiul său. Tatăl doamnei Kovesi, Ioan Lascu, a fost prim-procuror securist și a tras sforile cu succes pentru impunerea fiicei sale la vârful justiției române (ca să se acordeze mai bine cu mediul de tip Soros, fiica sa Laura Codruța și-a păstrat numele de Kovesi și după divorț). În fine, Liviu Maior, tatăl lui George Maior, a fost un mare demnitar comunist, dovedit ca având legături directe tot cu fosta Securitate. Toți cei trei pomeniți aveau o calitate profesională precară, spre submediocră, iar în timpurile în care această tripletă băsistă conducea formal (și în special informal) statul român, rețeaua Soros a reușit să cuprindă în mod tentacular structura de decizie românească. Tinerele speranțe ce-au făcut praf ultimele guvernări se numesc, Dacian Cioloș, Florin Cîțu, Violeta Alexandru, Vlad Voiculescu, Raluca Prună, Virgil Popescu, Dan Barna, Claudiu Năsui, Cătălin Drulă, Sebastian Burduja, Ligia Deca, mulți alții. Ce au însă în comun toți acești „lideri-speranță”? În mod cert, mulți sunt tot puiuți de securiști și, la fel ca tripleta inițiatoare Coldea-Kovesi-Maior, sunt lipsiți de expertiză profesională. Nu au făcut nimic remarcabil nici în funcții, și din toate aceste motive au ajuns azi să fie cu toții interpușii Factorului Extern, gata să revină oricând la guvernare, în scopul siluirii României. Acești indivizi incompetenți, puiuți de securiști mai vechi sau mai noi, ocupă locurile de promovare din politica românească, tații sau unchii lor au bani suficienți ca să-i impună mituind șefii de partide sau rezolvând problema cu dosare de șantaj, și-așa am ajuns ca pentru tinerii competenți să nu mai fie locuri. Chiar așa, ați putea nominaliza vreun tânăr existent în politica din România care să vă dea încredere c-ar putea face treburile în mod profesionist?! Vă asigur că nu există, chiar patriotul George Simion, în mod sigur nu pare competent în vreun domeniu specific, încercând să compenseze doar cu energie și determinare, ceea ce e total insuficient pentru nevoile noastre. Cum rămâne cu cei din politică mai tineri de 30 de ani? Probabil că există, dar nu contează pentru că sunt irelevanți, niște aplaudaci penibili grupați în Organizațiile de Tineret politice, care azi nu se deosebesc cu mai nimic de galeriile echipelor de fotbal. Acest fapt nici nu surprinde, pentru că exemplele lor au fost cei descriși mai sus. Pe cine vom vota deci la alegerile din 2024, cine ar putea fi candidații din pepiniere? Nu e nimeni! Pe liste vor fi așezați tot cei care au avut timp să demonstreze până acum de ce (nu) sunt în stare, deci copiii incompetenți ai șefilor părinților noștri vor fi în continuare șefii noștri. În mod logic, o soluție pentru a mișca ceva este să punem presiune pe aleșii din teritoriu, ale căror (contra)performanțe sunt mai puțin vizibile în mass-media, dar sunt determinante pentru marasmul actual. Dacă am manifesta deja împotriva acestora, am putea avea o șansă ca inclusiv liderii lor actuali să devină nepopulari și indezirabili, și abia așa o nouă forță să își facă loc pe eșichierul politic. Dar ce ne facem, căci populația apare ca fiind amorțită de tot, presa e cumpărată, iar energia pozitivă a unora dintre părinții noștri pare epuizată?! Dacă nimic nu se schimbă, și azi pare previzibil că nu, România va mai rămâne o perioadă scurtă ca fiind țara cu creștere economică de top (locul 5 în lume pentru perioada 2000 – 2020), dar totodată țara cu cei mai săraci cetățeni din UE, deoarece din creșterea noastră se înfruptă multinaționalele. Suntem deja țara care se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE, dar pentru consum și nu pentru investiții, țara care își falimentează proprii fermieri în favoarea consumului de insecte, vom fi România needucată, unde jumătate dintre români nu vor trece de clasa a 8-a, vom fi chiar țara care și-a pierdut petrolul și gazele, iar acum se pregătește să privegheze moartea Deltei Dunării. Dacă nu ne mobilizăm pentru alegerile din 2024, putem să ne luăm gândul și de la faptul că cei 6 milioane de români din diaspora se vor mai întoarce vreodată acasă, și mai mulți antreprenori vor da faliment, respectiv și mai mulți români vor lua calea pribegiei, iar străinii vor continua să facă legi care să le permită să își externalizeze profiturile (15 miliarde de euro au fost externalizate de către firmele străine doar în 2022). Concluzia e că statul român se va transforma, în sensul că nu vom mai avea România eșuată a lui Iohannis, ci România în moarte clinică, populată de cetățeni zombificați. Eu nu văd altă perspectivă, și să știți că o scrutez chiar de la nivelul generației mele, unde ar trebui să domine optimismul. Anii trecuți mă enervam când vreun cunoscut mai în vârstă sugera că noi nu vom fi în stare să plătim pensiile părinților noștri, situația reală de azi arată însă exact acest tip de viitor. „Cel care alege siguranța în detrimentul libertății va ajunge să le piardă pe ambele” – Winston Churchill Andrei Gușă