Exclusiv
Frontiera absurdității: Poliția Timișoara, de la instituție publică la moșie personală cu uniforme stramte și minți incuiate!
Undeva, la marginea țării, acolo unde România încearcă să-și arate față de stat de drept, o instituție esențială se transformă sub ochii noștri într-un circ grotesc, cu numere de iluzionism administrativ și jonglerii cu legea. Vorbim despre Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, o structură care, potrivit dezvăluirilor incendiare ale Sindicatului Europol, a depășit de mult granița dintre serviciu public și moșie personală. Se pare că „moșierul” șef a transformat frontiera României într-un teren de joacă pentru propriile capricii, iar polițiștii, în loc să păzească țara, își păzesc… bunul simț, care e pe cale de dispariție!
Secretomanie de doi bani găuriți: Mașinile fantomă și informațiile clasificate la detașamentul „imbecilitate”!
Credeați că avem nevoie de securitate națională pentru a ascunde secrete? Nici pe departe! La Timișoara, secretul de stat suprem pare a fi numărul de autospeciale. Conducerea inspectoratului confirmă, cu o solemnitate demnă de o ședință CSAT, că a primit „mașini noi”, dar refuză cu obstinație să divulge… câte! De parcă ar fi vorba despre planurile de invazie extraterestră și nu despre dotările cumpărate din banii contribuabililor. Europol a cerut, frumos și transparent, un număr, dar a primit în schimb un „nu” categoric, învăluit în mister și incompetență. Probabil că și anvelopele sunt clasificate „Top Secret”, iar manualul de utilizare al ștergătoarelor, „Strict Secret de Importanță Deosebită”.
Jocurile foamei cu orele suplimentare: Legi peste lege, pentru prostime!
În teren, însă, granița dintre lege și abuz este cât se poate de vizibilă. La puncte cheie precum SPF Cruceni, SPF Deta, STPF Caraș-Severin sau SPF Porțile de Fier, polițiștii sunt planificați la program de 6, 8 sau 10 ore. De ce atâta creativitate în programare, în loc de clasicul 12/24 sau 12/48? Răspunsul e simplu ca bună ziua (proastă): pentru a evita plata sau recuperarea orelor suplimentare! Deși baza legală există, iar orele ar putea fi recuperate civilizat în 90 de zile, „geniile” de la conducere preferă să jongleze cu programul ilegal, călcând în picioare drepturile angajaților. Probabil consideră că un polițist de frontieră odihnit este un polițist… suspect!
Kafka la poarta unității: Misiuni aprobate la „clopoțel”, cu coadă ca pe DN1!
Imaginați-vă scena: ai o misiune urgentă, planul e aprobat, dar tu stai cu orele la poarta unității, așteptând ca Inspectorul Șef să-ți dea binecuvântarea personală pentru a porni la drum. Aprobarea este un lux, nu o formalitate. Europol se întreabă, pe bună dreptate: dacă „șefu'” e în ședință (sau, mai probabil, la un brainstorming intens despre cum să mai evite plata orelor suplimentare), ce se întâmplă? Facem coadă la poartă, ca la alimentară pe vremea lui Ceaușescu, și sperăm că frontiera nu se deschide singură în tot acest timp? Pare că Inspectorul Șef a rezolvat toate problemele unității și acum se ocupă personal de traficul din curtea interioară!
Delegații-ruletă: Anii trec, viza rămâne, logica dispune!
Delegările au devenit instrumentul preferat de tortură administrativă. Fără logică operativă, „la clopoțel”, unii colegi sunt plimbați ani la rând, parcă ar fi pe un tichet de călătorie fără destinație. Nu e vorba de organizare, ci de o metodă „finuță” de presiune. Ești incomod? Primești o delegație permanentă! Nu-ți place sistemul? Vei vedea destule sisteme noi… în fiecare săptămână!
De La hârtia igienică la mașina fără roată: Logistica demnă de secolul XVII!
Capitolul logistică este o rușine națională. Polițiștii își cumpără singuri hârtia, plicurile sunt refolosite până se dezintegrează, iar arhiva se face din buzunarul propriu. Instituția, în schimb, este un exemplu de lipsă de fonduri: „Nu sunt bani” devine mantra oficială. Între timp, autospecialele stau parcate, defecte, nereparate, în timp ce oamenii sunt trimiși în teren cu vehicule care ar face de rușine și un mecanic de cartier. Probabil că, în viziunea conducerii, patrularea pe jos e mai ecologică și mai… „economică”!
Uniforma rușinii și disciplina pe bandă rulantă: O spălătorie de creiere, nu de echipamente!
Nici măcar uniformele nu scapă de acest val de incompetență. Distribuite la întâmplare, prea mari sau prea mici, par a fi mai degrabă o batjocură decât un echipament. Cei care au îndrăznit să returneze hainele nepotrivite s-au trezit nu doar fără uniformă, ci și cu banii reținuți. În schimb, cercetările disciplinare curg gârlă. Pentru orice motiv minor, se deschid proceduri. Asta nu e management, e terorism administrativ! Un sistem prin care profesionalismul e înlocuit cu teama și supunerea oarbă.
Dialogul social: Un mit mai vechi decât Dacia 1300!
Toate aceste abuzuri se petrec sub ochii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care, potrivit Sindicatului Europol, mimează sau ignoră complet dialogul social. Nu se dorește rezolvarea problemelor, ci doar crearea unei stări permanente de incertitudine și dezarmare. Colegii noștri de la frontieră sunt profesioniști. Își fac datoria într-un context complicat, dar merită, măcar, condiții de muncă decente și un management care să înțeleagă că o instituție publică nu este o feudă, iar angajații nu sunt sclavi pe moșie.
În concluzie, Poliția de Frontieră Timișoara pare să fi adoptat un nou slogan: „La noi, incompetența e la ea acasă, iar frontiera e doar o linie pe care o călcăm în picioare!”. Este timpul ca autoritățile să intervină, înainte ca „moșia personală” să devină un precedent periculos pentru toate instituțiile publice din România! (Cerasela N.).
Exclusiv
Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce un om decide să dea cu subsemnatul în fața presei despre putregaiul din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), „divizia de presă cu buton” se activează mai rapid decât un radar în tufișuri. Subiectul de azi? Vitalie, „pericolul public” care s-a trezit brusc vedetă în gura presei înrolate politic.
Minunea de la Neamț: De la anonimat la „omul Moscovei” în 24 de ore
Până mai ieri, Vitalie era pentru marii „deontologi” de la București un nume anonim, pierdut prin hârțogăria sindicatului Diamantul. Dar, ce să vezi? A fost suficient ca omul să stea de vorbă cu jurnaliștii unui proiect documentar de anvergură despre corupția sistemică din MAI, pentru ca, a doua zi, să explodeze mămăliga mediatică. Potrivit liderului sindical Emil Pascuț, campania de decredibilizare a fost declanșată „ca prin minune”, exact când ecoul interviului încă mai răsună pe holurile ministerului.
Dintr-o dată, Vitalie nu mai este un polițist cu gura mare, ci un personaj sinistru: agent pro-rus, antieuropean și, cireașa de pe tortul incompetenței, posesor de spor de doctorat „necuvenit”. Este fascinant cum presa de casă a sistemului a căpătat brusc acest miros fin pentru „trădători”, fix după ce aceștia deschid gura despre mizeria de sub preșul MAI.
Broscuțele de la IPJ și dresorii de la DGPI: Cine trage sforile?
Emil Pascuț, de la Sindicatul Diamantul, nu se ferește de cuvinte și indică direct spre adevărații regizori ai acestui teatru ieftin. În timp ce micii complotiști de la IPJ Neamț sunt descriși drept niște „broscuțe mici” – creaturi care orăcăie neputincios la malul iazului, fără acces la butoanele mari ale presei mainstream – adevărata umbră pare să fie DGPI.
Se pare că băieții cu ochi albaștri nu-l urmăreau neapărat pe Vitalie, ci făceau pe „umbrele” pentru echipa de jurnaliști venită special de la București pentru interviu. Cum să le scape lor o asemenea „erezie”? Traseul a fost monitorizat, locația identificată, iar ordinul de „execuție mediatică” a plecat spre redacțiile care mănâncă din palma sistemului mai repede decât poți spune „deontologie”.
Doctoratul, ultima redută a „patrioților” cu epoleți
Este de-a dreptul comic să vezi cum aceleași instituții care mustesc de plagiate și doctorate luate la apelul bocancilor se indignează acum de un spor de doctorat. Când nu ai cu ce să-l legi pe un om care dă în vileag corupția, scoți de la naftalină vechea placă cu „agentul rus”. Este rețeta clasică de securism prăfuit, aplicată ori de câte ori cineva îndrăznește să strice liniștea „băieților deștepți” din Interne.
Conform dezvăluirilor lui Emil Pascuț, tot acest circ nu este decât un semn de disperare. Documentarul care stă să apară promite să zguduie din temelii structurile putrede ale MAI, iar lătratul disperat al „presei înrolate” nu face decât să confirme că lovitura a nimerit unde trebuie. Până la marea premieră, securiștii pot să latre în continuare la lună; în definitiv, e singura activitate la care au rămas cu adevărat competenți. (Cerasela N.).
Exclusiv
De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești
Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local
În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și plătește facturi la căldură pentru calorifere reci, în culisele orașului se pregătește un nou record la proba „tun cu teren public”. Iar scenariul nu e nou, doar decorul se schimbă: ieri, un teren cedat generos pe numele soacrei; azi, ochii mari și umezi atintiți pe Patinoarul de la Sala Sporturilor.
Conform informațiilor și documentelor obtinute, povestea începe demult, în 2006, când un consilier local – ulterior senator, specializat în combinații – își făcea deja ucenicia la școala „Cum să pui laba pe terenuri publice fără să pară că ești tu”.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 28 februarie 2006 apărea, aparent banal, un proiect privind concesionarea unui teren „în vederea extinderii unei construcții existente”. Nimic spectaculos, până vezi cine figura ca viitor beneficiar: soacra consilierului, doamna M.E., trecută frumos în acte ca și concesionar.
Desigur, pentru a nu da de bănuit, alesul nostru local s-a abținut de la vot. Elegant, „mâini curate”. Doar că, surpriză: când s-a ajuns la avizul de extindere a construcției, numele care apăreau erau ale lui A.M. și ale soției acestuia, G.M. Soacra a dispărut brusc din peisaj, ca un figurant care și-a făcut treaba și iese din cadru.
Mai târziu, după ani de „maturizare politică”, pe ordinea de zi răsare un alt proiect: terenul concesionat – același – urmează să fie vândut. Cui? Fix aceluiași A.M. Ciclul vieții în varianta imobiliară: de la soacră de vitrină la proprietar cu acte în regulă.
Patinoarul, noua pradă: cum se repetă „manevra” cu alt peisaj și aceiași actori
Fast forward în prezent. Fostul senator, campion la artificii administrative, nu mai e simplu beneficiar de extinderi, ci deja proprietar fericit de terenuri de tenis lângă Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești. Și, ca orice personaj care a prins gustul combinațiilor, nu se poate opri la fileu: acum țintește direct patinoarul.
Conform informațiilor obținute de Incisiv de Prahova, se pregătește o nouă „operă legislativă” în Consiliul Local: concesionarea Patinoarului, pe același principiu deja testat cu succes în trecut. Adică: azi concesiune pe numele „altcuiva”, mâine extindere, poimâine vânzare, iar la final proprietate privată obținută cu aer de legalitate și parfum de combinație.
Diferența? Atunci era soacra. Acum, terenurile de tenis de lângă patinoar sunt deja în buzunar, iar patinoarul e doar piesa lipsă din puzzle-ul imobiliar. Nu e nevoie de doctorat ca să înțelegi că se pregătește „rotunjirea” proprietății, cu tot cu gheață, vestiare și ce mai prinde pe lângă.
Consilierii de serviciu: cine va semna noul tun sub masca „dezvoltării”
Întrebarea care plutește acum prin aerul poluat al Ploieștiului nu este dacă se încearcă o nouă combinație, ci cine va pune semnătura pe ea din actualul Consiliu Local. Că schema e aceeași ca în 2006:
- teren public „identificat” ca fiind „nefolosit eficient”;
- o concesiune băgată pe ordinea de zi, eventual cu beneficiari care nu deranjează optic (soacre, firme de casă, paravane);
- abțineri pudice de la vot, pentru a bifa „moralitatea”;
- și, la final, transformarea concesiunii în proprietate, printr-un nou proiect de hotărâre, strecurat discret printre alte puncte plictisitoare.
Diferența e doar că, între timp, protagonistul a trecut prin toate rolurile: de la consilier local la senator, de la „om al orașului” la beneficiar constant al generozității cu terenuri publice. Iar acum, după ce a marcat terenurile de tenis, Patinoarul ar fi doar cireașa de pe tortul înghețat al intereselor personale.
Cine va fi consilierul „inspirat” care va semna și susține proiectul de concesionare a Patinoarului? Public, se va vorbi, ca de obicei, despre „dezvoltare”, „modernizare”, „valorizarea unui activ al municipiului”. În culise însă, rețeta e simplă: „îți știu promisiunile, știu cui servește proiectul, și știu cine numără terenurile”.
Ploieștiul – orașul unde legea se ocolește în cercuri perfecte
Gravitatea situației nu stă doar în faptul că un fost senator, cu istoric clar de terenuri obținute prin manevre cu soacre și concesiuni, își întinde acum tentaculele spre Patinoar. Problema reală este practica: ocolirea legii prin combinații „la limită”, în care litera legii este ciuntită până devine compatibilă cu interesul privat.
Incisiv de Prahova a mai documentat astfel de situații în care interesul public era folosit ca decor, în timp ce adevăratul beneficiar era deja știut dinainte de primul vot. Patinoarul de la Sala Sporturilor, în loc să fie modernizat transparent, cu respectarea legii și cu beneficii clare pentru comunitate, riscă să devină doar o altă poveste de spus la rubrica „Așa s-a mai furat un colț de oraș”.
Iar dacă în 2006 scenariul a funcționat, astăzi se mizează pe aceeași nepăsare a ploieșteanului obosit, care n-are timp să citească hotărâri de Consiliu Local, dar are timp să sară peste gropi și să plătească taxe pentru un oraș care se topește, bucată cu bucată, în buzunarele unora.
De la opaiț și gropi, la patinoar și tenis: aceeași „viziune” pentru Ploiești
Nu e întâmplător că protagonistul acestei noi afaceri imobiliare este același care a fost în centrul scandalurilor cu deșeuri, salubritate și războiul împotriva ecranelor LED, descrise pe larg de Incisiv de Prahova. Când nu poți administra un oraș, începi să-l „gestionezi” pe bucăți: un teren aici, un contract acolo, o concesiune mai încolo.
După ce a contribuit la transformarea Ploieștiului într-un depozit de gunoaie și într-un muzeu al panourilor ruginite, acum pare că vrea să-l transforme și într-un pol privat de agrement: tenis, patinoar, totul „în familie”. Orașul rămâne cu gropile, cu bezna și cu aerul irespirabil; „vizionarii” rămân cu terenurile.
„Vom reveni”: avertisment pentru cei care cred că tunurile se mai dau pe șest
Jocul pare clar, piesele sunt aproape toate la locul lor, iar tentativa de concesionare a Patinoarului din Ploiești miroase a manevră repetată, nu a proiect de interes public. Singura necunoscută: cine are curajul să își asume, cu semnătură, acest nou tun, știind că schema anterioară cu terenul concesionat soacrei și ajuns la A.M. este deja publică?
Incisiv de Prahova urmărește cu atenție acest subiect și a documentat cronologia primului teren, tocmai pentru ca ploieștenii să recunoască, din timp, când vechea „rețetă” este reîncălzită și servită ca „dezvoltare urbană”.
Până atunci, ploieșteanul e invitat să privească atent nu doar la gropi, opaițe și panouri ilegale, ci și la ordinea de zi a Consiliului Local. Pentru că, după cum s-a dovedit deja, în Ploiești nu doar gunoaiele dispar peste noapte, ci și terenurile publice.
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte
Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier
Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar de stat în Ministerul de Externe, în anumite minți pare că devii, prin miracol birocratic, superior Codului Rutier. Realitatea din mijlocul Bucureștiului l-a trezit însă brusc pe Iulian Fota: nu l-au aplaudat trecătorii, ci l-a amendat poliția, conform relatărilor Sindicatului Europol, care a făcut public incidentul.
Domnul Fota a parcat regulamentar doar față de propria importanță: fix pe trecerea de pietoni, în plin centrul capitalei. Pentru pietoni, pentru lege, pentru bun-simț – era, practic, un obstacol cu CV.
Circ la bordură: “Nu aveți minte!” – discursul unui fost înalt demnitar către un polițist rutier
În loc să își recunoască greșeala ca orice cetățean prins cu mașina aruncată pe zebră, prezidențiabilul de ocazie a ales varianta clasică a privilegiatului: scandal lângă autospeciala de poliție.
Potrivit celor relatate de Sindicatul Europol, Iulian Fota a produs un mic spectacol stradal, condimentat cu apostrofări la adresa polițiștilor rutieri, cărora le-a transmis, printre altele, că “nu au minte”.
Cu alte cuvinte, polițiștii au avut tupeul de a aplica legea în loc să facă plecăciuni la CV și să lase trecerea de pietoni la dispoziția ego-ului parcat neregulamentar.
Nesimțiții în uniformă: aplică legea și la VIP-uri! Inadmisibil!
Într-un exercițiu rar de normalitate, polițiștii rutieri au făcut exact ceea ce scrie în fișa postului: au tratat un fost consilier prezidențial exact ca pe un simplu șofer. Asta, desigur, este o ofensă majoră la adresa “statutului social”.
Sindicatul Europol remarcă, deloc ironic, că “nesimțiții de polițiști rutieri” nu mai țin cont de personalitățile din fața lor și aplică legea “la fel ca pentru orice alt cetățean”. Cum să nu te superi, dacă tot ce ai învățat o viață este că funcția scutește de amendă?
Final de reprezentație: 1.000 de lei amendă și 30 de zile fără permis
Epilogul acestui mic pamflet urban este mai puțin spectaculos pentru protagonist: pentru injuriile adresate polițiștilor și nerespectarea dispozițiilor agentului rutier, Iulian Fota a încasat o amendă de 1.000 de lei și a rămas 30 de zile fără permis de conducere, după cum a precizat Sindicatul Europol.
Adică exact ce ar păți și un muritor de rând care decide să transforme trecerea de pietoni în loc de parcare personal, iar polemica cu poliția în sport de weekend.
Morala: zebra nu e covor roșu, iar Codul Rutier nu citește CV-uri
Cazul Fota nu e doar o “banală contravenție”, ci oglinda unui reflex vechi: unii politicieni și foști demnitari cred că strada le aparține, iar polițistul rutier e decor, nu autoritate.
Iar când, din când în când, câte un agent “fără minte” își permite să aplice legea și la cei cu funcții trecute în curriculum, rezultatul e un mic circ la bordură. Diferența e că, de data aceasta, circul se termină cu proces-verbal, nu cu aplauze. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)
-
Exclusivacum 3 zileSINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni
-
Exclusivacum 3 zileDelirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi
-
Exclusivacum 17 oreOrchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
-
Exclusivacum 5 zileBINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
-
Exclusivacum 5 zileOPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului



