Actualitate
Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, a lansat „Bătălia pentru viitorul României” la Ploiești

Aproximativ 500 de persoane au asistat sâmbătă la prânz la lansarea cărții „Bătălia pentru Viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Evenimentul a fost găzduit de sala de 500 de locuri a Palatului Administrativ, iar autorul a răspuns întrebărilor fanilor cu o eleganță demnă de un oficial de rang înalt.
Lansarea cărții a fost organizată cu sprijinul Asociației Proiectul România 2030, Editurii Litera și a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.
S-au discutat teme interesante pentru politica internă și pentru cea externă, iar Mircea Geoană a evitat să răspundă clar întrebărilor legate despre o posibilă candidatură a sa la președinția României.
A vorbit în schimb despre NATO, despre importanța celui mai amplu exercițiu militar care va avea loc în Polonia în perioada următoare.
Mircea Geoană a afirmat că, între calitatea leadership-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi speră ca, la momentul votului, românii să se gândească mai puţin la culoarea politică a candidaţilor şi să pună accent mai degrabă pe calitatea oamenilor.
„Deci, între calitatea leadeship-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi (…) în astfel de momente sper ca românii şi româncele, când votează anul ăsta de multe ori, să se gândească mai puţin la carnetul de partid sau culoare politică, mai degrabă să se uite la calitatea oamenilor”
Acesta a vorbit despre ciclurile care apar în viaţa naţiunilor şi a oamenilor, apreciind că România trebuie să treacă la nivelul urmator:
„În istoria naţiunilor şi în viaţa oamenilor şi a naţiunilor sunt cicluri. Un anumit sistem funcţionează o anumită perioadă de timp şi apoi uşor, uşor, începe să aibă declin, să nu mai performeze. (…) Cred că în clipa de faţă România şi toată regiunea noastră şi-a atins, de fapt, modelul de dezvoltare de după integrarea euro-atlantică şi trebuie să mergem la nivelul următor.
Ca să mergi la nivelul următor, nu poţi să o faci cu oameni mediocri, nu poţi să o faci cu oameni necompetenţi, nu poţi să o faci cu nepotisme, nu poţi să o faci fără să pui măcar în locurile cheie oameni care să îşi facă treaba. Şi sunt şi în politică oameni buni. (…)
Acest tip de contraselecţie la care s-a ajuns în România este preocupant, pentru că la un model atât de convulsiv care se schimbă atât de mult din temelii ai nevoie de leadership politic, ai nevoie de o administraţie a statului care să îşi facă decent treaba, dacă nu perfect, ai nevoie de un sector economic, de sectorul privat care să poată să meargă mai departe, avem noi, ca cetăţeni, obligaţia să mergem mai departe.
Depinde şi de nivelul de ambiţie pe care vrei îl ai. Dacă vrei să stai mediocru şi să bălteşti, continui ca acum. Vrei să faci un salt de dezvoltare, schimbi lucrurile, nu există cale de mijloc aici”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană şi-a lansat la Ploieşti cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.
La finalul evenimentelor, Geoană a oferit autografe tuturor celor prezenți.(Cerasela N.).
Actualitate
Stellantis recheamă peste 123.000 de vehicule în SUA din cauza unor probleme de siguranță
Actualitate
Generalul Kenneth Wilsbach, favorit pentru sefia Statului Major al Forțelor Aeriene în administrația Trump
Actualitate
Startup-ul Blue Water Autonomy se aliază cu Conrad Shipyard pentru a construi nave autonome: O nouă eră în tehnologia maritimă
-
Exclusivacum 5 zile
Cârciumă, cafea și corupție: Cum mafia locală și-a găsit paradisul, fix sub nasul I.P.J. Prahova!
-
Exclusivacum 2 zile
Penitenciarele românești: Circul groazei continuă!
-
Exclusivacum 18 ore
Prahova penală: Cum un sef de poliție transformă mita în… inșelăciune!
-
Exclusivacum 5 zile
DUBAI – JUSTIȚIA ÎN DEPLASARE: Călătoria unui mercenar, „erorile” unor judecători și triumful unui procuror
-
Exclusivacum 4 zile
Denunț grav: Abuzuri, corupție și presiuni la DRPCIV București – Un polițist forțat să demisioneze trage un semnal de alarmă
-
Exclusivacum 18 ore
Ciuruitorul de Ploiești revine la Notariat! Lupu Marioara, Nichita și ‘fleacul’ de sute de inimi frânte
-
Exclusivacum 18 ore
EXCLUSIV: Președintele FSANP trage un semnal de alarmă cutremurător din interiorul sistemului penitenciar: „ANP are nevoie de terapie urgentă!”
-
Exclusivacum 4 zile
65 de ani, vârsta standard de pensionare, dar abuzurile și inechitățile subminează credibilitatea sistemului de pensii militare