Aveti un Pont
”Prostănacul” a comis-o din nou!/NATO i-a retras avizul de securitate lui Geoană!
(Preluare National – Catalin Tache):
Mircea Geoană poate pierde ”numărul doi” de la NATO

”Prostănacul” a comis-o din nou! Și rău de tot de această dată! Din moment ce, fapt fără precedent în istoria celei mai puternice alianțe militare a lumii, ”protecția internă” din cadrul NATO a declanșat de urgență procedurile de reeavaluare a avizelor de securitate pentru Mircea Geoană! Adică nimeni altul decât secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice!

O dezamăgește iar pe ”Mihaela, dragostea mea”…?
Iar după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în acest moment Mircea Geoană nu mai are ”security clearance ” necesar pentru a participa și reprezenta NATO la diverse întâlniri strategice de cel mai înalt nivel! Astfel că la orizont se prefigurează un scandal diplomatic fără precedent, chiar dacă la acest nivel cutuma prevede ”retragerea de bună voie” a celor ale căror autorizații de securitate au fost retrase sau sunt suspendate pe o perioadă ”nedeterminată”. Și drept urmare, mult mai curând decât se așteaptă unii, ”președintele de o noapte” ar putea juca rolul lui ”Dragă Stolo” și chiar să își anunțe singur retragerea din postura de secretar general al NATO. Totul după ce nici măcar acum bună parte a românilor nu și-au revenit și nu au găsit încă răspuns la întrebarea cum de tocmai Mircea Geoană a ajuns ”numărul doi” al celei mai puternice organizații mondiale.

Înlocuit de Stoltenberg la Berlin!
Iar după cum susțin sursele noastre, prima lovitură pe care Mircea Geoană a încasat-o din plin a fost chiar zilele acestea, când românului i-a fost retrasă onoarea de a reprezenta NATO la Reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene. Astfel că în locul său Alianța Nord – Atlantică a fost reprezentată la Berlin de ”rezerva de lux” Jens Stoltenberg! Adică tocmai conducătorul Alianței!
Jens Stoltenberg a preluat agenda publică a adjunctului său!

Asta cu toate că nu mai este un secret de mult și pentru nimeni din lumea bună a diplomației internaționale că NATO nu vede cu ochi buni astfel de inițiative precum reuniunile miniștrilor apărării din statele UE, acolo unde ”binomul” franco-german continuă să dea mari bătăi de cap hegemoniei declarate a americanilor asupra activității NATO. Astfel că la evenimente precum cel de la Berlin din chiar zielele acestea NATO obișnuia să își trimită doar secretarul general adjunct. Dar iată că Geoană ”a fost dat jos din avionul de Berlin”, ceea ce spune multe despre problemele pe care românul le are deja la vârful NATO. Acolo unde a ajuns doar pentru că la acel moment că a fost cea mai la îndemână ”soluție de compromis” între marii jucători strategici din cadrul Alianței Nord- Atlantice.
Se știa! Și atunci, de ce acum…?
Acum nimeni nu este chiar atât de naiv încât să își închipuie că la nivelul celei mai puternice alianțe militare a lumii Mircea Geoană nu a fost verificat ”la sînge” înainte de a primi încă surprinzătoarea numire ca și secretar general adjunct. Astfel că la NATO se știau încă de la nominalizare eventualele ”derapaje” ale lui Mircea Geoană! Și atunci de ce l-au mai numit totuși? Dar marea ciudățenie rămâne mai ales de ce a devenit Mircea Geoană ”nefrecventabil” tocmai acum? Întrebări la care este greu de crezut că se vor afla vreodată cu adevărat răspunsurile… Cert fiind doar că, odată cu lăsarea internațională din brațe a lui Mircea Geoană, acesta va avea mari probleme. Și așa cum se întâmplă de obicei, excesul de zel i se poate dovedi fatal tocmai în România natală… Acolo unde frustrarea celor care l-au documentat atâta amar de vreme, fără a putea însă să se și atingă de el fiind încă una feroce.
Băgat la ”baiț”
Astfel că omul care până acum câteva săptămâni încă își umfla mușchii la mulți grei ai planetei, beneficiind din plin de statutul de ”numărul doi” al NATO se află el însuși acum în situația unui biet ”mușchiuleț” ținut ”la baiț, la fezandat”…

Cel puțin până ce va fi finalizată ancheta internă declanșată la nivelul NATO. Și pe perioada căreia Mircea Geoană nu mai are obligatoria aprobare ”security clearance”, ceea ce înseamnă implicit că nu va putea reprezenta NATO nici la alte evenimente internaționale de anvergură. Oficialii Alianței urmând ca în zilele următoare să refacă ”agenda” încă secretarului general adjunct, Mircea Geoană.
Administratie
Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează
Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.
Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.
Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.
Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.
Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.
O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.
Actualitate
Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri
O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.
Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.
Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.
La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.
O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.
Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.
Aveti un Pont
Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025
Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.
✅ Condițiile minime generale pentru înscriere
Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
-
Vârsta minimă legală
-
16 ani împliniți pentru categoria AM, A1
-
18 ani pentru categoria B, BE, C1
-
21 de ani pentru categoria C, D, Tr
-
-
Domiciliul sau reședința în România
Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României. -
Apt medical și psihologic
Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată. -
Cazier judiciar școală de șoferi
Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.
🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi
Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:
-
conducerea unui vehicul fără permis,
-
conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,
-
uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,
-
părăsirea locului accidentului.
Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.
🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi
Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.
Avantajele obținerii online:
✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier
📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi
Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:
-
actul de identitate (copie și original),
-
fișa medicală auto,
-
aviz psihologic,
-
cererea tip a școlii,
-
dovada plății taxelor aferente cursurilor.
⏱️ Valabilitate și momentul prezentării
Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.
🚦 Concluzie
Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum o zi„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum o ziDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă



