Connect with us

Aveti un Pont

Planul SUA pentru România /Generalul Ben Hodges vrea ca Armata Română să mărșăluiască spre Crimeea!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Generalul Ben Hodges vrea ca Armata Română să mărșăluiască spre Crimeea!

Gata, partenerii strategici i-au găsit slăbiciunea lui Klaus Iohannis și nu vor pregeta să profite din plin de ”vulnerabilitatea” președintelui României de a fi ”umflat” drept lider regional! La fel cum au făcut-o și cu predecesorul acestuia, Traian Băsescu. Cel care la un moment dat al primului său mandat era să răstoarne toate calculele hârtiilor birocratice de la Bruxelles după ce răspunsese ”tupeului obraznic” al Olandei de a refuza intrarea României în Spațiul Schengen cu o ”blocadă a florilor” și declarații incendiare privind interesele economice olandeze din jurul Portului Rotterdam. Numai că al doilea mandat prezidențial al lui Băsescu a fost transformat într-o perpetuă ”vânătoare de vrăjitoare” a ”sistemului ticăloșit”, declanșată chiar împotriva creatorului său. În timp ce Băsescu a fost amăgit și ținut totodată în șah cu ”vânturarea” unor viitoare nominalizări pentru tot felul de funcții internaționale, precum Președintele al Parteneriatului Estic sau chiar secretar general adjunct al NATO. Acolo unde a ajuns în cele din urmă ”Prostănacul” Geoană…

După ce a cedat Crimeea în fața ”omuleților verzi”, Armata ucraineană forțează internaționalizarea conflictului

Iar acum, după ce a reacționat atât de previzibil la șepcuța primită în Biroul Oval, americanii i-au pregătit o nouă ”jucărie” lui Iohannis. Cel care se bucură atât de mult de statutul ”verbal” de ”lider regional” și care pe americani nu îi costă nici măcar cât o șapcă ”Made in China”. Astfel încât influentele agenții de peste Ocean au trecut deja la ”next level” al ”planului nebun” în ceea ce privește România. Dar, după cum susțin sursele noastre, pentru a se asigura că președintele României chiar este omul potrivit pentru noul plan și nu le va face nicio problemă, au recurs la un inedit experiment ca să testeze loialitatea lui Iohannis. Astfel că, în timp ce pandemia de COVID-19 ”mușca” deja nemilos din România, Klaus Iohannis solicita CSAT avizarea ”de îndată” a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020 – 2024.

”I s-a făcut de Georgia”!

O surprinzător de mare parte din aceasta fiind referitoare la o problemă care i-a lăsat mască și pe generalii serviciilor secrete, ca să nu mai vorbim de cei ai Armatei Române. Și nu ne referim aici la ”placa” despre ”asigurarea securității extinse la Marea Neagră în fața agresiunii rusești”… Numai că, de această dată Președinția României nu se mai arată interesată doar de securitatea națională a României. Concluzia Strategiei Naționale fiind că ” Federația Rusă încearcă să își consolideze statutul de putere în plan regional, acțiunile sale afectând stabilitatea regională și parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei” ! Ce-i drept, soarta Republicii Moldova ar mai fi de înțeles că îl preocupă pe președinte, deși în realitate nu o arată deloc. La fel cum și Ucraina, având frontieră comună cu România, să zicem că ar fi putut fi menționată.

Numai că nimeni, dar absolut nimeni de la vârful sistemului nu poate înțelege ce caută Georgia în Strategia Națională de Apărăre a Țării! Mai ales că nici în strategiile militare similare ale Germaniei, Franței, Ungariei, Poloniei sau al oricărui stat din Uniunea Europeană, membru al NATO, nu se pomenește nimic de Georgia! Mai ales de când aliații NATO l-au implorat public pe Vladimir Putin să nu cucerească Tbilisi , după războiul declanșat de o armată georgiană care apoi nu mai știa cum să se predea. Astfel că ”revelația” președintelui României că el și doar el ar fi ”salvatorul Georgiei” nu poate fi decât una ”Made in USA”…

GUR, capcana ucraineană!

Și dacă Iohannis a mușcat ”momeala” georgiană fără ca măcar vreun consilier prezidențial, o structură informativă sau orice alte demnitar să îndrăznească barem să îi atragă atenția, statul român a căzut apoi și în ”capcana ucraineană”. Una întinsă de tot mai agresivul serviciu de informații militare de la Kiev, omologul DGIA. Cu toate că oricine de la vârful sistemului i-ar fi putut confirma președintelui că toată această ”cooperare excelentă” a serviciilor românești cu GUR-ul ucrainean nu este decât o ”rivalitate istorică” transformată într-un adevărat război pe viață și pe moarte. Cu toate acestea, nimeni nu a îndrăznit să îl informeze oficial pe șeful statului cu privire la notele puținilor ofițeri din structurile contrainformative care nu au uitat că au depus jurământul militar de credință doar în fața statului român! Și care atrăgeau atenția că România este împinsă de către chiar principalul partener extern într-o capcană geo-strategică fără precedent, Ucraina fiind de departe principalul ”focar” armat al Europei. Noul pion pe care încearcă să îl mute în funcție de propriile interese strategice atât americanii, cât mai ales rușii. Cu toate acestea, girantul politicii externe, Klaus Iohannis nu a avut nicio reacție atunci când înalți responsabili militari ai Pentagonului au transmis ”oferta de nerefuzat” ca Armata Română să constituie o forță navală militară comună cu Forțele Navale Ucrainene. Nu pentru a face instrucție împreună, ci pentru a ”contraacara prezența militară rusă în Marea Neagră”! Când noi nici măcar contractul pentru cele două corvete nu suntem în stare să îl semnăm! Și atunci cu ce vom contraacara portavioanele și submarinele nucleare rusești?

Cu hidrobicicletele de pe Litoral? Pentru că, da, Kievul are tot interesul să internaționalizeze acest conflict prin atragerea unui stat mebru al NATO cu ieșire la Marea Neagră. Numai că Turcia a spus ”pas”… Și uite cum toate structurile statului român au fost din nou luate prin surprindere de comandantul GUR, Vadim Skibitsky, cel care a ajuns să facă inclusiv agenda spionajului românesc! Astfel că șeful spionajului militar ucrainean a ajuns să fie promovat internațional cât toate starurile rock sau sportive la un loc. Singura ”obsesie” a lui Skibitsky fiind de a convinge forțele occidentale că ”armata paralelă” a lui Vladimir Putin este gata să declanșeze atacuri hibride împotriva… României! Prezentând chiar rapoarte în acest sens în fața OSCE! Informări ”halucinante”, dar susținute public inclusiv de generalul Ben Hodges, fostul comandant al forțelor US Army în Europa. Cel care nu a avut nicio ”greață” în a avertiza public că ”Rusia se pregătește să invadeze România”! Și dacă statul român nu a avut nici cea mai mică reacție, iată că GUR a trecut deja la ”next level” al atragerii României în conflictul ucraineano – rus, prin aceeași ”portavoce” Hodges.

Generalul Hodges, ”portavocea” de la Lvov !

Iar în loc barem să lămurească subiectele fierbinți de pe agenda GUR în ceea ce privește România – ca să nu mai spunem de contraacararea acestora – DGIA și-a pornit cu deja proverbiala sa slugărnicie aparatul de propagandă pentru a promova Formul de securitate de la Lvov. Acolo unde România a fost reprezentată de ”piese grele” ca fostul consilier prezidențial Iulian Chifu și rezervistul general de brigadă Mircea Mîndrescu, președintele Comitetului academic executiv al Colegiului european de securitate și apărare EAB – ESDC. Aceștia asistând tăcuți, ca și reprezentanții din Turcia, Bulgaria , Georgia și Grecia, cum co-gazdele ucraineano-americane și-au prezentat planul pentru România. Acesta fiind descris de către aceeași ”portavoce” a GUR, generalul american Ben Hodges. Cel care după ce a salutat ”fantasmagorica” de ”cooperare eficientă” între forțele armate române și cele ucrainene a cerut că ar vrea să vadă ” un exercițiu în care trupele NATO pleacă de la o bază din România, trec prin Republica Moldova și ajung în Ucraina”.

Insistând asupra ”beneficiilor” unui asemenea marș demonstrativ încheiat cu exerciții comune și care ar urma să dureze trei luni! Cel mai sigur trupele pe care Armata Română ar urma să le trimită în Ucraina urmând să staționeze la granița … Crimeii! Pentru că în aceeași zi în care generalul Hodges cerea Armatei Române ”să mărșăluiască” spre Ucraina era dezvăluit public și planul Kievului de efectuare a unui ”blitzkrieg” în Crimeea. Totul după ce Forțele Armate ucrainene au efectuat ample exerciții militare în Regiunea Kherson, militarii rămânând apoi să se refacă chiar lângă granița cu Crimeea. Astfel că Kherson a devenit noul ”focar” armat al Europei. Iar autoritățile statului român ar trebui ori să dezmintă categoric informațiile furnizate presei internaționale și marilor Cancelarii occidentale de către GUR, ori să recunoască dacă avem cumva în ”foaia de parcurs” primită de la americani și ”marșul către Crimeea”. Variantă în care până și structurile contrainformative ar propune ca mai bine să ne mărim singuri ”taxa de șmecherie” pe ”vechiturile” cumpărate din SUA pentru Armata Română, decât să ne lăsăm implicați în acest război. Care este ”al nostru”, la fel cum este și cel încă ”înghețat” din Georgia…

 

Aveti un Pont

10 rețete de post clasice românești pe care trebuie să le încerci

Publicat

pe

De

Postul a fost mereu o parte importantă a tradiției culinare românești, iar rețetele de post transmise din generație în generație sunt dovada clară că mâncarea fără carne și produse de origine animală poate fi la fel de gustoasă și hrănitoare. Fiecare regiune a țării – Moldova, Transilvania și Țara Românească – are preparatele sale specifice, influențate de istorie, geografie și cultura locală.

Astăzi îți prezentăm zece dintre cele mai iubite rețete de post din bucătăria românească, fiecare cu povestea și savoarea sa unică.


1. Borș de fasole (Moldova)

Borșul este un preparat definitoriu pentru bucătăria moldovenească, iar varianta cu fasole este una dintre cele mai populare supe de post. Acest preparat se remarcă prin gustul acru obținut din borșul de casă, o tradiție veche păstrată în sate.

Ingrediente: fasole boabe, ceapă, morcov, țelină, borș de tărâțe, leuștean, sare, piper.
Mod de preparare: Fasolea se fierbe separat, apoi se adaugă legumele și borșul. Se lasă la fiert și se asezonează cu leuștean.


2. Tocăniță de hribi (Transilvania)

Transilvania este renumită pentru bogăția sa în ciuperci de pădure, iar hribii sunt considerați o adevărată delicatesă. Tocănița de hribi este un preparat de post apreciat mai ales în zonele montane, unde culesul ciupercilor este o tradiție străveche.

Ingrediente: hribi, ceapă, usturoi, ulei, sare, piper, pătrunjel.
Mod de preparare: Ciupercile se călesc cu ceapa și usturoiul, se adaugă condimentele și se lasă la foc mic până se formează un sos cremos.


3. Varză călită cu mămăligă (Țara Românească)

În sudul României, varza este un ingredient esențial în multe preparate de post. Călită lent, cu mirodenii și servită alături de mămăligă, această rețetă este o mâncare simplă, dar extrem de gustoasă, specifică zonei Munteniei și Olteniei.

Ingrediente: varză albă, ceapă, ulei, boia dulce, piper, cimbru, mărar.
Mod de preparare: Varza se călește împreună cu ceapa și condimentele până devine moale și aromată. Se servește caldă cu mămăligă.


4. Zacuscă de vinete (Moldova)

Zacusca este una dintre cele mai apreciate conserve românești și are o tradiție puternică în Moldova, unde gospodinele o prepară toamna pentru a o savura pe tot parcursul anului.

Ingrediente: vinete coapte, ardei capia, ceapă, roșii, ulei, sare, piper, foi de dafin.
Mod de preparare: Se coc legumele, se toacă mărunt și se fierb împreună până se obține o pastă groasă.


5. Ciorbă de lobodă (Transilvania)

Loboda este o plantă folosită frecvent în bucătăria ardelenească, mai ales în perioada de primăvară. Ciorba de lobodă este o rețetă ușoară, dar plină de vitamine și savoare.

Ingrediente: lobodă roșie, ceapă, morcov, borș, leuștean, sare.
Mod de preparare: Loboda se fierbe împreună cu legumele și borșul. Se servește caldă, cu verdeață proaspătă.


6. Mâncare de urzici cu usturoi (Țara Românească)

Urzicile sunt un ingredient tradițional în Țara Românească, fiind consumate mai ales primăvara, datorită proprietăților lor nutritive. Această mâncare este una dintre cele mai sănătoase rețete de post.

Ingrediente: urzici, usturoi, făină, ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Urzicile se fierb, se toacă mărunt și se gătesc împreună cu usturoiul și făina pentru a obține o consistență cremoasă.


7. Sarmale de post cu ciuperci și orez (Moldova)

Sarmalele sunt un preparat tradițional moldovenesc, iar varianta de post este la fel de delicioasă ca cea cu carne.

Ingrediente: varză murată, ciuperci, orez, ceapă, morcov, bulion, mărar, cimbru.
Mod de preparare: Se prepară umplutura din ciuperci și orez, se rulează sarmalele și se fierb în suc de roșii.


8. Plăcinte cu varză (Transilvania)

În Ardeal, plăcintele cu varză sunt un preparat de post nelipsit din bucătăriile tradiționale. Aluatul pufos și umplutura aromată le fac irezistibile.

Ingrediente: făină, drojdie, apă, varză, ceapă, sare, piper.
Mod de preparare: Se pregătește un aluat dospit, se umple cu varză călită și se coc sau prăjesc.


9. Mâncare de cartofi cu măsline (Țara Românească)

Această rețetă simplă, dar gustoasă, este foarte apreciată în Muntenia. Cartofii combinați cu măsline dau un gust special și sunt ideali pentru zilele de post.

Ingrediente: cartofi, ceapă, roșii, măsline, ulei, sare, piper, cimbru.
Mod de preparare: Cartofii se fierb cu legumele și măslinele, obținându-se un preparat aromat și consistent.


10. Gogoși de post (Moldova)

Gogoșile de post sunt un desert tradițional moldovenesc, pregătit mai ales în perioada posturilor mari.

Ingrediente: făină, drojdie, apă, zahăr, ulei, sare, esență de vanilie.
Mod de preparare: Se frământă un aluat moale, se lasă la dospit, apoi se prăjesc și se pudrează cu zahăr.

Bucătăria românească de post este plină de arome și tradiții, fiecare regiune având preparatele sale specifice. Fie că alegi o mâncare consistentă de post sau un desert delicios, aceste rețete îți vor aduce pe masă gustul autentic al tradiției românești.

Poti sa aduci aceste retete si in afara bucatariei personale? Cu siguranta este neobisnuit sa faci asta dar daca esti pasionata de tot ce e traditional sau trebuie sa faci un botez in post poti apela la astfel de retete traditionale.

Cu putina straduinta si retetele de post traditionale pot fi folosite la evenimente festive.

 

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Cei mai importanți factori în alegerea unui avocat bun

Publicat

pe

De

avocat bun

Alegerea unui avocat bun este un pas esențial atunci când te confrunți cu o problemă legală. Indiferent dacă ai nevoie de ajutor într-un litigiu, într-o afacere sau într-o problemă personală, un avocat cu experiență și pregătire poate face diferența. Însă, procesul de selecție nu este întotdeauna ușor.

Este important să iei în considerare câțiva factori esențiali care pot influența succesul cazului tău. În continuare, vom explora acești factori și cum îți pot ghida alegerea unui avocat bun, care să corespundă nevoilor tale.

Experiența și specializarea avocatului

Experiența și specializarea sunt factori esențiali în alegerea unui avocat bun, deoarece aceștia influențează direct eficiența și succesul în soluționarea cazului tău. Un avocat care are o vastă experiență într-un domeniu specific poate înțelege rapid nuanțele cazului tău și poate oferi soluții eficiente. Iată câteva motive pentru care experiența și specializarea contează:

  1. Cunoașterea detaliilor legale – Un avocat cu experiență are o înțelegere profundă a legilor și procedurilor specifice, esențială pentru obținerea unui rezultat favorabil.
  2. Istoricul de succes în cazuri similare – Avocații specializați într-o anumită arie au mai multe șanse să obțină un rezultat favorabil, având un istoric de succes în cazuri similare.
  3. Abilitatea de a anticipa pașii procesului – Experiența permite avocatului să prevadă posibilele provocări și să se pregătească din timp pentru acestea, maximizând șansele de succes.

Așadar, alegerea unui avocat care are atât experiență, cât și o specializare relevantă pentru cazul tău este un pas important pentru a asigura soluționarea favorabilă a litigiului.

Reputația și recenziile clienților

Un alt factor esențial în alegerea unui avocat bun este reputația sa. Căutând recenzii online sau cerând recomandări de la alți clienți, poți afla cât de bine este văzut avocatul de către cei care au lucrat cu el. O reputație solidă poate fi un semn al unei practici juridice de succes și al unei abordări corecte față de clienți. De asemenea, poți întreba avocatul despre cazuri anterioare și despre feedback-ul primit de la alți clienți.

Abilități de comunicare

Un avocat bun trebuie să fie capabil să comunice clar și eficient. Comunicarea este cheia într-o relație avocat-client. Acesta trebuie să îți explice procesul legal într-un mod simplu, să îți răspundă prompt la întrebări și să fie disponibil atunci când ai nevoie de informații suplimentare. De asemenea, abilitățile de negociere sunt esențiale, mai ales în cazurile care pot fi rezolvate amiabil. Asigură-te că avocatul tău este ușor de abordat și dispus să îți ofere informațiile necesare pentru a înțelege pașii următori.

Tarifele și structura de plată

Atunci când alegi un avocat bun, este esențial să înțelegi tarifele și structura de plată, deoarece aceste aspecte pot influența decizia ta finală și pot preveni eventualele neînțelegeri în timpul colaborării. Avocatul ar trebui să fie transparent în legătură cu costurile și să îți ofere detalii clare despre modalitățile de plată. Iată ce trebuie să știi:

Modalități de plată comune

Există mai multe moduri în care un avocat poate solicita plata pentru serviciile sale. Printre cele mai comune se numără plata pe oră, plata pentru fiecare etapă a procesului sau plata unui tarif fix pentru un caz specific. În funcție de complexitatea cazului tău, avocatul va alege modalitatea care se potrivește cel mai bine. Discută deschis despre fiecare opțiune pentru a face o alegere informată.

Cum se stabilesc onorariile

Onorariile unui avocat sunt, de obicei, stabilite în funcție de mai mulți factori, cum ar fi experiența, complexitatea cazului și timpul estimat de lucru. Avocații cu experiență pot percepe tarife mai mari, dar acest lucru este de multe ori justificat prin nivelul înalt de expertiză pe care îl oferă. Asigură-te că ai o înțelegere clară a modului în care se stabilesc aceste costuri și dacă sunt posibile ajustări pe parcurs.

Contractul de reprezentare și plățile inițiale

Este important să semnezi un contract de reprezentare care să stabilească în mod clar toate detaliile privind onorariile și termenii de plată. În unele cazuri, avocatul poate solicita un avans înainte de a începe lucrul, iar aceasta trebuie să fie clar precizată în acordul semnat. Discută deschis despre orice taxe suplimentare și asigură-te că înțelegi pe deplin structura de plată înainte de a lua o decizie finală.

Abilitatea de a înțelege nevoile tale

Un avocat bun trebuie să aibă abilitatea de a înțelege nevoile tale specifice și să îți adapteze abordarea în funcție de acestea. Este important ca avocatul să îți asculte preocupările și să îți propună soluții personalizate, care să țină cont de contextul tău individual. Fiecare caz este unic, iar un avocat care înțelege cu adevărat ce îți dorești poate să îți ofere cele mai bune soluții legale.

Cum să alegi un avocat care se potrivește nevoilor tale

Alegerea unui avocat bun este esențială pentru succesul oricărui proces legal. Este important să acorzi atenție experienței, reputației, abilităților de comunicare și structurii de plată a avocatului. De asemenea, trebuie să te asiguri că avocatul înțelege nevoile tale și îți oferă soluții personalizate. Un avocat care îndeplinește aceste criterii va fi un partener de încredere pe parcursul întregului proces legal, ajutându-te să obții cele mai bune rezultate pentru cazul tău.

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Cele mai importante beneficii ale consumului de hrean

Publicat

pe

Hreanul este o legumă cruciferă, cunoscută pentru gustul său picant și aromă puternică. Dincolo de utilizarea sa culinară, hreanul reprezintă o sursă bună nutrienți importanți, cum ar fi calciul, magneziul, potasiul, vitamina C și zincul, iar consumul său a fost asociat cu multiple beneficii pentru sănătate. Continuă să citești pentru a afla care sunt acestea!

De ce ar trebui să consumi hrean?

Hreanul are beneficii diverse. Unul dintre motive pentru care este atât de apreciat privesc proprietățile sale antiinflamatorii. Hreanul conține sinigrină, un compus care blochează reacțiile inflamatorii din organism. Aceasta poate fi benefică pentru persoanele care suferă de afecțiuni inflamatorii cronice. Mai are și proprietăți antioxidante, ceea ce înseamnă că poate ajuta la protejarea organismului împotriva radicalilor liberi, molecule instabile care pot deteriora celulele și contribui la îmbătrânire și boli cronice.

Lista proprietăților sale le mai includ și pe cele antibacteriene, anumiți compuși din hrean ajutând la combaterea bacteriilor dăunătoare precum E. coli, H. pylori și Salmonella. De asemenea, poate ajuta la combaterea infecțiilor sinusurilor și a bronșitei, ceea ce îl face un potențial aliat pentru sănătatea sistemului respirator.

Cum poți integra hreanul în dieta zilnică?

Hreanul poate fi integrat în dieta ta în diverse moduri, atât pentru a îmbunătăți gustul mâncărurilor, cât și pentru a beneficia de proprietățile sale terapeutice. Cel mai simplu mod de a consuma hrean este sub formă de sos, care poate fi adăugat la fripturi, pește sau sandvișuri. Dacă preferi să consumi hrean proaspăt, îl poți fierbe sau prăji. Se potrivește bine cu alte legume rădăcinoase, precum sfecla sau cartofii, dar și cu legume verzi, cum ar fi broccoli sau varza de Bruxelles. Hreanul este disponibil și sub formă de suplimente și ceai, care pot fi încorporate cu ușurință în dieta zilnică.

O altă utilizare populară a hreanului este în combinație cu miere și alte ingrediente, ca remediu natural pentru diferite afecțiuni. De exemplu, din hrean, miere și suc de lămâie se prepară un sirop de tuse care poate ajuta la ameliorarea durerilor în gât. Dacă în loc de suc de lămâie se folosește oțet de mere, se obține un amestec despre care se spune că ar ajuta la ameliorarea simptomelor rinosinuzitei (vezi de ce apare rinosinuzita și care sunt simptomele ei).

Este important de reținut că nu există suficiente studii care să confirme efectele unor astfel de remedii și că acestea nu pot fi considerate un substitut pentru tratamentul recomandat de medic. Trebuie să fim conștienți și de contraindicațiile acestor remedii: mierea nu trebuie administrată sugarilor cu vârsta sub un an din cauza riscului de botulism, iar hreanul trebuie utilizat cu prudență la copii, deoarece poate provoca tulburări de stomac sau reacții alergice.

Cine ar trebui să evite hreanul?

Hreanul, deși poate fi un condiment gustos, trebuie consumat cu prudență – poate irita gura, nasul sau stomacul. Persoanele cu anumite probleme de sănătate, precum ulcer sau boli intestinale, ar trebui să limiteze sau să evite consumul său. Copiii, femeile însărcinate și care alăptează sunt sfătuiți să consulte un specialist înainte de a-l introduce în alimentație. Atenție și la conținutul de sodiu din sosurile de hrean gata preparate! Sodiul în exces poate crește riscul de hipertensiune arterială, boli de inimă sau accidente vasculare cerebrale. Consultă un medic înainte de a consuma hrean sau suplimente care îl conțin dacă suferi de anumite afecțiuni ori urmezi un tratament medicamentos!

Hreanul este o sursă bună de nutrienți și poate aduce numeroase beneficii organismului. Cu toate acestea, ca orice aliment, trebuie consumat cu moderație și ca parte a unei diete variate și echilibrate.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc recomandările medicului. Înainte de a introduce hreanul în dieta ta, consultă un medic sau nutriționist!

Surse:

https://www.medlife.ro/articole-medicale/hrean-beneficii-proprietati-contraindicatii

https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/rinosinuzita-cauze-simptome-tratament

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

Sindicatul Diamantul demască acuzațiile false privind OUG 26/2024: Investiții esențiale în securitate, nu „megașpagă”

Sindicatul reacționează la un articol denigrator și prezintă argumente factuale privind necesitatea OUG 26/2024 pentru apărarea și securitatea României Sindicatul...

Exclusivo zi ago

Inspecția penitenciară: Spectacol de marionete sau circ cu pretenții de control?

Sindicatul EQUITAS dă în vileag un control al Inspecției Penitenciare mai opac decât celula unui deținut. Întrebări fără răspuns, măsuri...

Exclusiv2 zile ago

Vălenii de Munte: Circul justiției continuă! Telefon confiscat ilegal și o femeie transformată în trofeu pentru polițiști prea zeloși

După episodul halucinant al armelor și mașinilor fantomă, poliția din Vălenii de Munte lovește din nou, transformând o percheziție într-un...

Exclusiv2 zile ago

Ministrul Barbu, eroul neașteptat sau ultima speranță a agriculturii românești? Lupta inegală cu mafia antigrindină continuă!

În timp ce fermierii se zbat să supraviețuiască, ministrul Barbu se luptă cu mafia antigrindină, riscând totul pentru a salva...

Exclusiv2 zile ago

„Ați sărit ca sacalii pe președintele nostru!”: Sindicatul Solidaritatea Ploiești acuză abuzuri și promite răzbunare

Sindicatul Solidaritatea Ploiești lansează un atac furibund la adresa fostei conduceri a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), acuzând abuzuri grave,...

Exclusiv2 zile ago

Direcția Generală Anticorupție: Limitele puterii și consecințele abuzului

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul analizează cu rigoare competența specializată a Direcției Generale Anticorupție, demontând iluzia unei delegări nelimitate...

Exclusiv3 zile ago

Vama Prahova: Paradisul evaziunii, infernul contribuabililor – O nouă investigație Incisiv de Prahova, o nouă confirmare a corupției!

După ce am scris, au venit ei să confirme – Prahova, epicentrul mafiei vamale! (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),...

Exclusiv3 zile ago

Prahova putredă: Justiția confirmă, mafia imobiliară se destramă (incet, dar sigur!)

Incompetență, corupție și impunitate – Rețeta dezastrului urbanistic din Ploiești După ani de zile în care am fost hărțuiți, șantajați...

Exclusiv3 zile ago

DOBROGEA, CÂMP DE EXPERIMENTE. Fermierii acuză teste ilegale și pericole geopolitice! SISTEMUL ANTIGRINDINĂ, groparul agriculturii romanesti: Dezvăluiri Incendiare!

Furtună la Ministerul Agriculturii: Fermierii prahoveni denunță „Furtul de ploaie” și acuză teste secrete în Dobrogea! Avertisment exclusiv: Un Memoriu...

Exclusiv3 zile ago

Scandal la IPJ Neamț: Distribuirea de măști chirurgicale drept o tactică de intimidare a polițiștilor

Un scandal a izbucnit la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, după ce Sindicatul Diamantul a lansat acuzații grave privind...

Exclusiv3 zile ago

Sindicatul Sidepol denunță abuzuri manageriale în Poliția Română: Teleorman, un exemplu negativ

Într-o declarație recentă, Sindicatul Sidepol a denunțat o serie de abuzuri în cadrul Poliției Române, subliniind discrepanța dintre discursul oficial...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: O menajerie a ilegalităților, condusă de un director cu GPS-ul defect și protejată de DIP-ul Stockholm

Pantera neagră din Giurgiu e un biet motan pe lângă bestiile rare care mișună prin Târgșor. Iar Don Lucică, directorul...

Exclusiv5 zile ago

Impactul noilor măsuri fiscale asupra polițiștilor

Un nou proiect de lege, pus în transparență de Ministerul Finanțelor (MF), aduce cu sine un val de măsuri de...

Exclusiv5 zile ago

Sidepol denunță „Tăiați statul, nu siguranța!”: Guvernul Bolojan sacrifică polițiștii și militarii pentru a acoperi clientelismul și iresponsabilitatea financiară

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la măsurile bugetare propuse de Guvernul Bolojan, acuzând o nouă rundă...

Exclusiv6 zile ago

Coca-Cola Ploiești: Panica la imperiu! Controale inopinate descoperă mizeria? Directorul sună disperat la politicieni!

După dezvăluirile incisive, statul român LOVEȘTE: Coca-Cola prinsă cu „chiloții în… vine”!? La cateva ore de la publicarea articolului exploziv...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv