București, capitala imobilelor fără stăpân… oficial
În timp ce bucureșteanul de rând se lovește de birocrație pentru orice amărâtă de garsonieră, Primăria Municipiului București și Administrația Fondului Imobiliar (AFI) reușesc performanța supremă: oferă spre închiriere imobile pe care – potrivit hotărârilor judecătorești – nu le au în patrimoniu, nu le posedă și nu dețin asupra lor niciun drept real.
Pe scurt: Statul încasează chirii pentru un bun care, în mod oficial, aparține altcuiva.
Cazul-școală: imobilul din București, str. Splaiul Independenței nr. 2K, sector 3.
Adresa la care, conform instanțelor, proprietar este SC Centrul Istoric SA, însă AFI a încasat ani la rând chirii, ca și cum ar fi fost „acasă la el”.
Cum spune legea una, iar AFI închiriază alta
Administrația Fondului Imobiliar, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, are – oficial – atribuții clare:
administrarea locuințelor, spațiilor și terenurilor aflate în proprietatea publică și privată a Municipiului și în proprietatea privată a statului, efectuarea de reparații, renovări, vânzări, etc. Pe scurt, să gestioneze ceea ce există în patrimoniul municipalității.
Doar că, în practică, după cum rezultă din documente și hotărâri judecătorești, AFI și-a extins granițele imaginației: administrează și închiriază imobile pe care nu le are.
Potrivit Sentinței comerciale nr. 4072/20.03.2008 a Tribunalului București – Secția Comercială, Sentinței Curții de Apel Pitești și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4329 în dosarul nr. 4219/3/2008*, imobilul din Splaiul Independenței nr. 2K:
- a aparținut, încă din 1986, întreprinderii ICRAL Vitan, fiind evidențiat în patrimoniul acesteia;
- după reorganizări succesive (ICRAL – Regie Autonomă – sucursala Vitan – divizare conform Legii nr. 15/1990),
- a ajuns, prin Protocolul de divizare din 31.08.1991, în patrimoniul SC Centrul Istoric SA.
Instanțele rețin clar: SC Centrul Istoric SA a dobândit imobilul, l-a înregistrat în patrimoniu și îl posedă, exercitându-și dreptul de proprietate asupra lui.
Cu toate acestea, AFI a gestionat și oferit spre închiriere ani la rând același spațiu, ca și cum ar fi fost al ei.
Întrebarea care plutește ca o pancartă la protest:
Dacă imobilul nu e în patrimoniul AFI sau al Primăriei, cine încasează, în fapt, „fructele” – adică banii din chirii?
Cu siguranță nu Statul, pentru că, juridic, bunul nu se află în proprietatea sau posesia lui.
” Eu, chiriașul-bou de serviciu: am închiriat de la cineva care nu era proprietar”
Autorul acestor rânduri se declară victima perfectă a acestui mecanism.
În 2007, prin societatea pe care o deținea, a „închiriat” un spațiu situat în Splaiul Independenței nr. 2K, sector 3, de la AFI.
Nu s-a semnat un contract de închiriere, ci o așa-zisă „Fișă de calcul” – artificiu birocratic perfect pentru a încasa bani fără a-ți asuma pe față un raport contractual clasic.
Ulterior, s-a dovedit ceea ce instanțele au confirmat: AFI nu a avut și nu are niciun drept real asupra acelui imobil. Proprietar: SC Centrul Istoric SA, conform Deciziei ÎCCJ nr. 4329 și documentelor de divizare din 1991.
Când află de litigiu între proprietarul real și AFI, chiriașul le notifică, în scris, că:
- nu mai dorește să utilizeze spațiul;
- solicită anularea Fișei de calcul;
- nu vrea să mai aibă nicio legătură cu spațiul sau cu AFI.
Mai mult, merge și în audiență la directorul general al AFI, Mihai Enăchescu.
Spațiul nu mai este folosit, dar AFI continuă să calculeze chirie și penalități, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Fișa de calcul era încheiată pe un an – dar, în logica AFI, se pare că acest termen este doar decor.
După expirarea perioadei, în loc să-și înceteze efectele, fișa este ținută artificial în viață, unilateral, împotriva voinței chiriașului, iar penalitățile curg ca Dâmbovița după ploaie.
Cum se „crește” artificial o datorie până la insolvență
În loc să stingă raportul, AFI:
- a continuat să calculeze chirii și penalități de întârziere;
- a dus datoria până la pragul de aproximativ 40.000 lei, sumă necesară declanșării insolvenței societății.
Societatea este dizolvată.
Cu toate acestea, AFI continuă să calculeze penalități – deși legislația interzice calculul de asemenea accesorii unei societăți deja dizolvate.
Apare în scenă lichidatorul – desemnat „prin procedură”, dar care, în fapt, în instanță se comportă ca reprezentant al AFI, nu ca apărător al intereselor societății dizolvate.
Lichidatorul vine în instanță împreună cu jurista AFI, dna Stan Daniela, și pleacă tot împreună – imagine care vorbește de la sine despre cine este „clientul real”.
În instanță, autorul încearcă să-și apere societatea, dar cererile îi sunt respinse sistematic pentru lipsă de calitate procesuală – singurul cu drept de reprezentare fiind lichidatorul „de casă”.
AFI îl acționează în instanță la Secția a VI-a a Tribunalului București, pentru atragerea răspunderii personale, cu pretenții de aproximativ 121.000 lei (circa 25.000 euro) pentru un spațiu de 19 mp.
Un spațiu care, pe piața imobiliară reală, nu atinge nici pe departe valoarea pentru care este „taxat” chiriașul.
O caracatiță cu tentacule juridice: instanțe, lichidatori, conexiuni de familie
În decorul acestei povești apar și alte personaje:
- jurista AFI, Stan Daniela, despre care autorul susține că ar fi rudă cu familia Stan, cunoscuții oameni de afaceri din „Clanul Stanbox”;
- aceeași familie Stan a obținut, potrivit relatărilor din presă, despăgubiri de ordinul milioanelor de lei pentru „lipsa de folosință” a unor imobile și spații de reclame, în dosare instrumentate, printre altele, la Secția a VI-a a Tribunalului București (judecătoarea Iuliana Mădălina Larion).
În oglindă, AFI cere acum chirie și penalități pentru lipsa de folosință unui spațiu de care chiriașul a cerut să fie desprins oficial, în scris, prin notificări, și pe care nu l-a mai utilizat.
Judecătoarea Gabriela Dimulescu, de la aceeași secție a Tribunalului București, ar fi lăsat deja să se înțeleagă soluția favorabilă AFI, apreciind suma ca „reală și corectă”, susține autorul.
Cererea de recuzare – respinsă. Cererea de strămutare – respinsă.
Într-un ultim demers, autorul sesizează Curtea Constituțională.
Paradoxal, după ce în primă instanță judecătoarea refuzase sesizarea CCR, în recurs aceasta este admisă, iar cauza de la Secția a VI-a este suspendată până la pronunțarea CCR.
Imediat după, judecătoarea Gabriela Dimulescu se pensionează.
Autorul susține că „cineva” – probabil un fost judecător cu influență – pare să consilieze din umbră reprezentanții AFI asupra tacticilor procedurale.
Directorul general AFI – trecut prin DNA, dar nu vaccinat la abuz
În centrul scenei: Mihai Enăchescu, director general al Administrației Fondului Imobiliar București, instituție care gestionează – formal – o mare parte din fondul imobiliar al Capitalei: terenuri, spații comerciale, blocuri de apartamente.
Numele lui Mihai Enăchescu a mai apărut în anchete jurnalistice ale Kanal D, Digi24, România Liberă, precum și în dosare instrumentate de DNA și judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Un episod emblematic:
AFI-HOTĂRÂREA CA AFI-HOTĂRÂREA ÎCCJ AFI-HOTĂRÂREA TB
repartizarea, prin abuz de putere, a unei locuințe de aproape 100 mp, pe strada Ion Pilat, în centrul Bucureștiului, fostei președinte a Tribunalului București și membru CSM, dna Maria Huza. Caz investigat de DNA și ajuns în fața Înaltei Curți.
După toate acestea, susține autorul, directorul general AFI nu numai că nu a fost descurajat, ci continuă, alături de un cerc de angajați, să practice aceleași tipare de abuz: exploatarea de bunuri imobile care, potrivit Sentințelor civile depuse la dosar, nu aparțin AFI sau Primăriei, ci altor proprietari – în speță SC Centrul Istoric SA.
Statul opac: patrimoniu „secret”, bani cu destinație necunoscută
Un element cheie al întregului mecanism este lipsa totală de transparență.
Autorul a depus, la 30.04.2024, o sesizare la Primăria Generală a Municipiului București, înregistrată cu nr. 75669/07.05.2024, în care a semnalat practicile AFI:
- exploatarea de spații din fondul locativ al statului, oferite spre închiriere,
- fără ca aceste spații să existe în patrimoniul Primăriei Generale/AFI sau să existe vreun drept real asupra lor.
A cerut explicit primarului general:
- să confirme sau să infirme dacă spațiile din Splaiul Independenței nr. 2K se află în patrimoniul Primăriei/AFI;
- să indice temeiul legal și actele de punere în posesie, dacă acestea există.
Răspunsul primit la 16.05.2024 (nr. 23762), emis de un reprezentant AFI, evită sistematic fondul problemei.
Nu lămurește dacă imobilul este sau nu în patrimoniul instituțiilor și cu ce drept este exploatat.
Autorul cere apoi audiență la primarul general, cerere înregistrată la 17.05.2024 cu nr. 83053, pentru a discuta:
- situația juridică a imobilului din Splaiul Independenței nr. 2K;
- situația juridică a tuturor bunurilor imobile deținute de Primărie (din 1999 până în prezent), închiriate sau înstrăinate;
- publicarea pe website-urile PMB și AFI a tuturor imobilelor din patrimoniu, cu:
- baza legală de închiriere;
- procedurile și criteriile prin care persoanele fizice/juridice au fost selectate;
- temeiurile legale și actele prin care s-a dobândit dreptul de folosință, posesie sau alt drept real.
Până la redactarea acestui material, nu i s-a comunicat nicio dată de audiență.
Curtea de Conturi – audit cu ochii închiși?
O altă piesă din puzzle: Curtea de Conturi a României.
Aceasta a efectuat, potrivit autorului, mai multe misiuni de audit extern la AFI.
Întrebarea care se ridică:
- fie Curtea de Conturi a identificat imobilul din Splaiul Independenței nr. 2K ca făcând parte din patrimoniul AFI – caz în care se pune problema ce acte doveditoare i-au fost prezentate, în contextul în care trei instanțe (inclusiv ÎCCJ) au constatat că imobilul aparține SC Centrul Istoric SA;
- fie Curtea de Conturi nu a identificat imobilul în patrimoniul AFI – caz în care se naște altă întrebare: în temeiul cărui drept AFI a oferit spre închiriere bunul și în ce conturi au ajuns sumele încasate?
În lipsa unei baze de date publice, clare și complete, privind patrimoniul imobiliar administrat de AFI și PMB, nimeni din afară nu poate ști ce este în patrimoniu și ce nu.
Această opacitate deschide calea:
- eludării legii,
- afectării bugetului public,
- transformării patrimoniului imobiliar al Bucureștiului într-o pradă pentru inițiați.
Cererea: lumină pe patrimoniu, nu doar pe facturi
Autorul solicită, în termeni cât se poate de clari:
- Publicarea integrală, pe site-urile PMB și AFI, a patrimoniului imobiliar administrat, cu:
- identificarea exactă a fiecărui bun;
- indicarea titlului în baza căruia a fost dobândit;
- menționarea drepturilor reale deținute (proprietate, uz, uzufruct, folosință etc.).
- Publicarea tuturor spațiilor închiriate, cu:
- baza legală a procedurii de atribuire;
- criteriile și mecanismul de selecție a chiriașilor;
- cuantumul chiriilor și destinația sumelor încasate.
- Publicarea listei imobilelor înstrăinate din 1999 până în prezent, cu:
- actul juridic prin care au fost înstrăinate;
- procedura de selecție a cumpărătorilor;
- încasările și destinația finală a banilor.
Argumentul este simplu:
în lipsa acestor informații, angajați cu funcții de conducere din asemenea instituții pot dispune „după bunul plac” de bunuri publice, fără ca vreun organ de control să poată urmări, în timp real, legalitatea procedurilor.
Apelul final: „Decapitați balaurul și scurtați tentaculele caracatiței”
Cazul prezentat aici nu este doar drama unui singur chiriaș prins într-o „fișă de calcul” întinsă ca o capcană.
Este radiografia unui mecanism prin care:
- se închiriază spații care nu figurează în patrimoniul legal al instituției;
- se emit pretenții financiare uriașe pentru mici spații comerciale;
- se folosesc lichidatori și proceduri de insolvență pentru a consolida pretenții discutabile;
- se evită sistematic răspunsurile clare la cereri de informații de interes public;
- se ignoră hotărâri definitive ale instanțelor, inclusiv ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilesc cine este proprietarul real al imobilului.
Până atunci, Bucureștiul rămâne un oraș în care poți să închiriezi de la Statul-Fantomă un spațiu care nu e al lui, să plătești pentru „lipsa de folosință” a ceva ce nu mai vrei și, la final, să ți se explice solemn că „totul este legal și corect”. Vom reveni. (Cerasela N.).
