Actualitate
Planurile de restructurare încep cu intenţii şi se sfârşesc cu promisiuni
Asocierea conceptelor „restructurare şi faliment”, în recenta analiză a economiei româneşti făcută de Consiliul de Conducere al BNR, este parte a tabloului celor patru tipuri de politici – monetară, fiscală, salarială şi de restructurare – aflate în proces neîncetat de influenţare şi potenţare reciprocă, de optimizări si fortificări. De impulsuri puternice având nevoie, cu prioritate, politica de restructurare. Pentru că, de-a lungul multor ani, a suferit fracturi grave şi încetiniri, multe din cauze obiective, dar şi mai multe legate de eschive şi justificări subiective.
Cuvântul restructurare, cu rezonanţe istorice, a fost rostit întâia oară în România, într-un cadru oficial, acum mai bine de 150 de ani – la 10 mai 1866. Când, depunându-şi jurământul ca domnitor al ţării unite, Carol I a vorbit despre nevoia de restructurare a societăţii româneşti. De atunci, deceniu după deceniu, imperativul restructurării a pus pe jar forţele sociale şi politice din ţară. Fără ca astăzi, după atâta amar de vreme, să putem trage linie şi să contabilizăm nu încheierea acestui proces – pentru că restructurarea nu are sfârşit – ci finalizarea unor capitole, care să ne fi proiectat în competiţia economică globală pe un loc la care ne-ar fi îndreptăţit resursele! Cea mai importantă fiind capitalul uman!
Încă de atunci, dar mai cu seamă pe măsură ce statul român a cunoscut modernizări semnificative, problema restructurării a impus rezolvări complexe, de ordin tehnologic, economic, politic, social, psihologic şi -important! – de ordin juridic. Sub acest din urmă aspect, Codul Comercial Român de la 1887 este un exemplu edificator, pentru că s-a dovedit atât de modern încât şi astăzi numeroase prevederi din prima lui ediţie îşi menţin actualitatea.
Astăzi, chiar dacă în dezbaterea geopolitică teama de deglobalizare a urcat până la vârful FMI, fiind îndreptăţită, competiţia economică globală supravieţuieşte. Şi cea europeană, de asemenea. La nivelul Uniunii Europene, cu deosebire, României i se pretinde – pentru a fi un activ şi nu un pasiv în competiţia economică – nu doar să îndeplinească criteriile nominale privind optimizarea inflaţiei, dobânzii pe termen lung, datoriei publice, deficitului bugetar şi cursului de schimb! I se pretinde mai mult, să facă paşi mai mari în asigurarea convergenţei reale, cu criteriul ei de forţă – PIB pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. În aceste împrejurări, dacă vrem să primim cândva biletul de intrare în zona euro, abordarea interdisciplinară în politica de restructurare nu mai poate fi amânată. În aceste vremuri complexe, când până şi unei mici firme cu câţiva lucrători, ca să devină competitivă, i se pretinde un stil managerial apropiat de cel al unei multinaţionale, restructurarea implică un mix de soluţii: financiare, tehnologice, de organizare a muncii.
Desigur, imperativul restructurării este prezent în întreaga noastră viaţă economică, atât în companiile de producţie, cât şi în cele de servicii. Fără să existe în acest sens vreo lege dintre acelea subiective, scrise de oameni. Există însă o lege a competiţiei – de fapt o legitate obiectivă, ignorată de cele mai multe firme româneşti – care obligă la eficienţă. Când însă firmele clachează şi ajung în încetare de plăţi, atunci intervine legea subiectivă… pentru a-i apăra pe creditori. Acesta este principalul motiv pentru care – şi nu de azi-de ieri, ci încă din 1887, când a intrat în vigoare Codul Comercial Român – dreptul a impus un tampon de impact înainte ca o firmă să ajungă în faliment: obligativitatea unei tranziţii! A unui timp în care firma ce a clacat să-şi aleagă calea: se pregăteşte pentru a-şi relua viaţa economică normală sau dispare din piaţă. Acesta este timpul pentru restructurare. Insolvenţa! Ea are rolul de baraj în calea falimentului.
Tratamentul insolvenţei, aşa cum a fost gândit în Codul Comercial din 1887 şi cum s-a menţinut în serii succesive de legi, până în zilele noastre, prevede două episoade ca şanse de salvare a companiilor care ajung în dezechilibru financiar: 1) planul de restructurare şi 2) restructurarea efectivă. Aceste două faze constituie firul roşu al insolvenţei începând din 1887 şi până azi. Fără să fie însă asigurat şi un fir continuu de susţinere practică la nivelul cerut de prevederile legale. Dacă poziţiile de judecător sindic şi de administrator judiciar au fost şi sunt, de regulă, bine acoperite de jurişti din rândul instanţelor judecătoreşti şi dacă, în aceeaşi măsură, corpul practicienilor în insolvenţă asigură aplicarea corectă a legilor în materie de insolvenţă, au rămas mereu neacoperite partiturile esenţiale de dincolo de sfera dreptului.
Societatea românească, indiferent care au fost motivele – lipsă de resurse ori neînţelegerea în profunzime a rolului insolvenţei – nu a pregătit practicieni specializaţi în restructurare. Nu avem un corp de manageri cu experienţă recunoscută, cu blazon, care să ajute companiile în dificultate să-şi revigoreze sursele de bani. Şi, mai mult, să înţeleagă ei înşişi că restructurarea de succes nu înseamnă să propună disponibilizări în masă, ci să vină cu soluţii pentru păstrarea sau convertirea locurilor de muncă. Esenţa restructurării este nu doar evitarea falimentului prin simpla reorganizare a activităţii debitorului, ci restructurarea conducerii, eficientizarea structurii funcţionale, pregătirea companiei pentru o relaţie optimă cu bănci care să aibă încredere să-i acorde împrumuturi. Ceea ce ar însemna, în ultimă instanţă, asigurarea unor perspective de redresare care să depăşească inclusiv deficienţele existente în piaţa internă a muncii.
Deseori, planurile de restructurare încep cu intenţii şi se sfârşesc cu promisiuni. Firesc ar fi însă să înceapă cu propuneri concrete şi să se sfârşească prin reactivarea surselor de bani. Să înceapă, deci, cu tabloul concret al nevoilor de bani, nu doar pentru a-şi achita datoriile, ci şi pentru a-şi continua activitatea. Şi să se încheie cu proiecţia realistă a modalităţilor prin care compania insolventă să producă bani pentru toate aceste nevoi. Iar aşa cum sunt planurile va fi şi restructurarea.
Adrian Vasilescu
Actualitate
Pariul lui Zelenskyy: Ucraina deschide porțile exportului de armament pentru a-și finanța rezistența
Într-o mișcare strategică menită să resusciteze industria națională de apărare, președintele Volodimir Zelenskyy a anunțat ridicarea parțială a embargoului asupra vânzărilor de arme produse intern. Decizia marchează o schimbare majoră de paradigmă: Kievul nu mai privește producția proprie doar ca pe o resursă exclusivă pentru front, ci ca pe un motor economic capabil să finanțeze tehnologiile viitorului.
„Drone Deals”: Prioritate pentru front, surplus pentru aliați
Noul mecanism propus de liderul ucrainean se bazează pe așa-numitele „acorduri pentru drone” — contracte speciale care permit exportul de rachete, muniție, software și sisteme fără pilot, dar cu o condiție nenegociabilă: nevoile armatei ucrainene trebuie satisfăcute primele. Companiile locale vor putea vinde peste graniță doar ceea ce depășește comanda de stat, asigurându-se astfel că fluxul de aprovizionare al soldaților din prima linie nu este periclitat.
„Companiile ucrainene vor primi o oportunitate reală de a intra pe piețele țărilor partenere”, a subliniat Zelenskyy. Această deschidere vine după doi ani de restricții totale impuse la începutul invaziei din 2022, perioadă în care toate resursele militare au fost canalizate strict către efortul de război imediat.
Infuzie de capital pentru inovație sub asediu
Decizia răspunde presiunilor exercitate de producătorii locali, care au avertizat că restricțiile de export le limitează capacitatea de a atrage capital străin. Fără aceste fonduri, investițiile în cercetare și dezvoltare (R&D) și extinderea liniilor de producție ar fi stagnat, afectând pe termen lung tocmai apărarea patriei.
Oficialii de la Kiev au sugerat deja că primele parteneriate ar putea viza țările din Forța Expediționară Întrunită (JEF), o coaliție condusă de Marea Britanie. Printre sistemele cele mai căutate, gata de export, se numără dronele navale, vehiculele terestre fără pilot și sistemele avansate de navigație, tehnologii care și-au dovedit eficiența letală în conflictul actual.
Filtrul de securitate: Nicio tehnologie nu trebuie să ajungă la Moscova
Cea mai mare provocare a acestui plan rămâne riscul ca tehnologiile critice să cadă în mâinile Kremlinului. Pentru a preveni acest scenariu, Ucraina a instituit un mecanism de control riguros. Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu serviciile de informații, va elabora o „listă neagră” a statelor care cooperează cu Rusia, acestora fiindu-le interzis orice acces la armamentul ucrainean. Exporturile vor fi permise exclusiv către națiuni care au demonstrat o atitudine non-cooperantă cu regimul de la Moscova, transformând astfel comerțul cu arme într-un instrument de presiune diplomatică.
Actualitate
Viitorul recunoașterii blindatelor: Pușcașii marini SUA conturează a doua etapă a programului ARV
Corpul Pușcașilor Marini pregătește terenul pentru o nouă eră a mobilității pe câmpul de luptă, anunțând că dezvoltarea celei de-a doua etape a Vehiculului de Recunoaștere Avansat (ARV) va debuta la finele acestui deceniu. Cu un accent sporit pe tehnologii contra-dronă și foc de precizie, programul promite să redefinească modul în care forțele expediționare interacționează cu amenințările moderne.
O foaie de parcurs strategică: Orizontul anului 2029
Dezvoltarea pentru „Incrementul 2” al programului ARV este programată să înceapă oficial în anul 2029, desfășurându-se în paralel cu finalizarea selecției pentru prima fază a proiectului. Colonelul Christopher Stephenson, manager de program pentru sistemele de vehicule, a subliniat că această suprapunere este esențială pentru a menține ritmul cu evoluția rapidă a tehnologiei militare.
În prezent, prima etapă a programului se află în faza de dezvoltare pre-producție, giganții General Dynamics Land Systems (GDLS) și Textron fiind sub contract pentru a livra câte 16 vehicule fiecare până în 2028. Decizia finală privind producătorul care va adjudeca contractul principal pentru prima etapă va fi luată în 2029, urmând ca producția de serie să fie demarată spre sfârșitul anului 2030.
Arsenalul viitorului: De la vânătoarea de drone la lovituri de precizie
Dacă prima fază a programului se concentrează pe variante de logistică, comandă-control (C4/UAS) și vehicule dotate cu tunuri automate de 30 mm, „Incrementul 2” ridică miza tehnologică. Această a doua etapă va introduce trei variante specializate, menite să ofere unităților de recunoaștere o versatilitate fără precedent:
- Sistemul Counter-UAS: Un vehicul optimizat pentru amenințări aeriene, capabil de acțiuni kinetice și non-kinetice, activ 24 de ore din 24, dar capabil în același timp să angajeze ținte la sol.
- Varianta de recuperare: Un vehicul de suport echipat cu macarale și trolii performante, dotat cu sisteme de debitare și sudură a metalelor pentru reparații pe front.
- Foc de precizie: O platformă capabilă să ofere sprijin prin foc dincolo de raza vizuală, până la o distanță de 40 de kilometri, integrând capacități de atac electronic și recunoaștere avansată.
O flotă adaptabilă într-un mediu volatil
Planurile actuale prevăd achiziția unui total de 654 de vehicule ARV, dintre care 426 vor aparține primei etape, iar 228 celei de-a doua. Totuși, conducerea programului avertizează că aceste cifre nu sunt bătute în cuie. Într-o lume unde amenințările se schimbă de la o lună la alta, structura forței trebuie să rămână flexibilă.
„Vom construi aceste vehicule timp de zece ani, ceea ce ne oferă numeroase oportunități pentru ajustări și modificări ale cerințelor,” a explicat Stephenson. Această abordare iterativă face parte dintr-o strategie mai largă de design a forței, fiind descrisă ca o „călătorie” în care experimentarea constantă dictează configurația finală a arsenalului militar american.
Actualitate
Blindate de top pentru Europa: Gigantul BAE Systems accelerează producția CV90, în ciuda retragerii Estoniei
Negocierile la nivel înalt pentru dotarea armatelor europene cu vehicule de luptă pentru infanterie intră într-o fază decisivă. În timp ce cinci națiuni europene își unifică forțele pentru o achiziție comună de blindate CV90, producătorul suedez BAE Systems Hägglunds își recalibrează strategia după ce Estonia a anunțat oficial că părăsește programul. Conducerea companiei dă însă asigurări că planurile de producție rămân pe o traiectorie ascendentă, impactul retragerii fiind considerat „marginal”.
Efect de bumerang: Retragerea Tallinnului accelerează livrările pentru ceilalți aliați
Decizia Estoniei de a prioritiza sistemele de apărare aeriană în detrimentul noilor blindate nu a provocat panică la sediul central din Örnsköldsvik. Din contră, oficialii BAE Systems susțin că acest pas înapoi va permite celorlalți clienți — Finlanda, Suedia, Norvegia, Lituania și Olanda — să primească vehiculele mai devreme decât era prevăzut. Deși Tallinnul va continua să își modernizeze flota actuală de 50 de unități, ieșirea din consorțiul de achiziție ar putea pune presiune pe prețul per unitate pentru restul partenerilor, negocierile urmând să fie finalizate până în toamna acestui an.
Investiții masive pentru o cadență de război: „Un blindat pe zi”
Pentru a răspunde cererii globale fără precedent, BAE Systems a demarat un plan de expansiune agresiv. Cu peste 300 de milioane de dolari deja investiți și o forță de muncă ce a explodat de la 750 la 2.600 de angajați în ultimii patru ani, compania se pregătește pentru o nouă infuzie de capital de 150 de milioane de dolari între 2026 și 2028. Obiectivul este clar: atingerea unei capacități de producție de un vehicul CV90 pe zi. Cu un portofoliu actual de 600 de unități și o prognoză de încă 500 prin noul program european, linia de asamblare va rămâne activă cel puțin până în anul 2032.
Lecția ucraineană: Blindate adaptate pentru era dronelor
Experiența de pe frontul din Ucraina a devenit un laborator de testare vital pentru inginerii suedezi. Cele 50 de vehicule donate de Suedia au demonstrat o protecție remarcabilă, oficialii companiei afirmând că, din datele lor, niciun militar nu și-a pierdut viața în interiorul unui CV90 în timpul luptelor. Totuși, realitatea crudă a „războiului dronelor” a forțat modernizări imediate. Noile configurații vor include sisteme avansate de protecție împotriva amenințărilor aeriene fără pilot, recunoscându-se faptul că generațiile anterioare erau vulnerabile în fața acestei noi tehnologii de combat.
-
Ancheteacum 5 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 5 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Featuredacum 5 zileLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță



