Exclusiv
TRĂDĂTOR CU GRAD ȘI CU TUNEL INUNDAT. Cum a schimbat Adrian Veștea PNL pe un bilet la „Guvernul Sistemului”
Premierul de carton și nașterea unui trădător cu epoleți
Măștile au căzut. Ce a defilat în ultimele 24 de ore nu este „responsabilitate politică”, ci anatomia unei trădări cu epoleți, executată la milimetru de un politician dispus să-și calce pe propriul partid ca pe o preș la intrarea în Palatul Victoria.
Desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru de către președintele Nicușor Dan nu este, în niciun scenariu normal, o victorie a democrației. Este mai degrabă certificatul de naștere al unui trădător de profesie, un premier de carton împins în față de „sistem” pentru a semna ce i se pune sub nas.
În timp ce liderul PNL, Ilie Bolojan, încearcă disperat să salveze ce a mai rămas din demnitatea liberalismului după colapsul guvernului Tomac, Adrian Veștea a ales alt drum: culoarul întunecat al complotului de culise. A preferat rolul de Cal Troian în propria casă, transportând în burta sa nu reforme, ci generali, consilieri cu pensii speciale și consultanți atinși brusc de harul fondurilor publice.
„Are de unde să se informeze”: când premierul recunoaște, fără să-și dea seama, că joacă pentru Sistem
Întrebat de unde știa președintele că el este „alesul”, Adrian Veștea a livrat, cu o aroganță greu de concurat, replica-sigiliu a Sistemului: „are de unde să se informeze”.
O, da, domnule Veștea, are. Și noi știm exact de unde: din notele informative ale aceluiași „sistem” pe care l-ați hrănit, l-ați îndopat și l-ați instalat metodic în birourile Ministerului Dezvoltării.
Să ne împrospătăm memoria, pentru că opinia publică are tot dreptul să știe cine este, de fapt, premierul de carton propus să ocupe locul de la Palatul Victoria:
- Umbra lui Valentin Paraschiv
Cum se face că, imediat după ce ați preluat mandatul de la Cseke Attila, în minister a apărut, ca prin magie, acest pensionar de lux – Valentin Paraschiv – fost ofițer SRI și „manivelă” consacrată în Teleormanul lui Liviu Dragnea? Cine i-a întins covorul roșu? Profesionalismul sau epoleții? - Paravanul Marin Țole
L-ați ascuns pe Paraschiv în cabinetul secretarului de stat Marin Țole, un bătrânel lipitor de afișe liberale reciclat în demnitar de carton. În timp ce tineri absolvenți de Științe Politice își depun CV-urile degeaba, „sistemul” își freacă liniștit pensiile speciale și salariile de consilier, la doi pași de biroul dumneavoastră. Tinerii cu diplome, la coadă. Pensionarii cu epoleți, direct în față. - Filiera Weber Projects and Strategies SRL – când consultanța miroase a pușculiță de partid
În timp ce Paraschiv vă consilia pe bani publici, el ghida din umbră o firmă de consultanță conectată direct la pușculița PNL: Weber Projects and Strategies SRL.
O firmă care, în 2023, raporta pierderi și activitate zero, dar care, la finalul anului 2025 – conform presei din Teleorman, sursă directă din teren – învârtea deja sume uriașe în campanii electorale și proiecte pe fonduri publice.
Asta e „expertiza” cu care vă lăudați? Acesta este „aparatul administrativ” pe care îl oferiți României? Nu un minister, ci o rețea subterană de interese, unde firmele private de consultanță și epoleții din serviciile secrete decid cui îi picură banii din programele Anghel Saligny și PNRR. Un stat paralel cu contract legal și parafă oficială.
De la tunelul din Râșnov la prăpastia națională: rețeta Veștea
Cariera lui Adrian Veștea are un fir roșu: poleială tehnologică la suprafață, dezastru cu infiltrații subterane.
- La Râșnov, ne-a vândut mirajul unui tunel modern și al unei parcări subterane „unice” – o vitrină europeană construită de un constructor spaniol dubios, lăsată în paragină și inundată la prima ploaie serioasă. Imagine ideală pentru viitorul guvernării sale: promisiune high-tech, finalizare low-cost și apă până la glezne.
- La Brașov, s-a lăudat cu „aeroportul fără turn de control”, o minune digitală operată de la 400 de kilometri distanță. Un aeroport administrat teleghidat – simbol perfect pentru un politician care acceptă să fie condus din umbră, cu comenzile la altcineva pe birou.
Acum, Adrian Veștea vrea să aplice aceeași rețetă la nivel de țară:
Un Guvern fără turn de control politic, condus de la distanță prin firele invizibile ale Sistemului și ale PSD-ului, partid care deja salivează la ideea unui premier PNL complet șantajabil și izolat total de propria conducere. Un tunel Râșnov la scară națională: frumos în poze, prăpădit și inundat în realitate.
Un premier pentru Sistem, nu pentru România
Ilie Bolojan are, în acest caz, dreptate sută la sută când vorbește despre un „act ostil”. Adrian Veștea nu reprezintă, în acest moment, PNL. Nici măcar nu mai mimează. El reprezintă exclusiv:
- propria sa ambiție oarbă;
- generalii din umbră, cu pensii uriașe și influență discretă;
- o rețea care are nevoie de un executant docil la butoanele logistice ale statului.
Trădarea lui Veștea este completă:
- față de partidul care l-a crescut și l-a împins în funcții;
- față de electoratul de dreapta care spera, naiv, într-o reformă reală;
- față de logica democratică, în care un premier nu se negociază pe sub masă între două partide și câteva birouri securistice.
Să te târăști în genunchi la Cotroceni fără mandat clar de la partid, sperând că PSD te va vota din milă sau din interes, nu este strategie politică – este capitulare morală. O plecăciune atât de joasă, încât nici epoleții nu se mai văd de praf.
„Administratorul” de Brașov, retrogradat la rangul de premier de paie
Adrian Veștea a intrat în această cursă cu imaginea „marelui administrator” de Brașov, omul cu proiecte, cu tunel, cu aeroport, cu „viziune”. Rezultatul?
- Tunelul – inundat.
- Aeroportul – fără turn de control.
- Guvernul – proiectat să fie condus de la distanță.
Nu avem de-a face cu un lider, ci cu un premier de paie al unui Sistem care nu se mai satură de putere, contracte și influență. Un executant cu funcție înaltă, perfect aranjat să semneze și să tacă.
Domnule Veștea, Parlamentul s-ar putea, într-adevăr, să vă voteze. Sistemul are brațe lungi. Dar istoria politică v-a scris deja diagnosticul pe coperta dosarului:
Trădare prin abandon de principii.
Cu epoleți, cu consultanță, cu tunel inundat și cu PNL vândut la kilogram. (Cristina T.).
Exclusiv
De vânzare: stat de drept ușor folosit, preț negociabil în milioane de euro
700 DE MILIOANE ȘI-O LEGE LA OFERTĂ
Cum s-a „prostituat” legea pentru PNRR, la Curtea de Apel București
FSANP LA CURTEA DE APEL: 1,2 MILIOANE DE ANGAJAȚI ÎN DOLIU DUPĂ LEGE
Astăzi, 15.06.2026, la ora 13:00 fix – ora la care justiția își bea, aparent, a treia cafea – FSANP (sindicatele din penitenciare), susținut de liderii de sindicat din imagine, a luat din nou drumul deja bătătorit către Curtea de Apel București. Nu pentru poze de album, ci pentru ceva ce în România a ajuns aproape obscen să ceri: respectarea legii.
Pe masa judecătorilor nu era doar o hârtie cu ștampilă, ci soarta și drepturile a aproximativ 1,2 milioane de angajați plătiți din fonduri publice:
– polițiști de penitenciare,
– polițiști,
– militari,
– personal medical,
– dascăli,
– funcționari publici,
– personal din asistență socială,
– cultură și administrația publică.
Cu alte cuvinte, jumătate de țară muncește, iar cealaltă jumătate „negociază” cum să-i scadă drepturile, invocând PNRR ca pe un fel de Dumnezeu al tăierilor salariale.
„PROSTITUAREA LEGII” – NOUL SPORT NAȚIONAL PENTRU 700 DE MILIOANE DE EURO
Curtea de Apel București a ales tactica românească clasică: AMÂNAREA. Pronunțarea a fost împinsă cu delicatețe pentru 17.06.2026, ca să mai respire un pic nervii ălora care încă mai cred în Constituție.
Dar momentul de vârf – demn de manualele de cinism administrativ – a venit în timpul dezbaterilor, când reprezentantul Ministerului Muncii a recunoscut senin, în instanță, că pentru 700 de milioane de euro din PNRR „s-a prostituat legea”. Da, ai citit bine: „prostituat legea”. Nu e pamflet, e declarație asumată în fața justiției.
Din vorbă în vorbă, Ministerul Muncii a pus pe masă, fără rușine, următoarea „ecuație”:
700 de milioane de euro > legalitate, constituționalitate, stat de drept, drepturile a 1,2 milioane de angajați.
În loc să fie scandal european, avem liniște mioritică. S-a ajuns ca însuși ministerul care ar trebui să protejeze drepturile de muncă să admită, relaxat, că a transformat legea în marfă la tarabă. Iar taraba se numește PNRR.
BANUL EUROPEAN, NOUA CONSTITUȚIE?
FSANP, în numele celor 1,2 milioane de angajați din sectorul public, a cerut judecătorilor Curții de Apel București suspendarea „operațiunilor premergătoare” – termen folosit chiar de reprezentantul Ministerului Muncii pentru a descrie negocierile privind legea salarizării.
„Operațiuni premergătoare” sună tehnic, steril, aproape inofensiv. În realitate, în spatele acestor cuvinte, se află tentativa de a transforma legea într-un apendice al unui fișier Excel cu fonduri europene.
Întrebarea care plutește în sală, dar pe care nimeni din Minister nu pare dispus să o ia în serios:
Ce mai valorează legea într-o țară în care „banul european” decide cine are drepturi și cine trebuie sacrificat?
Faptul că un reprezentant oficial al statului român a rostit, în fața Curții de Apel, expresia „prostituarea legii” pentru PNRR ar trebui să fie singurul argument necesar pentru ca orice judecător să apese frâna de urgență.
17 IUNIE 2026: ZIUA ÎN CARE AFLĂM DACĂ JUSTIȚIA MAI EXISTĂ SAU DOAR FIGUREAZĂ ÎN SCHEMĂ
Toate privirile se îndreaptă acum spre data de 17.06.2026, când Curtea de Apel București urmează să decidă dacă:
– oprește această batjocorire oficial recunoscută a legii,
sau
– devine parte din decorul în care „banul european” dictează iar justiția doar ia notițe.
Decizia va arăta, în mod brutal de clar, dacă JUSTIȚIA din România mai are puterea și voința să pună frână unui precedent ilegal și neconstituțional, sau dacă totul se reduce la un simulacru de stat de drept, în care legea se negociază, se adaptează, se „flexibilizează” pentru a da bine în rapoartele de la Bruxelles.
Când un minister recunoaște public că a „prostituat legea” pentru 700 de milioane de euro, nu mai vorbim doar despre o problemă de politică salarială. Vorbim despre o demolare pe față a ideii de legalitate.
Pe 17 iunie 2026 aflăm, fără perdea, dacă România mai are judecători care apără legea sau doar contabili care pun ștampila pe „banul european”. (Cristina T.).
Exclusiv
JUSTIȚIARUL DE TERASĂ CU TIKTOK LA CENTURĂ ȘI MORALĂ LA REDUCERE
CUM SE NAȘTE UN EROU DE LIVE DINTR-O TRAGEDIE REALĂ
În județul Neamț, unde oamenii încă mai știu ce înseamnă rușinea, a apărut, în ultimele săptămâni, o specie nouă de „salvator al națiunii”: deputatul Ciprian Ciubuc. Om cu microfon, cu telefon, cu live-uri, cu indignare prefabricată – lipsindu-i doar trei lucruri minore: competența, munca și răspunderea.
Ales inițial în circumscripția Brăila, rătăcit acum providențial prin Piatra Neamț, dl. Ciubuc s-a autoproclamat „justițiar local”. Nu în Parlament, nu în comisii, nu în legislație. Pe TikTok. De pe terasa unei cârciumi. Cu berea într-o mână și moralitatea în cealaltă, versiune „shorts”.
Înainte să-l lăsăm să-și joace în continuare rolul de Robin Hood de trotuar, merită să analizăm, cu lupa și cu ironia la maximum, și scena, și actorul.
CÂND DOLIUL DEVINE DECOR, IAR ANCHETA – PRETEXT DE LIVE
Punctul de pornire al „campaniei” sale este o dramă autentică, nu un scenariu de TikTok: un patricid care a zguduit Piatra Neamț, lăsând în urmă o familie sfâșiată și o anchetă penală în desfășurare. Orice om cu un minimum de decență ar fi ales tăcerea, discreția sau, în cel mai bun caz, compasiunea.
Dl. Ciprian Ciubuc a ales altceva:
– s-a postat fizic pe strada unde locuiește familia îndoliată;
– a pornit camera și a început să transmită;
– a aruncat în eter aprecieri personale și supoziții despre ancheta în curs, fără niciun suport în date verificabile.
Nu, aceasta nu e libertate de exprimare. Este intoxicare deliberată a opiniei publice asupra unei cauze penale active, cu efect direct asupra:
– prezumției de nevinovăție,
– potențialilor martori,
– climatului în care anchetatorii ar trebui să-și facă treaba.
Când stai cu telefonul în mână sub geamul unei familii în doliu și emiți teorii pentru audiență, nu mai ești „apărătorul poporului”, ci deranj public cu pretenții de moralist. Fapta se califică singură.
CÂND PARLAMENTUL E PREA SERIOS, ALEGI TERASA
Atacurile la adresa Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și la adresa procurorului Cezar Talpău n-au fost rostite acolo unde un deputat chiar are legitimitate: la tribuna Parlamentului. Nu. Prea complicat, prea oficial, prea multă răspundere pentru ce spui.
Tribuna aleasă de dl. Ciubuc:
– terasa unei cârciumi;
– TikTok-ul, locul unde cuvintele nu costă nimic și „like”-ul ține loc de probă.
Această alegere spune tot:
– știe foarte bine că afirmațiile lui nu ar rezista într-un cadru oficial;
– înțelege că, în Parlament, cu microfoane omologate și stenograme, vorbele pot avea consecințe juridice;
– așa că preferă locul unde responsabilitatea se evaporă în spuma berii.
Omul care se joacă de-a „justiția” pe scaunul de plastic al terasei ne vinde imaginea unui luptător feroce împotriva drogurilor în județul Neamț. Din păcate pentru dânsul, portalul oficial al Camerei Deputaților nu e TikTok: nu apreciează patosul, doar numără faptele.
„MARE APĂRĂTOR ÎMPOTRIVA DROGURILOR”, DAR NUMAI LA CAMERA TELEFONULUI
Conform datelor reci de pe site-ul Camerei Deputaților, mandatul și jumătate de parlamentar al dlui Ciubuc (da, este la al doilea mandat) se traduce așa, pe tema adicțiilor și a drogurilor:
– o singură interpelare adresată Ministerului Sănătății, în martie 2025;
– zero inițiative legislative;
– zero proiecte de lege pentru prevenire, dezintoxicare, finanțarea centrelor specializate sau întărirea structurilor operative;
– zero interpelări către MAI, către Ministerul Educației, către Agenția Națională Antidrog – instituțiile cheie în domeniu;
– zero luări de cuvânt consistente în plen pe această temă.
Tot ce ar fi făcut un deputat cu adevărat preocupat lipsește:
– lanț de interpelări coerente,
– dezbateri în comisii,
– propuneri legislative,
– urmărire sistematică a răspunsurilor instituțiilor.
Dl. Ciubuc a ales alt traseu:
– camera de filmat, nu dosarul legislativ;
– terasa, nu tribuna;
– reacția isterică, nu soluția concretă.
Diferența dintre un parlamentar preocupat și un impostor în căutare de audiență nu se măsoară în decibeli și „share”-uri, ci în numărul de acte parlamentare depuse, scrise în liniștea biroului, fără selfie. Portalul cdep.ro e public. Oricine poate verifica. Și verificarea doare mai tare decât orice comentariu.
DEPUTATUL CARE DISTRIBUIE APELURI LA UCIDERE ȘI LE NUMEȘTE „OPINII”
Dacă impostura civică ar fi fost singura problemă, încă am fi vorbit despre ridicol. Din păcate, tabloul complet e mult mai grav.
Pe pagina sa oficială de Facebook, deputatul Ciprian Ciubuc a apreciat și redistribuit public un citat atribuit rabinului Manis Friedman:
„Nu cred în moralitatea occidentală… Singura modalitate de a purta un război moral este calea evreiască: distrugerea locurilor lor sfinte, uciderea bărbaților, femeilor și copiilor.”
Acest conținut a fost propagat de un deputat al Parlamentului României. Nu vorbim de „un share nevinovat între prieteni”, ci de o acțiune publică, oficială, de pe pagina care îl reprezintă în spațiul digital.
Fapta este:
– documentată,
– verificabilă,
– în mod evident susceptibilă de a intra sub incidența art. 369 Cod penal (incitarea la ură sau discriminare) și a Legii nr. 167/2020 privind prevenirea și combaterea antisemitismului.
Și aici intră în scenă Ministerul Afacerilor Interne. Instituția care are obligația legală să-și apere polițiștii și să sesizeze organele competente atunci când un parlamentar difuzează conținut ce poate glorifica crima și incitarea la ură. Reacția MAI până în acest moment?
– Tăcere.
– Nici măcar un oftat instituțional.
GEOPOLITICĂ DE TERASĂ – CU FRONTIERE REDESENATE ȘI NARAȚIUNI DE LA KREMLIN
Pe aceeași pagină oficială cu citatul de mai sus, dl. Ciubuc își dă și cu părerea în geopolitică. Nu oricum, ci în linie cu manualul de propagandă al Moscovei:
– victoria Rusiei e prezentată drept inevitabilă;
– capitularea Ucrainei – „soluția rațională”;
– sunt postate hărți cu frontiere redesenate în regiune, de parcă granițele se modifică prin share.
Un deputat român, aflat în exercițiul funcției, promovează, de pe pagina sa oficială, narațiunea Kremlinului. Iar România se învecinează cu Ucraina. Coincidență geografică, nu și politică.
Când un ales al statului român se transformă, benevol, în portavoce pentru „inevitabila” victorie a Rusiei, nu mai vorbim de libertatea de opinie, ci de o problemă serioasă de loialitate față de interesul național.
DOXING CU FAMILII DE POLIȚIȘTI – CÂND „CRITICA” DEVINE INTIMIDARE
Din repertoriul dlui deputat nu lipsesc nici atacurile la persoană, dar rafinate: nu te oprești la polițist, îi atingi familia.
Pe pagina sa oficială sunt prezentate fotografii ale membrilor de familie ai unor polițiști din structuri de elită, unde confidențialitatea identității este crucială pentru siguranța lor și a celor apropiați.
Acesta nu mai este act de critică instituțională, oricât de dură ar fi.
Este:
– doxing,
– expunere deliberată,
– intimidare sistematică, nu împotriva ofițerilor, ci a celor pe care îi iubesc.
Când lovești în copiii și soțiile polițiștilor pentru a-i reduce la tăcere, nu ești „tribun al poporului”, ci un intimidator cu funcție publică.
CE FAC POLIȚIȘTII ÎN TIMP CE JUSTIȚIARUL FACE LIVE-URI
În timp ce deputatul de terasă își filmează indignarea, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț e ocupat cu altceva decât „content”-ul:
– se află în fruntea clasamentului național;
– recent, printr-un singur ofițer, a destructurat o grupare care a produs 19 arestați și reținuți.
Procurorul Cezar Talpău, ținta campaniilor de demonizare ale dlui Ciubuc, este cunoscut ca profesionist serios în rândul magistraților, polițiștilor și al presei de bună credință.
Cei pe care deputatul îi atacă:
– nu răspund pentru lipsa Agenției Naționale Antidrog în județ;
– nu sunt vinovați pentru subfinanțarea structurilor specializate;
– nu decid politic numărul de oameni din teren sau bugetele de funcționare.
Pentru toate acestea există decidenți politici la nivel central, pe care dl. Ciubuc ar fi putut să-i tragă la răspundere. Ca parlamentar, chiar avea pârghii. Ar fi putut:
– iniția legi,
– cere suplimentări de buget,
– forța înființarea de structuri,
– convoca miniștri la audieri.
N-a făcut-o.
A ales în schimb:
– crâșma în loc de comisie;
– live-ul în loc de lege;
– spectacolul în loc de responsabilitate.
TRASĂUL POLITIC – DIN PARTID ÎN PARTID, DIN LOZINCĂ ÎN LOZINCĂ
Biografia politică a dlui Ciubuc e un mic tratat despre oportunism în mișcare continuă:
– inițial ales pe listele AUR;
– apoi migrat la SOS România;
– atât de „adaptabil” încât nici Diana Șoșoacă nu l-a putut integra;
– în prezent, independent, în căutare permanentă de scenă și vehicul electoral.
Nu e o carieră politică, e un traseu de caravană politică: oriunde e scandal, oricare ar fi sigla, important să fie microfon, cameră și public.
CE CERE SINDICATUL „DIAMANTUL” ȘI CE NU MAI ARE DREPTUL MAI SĂ IGNORE
În fața acestui spectacol grotesc cu mandat parlamentar la purtător, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” formulează trei solicitări clare și concrete către Ministerul Afacerilor Interne:
- Reacție publică la doxingul familiilor polițiștilor din Neamț, comis de un parlamentar în exercițiu.
- Sesizarea organelor competente cu privire la conținutul redistribuit de dl. Ciubuc, susceptibil de a intra sub incidența art. 369 Cod penal și a Legii nr. 167/2020 privind prevenirea și combaterea antisemitismului.
- Clarificarea poziției instituționale față de campaniile de intimidare la adresa ofițerilor de poliție, indiferent de cine le orchestrează.
Pentru că, în acest context, tăcerea MAI nu mai este „neutralitate”.
Nu e prudență, nu e „echilibru instituțional”.
Este un lucru mult mai grav: abandon instituțional în fața unui deputat care:
– fotografiază familiile polițiștilor;
– redistribuie apeluri la uciderea femeilor și copiilor;
– intoxică anchete penale în desfășurare de la masa unei cârciumi.
EPILOG: CICERO AR FI DAT BLOCK
„Nu există nimic mai rușinos decât a te socoti mare om fără să fii”, scria Cicero în De Officiis. Dacă ar trăi azi și ar intra, din greșeală, pe live-urile de pe terasă ale dlui Ciubuc, probabil ar mai adăuga o notă:
„…și mai rușinos este să faci asta pe banii contribuabililor, cu mandat de parlamentar, de pe TikTok”. (Cerasela N.).
Exclusiv
VICEPRIMARUL CARE NU SE FEREȘTE DE ADEVĂR: ALEXANDRU SĂRARU ȘI BĂTĂLIA PENTRU IDENTITATEA PLOIEȘTIULUI
CÂND ALȚII TAC DE FRICĂ, SĂRARU SPUNE PE NUME
Într-un context politic în care prea mulți aleși preferă să tacă, să stea „la mijloc” sau să joace dublu, viceprimarul municipiului Ploiești, Alexandru Săraru (AUR), a ales exact opusul: să-și asume deschis valorile, să spună clar ce crede și să-și asume riscul de a deranja.
Nu a așteptat ca dezbaterea despre marșurile LGBT să fie „la modă”, nu a așteptat să vadă ce spun sondajele. Cu un an înainte de situația de acum, Săraru a avertizat, în Consiliul Local, asupra direcției ideologice a partenerilor politici ai primarului Mihai Polițeanu și asupra posibilității ca în Ploiești să se forțeze agenda unor marșuri LGBT, total străine de profilul tradițional al comunității.
A fost atunci atacat, criticat, chiar reclamat la CNCD. Dar nu a dat înapoi.
PROFEȚIA CONFIRMATĂ: CÂND FAPTELE LE DAU DREPTATE CELOR CARE AVERTIZEAZĂ
Astăzi, faptele vorbesc.
Președintele formațiunii „Mișcarea Noi, Ploieștenii”, Șerban Pitic – partidul care îl susține politic pe primarul Polițeanu – a participat, asumat și fotografiat, la Bucharest Pride 2026.
Nu mai vorbim despre „speculații”, „temeri” sau „scenarii”. Vorbim despre:
- un lider de partid care susține primarul Ploieștiului;
- prezent la un marș LGBT, simbol al unei agende ideologice clare;
- în complet contrast cu identitatea conservatoare și tradițională a majorității ploieștenilor.
Exact asupra acestei rupturi între profilul orașului și direcția politică a unor lideri a avertizat Săraru.
Azi, scena de la București îi confirmă avertismentele.
INTERPELĂRI LEGITIME, ÎNTREBĂRI SIMPLE: TRANSPARENȚĂ ÎN FAȚA PLOIEȘTENILOR
Demersul viceprimarului este unul de transparență și clarificare, nu un „scandal inventat”. El formulează trei întrebări firești, de bun-simț democratic:
- Către Șerban Pitic (Președinte „Mișcarea Noi, Ploieștenii”)
– Participarea la Bucharest Pride este o opțiune pur personală sau exprimă linia oficială de partid?
– Intenționează formațiunea să promoveze astfel de manifestări și în Ploiești? - Către Mihai Neagu (Consilier local)
– După ce, în trecut, l-a criticat pe Săraru pentru poziția sa, își menține poziția sau recunoaște că, între timp, faptele arată că îngrijorările viceprimarului au fost justificate? - Către Mihai Polițeanu (Primarul Ploieștiului)
– Ca beneficiar direct al sprijinului politic al partidului lui Pitic, este normal să răspundă clar, cu „da” sau „nu”:
– susține sau nu susține organizarea unui marș LGBT în Ploiești?
Aceste întrebări nu sunt „extremiste”. Sunt întrebări firești, pe care un ales local le adresează în numele cetățenilor care au dreptul să știe încotro este împins orașul lor.
CURAJUL DE A REPREZENTA „MAJORITATEA TĂCUTĂ”
Ploieștiul nu este un oraș oarecare. Este o comunitate cu:
- puternice valori tradiționale,
- atașament față de familie,
- reflex conservator sănătos când vine vorba de experimente sociale și ideologice.
Mulți cetățeni simt că nu sunt reprezentați atunci când o parte din elita politică se aliniază, tacit sau fățiș, cu agende care nu îi reprezintă.
Viceprimarul Alexandru Săraru a ales să fie vocea acestei majorități tăcute:
- a părinților preocupați de ce valori se transmit copiilor lor;
- a dascălilor care vor stabilitate morală, nu confuzie;
- a medicilor și reprezentanților cultelor care știu bine cât de fragil este echilibrul social.
Nu pentru a insufla ură, nu pentru a vâna persoane, ci pentru a spune limpede:
„Ploieștiul nu este teren de experiment ideologic.”
ATACURI, SESIZĂRI, TENTATIVE DE DISCREDITARE – ȘI TOTUȘI COERENȚĂ
Este esențial de văzut cine și cum a reacționat când Săraru a spus ceea ce mulți gândeau:
- Au apărut critici vehemente,
- au apărut atacuri la persoană,
- s-a mers până la sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), încercându-se reducerea la tăcere prin stigmatizare juridică.
Răspunsul lui Săraru a fost limpede și coerent:
„Adevărul este că nu i-a deranjat persoana mea. I-a deranjat faptul că le-am dejucat planurile. I-a deranjat faptul că am avut curajul să spun ceea ce mulți gândesc și nu au cui să spună.”
Această frază sintetizează miza reală:
– Nu este vorba despre un om,
– ci despre dreptul unei comunități întregi de a-și apăra identitatea.
REACȚIA PUBLICULUI: VALIDARE, NU IZOLARE
Realitatea de la firul ierbii contrazice narațiunea celor care l-au prezentat pe Săraru drept „extremist”, „radical” sau „discriminator”.
Mesajul viceprimarului a avut:
- impact semnificativ la nivel local;
- a generat un val de susținere din partea ploieștenilor;
- a fost apreciat și de oameni din medii foarte diferite:
- părinți,
- cadre didactice,
- medici,
- reprezentanți ai cultelor.
Cu alte cuvinte, nu vorbim de o poziție marginală, ci de una care rezonează cu fibra profundă a comunității.
ÎN LOC DE CONCLUZIE: DESPRE RESPONSABILITATE, NU DOAR DESPRE VALORI
Demersul lui Alexandru Săraru nu este doar moral sau ideologic. Este, în esență, un demers de responsabilitate politică:
- cere claritate doctrinară celor care îl susțin pe primar;
- cere asumare publică a direcțiilor politice;
- refuză dubla măsură:
– discurs „tradiționalist” în fața ploieștenilor,
– agendă progresistă în umbră, vizibilă doar la Bucharest Pride.
Într-o vreme în care politica se face, de cele mai multe ori, prin ambiguitate și dublu limbaj, un ales care pune întrebări frontale și apără identitatea orașului său merită susținut, nu linșat.
Alexandru Săraru a făcut exact ce ar trebui să facă orice viceprimar responsabil:
- a văzut o direcție periculoasă pentru coeziunea comunității;
- a tras semnalul de alarmă din timp;
- iar acum, când faptele îl confirmă, nu fuge, nu cedează, ci cere explicații și asumare în fața cetățenilor.
Într-un Ploiești care încă își apără valorile, acesta nu este un gest de curaj izolat.
Este un semn că, dincolo de zgomotul ideologic, există oameni în administrație care nu își vând identitatea pentru liniște politică. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileEvadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP
-
Exclusivacum o ziBreaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani
-
Exclusivacum 2 zilePensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală
-
Exclusivacum 2 zileDe la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute
-
Exclusivacum 3 zileEVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)
-
Exclusivacum 4 zileDN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani
-
Exclusivacum 5 zile„STOP VEXLER” pe DN1, START PENIBIL: când panoul urlă, iar IPJ Prahova cască. Intră în scenă CNCD




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login