Connect with us

Featured

Rareș Bogdan, la Interviurile Digi24.ro: Ar fi trebuit să cerem remanierea lui Rafila

Publicat

pe

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a vorbit la Interviurile Digi24.ro despre problemele din coaliția de guvernare, despre criza din energie, dar și despre ascensiunea partidului AUR. Liderul PNL dă vina pe Alexandru Rafila pentru neadoptarea certificatului verde și spune că în criza facturilor conducerea ANRE ar fi trebuit demisă.

Principalele declarații:

  • (Despre discursul din PE referitor la extremismul din România) România a fost singurul stat din UE care practic nu avea o forță politică parlamentară care să milieze împotriva UE. Au existat câteva derapaje în epoca Dragnea, la PRM cu mult timp în urmă, dar în ultimul timp se observă că a apărut un nou tip de discurs, al intoleranței, orientat împotriva democrațiilor reprezentative liberale. Un discurs care se apropie ca retorică de Zorii Aurii din Grecia sau a Forța Nova din Italia. Prin agresivitate întrece chiar și FD, din Germania.
  • Această parte a însemnat doar 20% din discursul meu în care am vorbit despre relația României cu Franța, în care am vorbit despre ce a înseamnat Franța pentru România. După care, după ce l-am sensibilizat pe președintele Macron și i-am câștigat atenția, era la 2 metri de mine, am vorbit despre faptul că e complet nedrept ce se întâmplă cu spațiul Schengen și am solicitat sprijinul unui frate mai mare și am venit la subiectul care îi doare pe români, accederea la spațiului Schengen.
  • În bătăliile politice duse în ultimii ani, chiar dacă au fost unele extrem de dure, niciodată nu au existat manifestări de tipul celor din ultimele luni pe care le practică AUR. Acest lucru mi-a atras atenția și sunt extrem de îngrijorat.
  • M-a îngrijorat profund manifestarea de la Parlament, statul român a acționat slab din cauza unei lipse de hotărâre, de fermitate. Parlamentul României a fost sub asediu. Doi ambasadori au fost blocați în Parlament și mașina din coloana oficială a ambasadorului american a fost distrusă. Au fost momente care au șocat și au arătat o reacție slabă a jandarmeriei și a parchetelor.
  • Comportamentul liderilor AUR în raport cu diverși deputați este unul care nu ține de normalitatea, de decența, polemicii parlamentare.
  • La orice prezență se trezește cineva de la AUR să apară cu telefoane, cu scandări e o manifestare care nu ține de civilizația discursului.
  • Au fost câteva acțiuni periculoase. Au fost și au căutat numărul de casă al tatălui ministrului sănătății, sau dus la casa președintelui Iohannis, s-au dus într-un orășel din Ardeal unde am copilărit cu minciuni îngozitoare despre familia mea, tatăl meu. S-au dus la Zalău, în fieful ministrului de Interne, arătând parcă „nu ne puteți face nimic, nimic nu ne oprește”.
  • Retorica anti-holocaust, au atacat studiere istoriei holocaustului în școală. Astfel de comportamente îmi amintesc de mișcarea legionară.
  • Totul a culminat cu intrarea cu forța în primăria din Timișoara. Chestiunile de ordinul acesta un pot rămâne în această formă.
  • Eu privesc mult ce se întâmplă în răsărit. Am văzut Belarus, Kazahstan, sunt lucruri care mă sperie.
  • Nu am vrut să fac o referire directă, pentru că dădeam prea multă importană, am vrut să arăt că este o legătură între Schengen și astfel de mesaje antieuropene.
  • Un partid care este la 9% nu este periculos. Astăzi nu contează sondajele, doar retorica.
  • Eu nu sunt într-o funcție în statul român, eu doar plătesc oalele sparte și prostiile făcute de unii miniștri PNL. Eu plătesc de doi ani, venind cu un bagaj de încredere uriaș, prostiile pe care le-au făcut la guvernare colegi miniștri sau prim-miniștri. Eu nu am fost nici ministru, nici primar, nici prim-ministru. Eu am un serviciu la Bruxelles. Suntem câțiva care plătim oalele sparte.
  • Au fost și în guvernele Orban, și Cîțu sunt și în guvernul Ciucă. Chestiunea asta începe să mă enerveze pentru că nu e normal ca costurile să le suport eu, Boc, președintele Iohannis și alții să se trezească și să înceapă să dea lecții despre cum e cu guvernarea și în campanii nu îi vedea nimeni.
  • M-am hotărât să atrag atenția că statul este inert, moale, leneș, slăbit și să cer ca statul să-și dovedească forța, să înțelegem că democrația am câștigat-o greu și o putem pierde ușor.
  • Sunt lucruri anormale și în relația cu PSD și în relația cu cetățeanul.
  • Venind din zona de presă înțeleg că tensiunea, nervozitatea din societatea românească mai ales din cauza pandemiei a ajuns la cote paroxistice. În cazul în care nu acționăm, nu devinim empatici, nu devnim fermi, cădem în sondaje.
  • Macron a venit cu măsuri dure, restrictive, profund nepopulare, l-au dus la câștigarea publicului +60, publicul matur, și un plus în sondaje. A venit cu hotărâre, cu fermitate.
  • Am colegi fricoși în PNL, sunt colegi fricoși în PSD, au fost fricoși în USR. Prin lipsă de hotărâre, pentru că nu se ia nicio decizie. Eu încerc să le atrag atenția că trebuie să asculte glasul oamenilor, cercetările sociologice, comentariile din subsolul articolelor, pentru a vedea starea de spirit a populație și pentru a înțelege că o scânteie poate duce la o situație pe care nu ne-o dorim.
  • Eu puteam să stau foarte relaxat. Mi-am asumat pentru că e mai importantă funcționarea democrației din România decât liniștea mea personală.
  • Sunt prea mici (liderii AUR) să port un război cu ei. Eu am diplome luate pe bune, am fost olimpic și am citit câteva mii de cărți. Că să porți o dispută cu mine trebuie să fii capabil să porți nu să înjuri. Nu port discuții cu cei care scuipă și înjură. Eu doar atrag atenția și privesc cu îngrijorare manifestările lor.
  • Premierul Nicolae Ciucă e și el îngrijorat. Am discutat și cu Lucian Bode. Eu doar le-am spus. I-am întrebat dacă ei au văzut și dacă consideră firesc. E treaba lor, nu e treaba mea. Eu sunt un simplu europarlamentar.
  • Eu cred că bătăliile trebuie duse în cadrul politic pe bază de idei, de argumente. Un partid politic care are susținători e normal să fie prezent. Sunt convins că sunt și oameni decenți în AUR și ei ar trebui să fie în majoritate.
  • Certificatul verde. A fost o lipsă de hotărâre și din păcate mișcarea anti-vaccinistă care a avut între 14-17 procente a ajuns să contamineze tot mai mult și a reușit să cuprindă o masă mult mai mare. În momentul acesta sunt 52-48%. Deci e foarte complicat ca cineva să vină să își asume o astfel de acțiune pentru că timp de șase luni nu a existat hotărâre și cei care au tergiversat au ajuns să fie dominați. Acum e târziu. Nu fac altceva decât să enerveze pentru că nu au acționat când trebuia.
  • Electoratul PNL în noiembrie era de acord 80% cu certificatul verde, dar nu la locul de muncă. În cadrul electoratului USR- 88%, în cadrul electoratului PSD era de 50-52%. Iar domnul Rafila a jucat cu ochii la sondaje și nu cu ochii la sănătatea românilor.
  • Poate a fost și o acțiune a noastră ca PSD să își asume o parte din costurile guvernării.
  • PSD să înțeleagă că trebuie să ne respecte, să mergem împreună, nu să puncteze în spațiul public care e mai șmecher.
  • M-a deranjat și pozițiile lor pe criza energetică. Problemele sunt ale românilor, aici nu poate să câștige PNL sau PSD.
  • PSD trebuie să înțeleagă că în această construcție pe care am făcut-o din nevoie, din interes național pentru această țară, fără să ne iubim, nu există câștigători și învinși. Putem fi doar împreună câștigători, pentru că altfel vom vedea cum partidele mainstream pot pierde major.
  • Avem o conduită respectoasă. Nu am venit să cerem demisia minstrului Finanțelor. Noi nu am venit cu excepția purtătorului de cuvânt, cu atacuri la Rafila.
  • (Declarațiile lui Rafila despre Cîțu) Ar fi trebuit să cerem remanierea lui Rafila. 
  • Dacă continuă, atunci va trebui să luăm o hotărâre, dar nu demiți un om pentru o declarație. Dar în schimb cred că e nevoie de o dsicuție serioasă.
  • Faptul că domnul Tudose a atacat un ministru al PNL în mod public a fost o chestiune nefirească și nu ajută la realizarea unui consens cu privire la buna guvernare.
  • Dacă după un an de zile vom vedea că acest efort nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic și guvernarea va bălti, atunci e absolut legitim să încercăm să găsim o altă formulă pentru că înseamnă că această formulă a fost făcută complet aiurea. Eu sper să nu avem această situație. 
  • Pentru asta trebuie multă înțelepciune. Eu am trăit din conflict. Dacă ar trebui să am o retorică, aș găsi în fiecare oră motiv să atac pe cineva de la PSD, dar știu că românii nu asta vor. Vor să fie ajutați, nu mai vor circ.
  • În Coaliție nu am discutat asta, am discutat doar despre energie.
  • Dacă lucrurile continuă, va trebui să acționăm și extrem de brutal. Liderii să înțeleagă că nu e loc de bătălii de orgolii pentru că avem alte urgențe.
  • Eu aș fi demis conducerea ANRE pentru modul în care a gestionat problema facturilor. ANRE nu reușește să fie ce ar trebui să fie un reglementator. Vicepreședintele ne-a spus că președintele lipsește că e la analize. Lipsește de două săptămâni din țară. Dacă o conducere e ineficientă, o demiți. Nu am avut o discuție în Coaliție. Am discutat doar despre faptul că ne explică cum nu se poate și nu ne dau niciun fel de soluții. Conducerea ANRE trebuie să plece, din punctul meu de vedere. Și domnul Nagy, vicepreședintele, și domnul Chiriță, președintele ANRE. Se cred veșnici și se confundă cu proprietarii instituțiilor respective, neînțelegând că acele instituții aparțin statului și nu le aparțin lor.
  • În România, 4,2 milioane de pensionari au pensie de până în 2.500 de lei. Astea sunt dramele acestei țări. Facturile au crescut nepermis.
  • Nu am cerut demiterea lor (n.red. conducerea ANRE) pentru că în Coaliție am căutat soluții.
  • Dacă tot ne-am pus unii lângă alții, guvernăm, sau facem teatru ieftin? Teatru ieftin e ușor de făcut și atunci o să ne batem și o să ne certăm în spațiul public dar vă asigur că nu asta își doresc românii.
  • Nu e de dorit să se rupă această coaliție pentru că vor fi efecte necalculabile.
  • Plagiatul lui Ciucă. Mă bucur că premierul a cerut verificarea tezei de electorat. E o chestiune pe care mi-a plăcut cum a reacționat premierul. Nu a fost deloc copac, nu s-a ascuns și a spus „hai să vedem, pentru a lămuri lucrurile”. Mi s-a părut o dovadă de transparență. Deocamdată există suspiciune. Eu știu că pe suspiciuni nu poți să acționezi. Trebuie să existe probe concludente. Trebuie să vedem niște lucruri concrete.
  • Mandatul lui Nicușor Dan. E slabă prestația. A fost un excelent activist civic, e un primar slab. A fost o decizie din partea PNL de a scăpa de Gabriela Firea și PNL a decis să nu prezinte un candidat. Cred că a fost o decizie corectă, dar din păcate candidatul care a câștigat nu se dovedește a fi un manager. O fi un om de bună credință dar nu merge mână în mână cu profesionalismul. Poate își revine. E devereme să spunem dacă îl susținem și în 2024. Poate va deveni un excepțional manager și va rezolva problemele Capitalei. Asta nu înseamnă că nu avem răbdare cu domnia sa. Bucureștenii îl pot demite, dacă nu mai au răbdare.
  • Sursa: Digi24.ro

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.

I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!

Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.

Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.

II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic

Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1)   – pag 40!

Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.

Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?

III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!

Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.

Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.

Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.

Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!

Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?

Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni!  (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.

O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.

Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)

Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!

„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale

Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!

Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.

Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)

Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.

Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.

Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”

Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.

Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Publicat

pe

De

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului

În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.

I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!

Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.

Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?

II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?

Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.

Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.

III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului

Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!

Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.

Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?

ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1

P1

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.

Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.

Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.

Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ

Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv11 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv11 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv11 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv11 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv11 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv11 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusivo zi ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusivo zi ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusivo zi ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv