Am încercat să-mi explic de ce, după ultima „vînzare” a propriului partid neomarxiștilor, pe o amărâtă de funcție decorativă, – președinte al Camerei Deputaților -, și după gestul laș de a nu demisiona, așa cum au făcut înaintașii săi, după pierderea alegerilor, nimeni în afara lui Rareș Bogdan, n-a îndrăznit să-i ceara acestuia demisia public.

Nici acum, nici atunci, cînd tot Rareș Bogdan, împreună cu alți câțiva nemulțumiți, au vrut să organizeze un Birou politic, în care să-i ceară socoteală președintelui Orban pentru așa-zisa negociere, în care și a vîndut propriul partid, cadorisind USR cu cele mai importante ministere. Și, ce a spus atît de neadevărat primvicepreședintele Bogdan, în momentul în care toată lumea vede cum PNL se află orientat pe linie dreaptă spre finalul amar al PNȚ-cd?

„Partidul a fost condus de un singur om, de Ludovic Orban. Noi nu am avut, nici eu, nici Robert Sighiartău, nici Iulian Dumitrescu, nici Mircea Hava, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării.

Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate”. Era ceva nou?

E cineva care să nu fi știut toate aceste „amănunte” ale vieții de partid din PNL? Am citit, pînă acum, tot felul de scenarii în legătură cu gestul sincer al lui Rareș Bogdan. Și cred că el a fost onest. Mi s-a confirmat asta, cînd am văzut, amuzat, „îngrijorarea” exprimată de „prietenii” lui din presă, analizele lor în care, voalat îl susțineau pe Orban, și, ca „prieteni”, oameni care „îl cunosc bine pe Rareș Bogdan” nu-și explicau gestul lui, … „Tocmai acum, cînd toată lumea așteaptă ca PNL să guverneze…”

Mă rog, eu nu-l cunosc atât de bine ca ei, pe primvicepreședintele liberal, așa că atribui eșecul acestei dorințe și acțiuni publice de asanare a PNL, (susținută tot public și cu curaj doar de președintele CJ Cluj, Alin Tișe!), doar lașității, trădării și fricii de a pierde, în cazul unei asumări publice, a privilegiilor, obținute fără merit.

Vă mai amintiți în școală, cînd plănuiam să plecăm, (să chiulim, adică!), de la ultimele două ore? Vă mai amintiți că dispăream cu toții din clasă, dar mulți dintre noi se întorceau pe furiș la ore ca să arate dirigintei/profesorului, că ei au fost corecți?

Eu, cel puțin, nu pot sa trec peste ideea ca partidele românești pe care le avem acum pe scena politică sunt, cu excepții notabile, niște grupări de lasi, tradatori si profitori. Unii sunt inteligenți. O inteligența dezvoltată în spiritul șmecheresc, de a juca bine rolul de „indispensabil”. Căci, fără asta, dispare privilegiul, funcția, consiliul de administrație, dispare trabucul, St.Tropez-ul, mașina, funcția publică, amanta, vila…

Ceea ce este mai înspăimîntător e faptul că cei cîțiva din așa-zisul grup al lui Rareș Bogdan, au tăcut, pur și simplu, lăsîndu-l pe acesta absolut singur în demersul său. „Prietenii” lui Rareș Bogdan din politică (precum și cîțiva din presă, mai ales cei care au profitat de poziția lui, atît în presă, cît și în politică), l-au abandonat, ba chiar l-au și „certat” pentru că a avut curaj să spună că regele e gol.

Până acum știam altceva despre români. Anume, că: „Nu este ţară cu oameni mai curajoşi ca ţara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare, curajul românului nu are pereche. Iureşurile de la asaltul Griviţei au rămas legendare; şi tot aşa, tind să devină legendare atacurile îndrăzneţe din primăvara anului 1907″, scrie în studiul publicat de academicianul Constantin Rădulescu-Motru – „Psihologia poporului român”.

Iată că liberalii au reușit să-l contrazică pe marele filosof. „Ceata” , grupul, care se pregătea să-l descăuneze, pe bună dreptate, pe președintele PNL, Lundovic Orban, care striga în piața publică, nu de mult „Cine nu sare, ia condamnare!”, a tăcut, pur și simplu, lăsându-l pe Rareș Bogdan „descoperit”. Cum ar spune unii, „băgându-l la înaintare”, adică lăsându-l în off side. Motru a greșit, carevasăzică… Românul (liberal) nu mai e curajos, nici măcar în grup!

Slugărnicia față de puternicul momentului a învins. Vașnicii „liberali”, tineri și vârstnici, în majoritatea lor amorfă, au ales cea mai lucidă opțiiune. Nu-i vorbă, și în PSD-ul lui Dragnea, sau în tabăra neomarxistului Barna, lucrurile stau și au stat la fel…

Alegerea modelului servituții puturoase este quasi-universal. Instinctual, majoritatea celor pripășiți în politică, oameni fără vreo realizare notabilă în viață, aleg să fie slugarnici celui de care depinde accesul lor la resurse și trai bun, scăpând astfel de obsesia viitorului incert, de năpârstoc cocoțat pe un loc nemeritat, bieți escroci de doi lei, într-o nirvana politică.

Octavian Hoandră