Connect with us

Featured

Dintre cele patru imperii recunoscute ca atare astăzi de toată lumea – SUA, China, Rusia, Uniunea Europeană (sub clară dominaţie germană) -, cel din urmă, UE, stă economic de departe cel mai rău

Publicat

acum 5 ani

pe

SUA a redistribuit prin FED mii şi mii de miliarde de dolari (trilioane), dintre care cele mai multe au aterizat în marile bănci americane. China ia decizii majore pentru „prosperitatea comună” a întregii populaţii, sacrificând creşterea pe Bursele externe a firmelor sale de Big Tech şi aruncând în faliment şi învăţământul cu plată organizat, de regulă, de ONG-uri. Rusia, supusă sancţiunilor interminabile ale SUA şi UE, şi-a dezvoltat din necesitate una dintre cele mai puternice agriculturi mondiale – a depăşit la producţia de grâu SUA şi Canada anul acesta – şi şi-a diversificat producţia industrială. Obiectivul : să nu mai fie „o benzinărie care se preface că e o ţară” (dixit John McCain, 2014).

Odată cu Covidul, UE a suspendat regulile foarte stricte în materie de deficit public. Statele UE au uitat volens-nolens rigiditatea bugetară şi au lăsat să crească în voie datoriile. Toată suflarea europeană aşteaptă cele 750 de miliarde de euro în subvenţii şi împrumuturi promise de UE şi BCE. Care, foarte probabil, nu vor veni. Germania se găseşte în campanie electorală, în alegeri parlamentare complicate şi riscă să nu aibă prea repede o majoritate stabilă. Iar dacă va câştiga urmaşul desemnat al Angelei Merkel, Armin Laschet, se estimează că acesta va reveni la ortodoxia bugetară cerută de Curtea de la Karlsruhe şi la cea mai dogmatică politică de austeritate. Germania postbelică are în ADN spaima de devalorizarea monedei după experienţa Republicii de la Weimar, care a dus la apariţia lui Hitler şi la război. Aceeaşi politică de austeritate se profilează şi în Franţa şi Italia (vezi Frédéric Farah – „Plan de relance : „L’impossible moment keynésien en France et en Europe”, marianne.net, 4.09.2021).

La sfârşitul lui 2020, datoriile publice din ţările Eurozonei crescuseră la 98 % din PIB. În septembrie 2021, datoria Zonei Euro pare să fi depăşit 103 %. Câteva ţări au datorii colosale, şi deci foarte periculoase : Grecia 217 % din PIB, Italia 151 %, Portugalia 137 %. Franţa, care în 2019 avea 98,1 % din PIB datorie, a ajuns în martie 2021 la 118,2 %. În ultimii aproape doi ani de Covid, datoria tuturor ţărilor europene, a Germaniei inclusiv, a ţărilor din Eurozonă plus cea a ţărilor din afara ei (Bulgaria, Cehia, Danemarca, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Suedia), a crescut exponenţial. Marile bănci franceze şi germane sunt practic falite sau la limita falimentului. Capitalurile lor proprii, tangibile sunt negative : Société Générale -351,4 miliarde de euro, BNP Paribas -339,4 miliarde, Deutsche Bank -61,5 miliarde. Aceste bănci ar fi trebuit să fie declarate în faliment, dar autorităţile nu au avut curajul să ia această decizie, aşa că ele sunt astăzi doar pe buza prăpastiei. În acelaşi timp, băncile americane au fonduri proprii pe plus, conform regulilor contabile şi prudenţiale în vigoare atât în Europa, cât şi în America : JP Morgan +304 miliarde de dolari, Citigroup +219 miliarde, Wells Fargo +212 miliarde, Bank of America +178 de miliarde. Capitalizarea bursieră a băncilor franceze şi germane este incomparabil mai mică decât capitalurile lor tangibile negative : Société Générale valorează 22,4 miliarde de euro, BNP Paribas 66 de miliarde, Deutsche Bank 25,4 miliarde. Băncile americane, în schimb, pe lângă capitalurile lor pozitive, au şi capitalizări bursiere mult mai mari : JP Morgan 465,2 miliarde de dolari, Bank of America 343,2 miliarde, Wells Fargo 198 de miliarde etc. (vezi Jean-Pierre Chevallier – „Coronavirus et tsunami bancaire : anticipez les conséquences !”, chevallier.biz, 17.08.2021). „JP Morgan a pus deoparte… 270 de miliarde de dolari de disponibilităţi (cash) pentru a salva în maniera sa marile bănci europene, ceea ce înseamnă că acestea vor trece sub controlul americanilor în condiţii foarte avantajoase pentru ei” (Jean-Pierre Chevallier – idem). Trebuie menţionat că datoria Uniunii Europene (27 de ţări) se ridica la 12 420 de miliarde de euro la începutul lui 2021.

Zecile de miliarde de euro pe care le-au negociat recent PNL şi USR, pentru PNDL (ca să fie cumpăraţi primarii PNL pentru moţiunea lui Cîţu) şi pentru agenţia de pe lângă Ministerul Sănătăţii (pentru Vlad Voiculescu, de la USR Plus, şi pentru toţi useriştii plusişti, ca să mănânce şi gura lor ceva), sunt nu numai fantomatice, ci de-a dreptul tragicomice. De unde vor fi scoşi aceşti bani în contextul crizei economice care abia începe în toată Europa ? De la UE ? De la Germania ? În fapt, cele două partide imature şi total iresponsabile au negociat pielea ursului din pădure. Şi au dat vrabia din mână (guvernarea şi stabilitatea politică) pe cioara de pe gard (preşedinţia PNL). Sub îndrumarea, de asemenea iresponsabilă, a modestului profesor de fizică de la Sibiu, care a început să se creadă, dacă nu chiar Carol I, atunci cel puţin noul dictator al tristei noastre Românii. Să amintim aici şi că, sub Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, România ocupă un dezastruos loc patru în UE la deficitul balanţei comerciale : Franţa -74,4 miliarde de euro (în 2019) şi -82,5 miliarde (în 2020) ; Spania -34,6 miliarde (în 2019) şi -15,8 miliarde (în 2020) ; Grecia -22 de miliarde (în 2019) şi -17,9 miliarde (în 2020) ; România -17,6 miliarde (în 2019) şi -18,7 miliarde (în 2020). Ţările cu o balanţă comercială pozitivă semnificativă sunt, în ordine : Germania (+228,3 miliarde de euro în 2019 şi 182,4 miliarde în 2020), Irlanda, Olanda, Italia, Belgia. Pe un plus mai mic în 2019 şi 2020 se află Polonia şi Suedia.

Atât UE, cât şi moneda euro se apropie, după mai mulţi experţi, de o catastrofă. Retragerea SUA din Afganistan şi din Ucraina (ţară pusă în braţele Germaniei la recenta întâlnire de la Washington dintre Joe Biden şi Angela Merkel) poate fi urmată şi de o mai largă dezangajare, militară şi politică, a SUA din Europa. Atât NATO, cât şi UE (mai vechea Comunitate Europeană) sunt creaţii americane după cel de-al doilea război mondial destinate să ţină sub control Europa care tocmai ieşea dintr-un război devastator. Şi pentru beneficii şi profituri, se înţelege. Balanţa este de o bună bucată de vreme negativă pentru americani, de unde şi insistenţa fostului preşedinte Donald Trump pentru cheltuieli militare sporite. Franţa şi Germania au anunţat deja punerea pe picioare a unei apărări proprii, cu o primă decizie concretă : o forţă de intervenţie rapidă de 5 000 de oameni. SUA pivotează, în schimb, pe frontul China, adevăratul său concurent de azi, în Asia, în Pacific şi în Marea Chinei de Sud. China se pregăteşte serios să preia Taiwanul, teritoriu chinez la care nu a renunţat niciodată, recunoscut ca atare de SUA.

Marile realizări politice ale României din ultimii 30 de ani – integrarea în NATO şi în UE – pot să se dovedească amândouă falimentare. Am pierdut în aceşti ani aproape cinci milioane de concetăţeni, dintre care o bună parte sunt oameni tineri cu studii superioare, foarte calificaţi, fără nici o contrapartidă sau compensaţie. „Bătrâna Europă” a reuşit, pe spatele ţărilor din Europa Centrală şi de Est, foste comuniste, să-şi prelungească agonia, care pare de neoprit. În relaţia cu SUA, Klaus Iohannis s-a ales totuşi cu o şapcă de colecţie în calitatea sa de cel mai slab preşedinte din istoria României.

Publicaţiile economice serioase prevestesc o criză gravă în Europa : „Politica stimulării monetare continue şi-a epuizat resursele, provocând o criză pentru cei care fac politica Băncii Centrale Europene. Ca şi omologii lor din Statele Unite şi din alte bănci centrale importante, ei se confruntă cu certitudinea crescândă că ratele dobânzilor urcă, că valoarea activelor financiare scade şi căderea generală este însoţită de creşterea preţurilor. Conform neokeynesianismului, această combinaţie e o imposibilitate, dar chiar asta se vede acum la orizont. Punctul de pornire nu este doar în dobânzile negative, ci şi în nivelul mediu al datoriei publice raportate la PIB, care se află la 103 % […]. Sfidând termenii Pactului de Stabilitate din Tratatul de la Maastricht din 1992, după primirea Greciei şi a Italiei în Zona Euro, istoria monedei euro şi a BCE a cunoscut constant încălcări ale regulilor şi muşamalizări. Fără Covid şi fără creşterea preţurilor care e aproape sigur acum că vor împinge în sus ratele dobânzilor, BCE şi Bruxelles-ul ar mai fi putut scăpa un timp de greutăţi trecând peste regulile de bază.

Criza cu care se confruntă Zona Euro diferă de cea din SUA, care, lăsând la o parte factorii sociali, e în principal o consecinţă a tipăririi de bani. Politici asemănătoare au fost practicate şi în Zona Euro, dar nu cu aceeaşi amploare. Problemele sale ţin mai mult de structură, cu un sistem bancar folosit în exces şi prea încrezător în ascunderea datoriilor nerambursabile prin sistemul de raportare TARGET2 (scoaterea datoriilor toxice în afara bilanţului – n.n.). […] Realitatea este că euro e liantul care-i ţine pe membrii Zonei Euro laolaltă – fără el, proiectul european e mort şi îngropat. Vuietul care cere întoarcerea la statele-naţiune va fi aproape irezistibil, şi nu numai pentru Germania, ci şi pentru cei care apreciază această voce a raţiunii. Ţările din Europa Centrală, ca Polonia şi Ungaria, ar putea înceta să mai încerce reformarea Uniunii Europene din interior, alegând să plece pur şi simplu, iar câteva ţări mai mici, care se află în Uniune pentru subsidii nu vor mai avea nici un motiv să rămână” (Alasdair Macleod – „Eurozone finances have deteriorated”, goldmoney.com, 5.09.2021).

De ce este astăzi UE imperiul cu cea mai proastă situaţie economică şi de ce poate fi locul din care va porni noua mare criză ? Mai întâi pentru că UE (prin Germania) a fost tot timpul dependentă de economia americană, de dolarul american, iar azi SUA pare să se retragă cam de peste tot, să se întoarcă acasă, între cele două Oceane. Construcţia UE a fost şi a rămas, la fel ca moneda euro, una artificială. Indecisă între un stat federal (cum e SUA) şi un fel de ONU economic european, la mâna SUA, prin NATO mai ales. „Guvernul de la Davos”, guvernul mondial, care a prins aripi cu Covidul, pare să se exprime cel mai bine prin Germania şi prin UE, cu politicile „verzi” şi cu controlul digital al populaţiei. Apoi, sancţiunile economice impuse de SUA Rusiei au fost puse în aplicare mai ales de UE. A mai venit şi Brexit-ul, care a însemnat o mare lovitură pentru UE. Iar faimosul motor franco-german pare să funcţioneze pe modelul racului.

Petru Romoşan

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:

Exclusiv

Fără rachete, dar cu ploaie: doi ani în care fermierii au trăit, iar mafia antigrindină a tușit – cum a lăsat Ciolacu mafia antigrindină fără ploaia de bani

Publicat

acum 21 de ore

pe

august 1, 2026

De

Când Curtea de Conturi scrie negru pe alb, iar cerul scrie cu apă: experimentul antigrindină, pus pe silent

În timp ce Curtea de Conturi a României a consemnat, prin adresa nr. 39458/24.07.2026, că Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) și AASNACP au călcat legea în picioare, au ignorat recomandări de audit și au apărat cu îndârjire „hectare protejate” doar pe hârtie, în câmp s‑a petrecut ceva ce nu încape în excesele lor de PowerPoint: cerul a fost lăsat, pentru prima dată după mult timp, în pace.

Nu pentru că norii ar fi devenit brusc miloși, ci pentru că, la vârful politicii, s‑a întâmplat o anomalie rară în fauna de la București: fostul prim‑ministru Ion‑Marcel Ciolacu a acceptat să apese pe frână. Să oprească un mecanism uns cu bani publici, reflexe de rețea și „știință” de birt cu rachete.

Decizia asta nu s‑a întors înapoi doar în bilanțurile agricole, ci și într‑un document care face praf limbajul de lemn al sistemului antigrindină: o scrisoare de mulțumire a fermierilor prahoveni, transmisă prin Adrian Mocanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova, către… fostul premier Ion‑Marcel Ciolacu.

În timp ce AASNACP și SNACP se agață de clapele tunurilor ca ultimii DJ‑i ai chimiei pe nori, fermierii au decis să schimbe piesa: de la „fără noi muriți” la „fără voi, plouă”.

„Norii nu citesc hotărâri, dar înțeleg când se oprește bătaia de joc”

Scrisoarea deschisă a fermierilor – publicată și analizată în context de Incisiv de Prahova – începe cu o palmă dată direct în falca propagandei antigrindină:

„Există hotărâri care schimbă bugete.
Există hotărâri care schimbă guverne.
Și există, mult mai rar, hotărâri care schimbă cerul.”

Dacă în varianta adresată fostului ministru al Agriculturii, Florin‑Ionuț Barbu, fermierii recunoșteau curajul de a opri rachetele, acum, în noua scrisoare, autorul deciziei este pus unde îi este locul: la vârful piramidei politice, în dreptul lui Ion‑Marcel Ciolacu, ca premier care și‑a asumat, formal și politic, oprirea unui „mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe”.

Fermierii descriu, cu o ironie calmă și tăioasă, ruptura dintre propaganda oficială și realitate:

„Într‑o vreme în care fiecare tabără își revendica, cu voce ridicată, monopolul adevărului, dumneavoastră ați avut curajul unui gest greu în politică: ați acceptat că, înainte de a merge mai departe, trebuie puse întrebări. Ați lăsat zgomotul să se oprească, măcar pentru o vreme, ca natura să poată fi ascultată.”

Norii, notează ei, „observă întotdeauna”. Nu comunicate de presă, nu contracte, nu comisioane. Observă doar un lucru: dacă oamenii mai au bunul‑simț să nu le traseze traiectorii cu rachete sau nu.

Două anotimpuri de tăcere a tunurilor: „Au început să plouă. Nu peste rapoarte. Ci peste rădăcini”

În timp ce AASNACP își umflă muschii de pe hârtie cu 2,3 milioane ha „protejate” (fără defalcare pe UAT, fără identificarea reală a fermierilor, fără corelări serioase cu bazele de date APIA – toate acestea consemnate de Curtea de Conturi și detaliate în anchetele Incisiv de Prahova), câmpul prahovean a produs propriul „raport de eficiență”:

„Au început să plouă.
Nu peste rapoarte.
Nu peste statistici.
Ci peste rădăcini.”

Rădăcina nu votează, nu urmărește talk‑show‑uri, nu intră în comisii și nu „apreciază” din burtă, așa cum rapoartele SNACP își „apreciau” eficiența, după cum a constatat Curtea de Conturi:

„În lumea vegetală nu există ideologii. Nu există televiziuni, rețele sociale, orgolii de partid sau declarații rostite pentru camere. Există doar apa care vine sau nu vine. Atât.”

După doi ani fără rachete, mărturia câmpului este indecent de limpede pentru gustul „științei” cu girofar:

„Anul acesta, câmpurile aproape că au uitat să mai fie galbene de sete. Rapița a scris unele dintre cele mai frumoase pagini ale agriculturii recente. Grâul și‑a umplut spicul fără grabă, cu răbdarea aceea pe care numai pământul o mai are. Țarina n‑a mai părut un bolnav ținut în viață cu perfuzii, ci un organism care respiră firesc, adânc, pe sub tălpile noastre.”

Datele oficiale ale Direcției Agricole Prahova – invocate în mod repetat de Incisiv de Prahova – vin să dea cifre poeziei:

  • 2025 – an fără intervenții antigrindină;
  • grâu și rapiță – producții record pe seria 2014–2025;
  • orz, legume – la niveluri foarte ridicate;
  • floarea‑soarelui – în jurul mediei multianuale.

Nimeni cu mintea întreagă nu spune că „lipsa rachetelor a făcut recolta”. Dar șantajul „fără noi muriți” s‑a făcut țăndări:

Când sistemul tace, pământul vorbește.
Când tunurile se opresc, ploaia nu cere voie de la mafie.

Curtea de Conturi: bilanț de mediu din 2007, program până în 2040, „știință” după ureche

Raportarea oficială nu arată mai bine decât recoltele, ci mult mai prost. Curtea de Conturi notează:

  • bilanț de mediu pentru intervențiile antigrindină – vechi, din 2007;
  • Programul Național Antigrindină împins cu seninătate până în 2040;
  • recomandările de actualizare și evaluare reală a impactului asupra mediului – ignorate ani la rând;
  • eficiența fizică a sistemului – „declarată”, nu demonstrată;
  • lipsa zonelor martor, a măsurătorilor comparative și a analizelor independente;
  • „hectarele protejate” – un concept elastic, mai apt de PowerPoint decât de realitate.

Cireașa de pe coliva științei de birt vine chiar dintr‑un răspuns oficial al AASNACP, citat de Incisiv de Prahova:

„După aprobarea Programului Național Antigrindină 2024–2040, în anul următor urmează să fie achiziționat studiul privind impactul asupra mediului…”

Adică: întâi dăm cu rachete până în 2040, apoi vedem – eventual – ce am făcut cu cerul, cu apa, cu solul, cu albinele, cu oamenii.

Între timp, când sunt întrebați de sănătate, lanț trofic, produse apicole sau organisme acvatice, cei de la AASNACP ridică din umeri: „nu sunt atribuțiile noastre, dar, stați liniștiți, nu există efecte negative semnificative”. Hârtia semnează, responsabilitatea dispare.

„Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului”. Statul are doar sertare

Fermierii pun diagnosticul exact invers:

„Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului. În fiecare brazdă rămâne câte ceva din fiecare decizie omenească. Nu imediat. Uneori după un an. Alteori după zece. Alteori după o generație. Dar rămâne.”

O ploaie căzută la timp, mai scriu aceștia, nu poate fi abrogată ca o ordonanță de urgență:

„O lege poate fi abrogată.
Un guvern poate fi schimbat.
Un ordin poate fi retras.
Dar o ploaie căzută la timpul ei rămâne pentru totdeauna în bobul de grâu pe care îl va mânca un copil peste câteva luni.”

Între acest tip de responsabilitate – pe termen lung, real, în brazdă – și jongleriile birocratice ale SNACP și AASNACP există o prăpastie pe care nici măcar rachetele lor nu o mai pot acoperi.

Auditul intern „impecabil” din hârtii intră în contradicție directă cu ce a constatat Curtea de Conturi: lege încălcată, recomandări de audit tratate ca hârtie igienică, bani publici aruncați într‑un cer transformat în laborator privat.

De la racheta sigură pe sine la îndoiala cu bun‑simț: Ciolacu în rolul rar de premier care apasă STOP

În timp ce SNACP și AASNACP se comportă ca proprietarii de drept ai norilor – cu uzufruct chimic asupra cerului, iar pământul doar un detaliu contabil – fermierii prahoveni îi atribuie fostului premier Ion‑Marcel Ciolacu un gest aproape exotic în politica românească: îndoiala asumată.

„Poate că mulți nu vor înțelege niciodată riscul pe care vi l‑ați asumat atunci când ați ales să opriți un mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe. În politică, este aproape întotdeauna mai simplu să continui ceea ce există decât să accepți o pauză, o evaluare, o îndoială.”

Și lovitura decisivă:

„Numai oamenii slabi se prefac că știu totul.
Numai oamenii puternici acceptă că adevărul trebuie verificat.
(…) Nu ați pretins că dețineți adevărul. Ați avut răbdarea să‑i faceți loc.”

Ceea ce SNACP și AASNACP au refuzat sistematic – studii de impact serioase, zone martor, evaluări independente – a fost făcut, paradoxal, de câmp: doi ani de „zonă martor” naturală, fără rachete, cu recolte foarte bune și fără apocalipsele cu care mafia antigrindină își justifica bugetele.

„Civilizația începe când nu te mai crezi proprietarul lumii”. Statul încă se crede proprietarul norilor

Curtea de Conturi a confirmat, în documentele sale, ceea ce fermierii și Incisiv de Prahova au strigat ani de zile:

  • „suprafețele protejate” – slab definite;
  • protocolul cu APIA – decorativ, nu instrument real;
  • responsabilitatea pentru sănătate, mediu, precipitații – împrăștiată astfel încât să nu mai fie a nimănui.

În oglindă, scrisoarea fermierilor formulează o teologie simplă a bunului‑simț:

„În fond, civilizația începe cu adevărat în clipa în care omul încetează să creadă că este proprietarul lumii și acceptă că este doar administratorul ei vremelnic.”

Sistemul antigrindină a acționat exact pe dos: ca un chiriaș obraznic care sparge pereții și apoi cere bani de la vecini pentru „renovare”, susținând că fără el blocul se prăbușește.

Singura decontare reală vine însă din sol: dacă plouă, dacă rădăcina trăiește, dacă bobul se umple, dacă recolta există. Restul – conferințe, rapoarte, „eficiență estimativă” – e doar fum de la rachete.

„Nu mulțumim pentru recolte. Mulțumim pentru că ați închis tunurile”

Scrisoarea nu cade în capcana slugărniciei politice. Fermierii nu îl ridică în slăvi pe Ion‑Marcel Ciolacu pentru „anul bogat”, ci pentru gestul rar de a nu se mai juca de‑a Dumnezeu pe cer:

„Astăzi, după doi ani, fermierii nu vă mulțumesc doar pentru recoltele bune.
(…) Există ceva mai prețios decât un an bogat: încrederea că natura trebuie ascultată înainte de a fi corectată.
Această lecție valorează mai mult decât orice producție‑record.”

Mulțumirea nu este pentru ce „a dat” premierul, ci pentru ce a avut curajul să nu mai ia: libertatea norilor, dreptul ploii de a cădea fără să treacă prin avizul mafiei antigrindină.

„Vă mulțumim pentru că, acum doi ani, ați avut curajul să lăsați cerul să vorbească.
Și vă dorim să aveți aceeași înțelepciune ori de câte ori viitorul vă va pune din nou în fața unei alegeri între zgomotul certitudinilor și liniștea adevărului.”

Din rachete pe datorie la recunoștință pe câmp: nota de plată a mafiei antigrindină

Tot puzzle‑ul, așa cum reiese din:

  • raportul AASNACP 2025 (nr. 25/14.01.2026),
  • răspunsurile AASNACP nr. 1965/06.05.2026,
  • răspunsul ANM nr. 2853/05.06.2026,
  • memoriul Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova,
  • scrisoarea deschisă a fermierilor către Ion‑Marcel Ciolacu,
  • adresa Curții de Conturi a României nr. 39458/24.07.2026,

arată așa, după cum a sintetizat deja Incisiv de Prahova:

  • un sistem care, în 2025, nu a tras nicio rachetă, dar a cheltuit aproape 100 de milioane de lei;
  • 2,3 milioane ha „protejate” în documente, nu și în realitate;
  • bilanț de mediu din 2007 pentru un program împins până în 2040;
  • recomandări ale Curții de Conturi – ignorate cu consecvență;
  • audit intern strălucitor, sistem găurit în teren;
  • fermieri transformați în cobai, fără consimțământ, dar cu nota de plată pe birou.

Noutatea nu mai este că sistemul minte. Asta a fost deja confirmat oficial.
Noutatea este reacția câmpului lăsat, doi ani, fără rachete: plouă, pământul respiră, recoltele sunt bune, iar fermierii – nu ONG‑iști, nu „conspiraționiști” – scriu negru pe alb că cel mai mare act de curaj a fost OPRIREA experimentului.

Concluzie: când rachetele tac, se aude adevărul. Iar mafia antigrindină rămâne fără text

Până când:

  • studiile de impact nu vor fi independente, actualizate și publice;
  • „hectarele protejate” nu vor fi demonstrate, nu doar desenate;
  • eficiența fizică nu va fi măsurată, nu doar proclamată;
  • iar cei care au ignorat deliberat legea și recomandările Curții de Conturi nu vor răspunde cu nume, funcție și patrimoniu,

orice tentativă de repornire a Sistemului Național Antigrindină nu mai poate fi vândută drept „politică agricolă”, ci trebuie tratată exact cum o arată faptele: un atentat direct la bun‑simț, la lege și la memoria pământului.

Fermierii prahoveni și‑au ales, prin scrisoarea lor adresată fostului prim‑ministru Ion‑Marcel Ciolacu, tabăra:
nu între rachete și grindină, ci între zgomotul certitudinilor interesate și liniștea grea a adevărului care cade, fără spectacol, odată cu o ploaie la timp.

 „Doi ani în care cerul a fost lăsat să vorbească

Stimate domnule Ion – Marcel Ciolacu,

fost prim ministru al Guvernului României,

Există hotărâri care schimbă bugete.
Există hotărâri care schimbă guverne.
Și există, mult mai rar, hotărâri care schimbă cerul.

Acum doi ani, într-o vreme în care fiecare tabără își revendica, cu voce ridicată, monopolul adevărului, dumneavoastră ați avut curajul unui gest greu în politică: ați acceptat că, înainte de a merge mai departe, trebuie puse întrebări. Ați lăsat zgomotul să se oprească, măcar pentru o vreme, ca natura să poată fi ascultată.

Poate că, în acea zi, în aparență, nu s-a schimbat nimic.

Soarele a răsărit la aceeași oră.
Vântul a trecut peste dealuri cu aceeași nepăsare.
Păsările și-au văzut de zborul lor.

Numai norii au observat.

Norii observă întotdeauna.

Ei nu citesc hotărâri, nu urmăresc sondaje, nu se tem de conferințe de presă și nu aplaudă pe nimeni. Ei cunosc doar limbajul vechi al libertății. Iar când au simțit că oamenii au încetat, fie și pentru un timp, să le mai traseze drumuri pe cer și să le spună unde au voie să plângă, și-au reluat meseria lor de dinaintea ministerelor, licitațiilor, procedurilor și contractelor.

Au început să plouă.

Nu peste rapoarte.
Nu peste statistici.
Ci peste rădăcini.

Și rădăcinile au înțeles primele.

În lumea vegetală nu există ideologii. Nu există televiziuni, rețele sociale, orgolii de partid sau declarații rostite pentru camere. Există doar apa care vine sau nu vine. Atât. O rădăcină nu poate fi convinsă prin discursuri. Ea știe un singur adevăr: dacă primește apă, trăiește; dacă nu, se stinge.

Iar în acești doi ani, rădăcinile au depus mărturie.

Lanurile au devenit din nou biblioteci deschise, în care fiecare spic scrie aceeași propoziție simplă: ploaia nu este doar apă. Este memorie.

Anul acesta, câmpurile aproape că au uitat să mai fie galbene de sete. Rapița a scris unele dintre cele mai frumoase pagini ale agriculturii recente. Grâul și-a umplut spicul fără grabă, cu răbdarea aceea pe care numai pământul o mai are. Țarina n-a mai părut un bolnav ținut în viață cu perfuzii, ci un organism care respiră firesc, adânc, pe sub tălpile noastre.

Nu știm dacă istoria va reține toate aceste recolte.

Dar știm că pământul le ține minte.

Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului. În fiecare brazdă rămâne câte ceva din fiecare decizie omenească. Nu imediat. Uneori după un an. Alteori după zece. Alteori după o generație. Dar rămâne.

De aceea, gesturile politice care ating natura sunt diferite de toate celelalte.

O lege poate fi abrogată.
Un guvern poate fi schimbat.
Un ordin poate fi retras.

Dar o ploaie căzută la timpul ei rămâne pentru totdeauna în bobul de grâu pe care îl va mânca un copil peste câteva luni.

Aceasta este responsabilitatea adevărată.

Poate că mulți nu vor înțelege niciodată riscul pe care vi l-ați asumat atunci când ați ales să opriți un mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe. În politică, este aproape întotdeauna mai simplu să continui ceea ce există decât să accepți o pauză, o evaluare, o îndoială.

Dar îndoiala, atunci când vine din grijă, este una dintre cele mai curate forme ale curajului.

Numai oamenii slabi se prefac că știu totul.
Numai oamenii puternici acceptă că adevărul trebuie verificat.

Poate că acesta este cel mai important lucru pe care l-ați făcut.

Nu ați pretins că dețineți adevărul.
Ați avut răbdarea să-i faceți loc.

Iar adevărul, ca ploaia, nu vine niciodată atunci când îl obligi. Vine atunci când găsește cerul deschis.

Astăzi, după doi ani, fermierii nu vă mulțumesc doar pentru recoltele bune.

Recoltele vin și pleacă.
Anotimpurile se schimbă.
Vor exista și ani grei.

Dar există ceva mai prețios decât un an bogat: încrederea că natura trebuie ascultată înainte de a fi corectată.

Această lecție valorează mai mult decât orice producție-record.

În fond, civilizația începe cu adevărat în clipa în care omul încetează să creadă că este proprietarul lumii și acceptă că este doar administratorul ei vremelnic.

Vă mulțumim pentru că, acum doi ani, ați avut curajul să lăsați cerul să vorbească.

Și vă dorim să aveți aceeași înțelepciune ori de câte ori viitorul vă va pune din nou în fața unei alegeri între zgomotul certitudinilor și liniștea adevărului.

Cu recunoștință,

fermierii din Prahova care au învățat, încă o dată, că uneori cea mai bună intervenție asupra naturii este respectul

prin

Adrian Mocanu

Președinte

Asociatia Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova”

Restul e doar:

Citeste in continuare

Exclusiv

Republica secretelor de stat la bucata: Contabilul-Șef al jefuielii din MAI și „excelența” lui în furt cu ordin clasificat

Publicat

acum 21 de ore

pe

august 1, 2026

De

Contabilul care numără milioane, nu și drepturile polițiștilor

Același contabil din Ministerul Afacerilor Interne care, potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul Polițiștilor “Diamantul”, a jecmănit polițiștii prin aplicarea secretă a Ordinului MAI S/7/2018 – „metodologia de salarizare” – stă astăzi cocoțat pe o poziție-cheie: decide, de facto, dacă acest ordin rămâne sau nu clasificat.

Acest OMAI S/7/2018, ascuns cu grijă sub pretext de „secret”, a permis raportarea de „economii” de zeci de milioane de euro la nivelul MAI, economii obținute nu din reforme sau eficiență, ci din ciuntirea drepturilor salariale ale polițiștilor. Un exemplu concret invocat de Sindicatul Diamantul:
sporul pentru condiții deosebit de grele – tăiat sau „optimizat” în perioada concediului, astfel încât omul să fie jumulit fix când nu e la serviciu, dar cifrele pe hârtie să arate superb la raportările către minister.

Acest „magician” al cifrelor nu doar că a girat schema, dar acum se erijează, prin poziția și influența lui, în paznic al lacătului: dacă S/7/2018 rămâne secret, jaful rămâne „legal”; dacă se declasifică, cineva va trebui să explice cum au fost tocați banii polițiștilor.

Hoții de la DGF explică de ce nu e bine să se vadă furtul

În primul document, un răspuns oficial al Direcției Generale Financiare a MAI către Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” (răspuns la petițiile nr. 111/1/27.06.2026 și 5347/2026, înregistrate la DGF cu nr. 49797/2026), vedem cum se joacă teatrul „noi nu suntem de vină, dar nici nu vrem transparență”.

DGF se spală pe mâini spunând, pe fond de legalism doct:

  • că nu este structură de securitate pentru informații clasificate,
  • că numai emitentul (ministrul afacerilor interne) poate dispune declasificarea Ordinului MAI S/7/2018.

Până aici, te-ai zice că totul e corect procedural. Dar imediat vine miezul:

DGF ține să precizeze că, deși nu poate decide formal, își exprimă „punctul de vedere de oportunitate economico-financiară” și anume că, în opinia lor,

NU se impune declasificarea OMAI S/7/2018.

De ce? Pentru că, spun ei, ordinul cuprinde informații despre:

  • structura cheltuielilor salariale,
  • modul de acordare a drepturilor de personal,
  • date care, dacă ar deveni publice, ar putea „afecta buna desfășurare a activității” și alte asemenea formule standard de speriat fraierii.

Tradus din limba de lemn a hoțului cu mapă:

  • dacă polițiștii și opinia publică ar vedea cum sunt împărțiți banii,
  • cât s-a tăiat din sporuri,
  • unde s-au făcut „economii”,
    atunci nu ar mai încăpea povestea cu „totul e legal și conform legii”.

Pe scurt, DGF transmite ceva de genul:
„Noi nu clasificăm, noi doar spunem că nu e bine să fie declasificat, că altfel se vede dezastrul. Pardon, ‘structura cheltuielilor salariale’.”

„Excelența” Grecu și arta de a fi chestor cu pixul în seif

Numele Grecu, pomenit în articolul inițial, nu apare întâmplător. În documentele oficiale, semnături de tipul director general, chestor de poliție și șef serviciu, comisar de poliție legitimează întreaga poveste birocratică. Așa ajunge un sistem întreg să fie confiscat de un cerc de „exelențe” care nu-și justifică gradul prin lupta cu infractorii, ci prin lupta cu transparența.

În loc să apere legea împotriva infractorilor, apără OMAI S/7/2018 împotriva polițiștilor.
În loc să protejeze instituția de corupție, protejează metodologia secretă de salarizare de lumina zilei.

Întrebarea firească a polițiștilor – și nu numai – rămâne:
Cum își mai justifică “Grecu” gradul de chestor și “excelența”, dacă mâine ordinul devine transparent și se vede că „economiile” sunt, de fapt, tăieri din drepturile oamenilor?

Cum ajunge un contabil să fie mai tare ca un ministru?

Mulți dintre voi vă scărpinați în cap și vă întrebați, pe bună dreptate:
Cum ajunge un contabil să hotărască, în fapt, dacă un ordin de ministru, care afectează toți salariații MAI, stă sau nu stă clasificat?
De unde atâta putere?

Răspunsul e simplu și urât:

  • Ai un ministru decorativ,
  • un aparat central plin de „excelențe”,
  • o direcție financiară care dă „avize de oportunitate” ca și cum ar fi Constituția,
  • și un ordin de salarizare secret care ține la adăpost toate aceste jocuri.

În al doilea document oficial menționat, se face referire la Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări, aprobat prin OMAI nr. 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123 din 15 februarie 2017. Acest detaliu arată limpede că, atunci când vor, conducătorii MAI pot emite regulamente și ordine perfect transparente, publicate la vedere, în Monitorul Oficial.

Când e vorba de un regulament de organizare (IGI – OMAI 10/2017), totul e public, oficial, cu număr și dată.
Când e vorba de banii polițiștilor, metodele de calcul ale salariilor, sporurilor și „economiilor”, brusc nu se mai poate. Brusc, devine „secret”. Brusc, vezi doar parafa, nu conținutul.

Așadar, nu e vorba de imposibilitate legală, ci de voință politică și interes financiar. Ordinul S/7/2018 stă la sertar nu pentru că n-ar putea fi public, ci pentru că nu le convine să fie public.

Popândăul-minstru și republica „fiecăruia cu ordinul lui”

Textul inițial o spune direct: „popandaul pus ministru” este ocupat să fie inert când nu joacă rol de Brutus. Asta înseamnă că la vârful MAI nu avem un om care să ia decizii în interesul personalului, ci o piesă de decor lăsată să fluture pe post de „demnitar”, în timp ce alții trag sforile.

Când ministrul este inexistent ca autoritate reală, toți ceilalți devin mini-miniștri:

  • contabilul decide ce se clasifică;
  • direcția financiară decide ce se declasifică „nu se impune”;
  • „excelențele” cu epolet fac zid în jurul documentului;
  • sindicatele sunt lăsate să bată la uși care se închid cu pretextul „informațiilor clasificate”.

Așa se ajunge ca, în aparatul central MAI, „toată lumea este ministru”, cu o singură excepție: ministrul însuși, care pare doar un popândău oficial trimis să zâmbească în poze.

Când regulamentul e public, dar jaful e secret

Contrastul e devastator:

  • Regulamentul IGI, aprobat prin OMAI nr. 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/15.02.2017 – complet transparent, la vedere.
  • Metodologia de salarizare din OMAI S/7/2018 – secretă, încuiată, apărată cu zel de Direcția Generală Financiară, cu argumentul „bunei desfășurări a activității”.

Ce activitate, mai exact?
Cea de jupuit salarii, de mascat tăieri și de raportat economii obținute pe spinarea polițiștilor? Dacă s-ar aplica același standard de transparență ca la regulamentul IGI, fiecare polițist ar putea vedea negru pe alb:

  • cum i se calculează salariul,
  • ce sporuri îi sunt recunoscute,
  • ce „economii” se fac din drepturile lui.

Și atunci, „excelențele” din aparat ar trebui să explice, nu să se ascundă.

Concluzie: Jaful la adăpostul stampilei „Clasificat”

Pamfletul de față se bazează pe:

  • răspunsul oficial al Direcției Generale Financiare a MAI către Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”, în care DGF refuză, la nivel de recomandare, declasificarea OMAI S/7/2018;
  • trimiterea oficială la Regulamentul IGI aprobat prin OMAI 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/2017, dovadă că, atunci când vor, pot fi transparenți.

În realitate, nu există niciun motiv onest pentru care metodologia de salarizare din OMAI S/7/2018 să fie mai secretă decât un regulament de organizare.
Există, în schimb, un motiv extrem de clar:
dacă se vede cum s-au făcut „economiile”,
se vede și cine a furat, cine a protejat furtul și cine a tăcut.

Când hoții din birouri decid ce rămâne clasificat,
când popândăul pus ministru se face că nu vede,
când contabilul-șef al jecmănelii se joacă de-a stăpânul lacătului,
atunci nu vorbim de siguranță națională.

Vorbim de siguranța jafului organizat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„Anexa minune” care te face sclav pe gratis. Cum se fură munca polițiștilor cu ștampilă și zâmbet administrativ

Publicat

acum 21 de ore

pe

august 1, 2026

De

Delegarea ilegală, marca Poliția Română: „Nu te-am mutat, doar te-am anexat”

Sindicatul Europol dezvăluie, cu documente și exemple concrete, una dintre cele mai murdare practici de management din Poliția Română: delegarea ilegală, ambalată frumos în „anexe la fișa postului”.
Oficial, aceste anexe sunt doar instrumente administrative „nevinovate”, folosite ca să se rezolve „urgențele” apărute din cauza deficitului de personal. Neoficial, ele au devenit o varză instituțională prin care un polițist este transformat, pe termen lung, în forță de muncă ieftină pentru orice altă specialitate, fără procedura legală de delegare, fără recunoaștere, fără plată corectă.

Mecanismul e simplu și toxic, explicat public de Sindicatul Europol:

  • ai deficit de oameni,
  • angajările sunt blocate,
  • dar „nevoile” curg,
  • așa că, în loc să respecți legea, îi mai lipești omului o „anexă” la fișă, ca la afișele de pe stâlp.

Și gata: din două-trei semnături, un polițist de ordine publică ajunge, peste noapte, și dispecer, și om la relații cu publicul, și evidență operativă, și ce mai visează șeful plictisit de regulamente.

Fișa postului – „hartă oficială”. Anexa – tunelul ilegal pe sub hartă

Fișa postului, spune chiar cadrul legal, nu e o hârtiuță de decor:

  • stabilește raporturile de muncă și subordonare,
  • definește atribuțiile și responsabilitățile,
  • fixează indicatorii de performanță,
  • conturează riscurile, timpul de muncă și criteriile de evaluare.

Pe scurt, e „harta” funcției ocupate de polițist.
Dacă ești încadrat la ordine publică, dar anexa te bagă, ani de zile, în munca de dispecer, nu e nicio „organizare a muncii”. Este, cum corect arată Sindicatul Europol, o delegare mascată, ilegală, care aruncă în aer tot cadrul normativ.

În loc să se parcurgă procedura legală de delegare sau modificare a fișei postului, se folosește anexa ca un fel de sertar ascuns, în care se îndeasă sarcini străine de post, ca să nu deranjeze realitatea: nu există oameni, nu există bani, nu există respect pentru profesie, dar există inspirație la „combinat” hârtii.

Ordinul 140/2016: lege pentru fraieri, anexa pentru „descurcăreți”

Sediul materiei, adică temelia juridică, este Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind managementul resurselor umane în unitățile de poliție ale MAI.
În logica acestui ordin, anexa la fișa postului trebuie să acopere situații strict delimitate: sarcini temporare, care decurg dintr-o calitate oficială a polițistului (de exemplu, membru într-o comisie, responsabil cu o activitate punctuală, în interesul MAI).

În niciun caz nu scrie nicăieri că:

  • un polițist de la ordine publică poate primi, prin anexă, atribuțiile complete de dispecer;
  • sau că un om de la relații cu publicul poate fi transformat, tot prin anexă, în jumătate dispecer, jumătate evidență operativă;
  • sau că anexa devine al doilea document funcțional, paralel cu fișa postului, care schimbă complet conținutul muncii.

Anexa nu este, cum plastic se poate descrie, un „sertar secret” al șefului, în care acesta bagă orice nu încape în fișa postului, pentru că l-ar obliga să respecte legea, să discute cu sindicatul sau să justifice de ce poste de o specialitate sunt acoperite cu oameni din altă specialitate.

Cum arată „delegarea mascată”, pas cu pas: din agent la OP devii, prin anexă, factotum

Sindicatul Europol descrie limpede mecanismul, așa cum se aplică în multe unități:

  1. Polițistul este încadrat oficial pe o funcție – de pildă, agent la ordine publică și patrulare.
  2. Fișa postului lui e corectă pe hârtie: atribuții de ordine publică.
  3. Brusc, apare „anexa la fișa postului”, care îi dă atribuții aproape complete din altă specialitate: dispecerat, relații cu publicul, evidență operativă sau alte activități ce aparțin altei structuri.

Rezultatul:

  • pe hârtia „oficială” rămâne om de ordine publică;
  • în realitate, muncește ca dispecer, operator, ghișeist sau ce lipsește în unitatea respectivă;
  • din punct de vedere legal, nu e delegat, nu are funcție schimbată, nu i se ajustează salariul, nu i se recunoaște experiența;
  • dar i se cere să răspundă, să semneze, să își asume responsabilitatea ca și cum ar fi încadrat oficial pe noua specialitate.

Trei bombe cu ceas: atribuții, timp de muncă, evaluare

Practică „descurcăreață” pentru șefi, catastrofă pentru polițist și legalitatea muncii lui. Delegarea mascată prin anexe la fișa postului generează, cum arată Sindicatul Europol, cel puțin trei probleme majore:

  1. Atribuțiile
    Dacă sarcinile aparțin altei specialități, ele nu pot fi „lipite” artificial unei funcții de ordine publică printr-o simplă anexă. E ca și cum ai spune că un medic chirurg poate, printr-un post-it, să devină și anestezist, și brancardier, și infirmier, doar pentru că „nu sunt oameni” și „trebuie să ne descurcăm”.
  2. Timpul de muncă
    Fișa postului existentă acoperă deja 100% din timpul de serviciu. Când bagi sarcini suplimentare din altă linie de muncă, înseamnă, în mod logic, că omul ar trebui plătit și programat ca și cum ar avea două posturi într-unul singur. În realitate, i se calculează timpul ca pentru unul singur, dar muncește ca pentru doi.
  3. Evaluarea profesională
    Polițistul este evaluat după indicatorii stabiliți pentru funcția de încadrare – de ordine publică – deși el execută, zi de zi, sarcini care aparțin unui post de dispecer, operator, etc.
    Imaginea dată de Sindicatul Europol e perfectă:

    • șofer de ambulanță pus, printr-o anexă, să lucreze ca asistent medical timp de trei ani;
    • la final, instituția îi spune: „Nu ne interesează ce-ai făcut efectiv, noi te evaluăm doar ca șofer.”

Nu e doar o bătaie de joc morală, e și o absurditate funcțională: munca reală nu e recunoscută, experiența nu e recompensată, profesionalismul este folosit, dar nu și plătit.

Caz concret: trei ani de dispecerat „la negru”, apoi salariu mai mic „la alb”

Un exemplu relatat de Sindicatul Europol demontează până la os toată această „inginerie” administrativă:

  • un polițist încadrat la ordine publică primește o anexă la fișa postului;
  • această anexă conține, în integralitate, atribuțiile unei fișe de post de dispecer;
  • timp de trei ani, omul muncește ca dispecer, la greu, în baza acestei anexe.

După trei ani, când se mută efectiv la dispecerat, constată că salariul îi scade semnificativ:

  • pentru noua specialitate este tratat ca și cum ar fi zero barat,
  • i se taie majorarea salarială de „specialist de clasă”,
  • experiența practică de trei ani este ștearsă dintr-un condei.

Când polițistul face raport și arată negru pe alb că a îndeplinit atribuții de dispecer conform anexei la fișa postului, răspunsul unității este de manual de cinism birocratic:

  • pentru salarizare contează ce scrie în fișa postului de încadrare,
  • nu ce scrie în anexa la fișa postului.

Cu alte cuvinte:

  • anexa e suficient de importantă ca să te oblige trei ani să muncești în altă specialitate;
  • dar este suficient de lipsită de importanță ca să nu conteze absolut deloc când se calculează drepturile tale.

Aceasta este, cum corect subliniază Sindicatul Europol, esența mizeriei: instituția folosește anexa în afara cadrului legal pentru delegări mascate, dar refuză să recunoască munca atunci când trebuie plătită sau valorificată.

Realitatea muncii vs. ficțiunea de pe hârtie: ruptură periculoasă și ilegală

Delegarea mascată produce o fractură între realitatea muncii și documentele care, teoretic, ar trebui să o reflecte. Consecințele sunt grave:

  • pe hârtie, polițistul e într-o specialitate;
  • în practică, execută atribuții din altă specialitate;
  • în salarizare, e tratat ca și cum ar fi rămas pe postul inițial;
  • la evaluare, e analizat după criterii care nu corespund muncii reale;
  • la răspundere disciplinară, poate fi sancționat pentru greșeli făcute într-o activitate pentru care, oficial, nici nu e încadrat;
  • în dezvoltarea profesională, nu i se recunoaște experiența efectivă;
  • juridic, documentele întocmite de el (în altă specialitate) pot fi vulnerabile.

Aceasta nu mai e doar o problemă de „resurse umane”, este, așa cum subliniază Europol, o problemă de legalitate. Tu, ca instituție, pretinzi că respecți legea, dar îți construiești funcționarea zilnică pe artificii administrative care o ocolesc.

Soluția legală există. Instituția alege, deliberat, calea „combinată”

Dacă o unitate constată că un post trebuie să includă alte atribuții, există soluție legală, chiar dacă e „deranjantă” pentru șefime:

  • se analizează postul de către o comisie de specialitate;
  • se raportează la regulamentul de organizare și funcționare a unității;
  • se verifică dispozițiile de linie;
  • se stabilește clar ce atribuții reale are polițistul și cât timp de muncă îi ia fiecare;
  • se întocmește o fișă de post nouă, coerentă, asumată.

În cazul delegării reale:

  • polițistul își exercită atribuțiile funcției sale într-un alt loc sau la nivelul altei structuri;
  • dacă se ajunge la activități dintr-o altă specialitate, este obligatoriu acordul scris al polițistului;
  • acesta trebuie să îndeplinească, în exclusivitate, noile sarcini specifice postului pe care este delegat.

Ce face însă instituția, potrivit dezvăluirilor Sindicatului Europol?

  • evită procedurile legale;
  • își construiește un univers paralel cu „anexe”;
  • cere munca pe gratis;
  • refuză recunoașterea când vine vorba de bani și drepturi.

Delegare „la plic”: munca e reală, recunoașterea – ficțiune

Delegările ilegale în Poliția Română nu se fac cu fanfară, prin dispoziții explicite de mutare sau delegare. Ar sări toată lumea în sus, ar trebui acte, justificări, semnături, poate chiar discuții cu sindicatele.

Nu. Ele vin discret, „la plic”, printr-o anexă:

  • nu te-am mutat, colegule, doar ți-am mai dat niște sarcini;
  • nu te-am delegat, doar te-am „ajutat” să fii „mai flexibil”;
  • nu schimbăm specialitatea, doar îți schimbăm viața de zi cu zi.

Problema explodează atunci când această anexă nu mai completează temporar vreo atribuție justificată, ci schimbă în fapt conținutul muncii, specialitatea și responsabilitățile zilnice ale polițistului. Atunci, toată „șmecheria” administrativă devine, în esență, delegare ilegală.

Concluzie pamfletară, dar perfect adevărată: în Poliția Română, anexa e rege, polițistul e figurant

Instituția nu poate susține, cu o minimă decență logică, două lucruri simultan:

  • că anexa la fișa postului e suficient de importantă ca să oblige un polițist să muncească ani de zile în altă specialitate;
  • dar suficient de lipsită de importanță ca să nu conteze absolut deloc la salarizare, recunoașterea vechimii și a activității.

Aceasta este contradicția centrală a delegării mascate, expusă clar de Sindicatul Europol:

  • munca este reală,
  • responsabilitatea este reală,
  • stresul este real,
  • riscurile sunt reale,
  • dar recunoașterea este refuzată printr-un simplu „nu scrie în fișa postului”.

Când realitatea muncii este ascunsă în spatele unor anexe făcute la comandă, problema nu mai este doar că nu sunt destui oameni în sistem. Problema reală este că instituția a devenit dependentă de încălcarea proprie-i legislații pentru a funcționa.

Iar acolo unde legea devine opțională în interiorul Poliției Române, anexele nu mai sunt simple hârtii. Sunt dovada că, în loc să se aplice legea, se aplică „șmecheria”. Iar polițistul cinstit, prins între fișa postului oficială și anexa neoficial-obișnuită, rămâne doar piesa de consum într-un sistem care îi cere totul și îi recunoaște… nimic. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

Fără rachete, dar cu ploaie: doi ani în care fermierii au trăit, iar mafia antigrindină a tușit – cum a lăsat Ciolacu mafia antigrindină fără ploaia de bani

Când Curtea de Conturi scrie negru pe alb, iar cerul scrie cu apă: experimentul antigrindină, pus pe silent În timp...
Exclusiv21 de ore ago

Republica secretelor de stat la bucata: Contabilul-Șef al jefuielii din MAI și „excelența” lui în furt cu ordin clasificat

Contabilul care numără milioane, nu și drepturile polițiștilor Același contabil din Ministerul Afacerilor Interne care, potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul...
Exclusiv21 de ore ago

„Anexa minune” care te face sclav pe gratis. Cum se fură munca polițiștilor cu ștampilă și zâmbet administrativ

Delegarea ilegală, marca Poliția Română: „Nu te-am mutat, doar te-am anexat” Sindicatul Europol dezvăluie, cu documente și exemple concrete, una...
Exclusiv21 de ore ago

Expertul universal de pe Facebook lovește din nou: cum a împărțit prost 1.081,25 și a dat cu oiștea-n gard

S-a redeschis sezonul de „specialiști universali”. Episodul Giurgiu: matematică, oi și zero rușine Credeați că au dispărut „deontologii” de Facebook...
Exclusiv21 de ore ago

Poliția Penitenciară, atacată de hackeri. Sindicatele, rugate să nu strice decorul de pe Titanic

Criză cibernetică la Poliția Penitenciară: cine a stins lumina la servere? Poliția Penitenciară a luat-o recent „în freză” de la...
Exclusiv2 zile ago

Zeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră

Diplomație de clan, nu de stat: când Havana devine sufrageria unei rețele de prieteni și soți Ce vedem în povestea...
Exclusiv2 zile ago

„Elita” care mulge polițiștii la concediu: cum a făcut DGF-ul lui Grecu Răzvan din sporurile de condiții grele o pușculiță de 30 de milioane de euro

Concediu pe banii cui? Pe banii polițistului, normal! Bani furați, la bucată, de la fiecare polițist, de „elita” aparatului central...
Exclusiv3 zile ago

Kinder-MAI: Dialog social cu surpriză, la termen de valabilitate expirat

Invitații de pe o zi pe alta, acord colectiv strâmb, polițiști folosiți și aruncați, dar conducerea „negociază” cu zâmbetul pe...
Exclusiv3 zile ago

Militarii și-au plătit singuri pensiile cu 1,32 miliarde de euro. Statul doar încasează aplauzele

1,32 miliarde de euro din solda militarilor. Pentru „pensiile lor speciale”… Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Apărării Naționale, comunicate prin...
Exclusiv3 zile ago

Diplomație de familie, business de prietenie: cum se transformă ambasada din Cuba în sală de protocol pentru combinații private

Star Focus bate la ușa MAE: „Deschideți, nu venim cu flori, venim cu întrebări” Redacția STAR FOCUS nu mai bate...
Exclusiv3 zile ago

Fermierii prahoveni din cea mai mare asociație rup tăcerea: scrisoare de mulțumire către fostul ministru Barbu pentru oprirea „experimentului” antigrindină

Mafia antigrindină, pusă pe uscat: doi ani fără rachete, cu ploaie, recolte și o scrisoare care face praf „știința de...
Exclusiv4 zile ago

România offline: când cade serverul, se aprinde „grija” față de deținuți

Atac cibernetic sau scuză perfectă? Din păcate – sau poate din tradiție – ne trezim din nou în Evul Mediu...
Exclusiv4 zile ago

Hipodromul Ploiești – fabrica de campioni „intact dopati”. Cum se suspendă calul, se iartă trofeul și se umflă comisia „Nae & Stimatu”

„Ținutul Vinului” cu parfum de dopaj: turism de broșură, laborator de culise În proiectul turistic „Prahova Tips & Tricks –...
Exclusiv4 zile ago

„Sporul de antenă” sau cum îți fură MAI ție banii cu formula ținută la sertar

„Secret de serviciu”: cum se calculează, de fapt, sporul pentru condiții grele În Ministerul Afacerilor Interne, adevărata artă nu e...
Exclusiv4 zile ago

Șoferul apocalipsei pe cocaină și cu permisul suspendat, salvat de la propria prostie de „noua generație” de polițiști

Cursa prostiei dintre Deda și Toplița sau cum să-ți distrugi viața (și pe a altora) într-o singură tură de cocaină...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv