Connect with us

Administratie

Despre efectul obligativității recomandărilor MCV: vor fi grav afectate procesele judiciare, în special cele de natură penală

Publicat

pe

Modul manipulativ în care se rostogolește în spațiul public afirmația falsā că CJUE ar fi hotărât că recomandările din rapoartele MCV ar fi obligatorii m-a determinat să analizez acum această chestiune.
Superficialitatea, subiectivismul și iresponsabilitatea cu care se trag concluzii nefondate din hotărârea CJUE sunt halucinante. Aceste concluzii sunt prezentate ca adevāruri absolute, fără a se ține cont, însă, de consecințele devastatoare pe care astfel de interpretări aberante le pot avea în planul securității juridice, al stabilității și previzibilității raporturilor juridice.
Profitându-se în mod iresponsabil de interpretări vădit exagerate și eronate ale acestei decizii, se dorește, se pare, aruncarea în haos a instanțelor și parchetelor, cu efect direct asupra activităților judiciare, inclusiv asupra luptei anticorupție.
Voi arată în continuare nu doar că hotărârea respectivă nu spune că recomandările din rapoartele MCV ar avea efect direct și obligatoriu, dar și că CJUE nu avea cadru legal să fi spus o asemenea aberație.
1. CJUE a fost întrebată de instanța de trimitere care este natura şi forţa juridică a MCV, instituit prin Decizia 2006/928, precum şi a rapoartelor întocmite de Comisie în temeiul acestuia, respectiv dacă recomandările cuprinse în aceste rapoarte sunt obligatorii sau nu pentru Statul Român.
2. CJUE a reținut că Decizia 2006/928, ca măsură adoptată în temeiul Actului de aderare, intră în domeniul de aplicare al Tratatului de aderare.
Curtea a amintit că art. 288 par. 4 TFUE prevede, la fel ca art. 249 par. 4 CE, că o DECIZIE “este obligatorie în toate elementele sale” pentru destinatarii pe care îi indică.
3. În ceea ce privește RAPOARTELE întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, CJUE arată că „este adevărat că rapoartele întocmite în baza Deciziei 2006/928 sunt, în temeiul articolului 2 primul paragraf din aceasta, adresate nu României, ci Parlamentului şi Consiliului. În plus, deşi aceste rapoarte conţin o analiză a situaţiei din România şi formulează cerinţe în privinţa acestui stat membru, concluziile cuprinse în ele adresează ‘recomandări’ statului membru respectiv întemeindu-se pe aceste cerinţe”.
4. Pornind de la aceste premise, Curtea a decis că „pentru a se conforma obiectivelor de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928, România trebuie să ţină seama în mod corespunzător de cerințele şi de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie în temeiul acestei decizii”.
Curtea mai arată că „în cazul în care Comisia exprimă într-un astfel de raport îndoieli cu privire Ia compatibilitatea unei măsuri naționale cu unul dintre obiectivele de referință, revine României sarcina de a colabora cu bună-credință cu această instituție pentru a surmonta, cu respectarea deplină a acestor obiective de referinţă şi a dispoziţiilor tratatelor, dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate”.
5. Or, nu este absolut nimic nou sau istoric în această concluzie.
Cu atât mai puțin nu se poate trage concluzia că recomandările sunt obligatorii pentru statul român, cum fals se afirmă.
6. Între „direct aplicabil și obligatoriu” și „trebuie să țină seama” există o diferență considerabilă de forță juridică, evidentă pentru orice persoană a cărei înțelegere juridică depășește nivelul precarității.
7. De-a lungul timpului, din 2006 până în prezent, Comisia Europeană a emis zeci, poate sute de recomandări și a „invitat” România să le ia în considerare și, pe temeiul lor, să colaboreze pentru atingerea obiectivelor asumate.
Consecințele nerespectării recomandărilor, a lipsei cooperării loiale – imputabile deopotrivă Statului Român și Comisiei Europene – au constat în prelungirile sistematice ale MCV [nu discut temeinicia sau legalitatea acestor prelungiri], niciodată nefiind pusă însă în discuție că acestea ar produce efecte juridice directe, obligatorii și imediat aplicabile în dreptul intern.
Adică nici măcar birocrații Comisiei Europene nu s-au gândit să invoce că recomandările MCV ar fi obligatorii, lucru care nu doar că nu are acoperire în vreun tratat european și crează competențe nerecunoscute de acesta, dar și submineaza suveranitatea națională. S-au gândit însă unii din România să invoce o asemenea aberație.
Recomandările sunt recomandări. Așa au fost mereu și CJUE nu spune în această hotărâre că ar fi altfel.
8. Daca CJUE ar fi considerat recomandările din rapoartele MCV obligatorii, prima care era ținută de ele era chiar CJUE, aceasta trebuind să le aplice ca atare în soluționarea celorlalte întrebări cu care a fost sesizată.
9. Cu alte cuvinte, daca CJUE decidea că recomandările sunt obligatorii, constata că acestea se opun SIIJ și nu mai avea nevoie de alte analize pe acest subiect.
Conținutul hotărârii relevă însă contrariul, respectiv că CJUE a interpretat doar Decizia şi Tratatul UE, doar aceste acte având caracter obligatoriu, nu și recomandările rapoartelor MCV.
10. Astfel, dispozitivul CJUE prevede că „Articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale(…)”, fără a cuprinde vreo referire la rapoartele MCV și RECOMANDĂRILE cuprinse în acestea, tocmai pentru că cele din urmă NU AU FORȚA JURIDICĂ de a se OPUNE unei norme interne.
Altfel spus, Decizia 2006/928 prin care a fost instituit MCV este obligatorie până când este abrogată, însă recomandările din rapoartele MCV rămân ceea ce sunt, recomandări.
Într-adevăr, și aici e un lucru important pe care CJUE l-a facut, în respectiva hotărâre Curtea face referire la principiul “cooperării loiale”, ce impune atât Statului Român, cât și Comisiei Europene să acționeze cu bună credință, să dialogheze onest și deschis, să corecteze erorile din rapoartele MCV atunci când ele sunt dovedite ca atare, pentru a ajunge la îndeplinirea obiectivelor obligatorii, fixate prin Decizia 2006/928.
Astfel, înainte de a vorbi dacă recomandările MCV trebuie aplicate, e important de văzut dacă argumentele din spatele acelor recomandari au bază factuală și legală. Or, așa cum am aratăt cu ultimele rapoarte MCV, acestea sunt pline de erori factuale și juridice care frizează ridicolul. Prin urmare, o premisă eronată conduce la o concluzie eronată, fapt ce împiedică exact atingerea acestor obiective fixate încă din 2006.
Faptul că Ministrul Justitiei și alte autoritati românești salută cu entuziasm ceea ce ei denumesc „recomandări obligatorii” din rapoartele MCV e doar o nouă dovadă că acestea nu înțeleg în substanță noțiunea de cooperarea loială, ce implică o responsabilitate serioasă, pe care nu vor să și-o asume. La fel de grav, nu realizează ce efecte pot avea astfel de interpretări complet eronate în planul stabilității raporturilor juridice.
CJUE nu a decis că recomandările MCV ar fi obligatorii, contrar celor susținute în spațiul public de promotorii și susținătorii acțiunii la CJUE.
În acest sens, al caracterului obligatoriu al recomandărilor, în comunicatul din data de 19 mai 2021, Secția pentru procurori din cadrul CSM „solicită autorităților competente să implementeze de urgenţă toate cerinţele şi recomandările MCV constatate ca având caracter obligatoriu, preeminent şi direct aplicabil pentru toate autorităţile publice din România şi ţările membre”.
Conform Secției pentru procurori din CSM, contrarietatea dreptului cu aceste recomandări are drept consecință nulitatea atât a actelor întocmite cu încălcarea acestora, cât și a celor subsecvente. În baza acestei interpretări au anulat acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare față de procurorul Lucian Onea de la DNA Prahova.
Aceeași interpretare o susțin și asociațiile ce au promovat acțiunea la CJUE și chiar Ministrul Justiției Stelian Ion.
Să presupunem că interpretarea Secției pentru procurori a CSM ar fi cea corectă și va fi urmată la nivelul întregului sistem judiciar. Aceasta înseamnă că, dacă recomandările MCV – bune, rele, aberante, contradictorii, nu contează – nu sunt implementate legislativ de îndată, judecătorii trebuie să înlăture de la aplicare orice prevederi legale ce contravin acestor recomandări și să anuleze toate actele efectuate în temeiul normelor legale “neconforme” cu recomandările MCV.
Iată care ar fi câteva dintre efectele unei asemenea interpretări:
1. Toate actele procesual penale sau administrative semnate de procurori generali, procurori șefi PG, DNA și DIICOT, procurori șefi de secție din aceste structuri, toți numiți de factorul politic, ar trebui considerate nule, pentru că toate numirile au fost făcute cu încălcarea rapoartelor MCV, care recomandau schimbarea procedurii de numire a procurorilor șefi.
Cu siguranță există încă pe rol procese ce pun în discuție rechizitorii, ordonanțe, plângeri etc. ce au fost semnate, verificate sau confirmate de procurori șefi numiți pe procedura neconformă cu recomandările MCV.
Precedentul creat de Secția pentru procurori a CSM poate fi invocat în toate aceste tipuri de cauze, mană cerească procesuală pentru cei ce au interes în a anula actele parchetelor. Sigur, de data aceasta nu vom mai auzi strigătele teribile “Scapă corupții!” ce anticipau/însoțeau orice decizie a Curții Constituționale în materie penală sau procesual penală din ultimii ani.
2. Toate verificările sau confirmările făcute de procurorii ierarhic superiori ȘI pe chestiuni de netemeinicie, prin extrapolare inclusiv trimiterea în judecată, ar fi la rândul lor potențial nule, deoarece contravin raportului GRECO, la care face trimitere Raportul MCV (ceea ce înseamnă că și recomandările din rapoartele GRECO sunt obligatorii).
Evident, afirmația că procurorul ierarhic superior ar fi dobândit în urma modificărilor legilor justiției competența de a verifica actele procurorilor din subordine și pe chestiuni de netemeinicie, nu doar nelegalitate, lucru ce i-ar afecta independența procurorului de caz, este complet eronată, până și Comisia de la Veneția revenind asupra acestei aberații. Dar câtă vreme această recomandare se regăsește în rapoartele GRECO, conform interpretării Secției de procurori a CSM, ea este obligatorie, alături de toate recomandările, chiar eronate sau contradictorii.
3. Rapoartele MCV au cuprins, de-a lungul timpului, foarte multe alte recomandări ce nu au fost respectate: de la adoptarea celor patru coduri doar după realizarea unor studii de impact, la judecarea cauzelor civile în cameră de consiliu, la desființarea instanțelor mici sau la reducerea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia CJUE nu produce efecte doar pentru viitor, ci ea are efecte declarative, ceea ce înseamnă că forța obligatorie a recomandărilor MCV ar trebui recunoscută de la data adoptării primului raport. Consecință a acestei interpretări este ca toate normele legale ce sunt în vigoare, dar nu respectă recomandările MCV, nu ar mai produce efecte juridice.
Am adus aceste exemple tocmai a arată nu doar caracterul eronat, dar și consecințele interpretării deciziei CJUE în sensul că recomandările MCV ar fi obligatorii.
Practic întreaga stabilitate a raporturilor juridice din Romania, din 2007 până în prezent, ar putea fi pusă sub semnul întrebării, fapt ce ar genera un haos fără precedent, acesta fiind prețul plătit de fiecare cetățean pentru a susține o interpretare eronată, speculativă și părtinitoare a deciziei CJUE.
Aici prima postare pe tema caractaerului juridic al recomandarilor MCV, in urma deciziei CJUE, precizeaza judecătorul Dana Gîrbovan.

(Paul D.).

Administratie

MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!

Publicat

pe

De

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.

1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță

Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.

Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore

Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.

Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători

Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.

La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.

De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune

Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.

La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.

Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji

Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.

„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!

Publicat

pe

De

O tentativă de trecere ilegală a frontierei în spațiul Schengen a fost dejucată de polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și ai Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Cinci cetățeni străini, toți din Bangladesh, au fost descoperiți ascunși în compartimentul de marfă al unui automarfar, încercând să eludeze controalele, deși dețineau vize Schengen expirate.

Controale neașteptate: De la un drum normal la o descoperire socantă

Incidentul a avut loc în urma unor controale aleatorii și nesistematice efectuate de forțele de ordine pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un șofer român în vârstă de 37 de ani, a fost oprit pentru verificări. La o inspecție mai amănunțită a compartimentului destinat transportului de marfă, polițiștii de frontieră au făcut o descoperire neașteptată: cinci persoane ascunse, într-o tentativă disperată de a-și continua călătoria.

Identitatea „pasagerilor clandestini”: Vize expirate și origini asiatice

Cei cinci indivizi au fost imediat preluați și transportați la sediul sectorului pentru verificări suplimentare. Acolo, s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani. Cel mai important detaliu este că toți erau posesori ai unor vize Schengen expirate, ceea ce anula dreptul lor de a călători legal în interiorul acestui spațiu, transformând tentativa lor într-o acțiune ilegală.

Repercursiuni legale: Dosar penal pentru trafic de migranți

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetări penale. Șoferul român, în vârstă de 37 de ani, este acum investigat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți. În același timp, cei cinci cetățeni din Bangladesh sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Autoritățile precizează că, la finalizarea investigațiilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun în conformitate cu legislația în vigoare. (Sava N.).).

Citeste in continuare

Administratie

„TELESHOPPING PE CADAVRE” – USR, acuzat că vinde senzori muribunzilor din Ploiești!

Publicat

pe

De

O vizită recentă a Ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în Ploiești, a degenerat într-un scandal de proporții, generând un editorial virulent în publicația ph.online.ro, intitulat „TELESHOPPING PE CADAVRE. Cum au venit „salvatorii” USR la Ploiești să vândă senzori muribunzilor”. Articolul acuză reprezentanții USR de „cinism” și „abjecție” în fața dramei provocate de poluarea masivă din oraș.

Ploieștiul, otrăvit: Orașul care aștepta salvare, a primit „scuipat în ochi”

Conform ph.online.ro, Ploieștiul a ajuns un „cimitir cu porțile deschise”, unde cetățenii „își așteaptă rândul la secția de oncologie”. După ani de suferință și ignoranță din partea autorităților, care au susținut că „aerul e în parametri”, ploiștenii au sperat la o „minune” odată cu vizita ministrei Diana Buzoianu. În schimb, editorialul susține că au primit „un scuipat între ochi”, un „spectacol de un cinism care îți îngheață sângele în vene, un teatru ieftin cu actori de mâna a doua, veniți să facă bișniță cu suferința umană.”

Un spectacol de cinism: Vizita miniștrilor, „teatru ieftin” cu suferința umană

Jurnalistul Claudia Marcu descrie vizita ca fiind „o insultă premeditată”, acuzând-o pe ministra Buzoianu, o „figură de ceară a politicii #rezist”, că a descins în Ploiești flancată de doi „bodyguarzi la fel de penibili”: deputatul USR Felix Bulearcă și senatorul USR Aurel Oprinoiu, ambii parlamentari de Prahova.

Cele „trei grații” USR-iste au transformat o întâlnire „vitală, la propriu, într-un bâlci ieftin, o demonstrație de dispreț suveran față de viața umană”.

„Teleshopping” pe fond de cancer: Senzori, gadgeturi și o reclamă disimulată

Oamenii prezenți în sală, mulți dintre ei cu dosarele medicale în brațe, așteptau „legi, măsuri de forță, să afle când dracului va opri statul român genocidul lent din Ploiești.” În loc de soluții concrete, echipa Buzoianu & co a deschis proiectorul. Timp de mai bine de jumătate de oră, asistența a fost „obligată să privească o prezentare de tip teleshopping”. Ministra nu ar fi venit să rezolve poluarea, ci să „vândă «mărgele de sticlă» la indigeni”, vorbind despre „nasuri tehnologice, senzori, gadgeturi și aplicații.” Editorialul acuză o „reclamă deșănțată, o plasare de produs pentru firmele private de casă ale partidului, totul ambalat într-un limbaj corporatist grețos.”

Momentul abjecției supreme: „Aici vorbim de inovație, nu de cancerul dumneavoastră!”

Punctul culminant al criticilor este atins în descrierea unei interacțiuni cu publicul. O doamnă, victimă a cancerului, s-a ridicat să pună o întrebare esențială. „Acela a fost momentul în care „bodyguardul” Aurel Oprinoiu, deputat al României (o rușine națională!) a intervenit brutal”, fără a o lăsa să termine. Cu „tupeu de vataf pe moșie, cu o nesimțire greu de privit”, Oprinoiu ar fi repezit-o pe femeie, explicându-i că nu înțelege scopul reuniunii și că ei au venit să prezinte „soluții tehnologice inovatoare”, nu să asculte „jelaniile poporului”. Redacția califică acest gest drept „o patologie morală”, sugerând lipsa totală de empatie a politicienilor USR.

Legislația, uitată: Ministerul Sănătății, acuzat. S-a pasat „mortul”

Întrebată de ce nu se schimbă legislația, care permite valori de poluare de 10 ori mai mari decât normele OMS, ministra Buzoianu ar fi „păsat mortul”, răspunzând că „Asta ține de Ministerul Sănătății”. Editorialul denunță această „spălare pe mâini ca un Pilat din Pont în fustă”, fără nicio vorbă despre modificarea legii, nicio asumare sau vreun termen. În plus, ministra ar fi repetat de cel puțin trei ori că „se grăbește și trebuie să plece”.

„Funda la rahat”: USR, o agenție de marketing acuzată de cinism paroxistic

ph.online.ro concluzionează că evenimentul confirmă un diagnostic dur: „USR a devenit o simplă agenție de marketing”. Sub „poleiala cuvintelor frumoase, a «digitalizării» și a «europenismului», se ascunde un vid imens și o foame de bani pentru firmele prietene”. Partidul este acuzat de „cinism paroxistic”, de „împachetarea” incompetenței și a lipsei de soluții în „termeni pompoși”, de organizarea de „conferințe sterile” și de promovarea de „produse private pe banii și nervii contribuabililor”. Critica este tăioasă: „Poluarea ucide? Nu-i nimic, USR are o firmă care vinde senzori să ne măsoare moartea mai precis! Copiii fac cancer? Nu-i nimic, facem un slide colorat despre asta.”

Unica promisiune: Controale la balastiere, dar gustul amar rămâne

Singura promisiune concretă, considerată o „firimitură aruncată de la masa bogaților”, a fost susținerea controalelor la balastierele ilegale din Prahova și suplimentarea posturilor pentru acestea. Însă, pentru autorii editorialului, gustul amar persistă. Mesajul final este unul de profundă dezamăgire și condamnare: „Ați demonstrat că între plămânii unui copil bolnav și profitul unei firme de „tehnologie”, veți alege întotdeauna profitul. Sunteți nu doar neexperimentați, sunteți profund, iremediabil cinici. Iar istoria acestui oraș nu vă va uita rânjetul de satisfacție pe care l-ați afișat în fața unor oameni care se luptă să trăiască. Rușine e un cuvânt prea blând pentru voi.”

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusivo oră ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusivo zi ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusivo zi ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv5 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv5 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv