Connect with us

D.N.A.

Marea deconspirare

Publicat

pe

Foarte tare demersul deputatului AUR Dan Tanasa: i-a trimis prim-ministrului Florin Citu o interpelare prin care ii cere lista completa a demnitarilor din intregul aparat de stat care detin cetatenii multiple. Banuiala noastra este ca premierul il va trata cu spatele pe Dan Tanasa, caz in care ne asteptam ca deputatul sa-si pastreze combativitatea care l-a consacrat pe vremea cand era jurnalist si avea procese impotriva a diverse autoritati locale UDMR-iste. Pe scurt: il indemnam pe Tanasa sa ceara in instanta raspunsul la care are dreptul.

Iata textul interpelarii (dezvaluit de jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob de la Inpolitics.ro):

Avand in vedere ca, pentru obtinerea certificatului ORNISS demnitarii sunt obligati sa declare cetateniile detinute la momentul numirii in functie, aceste informatii sunt publice si nu incalca regimul juridic al protectiei datelor cu caracter personal, va solicit sa-mi comunicati lista demnitarilor din aparatul de stat (prefecti, sefi de agentii nationale, secretari de stat si ministri) care au si alta cetatenie decat cea romana, precum si care este cetatenia detinuta”.

In alta ordine de idei: suspiciunea implicita a deputatului AUR este ca respectivii oficiali cu dubla cetatenie ar sluji alte tari decat Romania. Noi insa remarcam ca unii trezesc banuieli ca ar lucra in slujba unor puteri straine chiar si fara sa aiba cetatenia respectiva. Ajunge doar sa fie decorati de catre ambasada respectivei tari europene. V-ati gandit la inculpata Laura Kovesi (foto 1), decorata de catre diverse state pe vremea cand ea conducea DNA, apoi, ca un facut, nu se afla ca parchetul sa se fi atins de mari companii din tarile respective? Va intelegem perfect.

Mai jos, o aveti pe Kovesi primind o decoratie din partea Ambasadei Frantei, dezvaluie Lumea Justitiei. (Irinel I.).

D.N.A.

Aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

”Am crezut că a doua zi după ce Cioloș s-a autodetonat la emisiunea Ancăi Alexandrescu că a făcut trafic de influență politică în favoarea numirii lui Kovesi la EPPO, primul titlu de presă care îmi va cădea sub ochi va fi că DNA s-a pus în mișcare din oficiu. Pentru că avem legi anticorupție care spun clar că folosirea influenței de lider politic în scopul obținerii unor beneficii pentru sine sau pentru alții se pedepsește cu pușcărie grea” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.

”Cînd colo, ce să vezi?
DNA e moartă-n păpușoi. Dle.Voineag, unii lideri grei au făcut pușcărie pentru mutarea a două angajate amărîte de colo-colo, ori pentru niște termopane, pe cînd aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav. Sau nu aveți curaj să-l deranjați pe ”omul Franței”? Vă umflați mușchii doar pentru mize mici, cînd e ceva bubuitor vă ascundeți toți prin fișete? Păi în cazul ăsta, dle.procuror-șef, promit să vă semnalez dacă aflu că vreo precupeață a dat șpagă la piață pentru o tarabă mai bună, precis că atunci o să veniți direct cu mascații!…” mai scrie deputatul.

Citeste in continuare

Anchete

Procuroarea Irina-Cornelia Munteanu s-a saturat sa se ocupe de procurorii de sedinta ai DNA

Publicat

pe

De

Munteanu cere CSM sa-i aprobe demisia din functia de adjuncta a Sectiei judiciare penale din DNA, dezvaluie Lumea Justitiei. In schimb, procuroarea Munteanu ar putea fi numita in postul de sefa a Serviciului resurse umane, perfectionare profesionala si documentare din Directia Nationala Anticoruptie. Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii ii va analiza cazul in sedinta de marti, 26 martie 2024. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!

Publicat

pe

De

Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.

Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.

Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.

(Redactia Incisiv de Prahova).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Fermierii prahoveni, procurorii gliei, dau sah mat sistemului antigrindină: De la minciuni milionare la cerințe stiințifice finanțate din banii victimelor!

Ani la rând, Incisiv de Prahova a fost vocea singuratică într-un deșert de incompetență și corupție, demascând așa-zisul Sistem Național...

Exclusiv10 ore ago

IPJ Prahova: „Orchestra minciunilor” cântă fals, cu Stanciu „auditorul-fantomă” și dirijorul Bălan!

Prahova, acel tărâm mioritic unde justiția pare o comedie de prost gust, continuă să ne uimească. Inspectoratul de Poliție Județean...

Exclusiv10 ore ago

MARELE JAF ENERGETIC NAȚIONAL: CUM A FENTAT OSCAR DOWNSTREAM O ȚARĂ ÎNTREAGĂ ÎN 48 DE ORE, CU BINECUVÂNTAREA STRATEGICĂ A GUVERNULUI!

România, tara unde criza e doar pentru „pulime”, iar profitul – o afacere de elită! Într-o Românie unde guvernul se...

Exclusiv10 ore ago

BARONUL DE STÂLPU ȘI CARACATIȚA: CUM S-A TRANSFORMAT COMUNA ÎN MOȘIA PERSONALĂ!

În adâncul județului Buzău, acolo unde bunul simț pare să fi fost trimis în exil forțat, comuna Stâlpu se profilează...

Exclusiv10 ore ago

MAI ȘTIA ȘI TĂCEA! „OPERAȚIUNEA AWARENESS”: CUM S-A PROFETIT ANULAREA ALEGERILOR CU BANI PUBLICI ȘI S-A LĂSAT DEMOCRAȚIA SĂ MOARĂ!

Povești din România, unde criza e prezisă, bugetată și apoi… lăsată să se intâmple! Pregătiți-vă pentru o poveste halucinantă, dragi...

Exclusivo zi ago

Circul birocrației de la Interne: Polițiștii, umiliți și jefuiți de propria casă!

S-a terminat cu gluma și cu amânările penibile! Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este din nou în colimator, acuzat de Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești: Orașul-experiment unde banul public e un banc prost, iar competența, o legendă urbană!

Capitala absurdului: City managerul mut, poliția la shopping și primarul „festivalier” – Un tablou complet al dezastrului administrativ! Ploieștiul, orașul...

Exclusiv2 zile ago

Toxicitatea tăcută a „scutului” antigrindină – Bomba ecologică a iodurii de argint, după două decenii de opacitate!

O alarmă națională: Dincolo de milioane, un pericol invizibil Ani la rând, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a fost...

Exclusiv2 zile ago

FLU! FLU! FLU! Justiția, la timp! Curtea de Apel Suceava, ghilotina corupției mărunte și a incompetenței cronice de la ITPF Sighet!

Într-o Românie în care abuzurile instituționale par sport național, iar tăcerea e literă de lege pentru cei care visează la...

Exclusiv2 zile ago

EXECUȚIA DE PAȘTE: GUVERNUL BOLOAJAN ȘI CĂLĂII PENSILOR MILITARE. O UMILINȚĂ CU BONUS DE O TREIME!

După ce și-a făcut încălzirea cu „reformele” mărunte – gen desființarea institutelor de cercetare inutile (adică pline ochi de clientela...

Exclusiv3 zile ago

Pușcăria pe persoană fizică: Când lanțurile le poartă angajații, Nu deținuții!

În cel mai întunecat colț al birocrației românești, acolo unde dreptatea își dă obștescul sfârșit și logica e doar o...

Exclusiv3 zile ago

Ploiești: Cronica unei apocalipse recurente! Cum ne ingropăm în deșeuri și datorii, sub privirile politice „neutre”

Orașul lui Caragiale, transformat în scenă tragicomică: gunoaie la tot pasul, tarife astronomice și un primar care preferă festivalurile în...

Exclusiv3 zile ago

Circul groazei de la IPJ Prahova – DOCUMENTE: De la sefi incompatibili la polițiști „clarvăzători” și „transcriitori creativi” – O opera de bufă în regia impunității, pe banii noștri!

Când I.P.J. Prahova devine platou de filmare pentru farse judiciare Prahova, acel plai mioritic unde absurdul a devenit normă, iar...

Exclusiv3 zile ago

Judecătorul fantomă din Buzau și hotărârea-model: Când justiția se face la indigo, dar indigo-ul e expirat! DOCUMENTE!

În România anului 2026, unde tehnologia promite să ne ducă pe Marte, justiția pare să fi rămas blocată într-un laborator...

Exclusiv3 zile ago

NAN, MAESTRUL FORAJELOR FANTOMĂ: COCA-COLA PLOIEȘTI, O FABRICĂ DE COȘMARURI CU APĂ „NECONFORMĂ” ȘI AUTORITĂȚI „CONFORME” CU ȘPAGA!

Bun venit, dragi cititori ai adevărului, în galeria grotescului managerial de la Coca-Cola Ploiești, unde efervescența e dată de fierberea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv