Anul electoral nu ne face bine. Deloc. Dimpotrivă, generează un amestec exploziv. Pentru că măsurile contra coronavirusului sunt alterate de considerente care țin nu de sănătatea cetățenilor, ci de competiția dintre partide. În centrul acestor dispute a ajuns, vrând-nevrând, Marcel Vela. Ministerul liberal de Interne. Și asta se întâmplă chiar în momentul în care devine evident că explozia de coronavirus în România depășește din punctul de vedere al dinamicii explozia din Italia. Cum îi facem față?

Statistica nu minte. Este o știință pe care nu o putem sub nicio formă ignora. Din punct de vedere statistic, dinamica propagării coronavirusului în România, începând din prima zi și până ieri seară, a fost sensibil mai mare decât dinamica propagării coronavirusului în Italia, în aceeași perioadă de referință. Ceea ce înseamnă că, teoretic, efectele vor fi și mai devastatoare. Pentru a inversa lucrurile, autoritățile nu pot interveni altfel, decât prin măsuri mai ferme decât cele care au fost adoptate în mod gradual în Italia. Ceea ce nu se întâmplă. Și nu se întâmplă din motive politice. Decidenții nu stau cu fața la cetățean. Ei se raportează exclusiv la competiția politică. Și, din acest motiv, populația nu este protejată în mod suficient. În ciuda faptului că reprezentanții a două ministere încearcă să ducă pe umeri o povară imposibilă.
Cum putem face în așa fel încât să luăm măsuri mai rapide, mai ferme și mai eficiente decât cele care au fost adoptate, rând pe rând, în Italia?
Prima condiție este ca centrul de comandă să fie mai puternic. Iar centrul de comandă, atunci când ne confruntăm cu o pandemie, nu poate fi localizat într-un minister sau în două sau mai multe ministere. Centrul de comandă este Guvernul în integralitatea lui. Iar Guvernul trebuie să fie stabil. În niciun caz cu atribuții limitate. Cum se întâmplă în cazul unui Guvern demis.
În al doilea rând, centrul de comandă trebuie să primească împuterniciri depline, pentru a acționa în mod legal împotriva pandemiei de coronavirus, fără a putea fi acuzat vreodată că, prin aplicarea unor măsuri ferme, deseori dureroase, cu caracter excepțional, încalcă și nu limitează constituțional drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cum poate fi atins acest obiectiv? Acest obiectiv – și, iată, am ajuns la al treilea rând – nu poate fi altfel atins decât prin instituirea stării de urgență, pe care, personal, o invoc insistent de mai bine de două săptămâni. Și nu sunt singurul. Un personaj împotriva căruia m-am luptat ani de-a rândul, astfel încât sub nicio formă și nimeni nu mă poate acuza că l-aș simpatiza sau că aș fi făcut cu el un pact, fostul președinte Traian Băsescu susține, extrem de bine argumentat, același lucru. Declararea stării de urgență este o condiție sine qua non pentru ca statul român să poată utiliza mijloace de luptă adecvate, ținând în frâu propagarea coronavirusului și limitând consecințele acestui flagel. Starea de urgență permite limitarea temporară și excepțională, dar în deplină legalitate și fără a se permite vreun abuz, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, cum ar fi de pildă dreptul de a circula liber, și permite de asemenea restrângerea temporară a drepturilor unor societăți comerciale asupra propririi proprietății. Cum ar fi de exemplu rechiziționarea temporară de către insitituțiile statului a unor hoteluri și blocuri de locuințe gata mobilate, pentru a fi destinate carantinării sau chiar rechiziționarea de instrumental, medicamente și mijloace de igienă de la societățile comerciale care le dețin, pentru a fi curmată specula de orice fel. Și da, declararea stării de urgență obligă presa la mai multă responsabilitate și limitează difuzarea de știri false, care stârnesc panică sau îi îndeamnă pe cetățeni să combată coronavirusul prin mijloace inadecvate. Și, din nou da, abia atunci este legal ca instituțiile de forță ale statului să-i poată obliga pe cetățeni să rămână pe cât posibil la domiciliu sau să respecte regulile de carantină, indiferent cât de drastice ar fi acestea și abilitează organele de urmărire să monitorizeze deplasarea acestora și contactele pe care ei le au cu alte persoane. În absența stării de urgență, acțiunile statului sunt limitate și în mare parte contestabile. Ca să nu spun ilegale.
Starea de urgență, conform Constituției României, înlătură posibilitatea dizolvării Parlamentului. În consecință, îi împiedică pe decidenții de la Cotroceni și de la nivelul partidelor de guvernământ să meargă mai departe în realizarea proiectului anticipatelor. Dar același lucru se poate întâmpla chiar azi, dacă va fi votat, de voie de nevoie, Guvernul Cîțu, pe care Klaus Iohannis nu a dorit sau nu s-a priceput să-l retragă la timp și să-l înlocuiască cu ceva mai bun.
Din acest punct survine, din nefericire, un nou tip de competiție, care poate dinamita măsurile pe care statul român le poate lua. În epicentrul acestei competiții este Marcel Vela. Dacă se declară starea de urgență, actorul numărul unu în lupta împotriva coronavirusului, în jurul căruia se concentrează întreaga forță de care dispune statul român, devine, conform Constituției, ministrul de Interne. Ei bine, partenerii lui Marcel Vela, nu numai cei de la USR, ci și partenerii liberali, se tem să-i încredințeze acestuia puterile sporite pe care le implică aplicarea măsurilor derivate din starea de urgență. Marcel Vela ar deveni în aceste condiții un personaj plasat în centrul scenei, mai important, e adevărat pentru o perioadă limitată de timp, decât premierul, decât ceilalți membri ai Cabinetului, decât președintele partidului și chiar mai important decât președintele României, singurul care poate emite decretul pentru declararea stării de urgență. Marcel Vela devine incomod și periculos și pentru adversarii politici ai PNL, care îi contestă calitățile de lider, făcând deseori trimiteri neconforme la biografia sa. Care, ca orice biografie a oricărui muritor, are și zone controversate. Dar același Marcel Vela, încercând să reformeze Ministerul de Interne, poate prin măsuri bune, poate prin măsuri rele sau excesive, este confruntat și cu o rezistență din interior fără precedent. Vezi, între altele, poziția unora dintre cele mai puternice sindicate. Deci, din motive politice sau din alte motive, pur conjuncturale, pentru mulți Marcel Vela este indezirabil în postura de cel mai puternic om în stat, cel care ar aplica întregul set de măsuri vizând administarea statului în regim de urgență.
Din toate motivele expuse mai sus, rezultă că România este mult mai vulnerabilă în fața asaltului coronavirusului decât Italia și, după opinia mea, a rămas mult în urmă din perspectiva aplicării unor măsuri ferme de prevenție. Și asta, atenție, nu se întâmplă sub nicio formă din vina lui Arafat sau din vina lui Tătaru și nici din vina lui Marcel Vela sau a lui Victor Costache, cei patru atleți ai luptei împotriva pandemiei, pe care-i putem vedea zilnic pe micile ecrane. Adevărații vinovați sunt în spate. Iar cel mai vinovat dintre toți este președintele Klaus Iohannis. Căruia, din nefericire, în curând va trebui să-i punem în spinare și morții.
Sorin Rosca Stanescu