Actualitate
Dudu, mâna moartă a lui Iohannis!

(Preluare National – Catalin Tache):
Ar trebui să fie ultima linie de apărare a securității statului român! Cu toate acestea este poate cea mai puțin cunoscută instituție a aceluiași stat român. Iar ”întunericul” în care activează OII- Oficiul pentru Informații Integrate este pe zi ce trece unul de ”noaptea minții”! Consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu fiind deja suspectat de către liderii altor structuri informative că a cam scăpat frâiele Departamentului Securității Naționale, mai ales din postura de director OII. Structură concepută ca un fel de ”oală” informativă, în care toate instituțiile statului în frunte cu serviciile secrete ar trebui să toarne ”la comun” informațiile obținute, mai ales cele de primă mână cu privire la posibilele vulnerabilități la adresa securității naționale, prin intermediul CNI. Conducerea OII având apoi sarcina concretă, conform chiar fișei postului, de ”planificare a nevoilor de informații pentru securitate națională, prin intermediul Planului Național de Priorități Informative”. Ca și ”realizarea de produse analitice integrate destinate beneficiarilor legali, pe baza informațiilor transmise de structurile componente ale Comunității Naționale de Informații”.
Constantin Dudu Ionescu, obișnuit de mult cu dosarele…
Numai că deși atât Comunitatea Națională de Informații, cât și Oficiul pentru Informații Integrate și chiar Consiliul Superior de Apărare a Țării sunt de ceva vreme probabil cele mai ”iohanniste” structuri ale statului român, iată că totuși ”integrarea” scârțâie din toate încheieturile, după cum reiese din chiar informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră. Mai ales că după ”alianța contra naturii” încheiată pentru câștigarea unui al doilea mandat prezidențial pentru Klaus Iohannis, ”lanțul de iubire” nu doar că a ”ruginit”, dar s-a și rupt deja! Mai ales după tentativa de aruncare din barca Puterii a șefului unui important serviciu secret… Astfel că acum s-a revenit deja la ”punctul mort”, cel în care serviciile contribuie la ”oala comună” doar cu informații de mâna a doua, doar pentru a bifa cantitativ participarea obligatorie la cerințele CNI și OII. Informațiile cu adevărat vitale păstrându-le fiecare structură pentru sine, din varii motive. Unii șefi preferând această păguboasă strategie doar pentru a nu cădea astfel ”ponturile” și în mâinile ”dușmanului” de la alte structuri, iar alții pentru că știu că pur și simplu ”plicurile” lor nu mai ajung oricum de ceva vreme la cunoștința Președintelui României, cum este cazul Direcției Generale de Informații a Armatei, de exemplu. Iar în tot acest timp în care nimeni nu își asumă punerea sub ochii ”morocănosului” Klaus Iohannis și a mapelor informative ”negative”, OII pare deja a fi ”mâna moartă” a președintelui în CSAT. Astfel că, dacă Iohannis chiar continuă cu ”planul B” privind impunerea unui premier tehnocrat ca Dudu Ionescu în caz de forță majoră a ratării totale a obiectivului organizării de anticipate, ”butoiul de dinamită” pe care oricum stă întreg sistemul acum poate fi aprins într-o clipă de acest ”fitil”. Și aproape că nici nu ar mai fi nevoie ca GRU sau SVR să-și mai trimită ”ilegalii” la Europenele de fotbal de la București, ca să asiste de exemplu la meciul cu potențial de risc dintre Ucraina și Olanda…
Cine face jocurile în CSAT…?
Prioritățile OII
Deci principala atribuție a Oficiului condus de Constantin Dudu Ionescu este să stabilească prioritățile informative pentru serviciile secrete. Astfel că, de exemplu, poate că ”prigoana” împotriva patronatului românesc s-ar fi putut datora și stabilirii în Planul Național a unor priorități precum strîngerea de informații cu privire la evaziunea fiscală comisă de firmele românești… Astfel că, luând de bună această prioritate, serviciile s-au ”aruncat” asupra companiilor românești – că doar de cele străine nu se pomenea nimic în Planul OII!- au trimis notele informative către ANAF, de aici la DIICOT și așa ar fi putut începe toată nebunia. Tot la fel cum acum OII ar putea considera o prioritate strângerea de informații privind coronavirusul. Sau implicarea unor mafii străine în aducerea de deșeuri sau poluarea României. Ca să nu mai vorbim de aroganțele pe care ”omuleții verzi” ai Moscovei au ajuns să le facă pe teritoriul țării noastre, sub privirile neputincioase ale structurilor contrainformative. Cele care și dacă ar vrea să facă mai mult nu ar putea, din moment ce acțiunile hibride ale serviciilor de spionaj străin nu sunt catalogate drept ”priorități informative”de către OII-ul lui Dudu Ionescu. Oficiu care în schimb poate cere date despre ”gândacii tigru de platin” sau cine știe ce alte ciudățenii, blocând astfel din start alocarea prioritară a logisticii în alte scopuri.
Mapa lui Klaus!
Generalul Oprișor, celălalt pol de putere de la Cotroceni
De asemenea, o altă miză uriașă în lumea comunității de informații este cine face ”mapa” președintelui! Iar aici normal că ”nemuritorul” general Ion Oprișor joacă un rol strategic, de atâta amar de vreme. Numai că, deși oamenii președintelui se feresc ca de tămâie să-i pună lui Klaus Iohannis la lecturat și notele informative care l-ar putea deranja pe persoană fizică – mai ales că se știe cât de sensibil este șeful statului la acest subiect!- totuși, ceva mapa trebuie să conțină! Iar al doilea rol al Oficiului lui Dudu este tocmai ”realizarea de produse analitice integrate destinate beneficiarilor legali”. Dintre care pricipala beneficiară este tocmai Administrația Prezidențială. Dar și Guvernul României sau alte ministere. Astfel că dacă OII și-ar fi asumat o analiză clară înaintea evenimentelor din 10 august și ar fi trimis-o către MAI, atunci Carmen Dan ar fi trebuit să își asume strict personal un eventual ordin de intervenție. Dar așa, OII, singura structură care primise rapoartele informative ale tuturor celorlalte servicii secrete a dormit din nou în post, nu și-a asumat nimic și rezultatele s-au văzut…
Merge Iohannis pe o nouă mână moartă la conducerea Guvernului?
Sorin Cîmpeanu. Și nu numai…
Sorin Cîmpeanu, girat de Dudu!
În schimb, în ciuda ”pasivității” care pare să bântuie OII în ceea ce privește cele mai sensibile subiecte pentru securitatea națională, cum ar fi verificarea informațiilor privind penetrarea informativă a chiar Administrației Prezidențiale și a Serviciului de Protecție și Pază de către MI6 în dosarul ”ayahuasca”, ”umbra” lui Dudu Ionescu pare să se fi întins însă asupra combinațiilor politice. Trecerea lui Sorin Cîmpeanu și nu numai în barca liberală și formarea astfel a unei noi posibile majorități parlamentare fiind se pare girată de la cel mai înalt nivel… Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin fiind de altfel percepuți în restul sistemului ca două dintre cadrele de nădejde din ”pepiniera de politicieni” a lui Dudu Ionescu. ”Durul” echipei lui Iohannis pe care unii îl văd chiar un posibil premier tehnocrat, în urma retragerii variantei generalului Ciucă, după ”misterioasele” descinderi ale procurorilor de la MApN…
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 14 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”