Connect with us

Actualitate

STS dă cu pixul de 150 de milioane!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):
Iată că după ce a fost făcut ”franjuri” cel puțin din punct de vedere al imaginii după nenorocirea de la Caracal, Serviciul de Telecomunicații Speciale pare să-și fi revenit din pumni și sub interimatul fără de sfârșit al generalului Ionel Sorin Bălan a trecut la un ”shopping” intensiv. Ceea ce în fond nu este rău deloc, dacă tot sunt bani de cheltuit și indiferent de partidele aflate la guvernare nimeni nu îndrăznește să se atingă de bugetele serviciilor secrete. Doar pentru a le tot mări, bineînțeles…
Astfel că practic STS-ul pare să fi intrat într-o adevărată ”cursă nebună” de achiziționat aparatură IT. Cea care, mulțumită lui Sebastian Ghiță în vremurile de glorie ale statului paralel beneficiază încă de niscai înlesniri la achizițiile mai mult sau mai puțin de urgență. Numai că în loc de achiziționarea de tehnică necesară îmbunătățirii obținerii ”triangularelor”, STS-ul lui Bălan pare deja bântuit de obsesia procesului electoral. Iar în vederea îmbunătățirii acestuia – oare în ce sens?- tocmai ce a fost declanșată o nouă operațiune pentru ”cumpărarea a 50.000 de echipamente de recunoaștere optică cu stylus, care vor fi utilizate în cadrul proceselor electorale și referendumuri și vor fi parte a Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot ( SIMPV). Contractul a fost estimat la 134,5 milioane lei, fără TVA, pentru doi ani”. Deci pentru a îmbunătăți procesul electoral, de parcă românii votează la alegeri sau organizează referendumuri în fiecare lună, STS-ul pune la bătaie ceva peste 150 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Și asta nu ”pe viață”, ci doar penrtu doi ani! În care poate ne și explică generalul Bălan câte alegeri se vor organiza, că doar nu o ști anticipat doar pe persoană fizică ”ponturile” că vor cădea guverne pe bandă rulantă și se vor face tot felul de referendumuri în acest răstimp…
După tablete, stylus-uri…
Dar să vedem pe ce vor mai fi ”tocați” încă 150 de milioane, parcă doar penrtu a se putea raporta la Palatul Cotroceni că STS-ul este din nou în grafic cu organizarea ”în cele mai bune condiții” a alegerilor, care vor fi ele… Deci este vorba despre 50.000 de stylus-uri…
Însă iată că tot STS –ul ne lămurește în caietul de sarcini și ce este acela un stylus fără de care alegerile fie ele anticipate sau nu se pare că nu mai pot avea loc: ” Stylus-ul este un instrument mic, în formă de stilou, a cărui poziție a vârfului pe un ecran tactil poate fi detectată de acesta. Instrumentul este folosit pentru a desena sau a face selecții apăsând pe dispozitive cu ecran tactil, cum ar fi computere, dispozitive mobile, console de jocuri și tablete”!!!
Cine-i noul Ghiță?
Deci acum STS-ul nu mai poate organiza bine alegerile dacă nu-și trage 50.000 de ”Stylus”-uri, produse pentru care dă din pix 150 de milioane de lei! Asta după în ce în același scop declarat al ”îmbunătățirii procesului electoral” – de parcă acesta ar fi principalul obiectiv de țară, ci nu construcția proiectelor de mare infrastructură! – STS-ul a mai cumpărat în 2015 și 23.000 tablete, de la una dintre firmele lansate de imperiul IT al lui Sebastian Ghiță. Tablete destinate scanării datelor alegătorilor.
Ce-i drept însă, precedentul contract ”electoral” a fost de doar vreo 30 de milioane lei. Iată însă că după decaparea fostului șef al STS, generalul Sorinel Vasilca după ”haosul de la Caracal”, acum se trece la ”next level”, cel de ”stylus”-uri de 150 milioane.
Iar joacă Bălan la alegeri?
Deci în continuare singura grijă a generalului Bălan este ca STS-ul ”să joace” la alegeri, sperând probabil ca astfel să fie în cele din urmă ”împământenit” pe funcția de șef serviciu secret. Asta după ce, așa după cum avertizam încă de pe 4 noiembrie, chiar înainte de prezidențiale,”Gata, STS joacă la alegeri : La cât de mult și-a dorit generalul Ionel Sorin Bălan să ajungă șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale, chiar că nu avea cum să nu profite de breșa ivită după decaparea lui Vasilca, astfel că împuternicitul la comandă a anunțat cum va juca în alegeri. Că de jucat, STS-ul va juca! Aceasta fiind cel puțin concluzia în sistem, mai ales după explicațiiile parcă special date atât de minuțios de către generalul Bălan. Încât pare să fie clar că poate atinge recordul de votat viteză de la paris , atunci când sistemul ticăloșit încă mai avea nevoie de un mandat pentru Băsescu… Acum însă, că nu mai există instituție a statului care să nu raporteze depășirea planului cincinal la condițiile oferite Diasporei pentru a vota, chiar că nu mai miră pe nimeni.(…) Astfel că șeful STS s-a zbătut pentru ”generarea automată a sistemului la sfârșitul zilei”, asta după ce a făcut ”o statistică. Timpul mediu de preluare a CNP-ului a fost de 15-16 secunde. De asemenea, prin faptul că nu se vor mai lua datele alegătorilor pe listele suplimentare în scris pe cele două tablete și acestea vor fi generate automat la sfârșitul zilei de sistem, având în vedere preluarea CNP-ului și a datelor de identificare și a semnăturii în mod electronic , categoric va fi un timp mult mai mic în secțiile de votare din străinătate pentru un alegător”. Astfel că rămâne ce nou record de votat viteză va fi stabilit și după achiziția celor 50.000 de ”stylus”-uri pentru care se dau din pix 150 de milioane de lei. Așa că puteți vota liniștiți, STS-ul veghează pentru voi! Din păcate însă nu a fost și cazul Alexandrei Măceșanu…

Actualitate

Northrop Grumman se alătură proiectului Hermeus: sisteme de misiune pentru drona supersonică Quarterhorse

Publicat

pe

De

Northrop Grumman va furniza sisteme de misiune pentru aeronavele dezvoltate de startup-ul Hermeus, consolidând echipa industrială care lucrează la drona de mare viteză Quarterhorse.

Potrivit unui comunicat publicat joi de Hermeus, Northrop va contribui la proiectarea, dezvoltarea, integrarea și susținerea sistemelor integrate de misiune. Parteneriatul ar putea dota aeronavele companiei cu tehnologii de detecție, comunicații, navigație și comandă-control, astfel încât acestea să poată îndeplini misiuni mai complexe.

„Construim o nouă clasă de aeronave, care le oferă militarilor viteză, rază de acțiune și flexibilitate sporite, integrându-se totodată în forța existentă”, a declarat Zach Shore, directorul general al Hermeus. El a adăugat că sistemele Northrop Grumman, testate în condiții operaționale, ar putea extinde capacitățile aeronavelor și accelera intrarea lor în serviciu.

Quarterhorse țintește viteze de până la Mach 3

Înființată în 2018, Hermeus dezvoltă drona Quarterhorse cu finanțare de la Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului. Oficialii militari și-au exprimat un interes puternic față de proiect, iar compania urmărește ca aeronava să atingă viteze de până la Mach 3, printr-un proces de dezvoltare bazat pe testare și îmbunătățiri succesive.

Drona a depășit viteza sunetului la începutul acestui an. Northrop Grumman a precizat, într-un comunicat separat, că va integra propriile sisteme de misiune pe Quarterhorse.

Kyle Mimken, manager de program la Northrop, a declarat că firma va contribui cu tehnologii de război electronic, comunicații, detecție și navigație, precum și cu experiența necesară pentru integrarea încărcăturilor utile și proiectarea sistemelor. El nu a dezvăluit ce echipamente specifice vor fi instalate, dar a spus că acestea ar trebui să sporească supraviețuirea și eficiența aeronavei.

Prioritatea imediată, a explicat Mimken, este integrarea sistemelor de misiune și coordonarea cu Hermeus pentru pregătirea testelor de zbor. Northrop estimează că va începe, în timpul verii, testarea unor componente ale kitului de misiune în propriile medii de testare.

Anduril și Pratt & Whitney completează echipa

Intrarea Northrop Grumman în proiect vine după ce Hermeus a anunțat, în septembrie, un acord cu firma de tehnologie militară Anduril, care va furniza software de autonomie pentru viitoarele teste de zbor.

Quarterhorse este propulsată de motorul F100, fabricat de Pratt & Whitney. La scurt timp după anunțarea parteneriatului cu Anduril, reprezentanții Hermeus au declarat că au ajuns la un acord cu Pratt pentru a produce motorul F100 sub licență — o premieră pentru o companie americană. Hermeus consideră că înțelegerea ar putea să o transforme într-unul dintre foarte puținii constructori de aeronave cu integrare verticală aproape completă.

De la drona supersonică la aeronava hipersonică

Hermeus dezvoltă și un motor propriu de tip ciclu combinat bazat pe turbină — TBCC — pornind de la F100. Acest tip de propulsie combină o turbină cu reacție și un motor ramjet într-un sistem integrat, conceput pentru a împinge aeronava la viteze hipersonice, de peste Mach 5.

Conceptul TBCC al companiei, numit Chimera, este destinat aeronavei hipersonice pe care Hermeus o proiectează sub numele Darkhorse.

Publicitate: accelerarea inovării în domeniul apărării

L3Harris promovează o abordare bazată pe produse, cu soluții configurabile și testate, menite să poată fi adaptate mai multor platforme și misiuni. Printre exemple se numără receptorul GPS anti-bruiaj TruNav și răcitorul criogenic B5000.

Compania susține că astfel de soluții pot accelera livrarea tehnologiilor verificate către militari.

Citeste in continuare

Actualitate

Revoluție la Pentagon: Planul radical de a ridica forțele speciale la rang de putere militară

Publicat

pe

De

Secretarul american al Apărării a inițiat o ofensivă strategică menită să transforme radical influența forțelor speciale în cadrul arhitecturii militare. Printr-o directivă ce promite să redeseneze raporturile de putere la vârful Pentagonului, este vizată ridicarea rolului civil principal pentru operațiuni speciale la un rang echivalent cu cel al secretarilor departamentelor militare, o schimbare ce ar conferi acestui segment o autoritate fără precedent în procesul decizional și în alocarea resurselor.

O ambiție legislativă de calibru înalt

Obiectivul central al acestei restructurări este transformarea funcției de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă (ASD-SOLIC) într-o poziție de subsecretar pentru servicii strategice (OSS). Această mutare fundamentală, care ar plasa forțele speciale într-o sferă de influență mult mai extinsă, necesită însă un gir parlamentar ferm. Echipa legislativă a departamentului a primit deja sarcina de a elabora propunerile necesare pentru a transpune această viziune în realitate juridică. Până la obținerea aprobărilor din partea Congresului, biroul va adopta, neoficial, titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”, o strategie menită să pregătească terenul pentru validarea oficială ulterioară.

Reformă birocratică pentru acces la decizia de vârf

În paralel cu demersurile legislative, se acționează intern pentru a consolida imediat autoritatea acestui birou. Printr-o reîncadrare în „Codul 2” al ordinii de precedență a Pentagonului, structura va beneficia de un acces privilegiat la consiliile de decizie de cel mai înalt nivel. Astfel, reprezentanții forțelor speciale vor fi prezenți direct în forumurile de planificare strategică, în gestionarea cerințelor comune și în supravegherea programelor sensibile, alături de secretarii serviciilor militare, asigurându-se că interesele acestui segment sunt integrate în inima strategiei de apărare.

Resurse financiare și umane: O prioritate strategică

Implementarea acestei paradigme include și un transfer masiv de capacități. Într-un interval de 60 de zile, 75 de civili și 25 de membri ai personalului întrunit vor fi realocați acestui birou, consolidând substanțial baza sa operațională. Totodată, a fost impusă identificarea a 45 de milioane de dolari anual, proveniți din fondurile de operațiuni și întreținere, pentru a asigura sustenabilitatea noii structuri. Totodată, se impune o evidență distinctă a forțelor speciale în documentele oficiale de planificare, cerându-se prioritate maximă pentru investițiile în modernizare și dotări. Acest semnal clar indică intenția de a crește semnificativ ponderea operațiunilor speciale în bugetul total al apărării, aliniind resursele cu obiectivele dinamice ale noii conduceri.

Vocile sceptice: Eficiența, sub semnul întrebării

Proiectul nu este lipsit de critici, ridicând semne de întrebare asupra limitelor autorității executive în raport cu legislativul. Experții subliniază că atât restructurarea de amploare, cât și alocarea fondurilor necesită un proces riguros de autorizare și aprobare bugetară în Congres, proces care ar putea întâmpina rezistențe. Mai mult, voci din mediul academic și strategic pun la îndoială însăși oportunitatea acestei concentrări de putere, argumentând că o investiție disproporționată în forțele speciale ar putea neglija nevoile forțelor convenționale. În final, această inițiativă reaprinde dezbaterea clasică privind echilibrul corect între forțele de elită și capacitatea militară generală în atingerea obiectivelor de securitate națională.

Citeste in continuare

Actualitate

Kievul cere extinderea acoperirii Starshield pentru a contracara atacurile balistice rusești

Publicat

pe

De

Ucraina vrea acces la rețea dincolo de graniță

Producătorul ucrainean de rachete Fire Point solicită extinderea licențelor pentru rețeaua militară Starshield, operată de SpaceX, astfel încât aceasta să poată fi folosită și în zone aflate la 200–300 de kilometri dincolo de teritoriul Ucrainei. Directoarea executivă a companiei, Iryna Terekh, susține că o asemenea schimbare ar putea ajuta Kievul să identifice și să urmărească lansatoarele rusești de rachete balistice aflate în apropierea graniței.

Solicitarea vine în contextul discuțiilor dintre Kiev și Washington privind reînnoirea contractului de utilizare a rețelei. Acordul actual ar urma să expire la mijlocul anului 2027, iar negocierile pentru o nouă înțelegere au început în această lună.

În prezent, acoperirea Starshield este limitată la teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Terekh, restricția permite folosirea sistemului în misiuni desfășurate în teritoriile ocupate temporar, dar nu și pentru urmărirea țintelor de pe teritoriul rus, de unde, afirmă ea, sunt lansate numeroase rachete balistice.

Starshield, sub controlul Ministerului Apărării

Terekh a precizat că Ucraina utilizează Starshield în scopuri militare, nu serviciul civil Starlink. Licențele pentru terminale sunt emise și administrate de Ministerul Apărării ucrainean, care păstrează controlul guvernamental asupra utilizării lor. Fire Point are voie să instaleze echipamentele, dar nu să le pună la dispoziția altor entități.

Directoarea companiei a afirmat că o modificare recentă a funcționării rețelei a coincis cu defecțiuni ale unor drone și sisteme de apărare, soldate cu pierderi militare și civile. Ucraina ar fi găsit o soluție alternativă pentru a depăși limitările impuse de Statele Unite, însă aceasta ar asigura doar 15–20% din capacitatea Starshield, potrivit estimării sale. Terekh nu a oferit detalii despre metoda folosită.

Ea a subliniat că alternativa nu poate înlocui rețeaua nici ca preț, nici ca posibilitate de extindere. Totodată, a susținut că licențierea Starshield pentru utilizarea pe platforme mobile este un avantaj față de Starlink, ale cărui terminale civile ar fi destinate, în principal, utilizării statice. Terminalele Starshield pot fi instalate pe drone, vehicule și alte platforme aflate în mișcare, în anumite limite de viteză.

Kievul mizează pe un nou sistem antirachetă

În timp ce Ucraina se confruntă cu atacuri balistice repetate și cu întârzieri în livrarea sistemelor americane Patriot, Fire Point lucrează la sistemul antirachetă Freya, dezvoltat împreună cu compania suedeză Saab și alți parteneri.

Terekh a declarat că testele sistemului sunt prevăzute pentru acest an, iar interceptarea unei ținte balistice este așteptată anul viitor. Ea a descris Freya drept o soluție interoperabilă, fără dependența de un singur furnizor, și a susținut că sistemul ar putea fi produs în masă la un cost mai redus decât Patriot.

Rachetele FP-7 și FP-9 se apropie de noi teste

Pe plan ofensiv, Fire Point afirmă că racheta balistică tactică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 250 de kilometri, a trecut recent printr-o primă lansare în condiții de luptă. Compania spune că a analizat datele obținute, a actualizat sistemul și se pregătește pentru o nouă etapă de testare, după care ar putea încheia un contract de producție în serie.

Pentru racheta FP-9, despre care Fire Point afirmă că poate atinge ținte aflate la distanțe de până la 850 de kilometri, Terekh anticipează un prim test de luptă până la sfârșitul anului.

Compania a mai revendicat o serie de lovituri la mare distanță în interiorul Rusiei, prezentate în materiale video furnizate de aceasta. Printre atacurile menționate se numără lovituri asupra unor obiective industriale și logistice din Omsk și Togliatti, asupra unor depozite de petrol, a unui centru de date și a unui pod feroviar din Sankt Petersburg, precum și asupra unui centru de date al Sberbank din Balakovo.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă

Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar

În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei

Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”

Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...

Exclusiv2 zile ago

Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi

Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990

Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...

Exclusiv3 zile ago

Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor

Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...

Exclusiv3 zile ago

Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi

Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...

Exclusiv3 zile ago

Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister

„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1

„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...

Exclusiv4 zile ago

Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE

Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...

Exclusiv4 zile ago

Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE

Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...

Exclusiv4 zile ago

Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)

La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...

Exclusiv4 zile ago

Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești

În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...

Exclusiv4 zile ago

Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină

Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv