În timp ce la București somnul rațiunii naște strategii de securitate desenate cu carioca pe hărți de hârtie, în Portul Constanța securitatea națională a ajuns să depindă de precizia unui ceas deșteptător ucrainean. Iunie 2026 ne-a demonstrat că, sub umbrela NATO, autoritățile române stau cu pantalonii în vine, așteptând ca „norocul chior” să facă treaba amiralilor cu trese de catifea și a politicienilor care nu văd drona de radar.

Cronometrul morții și „geniul” românesc de a privi lung la bombă

Spectacolul grotesc a început cu un anunț sec din partea Marinei Ucrainene, care ne-a informat, cu o politețe de-a dreptul insultătoare pe paginile de socializare, că „a pierdut controlul” unei jucării ticsite cu explozibil. Timp de patru ore, în Dana 78, geniștii noștri au prestat un soi de meditație transcendentală în fața dronei maritime (USV). În loc de o intervenție chirurgicală militară, am asistat la un balbism tehnic demn de desene animate: civili evacuați în grabă, nave mutate cu transpirații reci și o așteptare umilă a „semnalului de grație”.

Salvarea nu a venit din curajul „vulturilor” noștri, ci de la un telefon dat de la Kiev la ora 10:00. Mesajul a fost scurt și umilitor: „Stați liniștiți, explodează singură la 10:26”. Și, într-adevăr, drona ucraineană s-a dovedit a fi singurul lucru disciplinat din Portul Constanța, respectându-și algoritmul de autodistrugere fix la secunda stabilită, în timp ce oficialii români fugeau din perimetru cu doar câteva minute înainte de „BUM”.

Matematicianul de la Cotroceni și radarele care suferă de cataractă

Președintele Nicușor Dan, purtând masca olimpică la matematică pe post de vestă antiglonț, a încercat să ne vândă gogoși geopolitice despre „fatalitatea războiului electronic”. Cu o stângăcie monumentală, șeful statului a recunoscut într-o declarație din 06.06.2026 că geniștii aveau ca misiune „neutralizarea comunicațiilor cu nava”.

Aici, logica de clasa a patra dă cu flit comunicatului oficial: dacă drona era „oarbă” și bruiată total de ruși, așa cum susține oficialitatea, ce naiba mai doreau geniștii să neutralizeze? Realitatea, ascunsă sub preșul de la Cotroceni, este că drona emitea, Kievul știa unde este, iar românii se temeau că „jucăria” ar putea fi detonată de la distanță în timp ce ei încercau să o tracteze ca pe o rablă abandonată.

SCOMAR, un bibelou de sute de milioane de euro pentru decor portuar

Unde a fost faimosul sistem SCOMAR, plătit cu vagoane de bani pentru a păzi frontierele? Se pare că tehnologia de ultimă oră a statului român suferă de o formă severă de cataractă digitală, din moment ce o barcă plină cu explozibil a intrat în cel mai mare port comercial al țării ca în brânză.

Marina Ucraineană a emis un comunicat prin care se spală pe mâini, invocând „războiul electronic inamic”, însă întrebarea rămâne: de când a devenit România poligonul de testare pentru „erorile” vecinilor? Ne explică strategii că rușii bruiază tot ce mișcă, dar dacă NATO și AWACS-urile văd și când un marinar rus își aprinde țigara în Crimeea, cum de nu am văzut o „bombă cu ceas” venind direct spre Dana 78? Răspunsul este simplu: incompetența sistematică a fost mascată sub „noua normalitate” a bruiajului.

Securitatea națională între pile politice și „noroc chior”

Cazul dronei din Constanța a expus o realitate putredă. Instituțiile care ar trebui să ne apere — Garda de Coastă, Forțele Navale, Autoritatea Navală — par a fi într-un permanent campionat de pasat responsabilitatea. Managementul portuar, ticsit de numiri politice și „pile” de partid, s-a dovedit a fi complet nepregătit pentru un război hibrid, fiind antrenat mai degrabă să prindă braconieri de calcan decât să gestioneze crize militare.

Frica de decizie a fost adevărata „armă” care a paralizat portul timp de 4 ore. Nimeni nu a vrut să semneze un ordin de tractare, de teamă să nu răspundă penal dacă drona făcea „poc” mai devreme. Poporul român a fost salvat, în final, de două elemente care nu aparțin Guvernului: norocul că drona s-a oprit într-un colț izolat și timerul programat de ucraineni.

Concluzia e amară: securitatea la Marea Neagră este astăzi exact ca drona de la Dana 78 — navighează în derivă, bruiată de incompetență și sperând, prostește, să nu se lovească de nimic critic înainte să sune ceasul. (Cristina T.).

ONPM, noul Aqua Park al „împuterniciților”: intri anonim, ieși chestor

Oficiul Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), instituție care ar trebui să se ocupe cu protecția celor care riscă viața pentru a ajuta justiția, a ajuns – potrivit dezvăluirilor Sindicatului Europol – un simplu trampolin pentru apropiații din vârful Poliției Române și al conducerii politice a MAI.
Nu e „Oficiu pentru Protecția Martorilor”, ci „Oficiu pentru Propulsarea Prietenilor”.

Funcția de director, una cheie într-o structură sensibilă, a fost tratată ani la rând ca un scaun rotativ: te așezi, mai prinzi o stea, sari mai sus. Concurs? Transparență? Responsabilitate? Glume bune pentru public.

Episodul 1: Dumitru Bîltag – „De la ONPM la stele, fără escală”

În perioada 11.2022 – 02.2023, comisarul-șef de poliție Dumitru Bîltag este împuternicit pentru trei luni să exercite funcția de director al ONPM. Atât i-a trebuit.

După expirarea împuternicirii:

• devine, pe rând, inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări,
• apoi inspector-șef al IPJ Ilfov,
• ulterior inspector-șef al IPJ Constanța.

Între timp, este avansat chestor, apoi mai primește și a doua stea, ca într-un joc video pe modul „easy mode”.
ONPM nu e pentru protecția martorilor, e pentru protecția carierei.

Episodul 2: Marius Mihăilă – „De la Solitaire în Malta la Direcția Martorilor”

Între 02.2023 – 08.2023, la butoanele ONPM e împuternicit chestorul de poliție Marius Mihăilă, cunoscut în spațiul public drept colegul de bancă al ministrului Lucian Bode – informație care pare să cântărească mai mult decât orice CV.

Înainte de ONPM, traseul său:

• împuternicit inspector-șef al IPJ Sălaj, de unde pleacă pe fondul unor scandaluri,
• apoi inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări, de unde pleacă după ce a fost surprins jucând Solitaire la o întâlnire de nivel înalt pe migrație, în Malta.

În orice stat normal, episodul cu Solitaire ar fi sfârșitul carierei. În România, e doar încă o pagină la „experiență profesională”. Sindicatul Europol notează, noi doar constatăm: la ONPM, nu verifică nimeni ce protejezi, important e pe cine cunoști.

Episodul 3: Funcția de director, vacantă, dar plină de „împuterniciți”

Deși funcția de director era vacantă deja de 2 ani, între 08.2023 și 10.2024 conducerea Poliției Române a continuat să plimbe prin ONPM ofițeri împuterniciți și desemnați, ca la repetiții generale fără spectacol.

Scaunul de director devine scaun muzical:

• muzica e dată de la MAI,
• când se oprește, cineva „de-ai noștri” e deja așezat.

Concursul-fantomă din 31 octombrie 2024 – organizat, șters, uitat

Pe 31 octombrie 2024, conducerea Poliției Române organizează, în sfârșit, un concurs pentru funcția de director al ONPM. Cel puțin așa apare în acte.
Rezultatul? Potrivit Sindicatului Europol, a dispărut „în ceață”: a fost șters din arhivă și nu mai există date publice despre cine a participat, cine a luat, cine a picat.

Concursul pentru o funcție critică într-o structură sensibilă a devenit:

• fie probă internă de fidelitate,
• fie simplu simulacru bifat pe hârtie, apoi aruncat la coș.
  Transparența administrației publice, varianta „delete”.

Anton-Cristian Gheorghe – „Dus la alegeri, adus înapoi după anulare”

În noiembrie 2024, chestorul Anton-Cristian Gheorghe, împuternicit la conducerea ONPM, este trimis pentru trei luni la IPJ Ialomița, ca inspector-șef, pentru a „gestiona coordonarea” efectivelor în perioada alegerilor prezidențiale.

Apoi, după anularea alegerilor, este readus la ONPM în decembrie, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
ONPM devine astfel parcare temporară pentru șefi de rezervă ai sistemului: azi la Ialomița, mâine la martori, poimâine în altă parte.

2025 – prezent: „Directorul desemnat” fără biografie

Din 2025 și până în prezent, la conducerea ONPM este „desemnat” să exercite atribuțiile funcției de director subcomisarul de poliție Alexandru Oltenașu.

Singura informație publică identificată despre el:

• până în 2024 a fost ofițer specialist principal I la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI).

Nu se cunoaște:

• parcursul profesional anterior,
• data transferului de la DGPI la Poliția Română,
• nici CV-ul oficial.

La conducerea unei structuri extrem de sensibile avem, așadar, un „director invizibil”: fără traseu clar, fără prezentare publică, fără minim de transparență.
Martorii trebuie protejați. Directorul, în schimb, e secret de stat.

Legea spune clar. Sistemul răspunde cu „las’ că merge și-așa”

Potrivit art. 27^16 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului:

„(1) Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”

În cazul ONPM avem:

• funcție de director ținută ani la rând cu împuterniciri și desemnări succesive,
• concurs organizat, dar cu rezultat „evaporat” din arhive,
• în final, un „director desemnat” fără biografie clară și fără minimă informare publică.

Sindicatul Europol atrage atenția asupra unui dezinteres cronic față de obligația legală de a organiza și finaliza concursul în termenul prevăzut de lege (12 luni). Iar în momentul de față nici măcar nu mai există un director împuternicit formal, cu responsabilitate asumată a funcției – doar un „desemnat”, adică un fel de șef pe vorbe.

Cum se numește asta și cine răspunde?

În termeni juridici, fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu prevăzută expres de lege se numește, în esență, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, faptă care poate îmbrăca forma:

• abuzului în serviciu,
• neglijenței în serviciu,
• sau a altor forme de încălcare a regimului legal al funcției publice, în funcție de consecințe.

În termeni de bun-simț, se numește bătaie de joc față de lege, față de instituție și față de cetățean.

Cine răspunde?

• Conducerea Poliției Române care avea obligația legală de a organiza și finaliza concursul în termenele prevăzute.
• Conducerea politică a MAI, care tolerează și/sau girează acest sistem de împuterniciri, desemnări și „rotații de cadre” folosit în mod abuziv.

Într-un stat care respectă legea, situația ONPM ar declanșa anchete, verificări ale Corpului de control, sesizări la parchete și demiteri.
În România, deocamdată, declanșează doar pamflete. Și chiar și pentru asta trebuie să mulțumim – în mod expres – sursei acestor informații: Sindicatul Europol. (Cristina T.).

Sindicalism cu tombolă în curtea școlii de poliție

La Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina nu se mai formează doar agenți ai legii, ci și norocoși ai sorții, prinși între codul de procedură penală și codul PIN al telefonului „câștigat” la tombolă.

Conform unor informații și materiale ajunse în spațiul public, în incinta școlii ar fi avut loc, în ultimele luni, o campanie de promovare sindicală cu parfum de marketing agresiv: distribuire de materiale, „atragere” de membri și – bonus – bunuri oferite prin tragere la sorți. Printre „argumentele” de convingere: aparate de telefonie mobilă și alte obiecte promoționale, la care viitorii polițiști ar fi avut acces doar cu o condiție simplă, dar scandaloasă: să completeze adeziuni.

Nu doar viitori agenți de poliție, ci și clienți captivi, prinși într-o tombolă sindicală mascată.

„Vasile Lascăr”, noul mall sindical?

Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina este, în teorie, un spațiu de formare profesională inițială, nu o hală de recrutare cu promoții și pachete „all inclusive” pentru sindicate. Accesul terților în incinta unei astfel de unități ar trebui să se facă strict, pe bază de reguli și aprobări clare, nu pe bază de cine are sacoșa mai plină cu gadgeturi.

SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, prin președintele său, Vitalie Josanu, a pus degetul pe rană și a trimis o petiție oficială către conducerea școlii, cerând să se lămurească, negru pe alb, ce s-a întâmplat în curtea instituției și în baza cărui temei legal s-a transformat școala de poliție în teren de vânătoare de membri.

Legea zice „egalitate”, practica miroase a favoruri

Potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, orice persoană – inclusiv un sindicat – are dreptul să știe ce se întâmplă prin instituțiile publice. Iar când vorbim de libertate sindicală și egalitate de tratament, Constituția și Legea dialogului social nr. 367/2022 sunt foarte clare: statul trebuie să fie neutru, să nu bage mâna pe talerul vreunui sindicat în detrimentul altuia.

În traducere liberă: nu ai voie, ca instituție publică, să deschizi larg porțile pentru o singură organizație sindicală, lăsându-i pe ceilalți să bată în poartă ca la ușile închisorii.

Exact asta vrea să afle „Diamantul”: dacă nu cumva, în spatele cortinei cu baloane și tombole, a fost de fapt o partidă de favoritism sindical organizat, cu binecuvântarea conducerii școlii.

Întrebările care ard: cine a semnat, cine a aprobat, cine a câștigat?

Prin petiția înaintată, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere o listă întreagă de clarificări, care, dacă ar fi respectată, ar putea demonta sau confirma un posibil scandal de castă sindicală. Printre întrebările tăioase:

• S-a desfășurat, în ultimele 6 luni, vreo activitate de promovare, informare sau atragere de membri sindicali, cu distribuire de materiale și organizare de tombole cu premii? Dacă da, când, cât a durat și cine a fost organizatorul?
• Pe ce bază a intrat acea organizație/terț în incintă? Unde este actul administrativ, aprobarea sau orice document care a permis accesul? Cine a semnat, cine a avizat, cu ce număr și cu ce dată?
• Care este temeiul legal și care sunt articolele din regulamentul intern care permit accesul organizațiilor sindicale și al altor terți la cursanți? Cum se reglementează „activitățile” cu viitorii polițiști?
• A existat o cerere scrisă din partea sindicatului care a făcut „show-ul”? Unde este copia?
• Au avut și alte sindicate același tip de acces și aceleași facilități? Au existat solicitări similare respinse sau ignorate? Din ce motive?
• Activitatea a vizat cursanții aflați în formare profesională inițială? Dacă da, ce măsuri s-au luat pentru a păstra neutralitatea instituției în fața competiției sindicale?
• Cine din conducerea școlii – cu nume de funcție și calitate – a aprobat sau avizat toată această mișcare?

Pe scurt: cine a transformat școala într-o filială de PR sindical, cu tombolă la pachet?

Școala care formează polițiști sau piață pentru vânzare de adeziuni?

Când viitorii agenți de poliție sunt „formați” într-un mediu în care adeziunea sindicală vine la pachet cu șanse la un telefon, mesajul transmis este devastator: nu valoarea profesională contează, ci norocul la tombolă și sindicatul „potrivit”.

În loc să învețe cum se aplică legea, cursanții ajung să afle, din practică, cum se ocolesc principiile libertății sindicale și egalității de tratament. Cei care ar trebui să apere ordinea publică sunt puși, încă din școală, în fața unei ordini paralele: „semnezi aici, intri la tombolă, bine ai venit în sindicat”.

Când legea cere transparență, tăcerea devine complice

Sindicatul „Diamantul” cere, în baza Legii nr. 544/2001, un răspuns clar, în 10 zile, cu documente la pachet, nu cu vorbe goale. Răspunsul este așteptat la adresa de corespondență din București sau pe e-mail, la petitii.sprdiamantul@yahoo.com.

Dacă școala de la Câmpina va încerca să tragă de timp sau să mascheze adevărul sub un teanc de formalități, vom avea un nou episod tipic românesc: legea e frumoasă pe hârtie, dar în practică se aplică preferențial, la mica înțelegere între conducere și „sindicatul de casă”.

Concluzie: de la „Vasile Lascăr” la „Vasile Las’ că merge și-așa”

Petiția SINDICATULUI POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, semnată de președintele Vitalie Josanu, pune pe masă o întrebare de bază: este Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” un spațiu de formare profesionistă, neutră și echitabilă, sau un teren de joc pentru sindicate favorizate, cu tombole și telefoane pe post de undiță pentru adeziuni?

Răspunsul oficial al școlii nu va clarifica doar o tombolă cu telefoane, ci modul în care statul român înțelege, în 2026, să respecte libertatea sindicală, egalitatea de tratament și – mai ales – mințile tinerilor pe care îi aruncă în prima linie a aplicării legii. (Cerasela N.).