Recentul caz al dispariției Alexandrei ne arată că inclusiv actualele sume alocate bugetar și sub ochii serviciilor – de interes național – spre exemplu contractele pe bani publici de sute de milioane de Euro pentru serviciul 112 au reușit să producă simple convorbiri telefonice traumatizante și niciun rezultat concret. În România, în 2019, sutele de milioane de Euro cheltuite pentru localizarea apelurilor au ca rezultat servicii disimulate. Cum ar fi fost localizată Alexandra fără 112 și fără sute de milioane de Euro? La fel! Tot cazul Alexandrei ne arată că suprapus peste criza bugetară (din ce în ce mai profundă) și a investițiilor, avem o criză a instituțiilor, care nu funcționează. Am detaliat pentru PS News, precizeaza jurnalistul Soviani Radu:

“Suma tuturor crizelor”

România este pe roșu. România nu a mai avut la jumătatea anului un deficit bugetar de 2% din PIB din anul 2009, primul an de criză profundă al Marii Recesiuni. Nominal, în primele 6 luni ale acestui an, deficitul bugetar (diferența dintre veniturile bugetelor și cheltuielile acestora, în defavoarea veniturilor) s-a majorat la finalul lunii iunie până la 20 de miliarde de lei, ceea ce arată că în primele 6 luni de funcționare a statului, fiecare zi de administrare a finațelor publice a adus un minus de 110 milioane de lei (23,25 milioane de Euro). În acest ritm, până la finalul acestei ore în care finalizez prezentul editorial, finanțele publice vor mai înregistra un deficit de un milion de Euro. Iar în cele 5 minute în care minstrul finanțelor publice a explicat că va supra-impozita progresiv pensiile de 2000, 7000 sau peste 10.000 de lei, încercând să ne mintă că e vorba despre ,,echitate’’ și nu despre nevoie de bani , la nivel bugetar, gaura bugetară s-a adâncit deja cu mai mult de 80.000 de Euro. Asta este starea finanțelor publice la acest moment: în fiecare oră administratorii țării cheltuie cu un milion de Euro mai mult decât reușesc să aducă.

În urmă cu fix un an, spuneam pentru psnews, AICI: ,, Așa cum evoluează lucrurile în acest moment și fără măsuri de corecție, mai degrabă economia va încetini până la nivelul de 3%, iar deficitul să crească peste 4% spre 5%’’. Datele bugetului la 30 iunie 2019 par să confirme acest lucru. Și mai confirmă ceva: economia este gestionată de cei cărora nu le pasă de economie. Ca și în 2008-2009, după ce au ignorat criza, decidenții vin cu măsuri care nu sunt țintite, nu sunt imediate și nu urmăresc o restabilire a echilibrului pe termen lung. Dacă Boc și Pogea reduceau cheltuielile bugetare prin ,,înghețarea posturilor din sectorul bugetar’’, la fel fac și actualii guvernanți. Dacă în 2009 guvernanții dădeau vina pe ,,pensiile nesimțite’’ (pe care tot ei le majoraseră anterior) ca soluție pentru repararea finanțelor publice, la fel fac și actualii guvernanți. Acum, ei văd că este o problemă de nesustenabilitate în ceea ce privește plata pensiilor uriașe care nu au la bază sistemul de contributivitate. Spre exemplu pensia fostului bici la Securității din închisoarea de la Aiud, a ajuns în 2019 când s-a pensionat din poziția de procuror general al statului membru NATO România, nelustrat, să încaseze o pensie lunară de 18.000 de lei. În numele ,,echității’’, guvernanții propun cimentarea veșnică a inechității. Spre exemplu, dacă propunerea guvenramentală de supra-impozitare a pensiilor speciale non-contributive va trece, fostul ,,bici’’ va avea cimentată o pensie de 14.000 de lei, spre deosebire de cel mult 4.000 de lei cât ar fi însemnat pensia unui funcționar de carieră din ministerul finanțelor și care care a contribuit 45 de ani la sistemul de pensii. Echitate ar fi însemnat să aibă și un fost procuror general 6.000 de lei și aceeași sumă să o aibă și funcționarul de carieră. Dar prin soluția ,,echității’’ în fapt cimentare inegalității, un individ ca fostul procuror comunist va încasa de trei ori și jumătate mai mult. Nici vorbă de echitate.

Nu avem echitate nici în privința recordului mondial pe care îl deține România din 2017 când un cetățean român (43 de ani), tehnocrat, a ajuns să devină primul om din lume care primește pensie mai mult timp decât a trăit până a devenit pensionar. La 42 de ani, deținătoarea recordului cu pensie de 13.000 de lei. Față de impozitul actual, recordmena va plăti în plus 1750 de lei și va rămâne cu 11.250 de lei pensie netă. La 43 de ani. În timp ce funcționarul cu 45 de ani de contribuvitate și ieșit în pensie la împlinirea vârstei de 65 de ani încasează sub 4.000 de lei. Nicio urmă de echitate aici, ci de consolidare a privilegiilor.

Pentru că nu dispar. Dacă vreți, este o readucere la situația în care se aflau respectivele pensii non-contributive înainte de cea mai recentă majorare a punctului de pensie. Guvernul urmărește prin măsura propus conservarea inechității și nu dispariția ei. Așa cum a făcut și când a redus impozitul pe venit de la 16% la 10% și pentru pensia specială și pentru cea contributivă. Ni se servesc două porții de minciuni, pe aceeași tavă: la intern – că elimină inechitatea (fals) și la extern, că măsurile vor conduce la redresarea finanțelor publice. De asemenea fals.

Politica milionului de Euro deficit pe oră a condus la o vulnerabilitate sistemică a finanțelor publice din România: pentru că nu au fost gestionate corect și echitabil nici majorările de venituri și nici ajustările de cheltuieli, în prezent, 40% din deficit reprezintă costuri cu dobânzile pentru datoria publică. Adică din acel milion de Euro, 400.000 pe oră reprezintă dobânzi plătite pentru datoria publică. Încă mică (35%). Când datoria va ajunge la 60% și cu perspectiva de creștere a costurilor de finanțare întregul deficit se va duce pentru plata dobânzilor (nu și a datoriei). Ceea ce condamnă țara la eliminarea investițiilor, principalul motor de creștere. În această cheie trebuie să citiți și recentul praf în ochi aruncat prin devenirea autostrăzilor ,,obiectiv strategic de interes național’’. Pe lângă conservarea privilegiilor companiilor apropiate oamenilor din serviciile de informații (ele vor gestiona în fapt cheltuirea sumelor bugetare și nu gratuite, din fonduri europene) este și un praf în ochi: autostrăzile tot nu s-au făcut, iar studii de fezabilitate, iar contracte pe bani public cu dedicație. Prin urmare, la criza bugetară se adaugă, oficial, criza investițiilor. Simplu spus, criza ,,

Recentul caz al dispariției Alexandrei ne arată că inclusiv actualele sume alocate bugetar și sub ochii serviciilor – de interes național – spre exemplu contractele pe bani publici de sute de milioane de Euro pentru serviciul 112 au reușit să producă simple convorbiri telefonice traumatizante și niciun rezultat concret. În România, în 2019, sutele de milioane de Euro cheltuite pentru localizarea apelurilor au ca rezultat servicii disimulate. Cum ar fi fost localizată Alexandra fără 112 și fără sute de milioane de Euro? La fel! Tot cazul Alexandrei ne arată că suprapus peste criza bugetară (din ce în ce mai profundă) și a investițiilor, avem o criză a instituțiilor, care nu funcționează. Procurori sau polițiști simulează calitatea bine plătită de ,,oameni ai legii’’ devenind paravane ale fărădelegii. CSAT își simulează menirea și, la 7 ani după ce Dan Șova se muta cu cortul pe autostrada Comarnic-Brașov astfel încât să fie gata în 2014, CSAT, maradonist, ne spune că la fel, se mută cu cortul pe autostrăzi – pentru că ele devin ,,obiective strategice de interes național’’. Alt paravan pentru ciordeală, tip 112 – așa cum a fost aplicat în România – de interes național.

Peste toate, se adaugă criza dobânzilor. Pentru a fi reales încă 5 ani în scopul de a nu îi păsa de economie, Mugur Isărescu a majorat dobânzile prea târziu și prea puțin, validând cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, iar în momentul devoalării sumei de crize nu va avea de unde să scadă dobânzile pentru a impulsiona economia, așa cum nici guvernul nu va avea de unde să scadă taxele, pentru că le-a redus atunci când nu a trebuit și unde nu a trebuit în timp ce a majorat cheltuielile acolo unde nu a trebuit și mai ales nu cu cât ar fi trebuit. Isărescu a mimat constant dorința de aderare la zona Euro, tocmai pentru ca le și guvernele să își păstreze privilegiul de a gestiona o economie, fie pe partea monetară fie pe partea fiscală, de care nu le pasă. Cel mai recent argument este: în timp ce amâni nejustificat până în 2024 aderarea la zona Euro, zicând vă vrei în zona Euro, tu tocmai mai lansezi o nouă bancnotă (ce bucurie pe importatorii de plastic care sunt chemați să ofere materia primă pentru bancnota de 20 de lei, ce va fi lansată în 2020 – inutilă dacă perspectiva aderării la Euro în 2024 ar fi una reală și dorită).

Cu o astfel de politică monetară, Isărescu a pregătit minuțios următoarele crize care se vor așeza peste criza bugetară, investițională și peste cea instituțională: criza dobânzilor și criza monetară – cea care vor conduce inflația mai sus, va statua deprecierea leului și va crea premise certe prin dobânzile vor urca la cer să mai confiște o parte din puterea de cumpărare a cetățenilor și companiilor din penultima țară din Europa din punct de vedere al puterii de cumpărare reale. Asta este suma tuturor crizelor pe care, în opinia mea, soldați eterni infiltrați într-un stat administrat și nășit de lichele și oameni fără căpătâi care ar fi trebuit demult lustrați (nu ,,reînnoiți’’) se zbat realmente să o concretizeze cât mai repede pentru a preveni/temporiza propria disoluție. Vor reuși ei și de data aceasta? Mai grav este că nimic din toate acestea nu puteau să nu fie anticipate la începutul anului, așa cum v-am avertizat atunci: ,,Anul 2018 este anul neizbândelor. Pregătiți-vă pentru furtuna perfectă’’ (Paul D.).