BNR a fost nu supraveghetoarea băncilor, ci complicea lor. Rol pe care și l-a dorit prea mult și guvernul României, care, prin taxa pe lăcomie a substituit BNR și a devenit complicea băncilor în scumpirea creditelor populației și majorarea chiar și mai mare a diferenței dintre dobânzile pasive și cele active, cu consecința unor credite mai scumpe și rate mai mari. Am explicat de ce și mai ales cum, in articolul “De ce râd complice băncile și Vâlcovii de noi: creditele în lei s-au scumpit, nu s-au ieftinit”, publicat in PS News, precizeaza pe pagina sa de socializare analistul si jurnalistul Soviani Radu .

,,Dorin să vedem un nivel scăzut al ROBOR-ului și astfel ratele românilor să scadă cu 10-15%’’ ,,Efectul taxei pe lăcomie va fi în felul următor: o reducere a profiturilor și protejarea populației’’; ,,Băncile au marjă între dobânzile la depozite și cele la credite nevăzute în Europa’’,,Până la sfârșitul acestui an Guvernul și-a propus ca ratele la creditele românilor să scadă la jumătate’’.

Sunt declarațiile gogonate care au pretextat ,,taxa pe lăcomie’’ lansată de Vâlcov și Teodorovici. Să le luăm pe rând:

1. ,,Dorim să vedem un nivel scăzut al ROBOR-ului și astfel ratele românilor să scadă cu 10-15%’’.

În fapt, ROBOR este acum la 3,31%. La momentul anunțării ,,taxei pe lăcomie’’ (20 decembrie 2018), ROBOR era la nivelul de 3,03%. Deci ROBOR este mai mare cu 10% față de nivelul pre-existent introducerii taxei pe lăcomie. Ceea ce arată că românii care sunt împrumutați în lei în funcție de ROBOR (și ale căror împrumuturi nu pot fi convertite automat la ,,verișorul ROBOR’’ – IRCC anunțat recent la 2,36%) vor plăti anul acesta rate mai mari decât anul trecut, pe vremea aceasta. Doar creditele noi vor fi indexate în funcție de noul IRCC, dar acolo băncile au început deja, pretextând OUG 114, să adauge puncte procentuale la marja de dobândă anuală și comisioane lunare. Concluziv, toți cei care aveau credite indexate în funcție de ROBOR înainte de introducerea ,,taxei pe lăcomie’’ plătesc azi rate mai mari. La fel până la sfârșitul anului.

2. ,,Efectul taxei pe lăcomie va fi în felul următor: o reducere a profiturilor și protejarea populației’’. În privința protejării populației, am lămurit-o anterior. În privința reducerii profiturilor (aberantă țintirea aceasta având în vedere că statul impozit pe profit, deci are interesul unor profituri cât mai mari), avem rezultatele primului trimestru de la cele mai mari bănci din România: BCR a anunțat un profit net de 268 de milioane de lei în creștere cu 6% față de anul trecut pe vremea acesta, când nu exista taxa pe lăcomie. Impactul estimat pentru tot anul al ,,taxei pe active’’ este de circa 90 de milioane de lei. BRD, o altă bancă din top 3 a anunțat profit net de 301 milioane de lei (în scădere cu 27% față de perioada similară a anului trecut, scădere nemotivată însă de taxa pe lăcomie pe care BRD o estimează la 79 de milioane de lei pentru tot anul). Relevantă este însă evoluția veniturilor nete din dobânzi, care s-au majorat cu 10,3%. Deci taxa pe lăcomie nu a avut un impact asupra reducerii veniturile nete din dobânzi în primul trimestru de aplicare (singurele care puteau fi țintite real printr-o taxă pe active dimensionată în funcție de dobândă). Din contră, veniturile nete din dobânzi s-au majorat, de unde rezultă că populația a plătit dobânzi mai mari decât înainte de taxă.
3. ,,Băncile au marjă între dobânzile la depozite și cele la credite nevăzute în Europa’’. Întrucât Vălcov și Tedorovici nu au avut niciodată argumente raționale (nu că nu ar fi existat), la un moment dat Vâlcov, ca ministru avizat de SRI, și-a adus aminte că a citit undeva că marja dintre dobânzile pasive (la depozite) și cele active (la credite) s-a majorat în recesiune s-a majorat și a rămas înaltă. Acest ecart era cel care trebuia urmărit dacă taxa pe active financiare nu urmărea, printr-o complicitate guvern-BNR-bănci comerciale un singur lucru: să pună incompetența politicii monetare și a celei fiscale în sarcina populației. Doar că, datele cele mai recente privind creditarea în lei (sold și dobândă) arată că inclusiv aici, ,,taxa pe lăcomie’’ a ratat reducerea ecartului. Din contră, l-a majorat.

Concret, în urmă cu un an, dobânda medie la depozite era de 0,96% iar dobânda medie la creditele în lei era de 7,32%. Ceea ce însemna o marjă de 6,36 puncte procentuale. Această marjă trebuia urmărită de taxa pe lăcomie, dar, în fapt, OUG114, dând pretexte băncilor să majoreze dobânda, a acționat în sensul creșterii marjei. Adică pentru fiecare leu atras ca depozit de la populație, băncile, după taxa pe lăcomie, încasează mai mult. Marja s-a majorat la finalul primului trimestru din 2019, la 6,45 puncte procentuale. Acum, dobânda medie la creditele în lei este de 7,92%, cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât în urmă cu un an. Adică băncile împrumută mai scump și ratele sunt mai mari.

Am făcut anterior pentru psnews calculul pentru ROBOR-ul afișat în trimestrul IV 2018. Pe tranzacții în ecran, ROBOR mediu a fost de 2,85%. Pe tranzacții efective, IRCC (verișorul ROBOR) a fost în aceeași perioadă de 2,36%. Adică o diferență de 0,5 puncte procentuale între efectiv și ecran. Și dacă toată populația și companiile românești s-ar refinanța la noua dobândă de referință IRCC (ceea ce nu e cazul), creșterea dobânzii cu 0,6 puncte procentuale în ultimul an este mai mare decât scăderea de 0,5 puncte procentuale. Din nou, credite mai scumpe, rate mai mari.

4. ,,Până la sfârșitul acestui an Guvernul și-a propus ca ratele la creditele românilor să scadă la jumătate’

Această minciună gogonată este demontată integral de primele 3 expuneri și o voi folosi concluziv: creditele în lei aflate în sold sunt mai scumpe decât înainte de introducerea taxei pe lăcomie, marja băncilor între dobânda plătită la depozite și cea încasată l-a credite s-a majorat, ratele sunt mai mari pentru creditele în lei decât înainte de introducerea taxei pe lăcomie și vor deveni și mai mari. În plus, harcea-parcea cu OUG114 a condus la inflație suplimentară (prin deprecierea leului), la scumpirea creditelor în EURO (pentru care sunt necesari mai mulți lei astfel încât să fie plătite ratele lunare la bancă) și, în general, la o scădere a veniturilor disponibile ale populației, afectate de inflație și credite mai scumpe.

Rămâne însă meritul calculării ,,verișorului’’ ROBOR, așa numitul IRCC, dar în principal din perspectiva statistică, pentru a vedea cum, sub privirea BNR, băncile au umflat dobânzile la credite în funcție de dobânzi afișate pe ecran și nu de dobânzi reale. Am calculat media dobânzii ROBOR pe întreg anul 2018 și a rezultat 2,79%. Dacă se păstrează diferența anunțată de BNR pentru trimestrul IV între ROBOR din ecran și ROBOR efectiv, de la 2,85% – ecran la 2,36% -efectiv), simularea arată că pentru întreg anul 2018, tranzacțiile efective au fost la o dobândă medie de 2,32%. Adică cu aproape 0,5 puncte procentuale mai puțin decât referința folosită de bănci în 2018. Având un sold al creditelor în lei în 2018 de 165 de miliarde de lei, rezultă că băncile comerciale au încasat doar din această diferență aproape un miliard de lei numai în anul 2018 (din care 160 de milioane de lei a luat statul român).

Cum a fost posibil ca miliardul acesta să fie luat de la împrumutații în lei, sub privirea BNR, an de an?

De ce BNR nu a pus înaintea guvernului problema unei rate de referință la tranzacțiile efective știind că SUA au reușit asta încă din 2014 și că există o directivă europeană care impune și tuturor statelor Uniunii (inclusiv la nivelul zonei EURO exista dobânda EONIA calculată la tranzacțiile efective)?

Răspunsul este simplu: BNR a fost nu supraveghetoarea băncilor, ci complicea lor. Rol pe care și l-a dorit prea mult și guvernul României, care, prin taxa pe lăcomie a substituit BNR și a devenit complicea băncilor în scumpirea creditelor populației și majorarea chiar și mai mare a diferenței dintre dobânzile pasive și cele active, cu consecința unor credite mai scumpe și rate mai mari. Taxa pe lăcomie? Au încasat sub privirea BNR, ANAF și Ministerul de Finanțe, mult mai mult, în avans. Iar și noua taxă este deja exportată în ratele românilor. De asta râd și băncile și Vâlcovii, complice, de noi. (Paul D.).