La început de an electoral, avem un președinte încrezător. Optimist. Klaus Iohannis încearcă să creeze certitudinea că va obține lejer un al doilea mandat. Cu atât mai mult cu cât, până una alta, este singurul competititor. Nu se așteaptă la surprize. Dar există vreo substanță în spatele afirmațiilor sale? Dintr-o anumită perspectivă – și nu neapărat răuvoitoare – profilul lui Klaus Iohannis ar putea fi definit ca un mare fâs. Un balon, care se umflă și se dezumflă, agitat și zgomotos. Cam asta s-a întâmplat cu tot ce a întreprins. România educată. Un fâs. „Guvernul meu”. Alt fâs. O altă majoritate parlamentară. Tot fâs. Participarea la toate ședințele de guvern. Fâs-fâs. Nerevocarea miniștrilor. Fâs-fâs, ca și nerevocarea lui Kovesi. Iar acum, din nou, se duce în terenul de joc în care nu se mai află nimeni, se încălzește și susține că va marca.

Desigur, dacă până la capătul acestui an, Klaus Iohannis va fi unicul candidat, dacă el nu va avea niciun rival, atunci, conform Constituției României, va câștiga. Pentru că nu are nevoie decât de un singur vot. Pe care și-l poate da el însuși. Altfel se vor prezenta lucrurile atunci când îi vom vedea pe candidați. Și când în spatele acestora se vor alinia partidele.

Este greu de presupus, dacă nu cumva imposibil, că la alegerile prezidențiale are vreo șansă, oricât de mică, vreun candidat independent. Fie acesta și Liviu Pleșoianu. Regula greu de răsturnat este că o condiție sine qua non este susținerea unui partid. Regula numărul unu. Regula numărul doi este este că niciun partid nu-și poate impune candidatul, decât dacă este foarte puternic. Numai un partid care, în sondaje corecte și nu contrafăcute, cum vedem în ultima vreme, cel mai adesea la CURS, are un minimum de 30%, își poate duce candidatul într-o confruntare finală și îl poate scoate câștigător. În acest sens, pentru moment, în teren nu există decât PSD. La limită și în măsura în care reușește să încheie unele alianțe, se poate califica și PNL.

Dacă analizăm ceea ce se întâmplă în frontul PSD, care compune actualmente majoritatea parlamentară, vom observa că, aparent, avem de-a face cu două partide total inegale. PSD și ALDE. Și cu doi candidați, care s-ar putea legitima prin pozițiile pe care le ocupă în formațiunile politice. Liviu Dragnea, pentru că este legitim din partea lui să candideze și să dorească să obțină un mandat prezidențial, întrucât este președintele celui mai are partid politic, iar legea nu-l împiedică să candideze, așa cum s-a întâmplat în ceea ce privește poziția de premier. Și Călin Popescu Tăriceanu, care beneficiază de faptul că se plaseză mult peste scorul partidului său, ALDE fiind în creștere, pentru că a dovedit că poate obține un număr consistent de voturi din rândul unor cetățeni dezamăgiți de PNL, dar care sunt dispuși să voteze cu un lider cu adevărat liberal. Cum sunt de pildă eu. Să analizăm pe rând aceste două opțiuni.

Liviu Dragnea are, pe lângă avantajul la care m-am referit mai sus, și câteva handicapuri, care-i pot creea probleme într-o cursă prezidențială. A fost și va fi demonizat în mod excesiv în primul și în primul rând pentru condamnarea penală nemeritată pe care a primit-o de la o Justiție nedreaptă, pentru o așa-zisă fraudare a referendumului realizat pentru demiterea lui Traian Băsescu. De fapt, Traian Băsescu, aflat la acea dată în deplinătatea exercițiului unei puteri, pe care a obținut-o și și-a menținut-o în mod nelegitim, l-a călcat pe cap pe adversarul său, la fel cum l-a călcat pe cap și pe profesorul Dan Voiculescu, ca să folosesc exact expresia utilizată sub formă de amenințare de către arhitectul statului paralel din România. De această condamnare a lui Liviu Dragnea au profitat alții. Băsescu doar s-a răzbunat. Iar acești alții, în frunte cu Klaus Iohannis, pentru a-l scoate din joc pe Dragnea, i-au mai construit și alte noi dosare penale aflate în diferite faze. Unul chiar soldat cu o nouă condamnare în primă instanță. Acest proces de demonizare a liderului PSD, de sacrificare a sa rituală în piața publică, pe altarul unei presupuse bătălii împrtiva corupției, are un rezultat greu de contestat. Liviu Dragnea a fost atât de demonizat, încât efectele se produc chiar și în interiorul bazinului electoral PSD. Și, până una alta, nu s-a întâmplat nimic care să gonfleze mingea, aflată undeva sub apă, să-i imprime dinamism, să o scoată la aer și să o proiecteze undeva la înălțime. De aceea este poosibil ca, dacă nu se întâmplă ceva pozitiv legat de imaginea lui Liviu Dragnea până la sfârșitul anului, acesta, pus față în față cu Klaus Iohannis, să piardă alegerile. Cetățenii României se îndoiesc – și pe bună dreptate – de faptul că Iohannis ar avea calitățile pe care și le arogă. Toți au observat că este un politician inconsistent. Dar pus în icoana ecranelor TV alături de Dragnea, inspiră electoratului mai puțin motivat un grad mai ridicat de încredere.

Al doilea candidat al frontului PSD ar putea fi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. Pe acesta nu s-a lipit, în ciuda eforturilor făcute, imaginea unui om corupt. Principalul demers penal împotriva lui Tăriceau a eșuat lamentabil la Înalta Curte. Până una alta. Și nici al doilea asalt penal împotriva acestuia nu pare prea convingător. Prin urmare, electoratul îl percepe pe Tăriceanu drept un candidat valid. Dar care electorat? Tăriceanu dispune fără îndoială de întreg electoratul ALDE, care se plasează undeva la un scor de maximum 10%. Este insuficient. Acest scor nu îl poate duce în turul doi decât în eventualitatea în care va exista un mare accident, cum ar putea fi Cioloș în cealaltă parte a spectrului politic. Liderul ALDE mai poate obține procente bune din bazinul electoral al PNL, oferite de cetățeni care refuză să-l mai voteze încă o dată pe Klaus Iohannis, și nici nu au vreun alt candidat mai bun decât acest fost președinte al Partidului Național Liberal. Se va dovedi tot insuficient. Probabil că singura soluție pentru Călin Popescu Tăriceanu este ca PSD să comită un gest fără precedent și să renunțe la un cadidat propriu, optând pentru liderul ALDE. La limită, mai este posibil și următorul scenariu. Să candideze atât Tăriceanu cât și Liviu Dragnea prin altcineva de la PSD, iar voturile Stângii, în urma unor mesaje inteligente, să se împartă, unele dintre acestea revenindu-i lui Tăriceanu. Astfel încât cei doi candidați ai frontului PSD,Tăriceanu și Dragnea sau Tăriceanu și altcineva să intre în turul doi.

O paranteză absolut obligatorie. Ca să se întâmple așa ceva, este necesară întrunirea a două condiții. 1). Frontul politic anti-PSD să fie extrem de fragmentat, cu alte cuvinte să mai existe și alți candidați, pe lângă Iohannis, capabili să obțină procente substanțiale în primul tur de scrutin și scăzând astfel dramatic scorul actualului președinte. 2). Este obligatoriu ca Victor Ponta să nu candideze, să încheie până la alegeri o alianță cu PSD, revenind într-un fel sau altul la nava mamă, pentru că, în caz contrar, acesta este capabil să diminueze scorul frontului anti-PSD, chiar dacă nu în mod semnificativ, suficient pentru a nu lăsa doi candidați din această zonă să treacă cu succes de primul tur de scrutin. Este greu de presupus, cel puțin pentru moment, că se va ajunge cu Ponta la o înțelegere.

Pentru moment, Klaus Iohannis aleargă singur pe întreg terenul de joc, și, în orice caz, în mod cert pe jumătatea rezervată frontului anti-PSD. Un front din capul locului făcut ferfeniță. Alcătuit din partide și din lideri greu, dacă nu imposibil de compatibilizat. Și chiar cu mesaje politice extrem de divergente, al căror singur numitor comun este refuzul explicit al unor politici PSD. Cât timp frontul anti-PSD rămâne excesiv de fărâmițat, iar singurul partid care, cu toate minusurile lui, are cât de cât consistență, rămâne PNL, și atâta timp cât între PNL și USR ar putea fi valorificat un numitor comun, Klaus Iohannis are șanse reale, indiferent cât de slab este ca om politic, să ajungă în turul doi. Și aici pot exista surprize, dacă Cioloș își ia prea mult avânt, susținut fiind în mod inteligent și în același timp pervers și de artileria grea a vectorilor de opinie afiliați PSD. Sau dacă apar și alți candidați, patru-cinci, capabili să îi smulgă lui Iohannis câteva procente.

Una peste alta, luând în calcul și manevrele departamentelor de strategie ale partidelor poltice, jocurile destul de complexe și de sofisticate pe care le fac unii analiști politici cu influență, manevrele institutelor de cercetare de piață, lovite de partizanat sau de propria criză financiară, influența factorilor externi, inconsistența halucinantă a opoziției, dar și gravele erori pe care le comite puterea și influența deloc de neglijat a factorului extern, care se suprapune deloc întâmpător jocului pe care îl vor face serviciile secrete, eu cred că în campania electorală prezidențială situația se va prezenta în felul următor. 1). Klaus Iohannis va continua să comită erori din ce în ce mai mari în plan politic, să-și dovedească inconsistența și să scadă în rezultatele reale surprinse de către cercetările de piață, până la un nivel la care, indiferent cât de mult ar fi gomflat, să nu-și mai poată permite să candideze. Între timp, în laboratoarele deținute de factorul intern, dar și în laboratoarele factorului extern, va fi crescut un nou embrion prezidențial, care, consistent sau inconsistent, a beneficiat de factorul supriză și de faptul că nu este suficent de cunoscut de către electorat. Dar va reprezenta pur și simplu frontul anti-PSD, pentru că frontul anti-PSD va avea nevoie de un jucător prezidențial. 2). Dragnea nu va candida în cursa prezidențială ca reprezentant al PSD, întrucât va înțelege că, pe drept sau pe nedrept, este vulnerabil, imaginea sa continuând până la sfârșitul acestui an să fie demonizată cu relativ succes, pentru că, până a sfârșitul acestui an, Dragnea va continua să rămână principala țintă a frontului anti-PSD. 3). Dar PSD cu excepția unei situații cu totul și cu totul neprevăzute, nu va renunța la un candidat propriu, astfel încât Tăriceanu nu va beneficia în primul tur de scrutin de o susținere explicită și organizată în acest sens din direcția bazinului electoral PSD. În primul tur de scrutin, Tăriceanu nu va avea nici suportul UDMR, partid care va avea un candidat propriu, ca de obicei, și care, în eventualitatea unui tur doi, va merge aproape în totalitate în direcția votării liderului ALDE.

În final, pentru moment, Klaus Iohannis estă lăsat să alerge singur pe tot terenul și nu numai în jumătatea sa, dar va fi nevoit să dea fuga la vestiare și apoi acasă, în momentul în care adevărații jucători vor fi împinși în teren. În plan psihologic, lovitura cea mai grea o va primi Iohannis, prin însuși rezultatul europarlamentarelor, în care frontul anti-PSD va suferi o înfrângere usturătoare.

În acest an, alegerile prezidențiale vor fi câștigate de cineva din frontul PSD.

Sorin Rosca Stanescu