[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2017/04/CSAT-raspuns-UNJR-16-feb-2016-1.pdf” title=”CSAT-raspuns-UNJR-16-feb-2016″]

Iata ca s-a asternut deja praful peste raspunsul oficial al CSAT la solicitarea de interes public major a UNJR cu privire la desecretizarea hotararile CSAT prin care se stabileau relatii “institutionale” dintre SRI cu justitia in “domeniul combaterii infractionalitatii, al coruptiei si al luptei impotriva crimei organizate”.

Oare de ce nimeni din sfera jurnalistica centarala nu mai este interesat sau de ce nu au mai exista evaluari sau analize coerente si de substanta asupra continutului raspunsului supus atentiei opiniei publice la un an de la data comunicarii lui catre UNJR.

Cred ca acest raspuns nu il vom primi in curand dar cred ca “campul tactic” are un rol esential in estomparea dezbaterii pe subiectul invocat mai sus, dar ca sa ii dezamagim pe cei din “echipele mixte” vom mai face noi redatia Incisiv de Prahova unele comentarii pe continutul raspunsului CSAT nr.DSN/288 din 16.02.2016.

In textul dat publicitatii de CSAT-DSN sunt multe erori sau neconformitati in raport cu legislatia/actele normative aplicabile sau alte documente de politici publice accesibile cum ar fi:

“Atributiile institutiilor abilitate in domeniul combaterii coruptiei, respectiv crimei organizate, au ca repere centrale Legea nr. 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei precum si principiile Uniunii Europene…”. Nimic mai fals intrucat intrucat in nicio o prevedere a Legii nr.51/1991 privind securitatea nationala, cu completarile si modificarile ulterioare, nu se face referire concreta la activitati de combaterea a coruptie sau crimei organizate, cum nici la evaziunea fiscala mult discutata in spatiul public. Nicio amenintarea la adresa securitatii nationale prevazuta prin art.3 din Legea nr.51/1991 nu face referire la aspectele expuse de consilierul prezidential in adresa de referinta.

Mai mult combaterea coruptiei, a infractiunilor de evaziune fiscale si crimei organizate sunt reglementate prin legi specifice in care nu se face vorbire despre rolul, interventia sau sprijinul direct si explicit al SRI, sau in sens general al serviciilor de informatii, ci se stabileste in mod concret rolul principal al altor autoritati statale in activitatea respectiva cum ar fi MAI, Ministerul Public,  Ministerul Finantelor Publice etc. (Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sau Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.)

“(…) prin amploarea si consecintele sale, coruptia se poate constitui intr-o amenintare la adresa securitatii nationale in masura in care actele materiale desfasurate sunt de natura a pune in pericol starea de legalitate, echilibru, stabilitatea economica si sociala a tarii, precum si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Dat fiind faptul ca elaborarea si adoptarea Legii nr. 51/1991 s-a realizat intr-o perioada incipienta a democratiei post-comunist, in care coruptia nu capatase valente de fenomen, la nivelul anului 2005, CSAT a integrat problema coruptiei in structura Strategiei de securitate nationala, ca factor de risc si obiectiv de securitate”

Iata cum printr-un limbaj de lemn specific SRI, aspect care sugereaza ca raspunsul CSAT este in fapt un raspuns conceput chiar de catre “specialistii” jurisiti ai SRI, cu acordul lui Dumbrava si evident Coldea la aceea data, se indica elementele de drept ce au stat la baza includerii coruptiei in sfera amenintarilor la adresa securitatii nationale si, anume, Strategia de securitate nationala si Strategia nationala de aparare, documente adoptate in CSAT si validate prin hotarare a Parlamentului Romaniei, dar fara a avea caracter de norma juridica cu putere de lege aplicabila tututror cetatenilor,  intrucat nu respecta procesul legislativ consfintit constitutional. Cu atat mai mult cu cat Presedintele Romaniei si CSAT nu sunt entitati juridice cu prerogative de initiere a unor proiecte de legi care, ulterior, sa fie inaintate spre adoptare catre puterea legislativa, Paralamentul Romaniei.

Interesant este ca CSAT devine si interpretator al legii, in speta data a Legii nr.51/1991, fara a avea aceasta calitate definita prin Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, fiind doar o autoritate administrativă autonoma, fara personalitate juridica, care trebuie doar sa respecte prevederile art.3 “În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condiţiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare”, si nu sa adauge, interpreteze sau sa aplice legea.

In acest sens aratam cum consilierul prezidential, seful departamentului securitatii nationale, dl. Ion Oprisor se transforma in instanta si interpreteaza legea nr.51/1991, comunicand opiniei publice  in fapt si in drept cum “…criminalitatea organizata,  fenomen cu forme de manifestare variate si care vizeaza cetateanul in mod direct…este de mentionat ca prevenirea si combaterea acesteia au constituit domenii prioritare de actiune, fiind consacrata legislativ si subsumata literelor k) si l) ale art.3 din Legea nr.51/1991”.

Lasam cititorii sa constate cu propria lor gandire si analiza critica daca prin compararea textului precizat la art.3 din legea sus amintita si explicatia de “lemn” a demnitarului semnatar al raspunsului se gaseste vreo logica semantica sau de drept care sa permita asimilarea amenintarilor precizate de lege cu notiunea de criminalitate organizata, oricum definita prin lege, interpretata eronat de reprezentantul presedentiei si cum a dorit “campul tactic si echipele mixte”.

Documentul redactat de catre DSN, datat 16.02.2016, apare total intamplator in aceeasi data in care Curtea Constitutionala a dat faimoasa Decizie nr.51/2016 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin care s-a dat o lovitura dura binoului SRI-MP (DNA), prin scoaterea directa din jocul operativ al procedurilor penale de supraveghere tehnica  a altor “organe specializate ale statului”, sintagma sub care se pare ca SRI se identifica din moment ce aceasta institutie si ai sai reprezentanti “specializati” erau implicati in activitati de punere in aplicare a mandatului de supraveghere tehnica in activitatea de urmarire penala.

Ca atare CSAT s-a vazut obligat, credem ca deja erau informati asupra continutului deciziei CCR, care a fost adusa la cunostinta publicului abia in 14.03.2016, cand a fost publicata in Monitorul Oficial partea I nr.190, sa se disculpe in privinta “relatiilor de cooperare interinstitutionale cu organele de urmarire penala, pe componenta combaterii coruptiei si criminalitatii organizate care s-au materializat”, printre alte si in “constituirea de echipe mixte, cu reprezentanti ai organelor de urmarire penala, in scopul contracararii riscurilor derivate din derularea unor activitati cu caracter infractional.”

Deci CSAT si implicit, presedintele Romaniei recunosc existenta in justitie, sau mai corect in cadrul instructiei penale, dupa cum precizeaza art.53 din Constitutia Romaniei, a echipelor mixte constituite pentru contracararea riscurilor ce decurg din activitati infractionale dupa cum afirma comunicatul oficial supus analizei, dar oare cum si prin ce act normativ cu putere de lege se reglementeaza identificarea si prevenirea etc. riscurilor provenite din infractiuni.

In fapt, se recunoaste ca activitatea SRI nu este de preventie, anticipativa de cunoastere, identificare, prevenire sau in anumite conditii si de contracarare ale amenitarilor la adresa securitatii nationale, ci este post factum si de rezultat al producerii unor infractiuni, fapte ce sunt cercetate in cadrul unei urmari penale si daca sunt intrunite elementele de continut prevazute de legea penala sunt stabilite vinovatii descrise in rechizitorii inaintate, ulterior, judecatorilor pentru a se stabili existenta sau inexistenta unei infractiuni.

Deci iata cum CSAT ne descrie in “cuvinte simple” cum poate SRI in colaboarare stransa cu anumiti procurorii si judecatorii (anume desemnati, evident) sa cunoasca in mod direct si sa contracareze (oare cum) “riscurile derivate din derularea unor activitati cu caracter infractional”.

Curat legal domnule director Helvig!

Ec Adrian Radu