”Bugetarii, obraznicii nației”: ies în stradă pentru că li se măresc salariile!

În Guvernul Bolojan, logica pare să fi intrat în opoziție. Vicepremierul Oana Gheorghiu a reușit performanța să le explice românilor că sindicatele bugetarilor protestează pentru că li se măresc salariile.
Așa rezultă din declarațiile acesteia, citate de Cotidianul Național în articolul semnat de jurnalista Claudia Marcu: bugetarii ar fi în stradă nu de nevoie, ci de… prea bine.

Replica sindicatelor a venit ca un ciocan peste ”sarcasmul” de la vârful Guvernului.
Afirmațiile sunt ”false, nedrepte și profund jignitoare față de salariații din sistemul public”, transmit sindicaliștii, care o trimit pe Oana Gheorghiu din turnul de fildeș direct în teren: în spitale, în școli, în ministere și în instituțiile care gestionează fonduri europene, să vadă cu ochii ei efectele reale ale ”reformelor” și deciziilor Guvernului Bolojan.

Vicepremierul, sarcasm la adresa celor care mai țin statul în viață

Carmen Elena Maican, președintele Sindicatului „MIPE Normalitate” din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a pus reflectorul direct pe ironia rece a vicepremierului.
Oana Gheorghiu a sugerat că sindicatele din sistemul bugetar protestează pentru că li se măresc salariile.

Răspunsul lui Maican este pe cât de ferm, pe atât de incomod pentru Guvern:
”Afirmația este falsă, nedreaptă și profund jignitoare pentru miile de oameni care își fac datoria cu profesionalism. Credeți că oamenii ies în stradă de bine? Credeți că medicii, profesorii, funcționarii publici și angajații care gestionează fondurile europene protestează pentru că le este prea bine? Realitatea este cu totul alta”.

Pe românește, liderul de sindicat îi spune vicepremierului: înainte să faci haz de necazul altora, verifică măcar cifrele din propriile decizii. În cazul profesioniștilor care gestionează fondurile europene, veniturile nu cresc, ci scad. Dar, în discursul Guvernului, asta se cheamă probabil ”reformă de succes”.

Specialiștii în fonduri europene: mai puțini bani pentru cei care aduc miliarde

Într-o lume normală, cei care aduc bani în țară sunt considerați resurse strategice. În România, sub Guvernul Bolojan, au devenit sac de box.

Carmen Elena Maican arată clar:
– veniturile profesioniștilor care gestionează fonduri europene nu cresc, ci scad;
– vicepremierul nu a catadicsit să verifice situația reală înainte să ironizeze o categorie profesională esențială pentru dezvoltarea României.

Sindicaliștii mai subliniază un adevăr care dinamitează discursul oficial: personalul care gestionează fondurile europene nu este o povară pentru bugetul de stat, dimpotrivă.
O parte semnificativă a cheltuielilor salariale este finanțată chiar din fonduri europene, prin asistență tehnică.

Cu alte cuvinte, oamenii pe care îi ia la mișto vicepremierul sunt exact cei care aduc României miliarde de euro pentru:
– infrastructură;
– spitale;
– școli;
– mediul de afaceri;
– comunitățile locale.

Reforma ”Bolojan – Gheorghiu”: alungă profesioniștii, încetinește motoarele

Măsurile adoptate în 2025 de Guvernul Bolojan au produs – potrivit sindicatelor – efecte devastatoare asupra exact acelor oameni care ar trebui protejați: specialiștii care gestionează fondurile europene.

Consecințe semnalate de Carmen Elena Maican:
– au fost alungați profesioniști cu zeci de ani de experiență;
– ”motoarele” au fost încetinite;
– angajații au fost profund demotivați;
– totul se întâmplă într-o perioadă critică, în care implementarea Politicii de Coeziune și a PNRR cere cea mai înaltă expertiză.

Întrebările puse de sindicate sunt tăioase:
”Cum justificați aceste decizii? Cine își asumă responsabilitatea pentru exodul specialiștilor și pentru riscurile pe care acestea le creează asupra absorbției fondurilor europene?”

Guvernul pare să aibă un răspuns unic la orice întrebare: zâmbește superior și spune că, de fapt, mărește salarii. Realitatea din instituții îl contrazice.

”Reformă” pe dos: performanța pusă la zid, nu răsplătită

Sindicaliștii arată că măsurile Guvernului Bolojan au vizat aproape exclusiv o singură categorie profesională: specialiștii în fonduri europene – adică oamenii care au plasat România, în ultimii ani, printre statele cu ”performanțe remarcabile” în absorbția banilor UE.

În orice stat care își respectă profesioniștii, performanța:
– este recunoscută,
– este încurajată,
– este recompensată.

În România, sub Guvernul Bolojan, scenariul e invers:
– cei care produc rezultate sunt transformați în ținte ale discursului public;
– munca lor este pusă constant sub semnul întrebării;
– inclusiv prin declarații repetate ale prim-ministrului.

În loc de apreciere, primesc stigmatul de ”problemă” a sistemului.
”Aceasta nu este o reformă. Este descurajarea performanței și risipirea uneia dintre cele mai valoroase resurse ale statului român: expertiza angajaților care performează”, punctează președintele Sindicatului ”MIPE Normalitate”, Carmen Elena Maican, citată de Cotidianul Național.

”Dacă aveți curaj, veniți să vedeți adevărul!”

Sindicaliștii nu se mai mulțumesc cu replici tehnice. Trec la invitații pe față, cu un mesaj care lovește direct în confortul fotoliilor guvernamentale:

”Înainte de a ironiza aceste categorii profesionale, vă invităm să le cunoașteți realitatea”, îi transmit aceștia vicepremierului Oana Gheorghiu.

Invitația – sau provocarea – este foarte concretă:
– mergeți în spitale;
– mergeți în școli;
– mergeți în ministere;
– mergeți în instituțiile care gestionează fonduri europene;
– discutați cu oamenii;
– înțelegeți responsabilitățile, presiunea și dificultățile de zi cu zi.

Mai mult, îl cheamă pe vicepremier direct în inima sistemului:
”Veniți în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și discutați cu evaluatorii, ofițerii de monitorizare, experții și funcționarii care gestionează miliarde de euro din fondurile europene. Priviți în față efectele reformelor și ale deciziilor adoptate în ultimii ani”.

Mesajul final al sindicaliștilor este un avertisment rece:
deciziile Guvernului Bolojan nu afectează doar profesioniștii din sistem. Ele lovesc direct în:
– investițiile în spitale și școli;
– infrastructura țării;
– mediul de afaceri;
– autoritățile locale;
– și, în final, în dezvoltarea și viitorul întregii Românii.

Epilog amar: când realitatea arde, puterea face glume

În timp ce oamenii care aduc miliarde în țară se trezesc cu salarii tăiate și cu portretul de ”problemă publică” atârnat la televizor, Guvernul Bolojan și vicepremierul Oana Gheorghiu par să creadă că problema e… prea mult bine la bugetari.

Sindicatele le răspund din stradă și din instituții:
nu, nu se protestează de bine.
Se protestează când ”reforma” lovește exact în cei care mai țin statul în viață.

Restul e sarcasm la vârf și suferință la bază. Iar adevărul, după cum au transmis sindicaliștii, îl găsești nu în declarațiile ironice, ci la firul ierbii – dacă ai curajul să cobori până acolo.

Nuclearelectrica se jură că e neprihănită, dar își cheamă singură „criminaliștii”

Nuclearelectrica a intrat oficial „în corzi”, dar continuă să pozeze în instituția imaculată care „a acționat în limitele legii, cu prudența și diligența unui bun administrator”. Așa ne-a anunțat, cu emfază, conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) după apariția raportului devastator al Corpului de Control al premierului, dezvăluit public de Cotidianul Național într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu.

După ce a respins, cu indignare mimată, toate acuzațiile privind „matrapazlâcurile” din afacerea cu reactoare modulare NuScale, Nuclearelectrica a decis, firește, „pe bani, evident”, să angajeze un consultant independent „de reputație internațională” pentru a realiza un audit forensic (adică audit judiciar, criminalistic, pe românește) la compania de proiect RoPower Nuclear S.A. – societatea în care SNN și Nova Power & Gas s-au asociat pentru eventuala construcție a reactoarelor modulare.

Auditul forensic nu e un moft de PR: e o investigație financiară amănunțită, menită să descopere fraude, delapidări sau alte nereguli legale, ale cărei rezultate pot fi folosite ca probe în instanță. Cu alte cuvinte, Nuclearelectrica își aduce singură „detectivii penaliști” să vadă ce s-a întâmplat în propria ogradă. Dar, desigur, compania se jură că nu e nimic în neregulă…

Audit înainte de raport: premoniție sau frică de cătușe?

Cireașa de pe coliva credibilității Nuclearelectrica: solicitarea de audit forensic a fost făcută înainte ca SNN să primească oficial raportul Corpului de Control al premierului. Asta reiese chiar din nota de informare emisă de companie pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor.

Conform documentului, în ședința din 21 iulie a Consiliului de Administrație, conducerea executivă a Nuclearelectrica a informat administratorii că a cerut conducerii RoPower Nuclear S.A. efectuarea, „în regim de urgență”, a auditului forensic de către un auditor extern independent. Graba a fost atât de mare încât consultantul a și fost deja contractat, iar auditul ar urma să fie gata în circa o lună.

Întrebarea logică, dar incomodă: de ce ceri audit criminalistic înainte să vezi oficial ce a găsit Corpul de Control?
– Premoniție?
– Auto-denunț mascat?
– Sau panică preventivă, că poate „se află”?

În același timp, Consiliul de Administrație al SNN a cerut Direcției Audit și Managementul Riscului să analizeze recomandările din raportul Corpului de Control și să vină cu un punct de vedere privind modul în care acestea ar trebui implementate. Cu alte cuvinte, după ce au țipat că raportul e nedrept, acum se pregătesc să-l aplice „cu diligență”.

În nota de informare se mai precizează clar: „Demersurile ulterioare (anularea Acordului de Refacturare, ajustarea cheltuielilor), care sunt condiționate de rezultatul auditului forensic, vor fi dispuse de SNN, prin reprezentantul desemnat în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) RPN, spre implementare, Companiei de proiect”.

Traducere: dacă auditul confirmă că afacerea pute, se vor anula acorduri și se vor „ajusta” cheltuielile. Până atunci, însă, toată lumea se jură că nu există prejudiciu „cuantificabil”.

Cum s-a făcut asociarea: terenul, vândut; riscurile, băgate în cârca statului

Raportul Corpului de Control al prim-ministrului – cel care a zguduit din temelii povestea cu reactoarele modulare – demontează, pas cu pas, mitul „bunei administrări” la Nuclearelectrica.

Potrivit acestui raport, demersul care a dus la asocierea dintre Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (NPG) nu s-a bazat pe o evaluare comparativă, serioasă, a altor potențiali parteneri privați. Nu au existat criterii cuantificabile, nu s-au cerut oferte comparabile, nu s-a verificat în mod real capacitatea financiară, tehnică, tehnologică și de asumare a riscurilor. Pe românește: nu a existat o competiție reală, doar un „ales” care a intrat direct în schemă.

Motivația oficială a fost că partenerul privat avea calitatea de „investitor unic” în virtutea faptului că deținea terenul. Numai că, după cum mai arată raportul Corpului de Control, comportamentul acestui partener „unic” a fost următorul:
– a vândut terenul;
– a refacturat suplimentar lucrările efectuate asupra amplasamentului;
– nu a adus terenul ca aport în natură la capitalul companiei de proiect.

Cu alte cuvinte, terenul nu a fost un aport real în compania de proiect, ci o afacere în sine, cu beneficiu pentru privat. Statul, prin Nuclearelectrica, a intrat în „asociere”, dar fundamentarea acesteia a fost, conform raportului, șubredă și lipsită de o analiză riguroasă.

Acordul Investitorilor: privatul cu drepturi, statul cu obligații

Raportul Corpului de Control, citat în articolul semnat de Claudia Marcu (Cotidianul Național), mai dezvăluie o „minunăție” juridico-financiară: Acordul Investitorilor, documentul care stă la baza asocierii dintre SNN și NPG, prevalează inclusiv asupra actului constitutiv al companiei de proiect.

Și ce prevede acest acord?
Nu drepturi și obligații simetrice pentru cei doi acționari, cum ar fi firesc într-un parteneriat cinstit. Din contră: riscurile sunt repartizate disproporționat, în defavoarea Nuclearelectrica, adică a companiei de stat.

Raportul consemnează negru pe alb: participarea partenerului privat a fost „securizată” prin Acordul Investitorilor, astfel încât acesta nu deține un drept de retragere din asociere și de valorificare a creditului deținut la compania de proiect comparabil cu cel stabilit în beneficiul NPG. Cu alte cuvinte, NPG iese, practic, din start, mai bine asigurat decât SNN, iar statul, ca de obicei, își asumă partea cea mai grea și mai riscantă.

Statul e bun de garant, bun de plătit, bun de semnat. Privatul e bun de încasat.

„Echilibru decizional”: privatul apasă pe buton, statul dă cu subsemnatul

Și mai interesant este modul în care a fost împărțit controlul decizional în compania de proiect. Raportul Corpului de Control arată un paradox grotesc:
– riscurile și obligațiile sunt împărțite asimetric, în defavoarea Nuclearelectrica;
– dar, în ceea ce privește controlul decizional, lucrurile par, la prima vedere, „perfect echilibrate”.

Acest „echilibru” este, de fapt, o capcană. În baza Acordului Investitorilor și a Actului constitutiv, Nuclearelectrica nu poate decide asupra activității companiei de proiect în niciun aspect, fără susținerea acționarului privat. Cu alte cuvinte, SNN are responsabilitate publică, bani publici în joc, dar nu poate mișca nimic dacă NPG nu e de acord.

Echilibru decizional înseamnă, în această construcție:
– riscuri mari pentru stat;
– putere de veto pentru privat;
– și, la final, o companie de stat care își angajează audit criminalistic ca să vadă cum a ajuns în această poziție.

Final nuclear: „bun administrator” cu audit criminalistic în casă

În timp ce Nuclearelectrica se laudă că a acționat „cu prudența și diligența unui bun administrator” și că niciuna dintre deciziile sale nu a produs „un prejudiciu cuantificabil”, realitatea arată așa:

• asociere cu un partener privat selectat fără o competiție comparabilă serioasă;
• teren folosit ca pretext de „investitor unic”, dar vândut și refacturat, nu aportat în natură;
• Acord al Investitorilor care pune statul cu spatele la zid și partenerul privat la adăpost;
• riscuri distribuite în defavoarea companiei de stat;
• control decizional blocat fără acordul privatului;
• și, drept încununare, un audit forensic, adică o anchetă criminalistică pe banii publici, comandată chiar de cei care susțin că totul e perfect legal.

Dacă acesta e modelul de „bună administrare” la o companie strategică din domeniul nuclear, nu mai e nevoie de dușmani externi. Ne ajung „reactoarele modulare” de la vârful Nuclearelectrica, care produc, deocamdată, doar radiații politice, financiare și morale.

„Catastrofele” europene și analfabetismul energetic cu ștampilă oficială

Într-o Europă condusă de ideologii verzi și interese obscure, soarta energetică a României a fost pecetluită cu un rânjet birocratic. Potrivit unei dezvăluiri incendiare semnate de jurnalista Claudia Marcu în Cotidianul Național, Ursula von der Leyen a decis: românii n-au nevoie de cărbune, au nevoie de lumânări și de portofele doldora pentru a plăti facturile la curentul importat.

Degeaba s-a chinuit Transelectrica să producă un studiu de adecvanță profesionist, care demonstra negru pe alb că, fără cărbune, România stinge lumina la propriu. Comisia Europeană ne-a râs în nas cu aroganța specifică celui care nu înțelege, dar comandă. Așa cum notează Ziarul Național, atacul la securitatea noastră energetică este direct și brutal. Decizia era luată dinainte: nu contează cifrele, contează ordinul. Specialiștii de la Bruxelles, descriși de Laurențiu Ciurel (fost director al Complexului Energetic Oltenia) drept niște „catastrofe” și „nulități” care nu pricep o iotă din energie, au decretat că studiul e bun de aruncat la coș.

Afacerea „importul”: Cum să fii prostul satului energetic în timp ce vecinii râd de noi

Strategia Comisiei Europene pentru România este simplă și cinică: nu mai aveți voie să produceți, sunteți obligați să importați! Ordinul obsesiv de a mări capacitățile transfrontaliere nu este despre „conectivitate”, ci despre transformarea României într-o piață de desfacere captivă. Laurențiu Ciurel dă verdictul crunt: interesele de lobby și de grup dictează ca noi să aducem energie de afară la prețuri imense, în loc să folosim resursele proprii.

Rezultatul? România a bifat recent cel mai scump curent din toată Europa, fiind depășită doar ocazional de Italia, în timp ce bulgarii și ungurii ne priveau de jos, de la adăpostul unor prețuri mult mai mici. Am ajuns de la o capacitate de import de 2.000 MW la 4.600 MW în câțiva ani, pregătind terenul pentru momentul în care vom sta cu mâna întinsă la vecini. Problema e că, în curând, s-ar putea să nu mai avem de unde aduce nici de la ei.

Jocul dublu al „salvatorilor” și isteriile PNRR-iste pe miliarde imaginare

Pe plan intern, scena politică e un teatru de păpuși penibil. PSD a lăsat legea închiderii cărbunelui să treacă prin „neparticipare” (varianta politică a datului din umeri), pentru ca acum să pozeze în eroul care pune frână demolării termocentralelor. Între timp, Ilie Bolojan și Dragoș Pâslaru țipă isteric prin platouri că pierdem miliardele din PNRR – acei bani care par să conteze mai mult decât independența energetică a unei națiuni întregi. Riscăm 10 miliarde de euro, spun ei, dar nimeni nu spune că prețul plătit este falimentul energetic al țării pe termen lung.

Demersurile oficialilor români la Bruxelles au fost, conform lui Ciurel, de o „anemie” soră cu trădarea. S-a obținut o amânare praf în ochi, până la 31 august 2026. După această dată, rămânem cu doar două grupuri energetice și cu o cruce mare pusă pe sistemul național.

Marea păcăleală a „energiei verzi”: Bateriile lui pește și fotovoltaicele de 100 de zile

Laurențiu Ciurel desființează și mitul salvării prin regenerabile. Să crezi că vei înlocui cărbunele cu panouri fotovoltaice în România este o aberație tehnică. Putem avea și 70.000 MW instalați în panouri; la ora 21:00, când țara are nevoie de curent, soarele e plecat la culcare, iar producția e zero. România are soare doar 100 de zile pe an, nu 300 ca Portugalia sau Grecia.

Iar povestea cu bateriile? O altă capcană pentru naivi. Dacă bateriile ar fi fost soluția magică, Germania ar fi avut 19 GW montați, nu amărâții de 4.000 MW pe care îi are acum. În România, nu există nici măcar ciclurile necesare pentru a încărca și descărca aceste baterii în mod eficient. Totul este un castel din cărți de joc construit pe banii noștri.

Profitul dictează, lumina se stinge: Mintia, o cascadorie tehnică de 500 euro/MWh

În tot acest haos, se fac averi colosale. La fiecare vârf de consum, traderii fac profituri de 30.000 de euro pe zi pentru fiecare 100 MWh, profitând de lipsa energiei de bandă. Gazul, prezentat ca o alternativă, va fi de trei ori mai scump decât cărbunele. Iar „minunea” de la Mintia? O altă deziluzie: nu a pornit cu adevărat, sunt doar probe tehnice. Fără cazanul de aburi, care nici măcar nu e montat, Mintia ar produce energie la prețul astronomic de 500 euro/MWh.

Concluzia e amară: România a fost trimisă la eșafod cu mâinile legate la spate de propriii politicieni și cu călăul Ursula pregătind securea. Din 2026, lumina va deveni un lux, iar independența energetică, o amintire frumoasă dintr-o țară care odinioară știa să-și producă singură resursele. Amin!