Să o luăm pe rând. Românii au fost injectați cu vaccinuri și li s-a spus mereu și mereu de la nivel prezidențial că treaba merge bine. Că ne aflăm în „România lucrului bine făcut”. Și chiar mai bine decât bine. Ocupam, vezi Doamne, un loc fruntaș în Europa și în lume. M-am simțit timp de luni de zile ca un câine care latră în pustiu. Un câine de pază a societății, pe care nu-l aude nimeni. Degeaba făceam zi de zi calcule. Degeba arătam că numărul de injecții nu ne poate califica în postura de campioni ai Europei. Degeaba am explicat că imunizarea a zece milioane de români presupune nu zece milioane, ci 20 de milioane de injecții. Pentru că nu poți fi imunizat fără rapel. Iar ritmul în care era organizată această operațiune era mult sub așteptări. Timp ce o lună, autoritățile au încercat să-i culpabilizeze pe fabricanți. Cum că, vezi Doamne, nu ne trimit suficiente doze. Dar de fapt noi am avut posibilitatea să grăbim ritmul. Și cu dozele primite, și cu dozele pe care le-am fi putut achiziționa, dar nu am făcut-o. Cum se face că Ungaria este atât de mult înaintea României? Cum se face că Ungaria a decis – și bine a făcut – să-și mărească capacitatea de vaccinare importând Sputnik de la Federația Rusă? Suntem pe locul 22 din 28 de state europene. Astfel s-a dezumflat gogoașa lui Klaus Iohannis și a doctorului Valeriu Gheorghiță. Fiasco! Aceasta este grija față de români.
Nimeni nu s-a obosit să ne explice cum se face că în secțiile ATI mor cam toți. Cum se face că secțiile ATI nu sunt altceva decât o stație intermediară între ființă și neființă. Între un om bolnav și un om într-un sac negru, de plastic. Pentru că în „România normală”, „a lucrului bine făcut”, oamenii nu mai au nici măcar dreptul la coșciuge. Deși asta este neconstituțional. Și profund ilegal.
Președintele Klaus Iohannis ne-a făcut capul calendar în mai multe rânduri povestindu-ne cum, în urma negocierilor meșteșugite pe care el le-a condus la Consiliul European, România urmează să se înfrupte la greu din cele 750 de miliarde de euro destinate revenirii economiilor europene la normal. M-am simțit din nou ca un câine care latră în pustiu. Un câine de pază al societății, pe lângă care caravana trece fluierând. Am tot explicat în zadar că sumele de bani promise de Iohannis reprezintă mai puțin decât partea cuvenită unui stat cu populația României, din această sumă ipotetică de 750 de miliarde de euro. Am transpirat încercând să arăt că banii care ar putea să fie accesați nu sunt o pomană, așa cum tot sugerează autoritățile. O parte sunt pur și simplu banii noștri, rezultați din cotizațiile anuale pe care le plătim la UE, iar o altă parte, mult mai mare, sunt împrumuturi, pentru care ar urma să plătim dobândă. Și am mai tot spus – dar oare câți m-au auzit? – că aceste sume sunt iluzorii. Că nu există nicio garanție că Europa se va putea îmbuiba cu 750 de miliarde de euro din care o parte, disproporționat de mică, să revină și României. Dar a avut cineva urechi să asculte?
Și iată că a explodat bomba. Pentru moment, bomba a explodat la Berlin. Dar, atenție, vă spun de pe acum, bomba poate fi cu repetiție. Este posibil și extrem de plauzibil ca nimeni să nu vadă niciun ban. Și iată de ce. Pentru început o demonstrează un profesor universitar, cunoscut economist german, fost europarlamentar, Bernd Lucke, care a făcut o întâmpinare la Curtea Constituțională de la Berlin. Mă grăbesc să spun că prin această întâmpinare a fost suspendat procesul de ratificare al pachetului de redresare lansat de Uniunea Europeană. Cum așa? Foarte simplu. Până când nu se va pronunța Curtea Constituițională, Uniunea Europeană bate pasul pe loc. Nu poate împrumuta niciun ban în numele statelor membre, nici de la bănci și nici de la fondurile de investiții. Bernd Lucke explică pe ce-și întemeiază acțiunea și de crede el că va avea câștig de cauză. El afirmă că Uniunea Europeană nu se poate împrumuta în numele fiecărui stat membru. Că procedura normală este alta. Fiecare stat membru ar trebui să lanseze asemenea împrumuturi, iar banii ar trebui puși împreună, urmând ca abia apoi, în funcție de criterii bine stabilite, să fie repartizați în anumite cote statelor membre. Tot ce se poate să obțină câștig de cauză. Și dacă nu, oricum întreg mecanismul se amână. Ca o consecință a unei singure acțiuni, declanșate într-un singur stat membru al Uniunii Europene. Ce se va întâmpla însă dacă și alți eurosceptici din Uniunea Europeană vor face acțiuni similare? Să ne răspundă la aceasă întrebare președintele Klaus Iohannis.
Cum și-a permis Klaus Iohannis să ne vândă astfel pielea ursului din pădure? Asta este în capul lui „România normală”? Pe ce s-a bazat președintele acestei țări, atunci când a ieșit de nenumărate ori la declarații, promițându-ne marea cu sarea? Pe ce s-a bazat atunci când a convocat și a organizat ședințe peste ședințe la Cotroceni cu membrii Cabinetului Cîțu, având ca temă modul în care vor fi utilizați niște bani, care plutesc undeva în văzduh? Ce a urmărit Klaus Iohannis atunci când ne-a creat iluzii?
Iar bomboana pe colivă, cum spuneam, este de-a dreptul macabră. Și poate fi ușor asociată sacilor negri de plastic, în care sunt aruncați cu cinism românii morți pe bune de Covid sau presupuși a fi morți de Covid și îngropați așa, necreștinește, în ciuda faptului că nu există nicio lege a statului român care să permită așa ceva. Carevasăzică din luna martie se știa, la modul cel mai oficial cu putință, că din Astrazeneca se poate sări drept în tromboze și din tromboză în moarte. Și cu toate astea românii au fost injectați cu AstraZeneca. Iar propaganda oficială nu a suflat un cuvânt. Președintele a mers cu capul înainte, că doar nu el se dădea cu capul de zid, în timp ce alte state europene, cu bărbați responsabili la conducere, renunțau, rând pe rând, la AstraZeneca. Asta este mai mult decât cinism. Avem acum de-a face cu o iresponsabilitate de-a dreptul criminală.
Deci cum mai stăm, domnule președinte? Hai să numărăm tâmpeniile pe degete. Dacă nu știm altfel. Cum mai stăm cu vaccinurile? Cum mai stăm cu morții? Cum mai stăm cu banii de la UE? Cum mai stăm cu AstraZeneca? Ca să nu vă mai întreb din nou, a treia zi consecutiv, cum mai stăm cu diferendul militar dintre Ucraiana și Federația Rusă, în care ne-ați băgat până peste cap? (Sorin Roșca Stănescu)