Actuala guvernare este pe cale să producă o lovitură cu mare impact atât asupra economiei, cât și asupra politicii externe a României: interzicerea Chinei pe piața românească de bunuri și servicii. Intenția este dovedită de un Memorandum promovat la Guvern de ministrul Drulă, prin care solicită schimbarea legislației în domeniul achizițiilor publice în sensul excluderii firmelor chinezești de la orice licitație, inclusiv scoaterea lor din lucrările începute sau din contractele deja încheiate.

Substratul unei asemenea posibile decizii este unul de tip mafiotic. Se trasează teritoriul grupurilor de influență pentru marile lucrări de investiții,  la care unii vor avea acces și alții nu. De data asta, nu e vorba de un cartier, ci de o țară, iar harta nu se mai împarte cu pistolul, ca-n filmele cu gangsteri, ci prin lege. De principiile liberei concurențe, ale transparenței, economiei de piață, competitivității și altele asemenea din evangheliile capitalismului luminat se alege praful.

 Pretextul lansării din senin a acestui Memorandum este un document emis în 2019 de birocrația bruxeleză care se cheamă „Orientări privind accesul ofertanților și al bunurilor din țările terțe pe piața achizițiilor publice din UE” („Commission issues guidance on the participation of third country bidders in the EU procurement market” pe https://ec.europa.eu/commission/presscorner/ detail/ en/ IP_19_4491). Documentul este citat cu gura plină de Drulă și de toți demnitarii care, asemenea lui Cioloș, sunt deja în fibrilație cu gândul la marile tunuri ale favoriților lor.

Ce nu spun toți aceștia despre documentul scos din senin de la naftalină de Drulă &Co. sunt câteva lucruri importante.

În primul rând, nu este emis de Comisia Europeană, ci de una dintre cele 32 direcții generale (ați citit bine!) ale Comisiei – și anume Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (Directorate-General for Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs). Prin urmare, documentul nu este un act politic decizional al Comisiei, nefiind formalizat într-o Directivă care, potrivit tratatelor de aderare, ar fi fost opozabilă tuturor statelor membre,  ci este un ghid orientativ sau un îndrumar elaborat de o direcție birocratică din motive pe care le putem desluși relativ ușor.

În al doilea rând, documentul precizează dintru început că nu anulează nicicum principiile generale care stau la baza funcționării pieței comune europene:„Conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), achizițiile publice în UE sunt supuse principiilor de bază ale transparenței, egalității de tratament și nediscriminării.(…)Normele procedurale se aplică fiecărei achiziții în parte, indiferent de originea unui ofertant”, se spune în documentul invocat de drulăii guvernamentali.

În al treilea rând, ghidul confirmă că, potrivit normelor UE, nu trebuie să se facă  distincție între UE și întreprinderile din afara UE. Accesul  companiilor dinafara UE  pe piața achizițiilor este de două feluri: acces garantat – pentru companii din țări cu care UE a semnat acorduri de liber schimb și acces care nu este garantat (securizat) prin astfel de acorduri, astfel încât companiile din țările respective „pot fi excluse” de la licitațiile naționale. Mențiunea este că „pot”, nu că „trebuie”, întrucât, dacă s-ar fi cerut imperativ excluderea acestor firme s-ar fi încălcat grosolan principiile fundamentale ale UE în materie economică – libera concurență, transparența, piață liberă etc

Important este și că acest ghid confirmă faptul că „statele membre rămân libere – dar  nu sunt obligate – să restricționeze accesul pe piețele lor în domeniile apărării și securității”, cu aluzie la amenințătorul „spion planetar” numit 5G, pe care România s-a grăbit să-l interzică probabil până e gata cel de la Pasadena.

În al patrulea rând, de la data punerii în circulație a acestui document (24 iulie 2019) s-au întâmplat destule evenimente în dialogul UE – China, care practic, fac din ghidul elaborat de direcția generală amintită o cărțulie taman bună de făcut cornete. Cel mai semnificativ episod al acestor relații bilaterale s-a consumat în 30 decembrie 2020, în ultima zi a președinției germane a UE, când cele două părți au semnat Acordul cu privire la investiții –CAI. 

Acordul s-a încheiat în cadrul unei videoconferințe la care au participat președintele chinez Xi Jinping, pe de o parte, și reprezentații Europei, pe de altă parte: președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European Charles Michel,  cancelarul german Angela Merkel în numele președinției Consiliului UE, precum și președintele francez Emmanuel Macron. În rezumat, Acordul are drept scop protejarea companiilor europene care investesc în China, astfel încât să se creeze „un echilibru mai bun în relația comercială UE-China”, în sensul că, de acum,  „China se angajează să se deschidă către UE în mai multe sectoare cheie”.(Comunicatul Comisiei Europene, publicat în 30 decembrie 2020 –  https://ec.europa.eu/commission/presscorner/ detail/en/ip_20_2541).

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen  declara că acest Acord „va oferi acces fără precedent pe piața chineză pentru investitorii europeni, permițând afacerilor noastre să crească și să creeze locuri de muncă”. Iar vicepreședintele executiv și comisarul pentru comerț, Valdis Dombrovskis, sublinia că Acordul „ va oferi întreprinderilor europene un impuls major pe una dintre cele mai mari și mai rapide piețe din lume, ajutându-le să funcționeze și să concureze în China”.

Interesul pentru acest Acord a fost al UE, nu al Chinei. Mai precis al Germaniei și Franței. Iar interesul lui Merkel și Macron este, de fapt, interesul companiilor din țările lor. Iar interesul companiilor lor este să meargă în China comunistă a lui Xi Jinping, nu în România normală și educată a lui Werner,  Cîțu și Bogdan.

În primele 11 luni ale anului 2020, în plină pandemie, investițiile străine în China au atins peste 129,5 miliarde de dolari, peste nivelul anului anterior. Aceste investiții și nu altceva vor să apere Merkel și Macron.

Este de așteptat ca, în virtutea Acordului convenit la nivel politic și la reciprocitate, China să-și solicite anumite drepturi de investiții în spațiul UE. Ce va face Drulă atunci, își va schimba memorandumul?

După cum se vede,  când e vorba despre interesul banului, al capitalului și al companiilor cu mii de salariați, ideologia stă deoparte. Poveștile despre comuniștii chinezi, libertățile omului și altele asemenea la care spumegă propaganda ticăloșită de pe Dâmbovița sunt o biată gargară politică, cum se exprima  despre  deciziile unui procuror marele tefelist Barna, ajuns vice-prim ministru.

România este dominată de habotnicia actualului regim și a propagandiștilor săi de a fi pur și simplu împotriva Chinei pentru că „noi suntem capitaliști, democrați și bazați pe valori universale”, iar ei sunt „comuniști, totalitari și centralizați și au o economie de stat”. Iohannis și Băsescu am vrut, asta avem.

Dar totul este de înțeles, până la bani. Pentru că banii nu sunt ai lui Werner, Drulă et Co, ci sunt ai contribuabililor. Și-atunci, Drulă trebuie să arate acestor contribuabili, clar, transparent și la obiect, cât costă 1 km de autostradă ofertat de chinezi și cât de STRBAG, să zicem. Firma austriacă înrădăcinată pe toți coclaurii de România – prietenii știu de ce –  a avut în 2019 venituri de 894 milioane lei și a declarat fiscului român un profit de 1 milion lei, deci o rată a profitului cam de 1,1%. Absolut ridicol. Niciun zidar de la Bolintin n-ar lucra la un asemenea profit. Dar când Dragnia a propus lege pentru plata profitului  companiilor și băncilor în țara în care e produs și nu în cea de origine, un președinte de bancă a ieșit în piață, să protesteze lângă haștagiști, iar fostul lider pesedist a fost trimis în pușcărie.

Altă teză a propagandei haștagiste este cum să dăm noi, domle, bani europeni ca să finanțăm investiții ale unora din afara Uniunii Europene? Falsitatea raționamentului este evidentă. Investițiile rămân aici, în balastrul și bitumul unor kilometri de autostradă, în betonul viaductelor ș.a.m.d. Nu le iau chinezii sau turcii să le ducă în cârcă la țara lor. Problema reală este chiar pe dos: banii europeni primiți, din care jumătate cu împrumut, ar trebui să-i folosim cu maximum de eficiență.

Or, memorandumul lui Drulă împinge țara spre noi experimente tip Bechtel, cu miliarde  de euro plătite pentru nimic (sub monitorizarea atentă a firmei dnei Clotilde Armand, plătită cu zeci de mii de euro pe lună timp de cinci ani ca să constate că nu s-a făcut nimic). Sau de tip LENA Constructionnes, care a construit cei 1.259 m ai pasajului Băneasa timp 561 de zile pentru 13 milioane de euro. Adică, zilnic a încasat 23.000 euro pentru 2 m construiți.

Sunt destule supoziții rezonabile că foștii activiști de la ProInfrastructura, ajunși în fruntea ministerului Transporturilor, acționează în interesul celor care i-au sponsorizat ca să ajungă până aici. Și cea mai discretă formă de ajutor este să le omoare concurența ca să le lase câmpul liber. Or, cei mai periculoși concurenți pentru piața lucrărilor de infrastructură sunt chinezii. Care fac autostrăzi rapid și ieftin.

Este de neimaginat ca o firmă chineză să lucreze la un pasaj 2 m pe zi, contra 23.000 euro, așa cum a făcut favorita lui Barosso la pasajul Băneasa. Firmă care, după plecarea acestuia de la președinția CE, a ajuns să mai aibă doar 1 salariat.