Featured
Moartea presei libere, decesul democraţiei
Informaţiile care au ieşit la iveală în SUA lui Donald Trump în legătură cu fraudarea alegerilor în Europa Occidentală, dar şi în cea de Răsărit n-au fost preluate în presă, în media mainstream. Nu s-au făcut investigaţii jurnalistice, nu au fost puşi în discuţie nici preşedinţi, nici prim-miniştri şi nici parlamentari aleşi dubios cu ajutorul unor maşini de vot inventate în SUA după 11 septembrie 2001 şi intrate în „producţie” din 2004, începând cu Venezuela : Dominion, Hammer, Scorecard etc. În România au fost sau nu folosite aceste maşini de furat alegeri şi softuri şmechere ? Sau, pentru că România e doar o colonie, întrebarea nici nu mai merită să fie pusă ?
De foarte multă vreme, de cel puţin 15 ani (2004), alegerile pretins democratice din Europa par să fi devenit o comedie tristă, la îndemâna oligarhilor, miliardarilor, posesori de mari averi şi de mari trusturi media, proprietari ai Big Tech şi ai asociaţilor lor. Şi, culmea, majoritatea populaţiilor nu par să fie nemulţumite de situaţie. Desigur, mai există media alternativă, media gratuită sau făcută cu mijloace puţine şi cu mai multă conştiinţă şi responsabilitate. Dar, atâta timp cât trusturile mari de media şi toată presa mainstream sunt în mâinile a nouă miliardari în Franţa şi sunt posedate de doar şase mari averi în SUA, efortul presei, al mediei alternative aminteşte inevitabil de mitul lui Sisif.
E limpede că democraţia şi-a epuizat resursele şi că intrăm într-o nouă epocă, una tehnocratică, în fapt, oligarhică (UE este bazată aproape în întregime pe tehnocraţie şi nu prea are de-a face cu democraţia). Pentru că tehnocraţii sunt doar absolvenţii marilor şcoli din Vestul Europei şi ai universităţilor nord-americane, iar ei sunt angajaţi, plătiţi de oligarhi, de marile averi, de marile concentrări de capital. Dacă până acum 20 de ani tehnocraţii supradotaţi şi foarte şcoliţi erau nişte asociaţi ai miliardarilor, în ultima vreme statutul lor s-a diminuat, nu mai sunt parteneri profesionişti ai angajatorilor lor.
Ce e straniu e că filosofii, profesorii marilor şcoli de economie şi de politică nu au reuşit să propună un model de societate aplicabil în post-democraţie. Şi iată că oligarhia (asemănătoare cu cea din Sparta antică), bazată pe bani şi armate (plus servicii secrete), se instalează treptat şi sigur în tot Occidentul. Iar populaţiile – Vestele Galbene în Franţa, „deplorabilii”, numiţi aşa de Hillary Clinton în America – votează degeaba, mecanic, pentru că votul lor nu mai are nici un conţinut şi e uitat a doua zi după alegeri. Politicienii „democraţi” şi media mainstream sunt preocupaţi doar să-i servească pe adevăraţii lor stăpâni, miliardarii, oligarhii. „Poporul” a devenit o noţiune lipsită de sens. Cunoscutul „government of the people, by the people, for the people”, care a strălucit în discursul lui Abraham Lincoln, aparţine trecutului.
Nu e întâmplător că în 2020, anul covidului, au ieşit la suprafaţă speculaţii sinistre în legătură cu necesitatea de a împuţina populaţia planetei. În numele ecologiei, al salvării aceleiaşi planete. Populaţiile au devenit parcă superflue, inutile. Chiar şi vaccinurile împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt primite cu suspiciune, se vorbeşte sotto voce despre efecte dezastruoase pe termen lung, despre pierderea capacităţii de reproducere, despre cipuri morbide. Neîncrederea „deplorabililor” în cei care deţin marile averi, aceiaşi care produc şi vaccinurile, atinge cote ameţitoare. Normal ar fi – fiind vorba de sănătatea publică şi de răspunderea naţională – ca vaccinurile şi marile companii farmaceutice să aparţină statelor, iar nu speculanţilor privaţi.
În România lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis absenteismul a bătut noi şi noi recorduri. Dar Klaus Iohannis a ştiut de la început, de când a fost ales primar al Sibiului, că nu poporul l-a ales. Popor pe care chiar de aceea îl dispreţuieşte. După un remarcabil articol recent din Evenimentul zilei (Ada Meseşan – „Căruţa cu paiaţe”, evz.ro, 21.01.2021), aparatul de stat, funcţionarii s-au înmulţit în ultimii ani pesedişti cu peste 400 000 de angajaţi, care, datorită legilor în vigoare, nu mai pot fi daţi afară. Chiar în 2020, PNL a mai făcut încă 1 200 de angajări în administraţia centrală. Pentru că nu s-a mai muncit. Ce fac aceşti funcţionari ? Mută hârtii şi fac trafic de influenţă ?
De ce nu au căldură şi apă caldă cartiere întregi din Bucureşti ? Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea nu au făcut nimic pentru înnoirea reţelelor şi instalaţiilor ? Nu-i nimic, ei trăiesc la cădură, în vile luxoase, şi au averi considerabile. Pentru că ei au fost aleşi „democratic”. Au fost aleşi să trăiască bine. „România, singura ţară din UE în care angajaţii din administraţia publică câştigă cu 70 % peste media pe economie” (Ada Meseşan îl citează aici pe Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România) […] „Ţara este în criză economică generată de pandemie ale cărei efecte au sufocat mediul privat. Peste 500 000 de oameni şi-au pierdut joburile, mii de firme au fost obligate să reducă la minim numărul de angajaţi dacă nu cumva au închis porţile” (idem, evz.ro). De ce s-a împrumutat Florin Câţu în 2020 ? Ca să plătească salarii la sute de mii de funcţionari de stat inutili ?
În România nu mai există ziare cu acoperire naţională, iar televiziunile au redevenit de stat prin finanţările de la buget. În 2020, cei mai mari proprietari de televiziuni din România au fost, de fapt, prim-ministrul Ludovic Orban şi, mai ales, marele erou al tuturor televiziunilor, marele prompterist de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Dar în deciziile strategice ale ţării ei nu mai au nici un cuvânt de spus. Lucru care nu pare să-i deranjeze defel. Pentru că mediocritatea, nulitatea lor de arendaşi, de argaţi se simte la adăpost, fiind ei la ordin.
După venirea la putere a lui Traian Băsescu (cu Dominion ? Cu Scorecard ?), marile ziare au dispărut ca prin farmec. S-au mutat pe Internet, în site-uri, bloguri sau pseudoziare. Pentru că deveniseră inutile şi, mai ales, periculoase, România era deja încălecată de oligarhii internaţionali. Nouă ne-au fost arătaţi în cătuşe doar cei locali. România e singura ţară din lume în care media (pretins) alternativă e dominată de marile nume ale presei din anii ’90 şi care erau deja binecunoscute din anii ’80, anii târzii ai lui Ceauşescu (Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc., altfel oameni talentaţi). Autorii celor mai odioase articole comandate de Sistem sunt oameni foarte tineri care nici nu prea stăpânesc limba română. Sau foşti consilieri prezidenţiali (Iulian Chifu, Iulian Fota etc.). Democraţia, ca şi presa din ţara noastră, e de râsu-plânsu (Nichita Stănescu) sau de râsul curcilor. Noroc că foarte mulţi români se mai pot îmbăta cu apă rece (într-o nesfârşită fugă de realitate) pe Facebook şi pe alte reţele sociale oferite de partenerul nostru strategic.
Pentru a încheia, să-l amintim pe Paul Craig Roberts, o mare conştiinţă a Americii contemporane, care de foarte mulţi ani scrie despre presă folosind expresia „presstitute” („presa prostituată”). Dar în SUA există o pleiadă de mari editorialişti, dintre care cei mai mulţi scriu şi cărţi : James Howard Kunstler, Brandon Smith, CJ Hopkins, Pat Buchanan, Caitlin Johnstone, Diana Johnstone, Michael Snyder, Chris Hedges etc. Nici unul nu scrie sau nu mai scrie de o bună bucată de vreme pentru marile ziare de genul Washington Post sau New York Times. În Franţa, în ceea ce a fost cel mai mare ziar de dreapta, Le Figaro, mai sunt toleraţi vreo trei mari ziarişti de altădată – printre care celebrul Ivan Rioufol. Restul redacţiei e în serviciu comandat.
Oligarhia (tirania, dictatura) în 2020 s-a impus prin tehnocraţii sanitari. În primul rând în SUA, contra lui Donald Trump şi a democraţiei, folosindu-se pe scară largă votul prin corespondenţă sub pretextul pandemiei. Mulţi profesori, savanţi, medici s-au opus vehement acestei instrumentalizări, spre onoarea lor, iar opinia publică i-a urmat şi le-a fost recunoscătoare. Dar se deschide aici un alt subiect. (Petru Romoşan)
Administratie
Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ
43 de kilometri de efort și peisaj
Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.
Un județ cu potențial pentru sport și turism
Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.
Administratie
Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni
În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.
116111 – linia la care suferința capătă glas
De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.
Un apel care poate schimba destinul
Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.
La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)
Exclusiv
Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi
„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el
Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00
Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.
Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.
Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.
De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ
Fotografia e simplă și devastatoare:
- coșul e gol sau aproape gol;
- gunoiul e pe jos, în jur;
- iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.
Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:
- tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
- administrație locală paralizată;
- cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.
Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.
„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară
În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:
- gunoaiele sunt „la comun”;
- peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
- singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.
Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.
Când pui alături:
- mormanele de gunoi dintre blocuri,
- tarifele „coafate” din listele de întreținere,
- și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.
Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie
Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.
În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:
- lipsă de control;
- lipsă de întreținere a spațiilor publice;
- lipsă de rușine.
Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.
Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț
Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:
- nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
- absența patrulelor de control;
- indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.
În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:
- gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
- tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
- nimeni nu răspunde pentru nimic.
Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț
Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.
Concluzia anilor în care:
- tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
- bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
- administrația a preferat comunicate în loc de controale;
- iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.
Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.
Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”
Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:
- ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
- dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;
Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:
- performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
- și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.
Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.
Vom reveni. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



