În saga nesfârșită a „reformei” poliției române, unde mediocritatea e ridicată la rang de virtute iar aroganța se confundă cu autoritatea, un nou episod tragicomic a zguduit temeliile bunului simț și ale logicii elementare. Protagonistul: comisarul-șef Tudor Costîn, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, un personaj deja celebru pentru plăcerea sa macabră de a înregistra subalterni și cetățeni, dar și pentru o serie de „genialități” manageriale care ar face un regizor de comedie să pălească de invidie. Pe 14 martie 2026, domnul Costîn a reușit performanța de a transforma un banal control într-o odisee interjudețeană, punând pe jar nu doar spiritul caragialesc al nației, ci și departamentul de contabilitate al Ministerului de Interne.

Safariul administrativ: De la vânător de abateri la rătăcitor de județ

Dimineața zilei de 14 martie a început, aparent, sub semnul disciplinei pentru comisarul-șef. Un „control” la Poliția Orașului Ștefănești, în județul Botoșani, a trecut fără victime. Nicio abatere, nicio „pradă” demnă de înregistrat. Plictisit de ordinea suspectă, și renumit, conform Sindicatului Diamantul, pentru „plăcerea de a-i ține pe polițiștii din raza de competență sub lupa controalelor inopinate, din setea de a-i găsi în abatere și de a-și produce astfel satisfacție”, domnul șef a decis să-și extindă orizonturile.

Cu nelipsitul Duster de serviciu, transformat, se pare, într-o navă spațială interdimensională, inspectorul-șef Costîn a pornit la drum. În goana după indisciplină, sau poate doar după un peisaj nou, a „ratat indicatorul” și a efectuat un „mic ocol” de aproximativ 25 de kilometri, trecând nestingherit prin trei localități din județul Iași. Destinația? Postul de Poliție Plugari, o structură… a Inspectoratului de Poliție Județean Iași! Da, ați citit bine. Șeful IPJ Botoșani a ajuns să controleze polițiști din alt județ, sub altă jurisdicție.

Șeful incognito: Cine e necunoscutul ăsta de-și caută gîtlanul?

Scena de la Plugari a fost desprinsă parcă dintr-o piesă absurdă. În jurul orei 10:00, comisarul-șef, îmbrăcat civil – căci uniforma e, probabil, pentru cei care respectă granițele administrative – a năvălit în post, fără a se prezenta sau a respecta normele de acces. Un adevărat „șef pe plantație”, așa cum a fost descris, a început să le reproșeze polițiștilor prezenți că stau în post și nu patrulează. Conform relatărilor Sindicatului Diamantul, a intrat „conflictual și infatuat”, întrebându-i „ce caută acolo, de ce nu respectă itinerariul de patrulare.”

Dar marea surpriză a venit din partea „plebei”. Polițiștii ieșeni, neobișnuiți cu incursiunile trans-județene ale „geniilor” administrative, s-au uitat la el „din cap până în picioare și din picioare până în cap, l-au întrebat cine e și, sperăm, i-au cerut și actul de identitate… să facă și ei o legitimare în E-DAC… că tare-i plac inspectorului-șef astfel de legitimări.” (Sindicatul Diamantul). Momentul de apogeu al umorului involuntar a fost dialogul, relatat inițial de Sindicatul Europol și confirmat de evenimentele ulterioare:

Comisar-șef Tudor Costîn: „Cum îl cheamă pe inspectorul-șef?” Șeful de post: „Gâtlan Costel.” Comisar-șef Tudor Costîn (nervos și sfidător, șocat că nu este recunoscut, căci „e avid de publicitate în presă și poza lui e pe toate site-urile” – nota Sindicatului Diamantul): „Dar de comisar-șef Tudor Costin ați auzit?” Șeful de post: „Nu.” Comisar-șef Tudor Costîn: „Cum nu ai auzit? Eu sunt șeful IPJ Botoșani.” Șeful de post: „Domnule, sunteți în județul Iași.”

Acest „dialog” va rămâne, fără îndoială, în analele grotescului românesc, o mărturie a disconfortului realității în fața megalomaniei.

Dilema kilometrică: Foaia de parcurs sau operațiunea „jumătate de mașină”?

După momentul de revelație geografică, domnul inspector-șef Costîn a părăsit „scena crimei” administrative fără explicații sau scuze, continuându-și drumul spre Botoșani – culmea, tot prin județul Iași, încă vreo 25 de kilometri. Dar abia acum începe cu adevărat calvarul. Sindicatul Europol revine cu dezvăluiri comice și, totodată, crunt de reale: „Cea mai grea parte pentru inspectorul-șef de la IPJ Botoșani nu a fost să îi vadă pe subalterni cum râd pe la colțuri de acțiunea «expansionistă» de a controla polițiștii și dincolo de limita județului unde este el inspector-șef.”

„Mai nasol a fost când și-a dat seama că trebuie să completeze foaia de parcurs, iar el nu a avut aprobare să părăsească județul cu autoturismul de serviciu.” Iată dilema supremă! Cum justifici o excursie interjudețeană, pe bani publici, când nu ai aprobare? „Iar acum dilema administrativă este una serioasă: trece la rubrica „destinație” județul vecin… sau inventează un control la limita teritorială, cu jumătate de mașină în alt județ și jumătate în Botoșani?” întreabă retoric și plin de umor negru Sindicatul Europol. Această întrebare ar trebui să fie afișată în toate birourile de conducere, ca un memento al absurdului managerial.

Busola pierdută și bunul simț: Apel la rațiune (și la un GPS)

Sindicatul Europol, exasperat de această „cascadorie a râsului”, a lansat un apel disperat, solicitând conducerii Poliției Române să-l doteze de urgență pe șeful IPJ Botoșani cu o busolă și o hartă a județului. Nu de alta, dar există riscul ca, într-o zi, să-l interogheze pe însuși șeful Poliției Române, întrebându-l cine îi este șef! Și, așa cum glumește sarcastic Sindicatul Diamantul, „Oricum e bine, că nu și-a extins controlul undeva peste Prut în Republica Moldova ori prin Ucraina, Doamne-ferește, că pierdeam bunătate de inspector șef!”

Până când managementul Poliției Române va redeveni o activitate serioasă, și nu o excursie costisitoare din bani publici, acest episod va rămâne o pată de râs în istoria, deja bogată, a instituției. Un veritabil „turism instituțional”, subvenționat public, cu un șef de IPJ care rătăcește granițele și regulile, și cu rezultate… dezastruoase pe harta bunului simț și a responsabilității. Se pare că pentru unii șefi, cele mai periculoase abateri sunt cele geografice și administrative, iar cel mai mare inamic… foaia de parcurs. (Cristina T.).

E o rușine națională, o pată pe uniforma justiției și o dovadă incontestabilă că, în România, nu toți sunt egali în fața legii. Mai ales dacă porți epoleți și, culmea ironiei, lucrezi la Direcția Generală Anticorupție (DGA). Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă care ar trebui să zdruncine din temelii instituția, dezvăluind un sistem disciplinar viciat până în măduva osului, unde incompetența managerială și ignoranța legii sunt la ordinea zilei.

Justiția pe genunchi: Consiliile de Disciplină, o adunătură de amatori cu putere infinită

Imaginați-vă că sunteți judecat de un juriu care nu a citit niciodată Codul Penal. Ei bine, în DGA, scenariul nu e departe de realitate, doar că e mai grav, pentru că victimele sunt chiar… polițiștii! Sindicatul Europol a scos la lumină un adevăr șocant, demn de o farsă tragicomică: membrii Consiliilor de Disciplină, acești „judecători” ai carierelor și veniturilor colegilor lor, nu fuseseră, până de curând, formați profesional în domeniul cercetării disciplinare! O obligație legală, prevăzută la Art. 62³ din Legea nr. 360/2002, a fost ignorată cu o lejeritate demnă de o republică bananieră.

Mai mult, metodele de lucru în cadrul cercetărilor prealabile se pare că erau la latitudinea „artistului” din fiecare ofițer desemnat, care decidea, după bunul plac, dacă respectă sau nu drepturile și garanțiile celor cercetați. Așa se face „justiția” în interiorul unei instituții menite să lupte cu corupția, dar care, ironic, pare coruptă de propria nepăsare și incompetență sistemică.

Polițistul vs. infractorul: O luptă inegală pentru drepturi

În timp ce infractorul beneficiază de avocatul din oficiu, de acces la dosar și de prezumția de nevinovăție, polițistul cercetat disciplinar în DGA pare să aibă mai puține drepturi decât o muscă agasată. Este un afront la adresa oricărui principiu de drept! „Importanța cunoașterii cadrului normativ care reglementează cercetarea prealabilă, respectiv a garanțiilor pe care trebuie să le oferim celor cercetați disciplinar, ar trebui să fie cel puțin la fel de relevantă precum drepturile pe care un infractor le are atunci când este cercetat de organele de poliție judiciară„, punctează, pe bună dreptate, Sindicatul Europol. Dar în DGA, se pare că aceste cuvinte sunt doar literă moartă, spuse la ora de „dezvoltare personală”.

Refuzul instituției de a oferi fotocopii ale actelor din dosarul disciplinar, „verificările ex causa” menite să eludeze drepturile fundamentale – de la asistența sindicală, la cereri de probe sau la simpla cunoaștere a conținutului acuzațiilor – toate acestea transformă polițistul într-o țintă ușoară, într-o victimă sigură a unui sistem bolnav. Cariere distruse, salarii tăiate, prestigiu șifonat – toate pe altarul unei birocrații oarbe și surde.

Farsa secolului: Instruire „full contact” în două ore!

Și iată apogeul absurdului! După ani de ignoranță crasă, după ce Sindicatul Europol a bătut toba insistent pe lipsa de formare și pe riscul vicierii tuturor cercetărilor disciplinare anterioare, „genialii” de la conducerea DGA și-au dat seama, brusc, că au o problemă. Așa că, în data de 5 martie 2026 (n.red.: data la care se face referire în textul original), au organizat o „sesiune de instruire” – o pseudo-formare, un circ de două ore, în sistem videoconferință, pentru 60 de polițiști. Două ore! E ca și cum ai încerca să devii neurochirurg citind o bandă desenată în timp ce ești la volan. „Este greu de crezut că în aproximativ două ore poate fi parcursă întreaga curriculă ce vizează cercetarea prealabilă, precum și modul de aplicare și respectare a drepturilor persoanelor cercetate disciplinar„, remarcă, pe bună dreptate, Sindicatul Europol. Greu de crezut? Este imposibil, pur și simplu! E o bătaie de joc la adresa inteligenței colective și o confirmare a faptului că la DGA se mimează competența, nu se practică.

10 ani de rușine, acum să ne bucurăm?

Și, în final, cireașa de pe tortul incompetenței: Sindicatul Europol, într-un act de stoicism sau, mai degrabă, de ironie amară, „se bucură că a reușit să determine conducerea DGA ca, după 10 ani de la introducerea în Statutul polițistului a obligației privind parcurgerea unor cursuri de formare în domeniul cercetării prealabile, să organizeze și să desfășoare o astfel de sesiune„. ZECE ANI! Zece ani în care cariere au fost distruse, drepturi călcate în picioare, iar justiția internă a funcționat pe pilot automat, fără busolă și fără pregătire. Și acum ar trebui să aplaudăm mimarea conformității legale? Acest „succes” al Sindicatului Europol este, de fapt, o condamnare zdrobitoare a modului în care funcționează o instituție cheie a statului. O pată de rușine pe obrazul DGA, o dovadă că, sub uniforma de luptă anticorupție, se ascund, deseori, niște pufuleți birocratici, preocupați mai mult de fațadă decât de substanță.

Așadar, dragi cetățeni, data viitoare când auziți de integritate și lupta anticorupție, aduceți-vă aminte că, în interiorul DGA, „justiția” internă pentru polițiști este un coșmar birocratic, condus de (ne)competență și lipsă de respect față de lege. Până la urmă, dacă instituțiile care ar trebui să fie modele de integritate funcționează după principiul „lasă-mă să te las, până ne prinde sindicatul”, ce speranță mai avem? (Cerasela N.).

Priviți-vă, ‘duri’ în trening!

Ce vezi, polițistule, militarule, jandarmule, gardian de penitenciar, pompierule, ofițere de serviciu, când te forțezi să privești adânc în oglindă, dincolo de barba aranjată și frizura impecabilă? Vezi un apărător al legii sau o statuie mută, un papagal perfect dresat să tacă, chiar și atunci când i se smulge pâinea de la gură? Spiritul de protest? A murit. Uniformele? Tac! Sunt muzee ambulante ale lașității, morminte reci ale curajului odinioară celebrat.

Și ce facem, vitejilor mei de carton? Stăm cuminți, drepți, cu ochii țintă la cum „Ilie BOLOJAN & Co” (și câți „& Co” mai sunt!) ne demontează sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, bucată cu bucată, ca pe o mașinuță stricată. Pensiile militare? Pa, pa! Drepturile? Ciuntite cu drujba! Salariile? Stau la coadă, că le vine și lor rândul, metodologic, pe rând, fără grabă. Lovitura e calculată, sistematică, iar voi, dragi purtători de uniformă, vă uitați ca vițeii la poarta nouă. Oare cum vă vor privi copiii voștri când vor crește și vor descoperi că tăcerea voastră a fost mai asurzitoare decât orice protest?

#MândruCăTac: Revoluția tăcerii pe Facebook

Polițiști, militari, gardieni, jandarmi, pompieri, ofițeri din servicii… O armată întreagă de oameni gata să umple Piața Victoriei în câteva ore, dacă ar fi vorba de o reducere la berea artizanală! Dar când vine vorba de propriile drepturi, umplem doar comentariile de pe Facebook. O mare de tastaturi viteze, gata să dea like la orice plângere, dar complet paralizate în fața realității. Ironia supremă? Unii dintre voi îi păzesc chiar pe cei care vă taie salariile, alții le șoptesc informații „utile,” în timp ce „infractorii mici” sunt alergați prin parcuri, iar pe „infractorii cu gulere albe” din Guvern și Parlament îi doare-n cot. Ce popor de pămpălai am ajuns! Bravo nouă!

Sindicatele plângăcioase și ‘mascotismul’ colectiv

A, da, sindicatele! Măria Sa Sindicatul, mare scriitor de articole „plângăcioase” despre cât de eroică e munca noastră. Și voi, curajoșii internetului, le distribuiți cu mândrie, cu sindromul de fan activat până în măduva oaselor. Ne dăm like unii altora pe Facebook sau TikTok, ne auto-aprobăm virtual și ne simțim bine preț de câteva minute, înainte de a reveni la programul obișnuit: MUȚENIE și INACȚIUNE TOTALĂ. Ne-o trag toți infractorii analfabeți cu funcții în stat, iar noi ne lamentăm doar pe net sau distribuim articolele sindicatelor care ne spun cât de MASCULI ALFA suntem la serviciu. Adevărul e simplu și dur, dragi apărători ai legii: suntem un sistem de MEDUZE fără coloană vertebrală, care-și caută validarea în numărul de distribuiri.

Manualul ‘fătălăului perfect’: Scurt ghid pentru omul în uniformă

Mulți dintre voi stau în fotolii sau pe canapele, așteptând ca un lider de sindicat sau doi să rezolve totul, pentru că, nu-i așa, comoditatea e sfântă! Un lider singur nu poate lupta cu o armată de politicieni corupți, în pixul cărora stau pensiile și salariile voastre, în timp ce zeci sau sute de mii de oameni în uniformă privesc de pe margine, ca la un meci plictisitor. Puterea e în număr, dar numărul ăsta, astăzi, preferă să rămână invizibil, ascuns sub pat, așteptând să treacă valul.

Când te uiți în oglindă, polițistule, militarule, jandarmule, pompierule, ofițere, ce vezi? Un om care-și apără profesia sau un om care așteaptă ca altcineva să-i apere și pâinea, și onoarea? Te vezi laș? Leneș? Fricos? Te vezi un bărbat de stat sau un fătălău cu bărbi aranjate și pantaloni mulați? Ce bine ar fi să vezi realitatea! Poate așa te vei trezi din propriul vis urât, înainte ca visul să devină un coșmar ireversibil.

Ne dăm șmecheri în fața civililor cu povești eroice din serviciu, dar când vine vorba să ne apărăm drepturile, ne transformăm, din nou, într-un sistem de meduze fără coloană vertebrală. Sunteți bine cu voi înșivă, când vă simțiți așa de fătălăi? Unde a dispărut curajul din omul legii? Cine a domesticit omul în uniformă? Unde a dispărut instinctul de reacție al sindicalistului, dacă nu a murit de-a binelea?

Ultimele zvâcniri ale meduzei: Când curajul devine o legendă urbană

Politicienii nu se tem de uniformă. Nu pentru că sunt ei puternici, ci pentru că sunteți voi SLABI și au înțeles o chestie simplă, dar crudă: spiritul de protest din oamenii legii a murit. Dar, cică, mai există o ultimă șansă, în al doisprezecelea ceas! Oamenii legii pot demonstra că sunt aceiași bărbați „duri” din poveștile pe care le spun prietenilor la o bere, nu pe internet, nu în comentarii pe Facebook, Instagram sau TikTok.

Așa că, dragi meduze cu stele și grade, ascultați strigătul, dacă mai aveți urechi: „În stradă, flăcăii mei!”, se arăta într-o strigare pe pagina penitenciare.info. Sau veți continua să aplaudați cu aripioarele? (Irinel I.).