Anchete
Voiculescu si o noua performanta: facultate de top facuta cu dictionarul
”Eternitatea a fost creată pentru cei care învață limba germană” spunea cu năduf Mark Twain în celebrul său eseu ”Îngrozitoarea limbă germană” în care ironiza limba lui Goethe. Și totuși, există subterfugii în fața chinuitoarei limbi, altfel nu ar fi fost posibilă excepționala reușită a lui Vlad Voiculescu, cel care ne informează că a făcut facultatea la Viena cu dicționarul, neștiind germana.
Într-o postare de campanie electorală excelent lucrată, în opinia noastră, pentru publicul țintă, și plasată pe Facebook, fostul ministru al Sănătății își prezintă un petec de biografie mai înduioșătoare decît a lui Remi din ”Singur pe lume” ori a lui Oliver Twist, relatînd o succes story mioritică a unui băiat sărac de la țară care face o carieră absolut furibundă într-o mare capitală europeană fără sprijinul nimănui.
De fapt, că vorbim de sprijin, el chiar spune că a luat un credit austriac de 140.000 de euro pentru a-și scoate familia din sărăcie. Doar că declarația sa de avere din 2016 pomenește de un singur credit de 6.400 de euro, luat în 2015 de la banca austriacă Erste, ceea ce înseamnă că Voiculescu a avut un alt credit, dar a achitat imensa datorie în doi și timpi și trei mișcări, din salariul lunar de 3.500 de euro, de la Erste Bank Viena, adică fix 40 de rate. Conform aceleiași declarații de avere, studentul sărac de odinioară adunase pînă în 2015 suma 102.522 de euro, cash și cont, acțiuni la o bancă de cîteva mii de euro și încă vreo 20.000 de euro în lei.
Mai înainte de a o prezenta integral mai jos, pentru că bate la scor orice telenovelă ori film indian, să spunem doar atît: Voiculescu este, foarte probabil, primul om care e acceptat din prima la o universitate de maxim prestigiu, care a dat lumii 15 laureați Nobel, fără a vorbi limba de predare, germana, decît la nivel de baltă, cum se spune în popor. O limbă pe care nici în școala de la Pucioasa nu a studiat-o, ci doar în oarece meditații private cu o profesoară de franceză, la care germana era doar limba a doua de specializare.
Și care om, țineți-vă bine, și-a trecut cursurile traducînd ”cuvînt cu cuvînt cu dicționarul” și învățînd germana din mers.
Vorbim aici nu de traducere din revista de puștani ”Bravo”, ci de o facultate grea, de economie, care presupune nenumărați termeni tehnici. O facultate pe care o termină sub 20% dintre cei care o încep, conform lui Voiculescu.
În treacăt să amintim că vicepremierul Raluca Turcan a urmat la Moscova o facultate dedicată studierii limbii ruse pentru afaceri, tocmai pentru că nu ajunge cunoașterea propriu-zisă a unei limbi străine pentru abordarea unor chestiuni de specialitate.
În plus, putem admite că Voiculescu ar fi învățat cuvintele limbii prin studiu personal, cu dicționarul, dar ar fi fost nițel mai greu cu vorbitul. Chiar nu a avut nevoie la începuturi tînărul student să vorbească cu cineva de la prestigioasa universitate? Chiar se poate descurca cineva într-o țară străină, la o mare universitate într-o limbă extrem de dificilă doar cu dicționarul??
Scriam recent că Vlad Voiculescu a fost angajat cu funcții de top la mari companii străine doar cu liceul din Pucioasa la bază; acum aflăm că și acolo trebuie să se fi descurcat tot cu dicționarul, cel puțin o vreme. Interesant cum a reușit. Studentul român a muncit teribil pentru a termina respectiva facultate, după cum aflăm de la el. Dar tot de la el am aflat deja că dacă nu se ținea iubita de capul lui, renunța la studii după 7-8 ani. Cam contradictorii atitudini, am zice.
La fel de interesant e că marea universitate vieneză nu doar că nu i-a perceput bani pentru cursuri, dar chiar a acceptat să îl angajeze cu plata la negru, conform mărturisirii lui Voiculescu, încălcînd sever legea(?!!). Ori că spune despre viza de Austria că și-a luat-o de la consulatul acestei țări, în România neexistînd vreodată alte consulate austriece decît onorifice, care nu au dreptul acordării de vize.
Iată postarea fostului ministru:
”Apar tot mai multe atacuri împotriva mea pornind de la studiile pe care le-am făcut la Universitatea de Economie din Viena – WU (Wirtschaftsuniversität Wien).
Pe scurt, sunt acuzat că am stat prea mulți ani la o facultate de prestigiu din Viena, că am ajuns în mod suspect pe posturi bune din instituții de top vieneze, că diploma de studii ar fi falsă. Ca de obicei, acuzele devin oglinda lor și a valorilor pe care le împărtășesc în anturajele lor, cu diplome obținute prin plagiat, cu studii de doctorat luate pe repede înainte, cu pile și nepotisme.
Cred că e de datoria mea să explic în detaliu cum stau lucrurile. Iată povestea pe larg a traseului meu de după absolvirea liceului, din comuna Brănești, la Viena, de la liceul din Pucioasa, la una dintre cele mai prestigioase universități europene.
Eram în clasa a XI-a când m-am gândit prima dată să plec la studii în străinătate, în 1999. Era mai degrabă o fantezie, fiindcă trăiam încă vremurile în care nu se putea ieși din țară fără viză.
Erau câțiva săteni care în anii ‘90 plecaseră la muncă în țări străine. La întoarcere deveniseră în sat ”neamțu”, ”americanu”, ”belgianu” iar noi, copiii, ne uitam la ei cu fascinație și un pic de invidie. Singurele rude pe care le aveam în străinătate erau la Viena, în Austria – mătușa la care am locuit în primele 6 luni de studii.
În Brănești sau Pucioasa nu aveam profesori de germană pe vremea aceea. La școală se preda engleza și franceza. Acesta fusese de altfel și motivul pentru care ai mei mă mutaseră de la școala din sat (unde mama era învățătoare și tatăl fusese profesor de sport) la școala din Pucioasa: să îmi ofere perspectivele celui care cunoaște limbi străine.
Din fericire, am găsit în județ o profesoară de limba franceză care studiase și germana în facultate, așa că a putut să mă ajute în încercarea mea de a învăța limba germană.
Mi-am ales facultatea și m-am înscris la studii de la un internet cafe din Târgoviște, în strigătele celor care jucau Doom, Descent și Mortal Kombat sau își căutau perechea pe mIRC. În satul meu încă nu aveam nici telefon direct (apelurile mergeau printr-o doamnă centralistă), de internet nici nu putea fi vorba.
Mi-am depus dosarul online la Facultatea de Administrarea Afacerilor (în germană Betriebswirtschaftslehre), nu mai știu exact toate documentele solicitate, dar îmi amintesc că deși procesul mi s-a părut simplu la vremea aceea, trăiam cu teama că sigur am făcut ceva greșit. Câteva săptămâni mai târziu, am primit o invitație în Austria pentru a depune documentele necesare (Einladungsbrief). Mi-am luat viza pe baza invitației, după multe ore de așteptat la Consulatul Austriei. A fost o întreagă aventură pînă am ajuns cu documentele în biroul de înscrieri al Universității, unde, după o discuție de câteva replici în germană, am aflat că am fost acceptat. Părea ireal.
Cursurile erau gratuite, nici pe cazare nu am plătit nimic în primul semestru, fiindcă am stat la ruda mea de acolo. Restul anilor i-am petrecut la cămin sau în apartamente închiriate împreună cu 1, 2 sau 3 alți studenți.
Faptul că nu știam limba la un nivel adecvat, altoit pe un fond de timiditate cruntă, nu m-a ajutat. Am învățat germana traducând cuvânt cu cuvânt cursurile și cărțile de la facultate.
Mi-am căutat de lucru din primul an, dar doar din anul doi am reușit să mă angajez pentru a mă susține: am lucrat într-un laborator de calculatoare al universității, am împărțit flyere pe stradă, am montat scene de concert, locuri de joacă pentru copii și am vândut bilete la concerte pe stradă. Am acceptat orice job pentru a-mi putea continua studiile. Job, mult spus: eram plătit la negru, românii nu aveau drept de muncă în Austria decât dacă depășeau un salariu de cca. 1.400 euro / lună. Nu era cazul meu în acei ani.
La 22 de ani am avut primul job serios: întors la București în vacanța de vară, am fost acceptat, cu examen, la câteva luni de practică în cadrul Deloitte. Acolo am lucrat cu profesioniști internaționali din domeniul bancar, care m-au îndemnat să aplic la un post dintr-o bancă specializată în finanțarea proiectelor publice de infrastructură din Europa Centrală și de Est. Așa am ajuns, tot la 22 de ani, să mă angajez și să lucrez într-un domeniu în care am rămas următorii 10 ani.
Când m-am angajat, deja terminasem toate examenele de la facultate, cu două excepții, și nu scrisesem încă lucrarea de Magister (așa se cheamă titlul universitar pe care l-am obținut ulterior – echivalentul unui Master). La Wirtschaftsuniversität Wien nu te presau să termini studiile – era strict responsabilitatea fiecărui student când se înscria la examene. Pe unii îi responsabiliza – ca mai devreme sau mai târziu să își finalizeze studiile, pe alții îi determina să renunțe. La Wirtschaftsuniversität Wien sub 20% dintre cei care începeau facultatea o și finalizau cu titlul de Magister. Și da, știu că pentru România acest lucru pare ne necrezut.
Și în cazul meu a durat până să predau lucrarea finală și să devin Magister. Și eu m-am gândit să renunț, fiindcă deja aveam un job bun. Am avut apoi al doilea job și mai bun. Am luat un credit de 140.000 de euro cu care am finanțat datoriile familiei.
Pe lângă serviciu, organizam tabere de limbă germană pentru copiii din satul meu natal și orașul în care făcusem liceul. Cred că proiectul s-a născut tocmai din frustrarea resimțită de mine în primii ani de studiu. Puțin mai târziu, când am aflat că lipsesc medicamente esențiale pentru copiii care suferă de cancer, am început să strâng bani, să le cumpăr din Viena, Ungaria și alte câteva țări și să le trimit în țară printr-o rețea care a devenit Rețeaua Citostaticelor și a ajutat vreo 2.500 de oameni să primească tratamentul de care aveau nevoie.
La serviciu mergea totul bine, făceam o mulțime de lucruri care îmi umpleau sufletul așa că dacă prietena mea de atunci nu m-ar fi convins să predau lucrarea finală, n-aș fi dobândit niciodată titlul de Magister. Lucrarea de Magister a primit notă maximă. Atașez aici diploma și prima mea fotografie de CV.
Nu mă simt rușinat de perioada studiilor și muncii mele la Viena, ci recunoscător. Și nu am absolut nimic de ascuns, ba din contră. Mă bucur să răspund și să lămuresc oricând orice aspect al educației sau al muncii mele din Austria.
A fost un drum greu pentru mine, drumul greu al fiecărui român care pleacă dintr-o familie modestă de la țară la studii sau la muncă în străinătate și care își construiește o lume pornind de la ceea ce este și ceea ce poate învăța să fie.
Cam asta e. Sigur, atacurile absurde și pe alocuri ridicole vor continua. Pentru că sistemul nu vrea să fie deranjat. Atacă prin orice cale, caută până la rude cu care aș putea să mă și însor de “apropiate” ce sunt, se duc chiar și fizic să afle cum stau lucrurile la Viena (le doresc succes și aștept cu interes să aflu ce idei amuzante mai scot “pe piață”).
Orice ar fi sunt aici să răspund, în detaliu, cum stau lucrurile de fapt. Vă mulțumesc pentru încredere” mai scrie fostul ministru în postare.
Un material lung, dar excelent realizat din punct de vedere strategic, țintind electoratul tînăr al USR-PLUS amator de povești siropoase de succes rapid în viață.
O glumă înțepătoare la adresa lui Michael Jackson spunea prin anii 90 că America e singurul loc în care un băiat negru, sărac, anonim și necăjit poate ajunge rapid o mare artistă albă, faimoasă și plină de bani.
Parafrazînd, Voiculescu și strategii USR-PLUS tocmai ne-au livrat povestea unui Martin Eden autohton, băiat sărac, de la țară, fără sprijin și neștiutor de limbi străine care dă lovitura fix în străinătate și se transformă rapid în tot ceea ce alți mulți tineri de la noi abia îndrăznesc să viseze.
Sigur, unii tineri mai cîrcotași nu ar înțelege de ce un asemenea tînăr de succes lasă vicepreședinția Erste Bank pentru a lucra pe post de secretară a unui ministru, dar cîrcotelile, știm cu toții, sunt mereu inevitabile.
Breaking news de Arest Central: politicianul, între doi procurori – cine cu cine face dreptate în celulă?
Călin Georgescu, trimis la „ședință de drept penal aplicat” în arest
Marți, 29 septembrie 2026, Curtea de Apel București a decis că politicianul Călin Georgescu nu mai are ce căuta în talk-show-uri și plateouri TV, ci în arest preventiv. Decizia a fost luată de un complet format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry și Cristina Grecu, plus judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, chemat să stingă divergența din interiorul completului, notează publicația Lumea Justiției.
Divergența? Una clasică: se duce politicianul acasă sau la Arestul Central? Din informațiile prezentate, judecătoarea Cristina Grecu ar fi vrut să-l pună în libertate pe Georgescu, în timp ce Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry ar fi înclinat spre varianta cu gratii. Și cum justiția română funcționează pe principiul „dacă doi nu se înțeleg, intră al treilea”, a apărut în scenă judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, iar rezultatul este clar: arest preventiv pentru politician.
Celulă VIP: un politician și doi procurori fac „coabitare instituțională”
Partea cu adevărat savuroasă abia începe. Surse avizate au declarat pentru Lumea Justiției că politicianul Călin Georgescu împarte celula cu doi procurori bine-cunoscuți: Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan, amândoi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Cei doi magistrați sunt „cazați” după gratii de aproape cinci luni, în baza unei măsuri dispuse și menținute de Înalta Curte, într-un dosar instrumentat de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General (PICCJ).
Așa arată, în varianta românească, unitatea de corp a magistraților și a clasei politice: unii fac dosare, alții le încasează, iar la final se întâlnesc, simbolic, în aceeași celulă. E posibil, zice sursa, noi nu știm sigur, dar știm că în România realitatea bate pamfletul aproape zilnic.
Lecții de drept în pijama: cine pe cine judecă în arest?
Imaginea e greu de ignorat: un politician și doi procurori, toți trei după gratii, într-o țară în care justiția e mereu „independentă”, dar rar responsabilă.
Dacă informațiile publicate de Lumea Justiției se confirmă, atunci celula respectivă poate fi considerată cea mai densă „conferință de drept penal” pe metru pătrat din sistemul românesc:
- un politician care a cunoscut partea publică a microfonului și partea întunecată a mandatului de arestare;
- doi procurori care au semnat cândva pentru „interesul public” și acum află cum se simte „interesul public” din interiorul arestului.
Ironia istorică e greu de ratat: aceia care au reprezentat acuzarea stau acum, umăr la umăr, cu cel care obișnuia să fie subiect de dezbatere politică, nu de referat de arestare.
Judecătorul Dragoș Mirea, din nou pe afiș: de la percheziții la divergențe și arestări
Lumea Justiției mai readuce în discuție încă un episod legat de judecătorul CAB Dragoș-Valentin Mirea, cel care a intrat în completul de divergență în cazul lui Călin Georgescu.
Nu e pentru prima oară când numele lui apare în prim-plan. În 23 iunie 2026, același magistrat a emis mandatul de percheziție domiciliară pe numele avocatului Mihai Rapcea, într-un dosar de așa-zisă „propagandă legionară”. Rapcea a fost reținut 24 de ore, după care a fost lăsat rapid în libertate, instanțele respingând din start cererea procurorului Mircea-Bogdan Rocsin de la Parchetul Curții de Apel București (PCAB) de a-l aresta pe avocat, amintește Lumea Justiției.
Cu alte cuvinte, Mirea e magistratul care dă mandat de percheziție când procurorii se înfierbântă prea tare, dar și cel care intră în complet atunci când colegii de la CAB nu se decid dacă politicianul trebuie să doarmă acasă sau la Arestul Central.
Justiția română, sezon nou: „Toți pentru unul, unul după gratii”
Cazul Călin Georgescu și posibila lui coabitare în celulă cu procurorii Niță și Ștefan arată, în miniatură, caricatura unui sistem care se preface că funcționează impecabil:
- judecători care își rezolvă divergențele chemând un al treilea coleg să încline balanța;
- procurori care ajung să experimenteze, pe propria piele, „forța legii” pe care o invocau în rechizitorii;
- politicieni care descoperă, dincolo de ușile cu zăvor, că imunitatea nu ține loc de certificat de cazare pe termen nelimitat.
Iar undeva, între completul de divergență, dosarele de la PICCJ și celulele Arestului Central, România mai bifează un episod de „justiție spectaculoasă”, cu arestări răsunătoare, coincidențe savuroase și un parfum persistent de dublu standard.
Restul, cum bine punctează Lumea Justiției, se va decide nu doar în instanță, ci și în memoria publicului, care începe să vadă tot mai clar că, uneori, singurul loc unde statul de drept mai pare coerent este… pamfletul. (Irinel I.).
Anchete
CSM a aprobat două cereri de pensionare. Suspendarea procurorului Radu-George Bucurică a încetat
Propuneri de eliberare din funcție pentru doi procurori
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, marți, 29 septembrie 2026, două cereri de pensionare, potrivit publicației Lumea Justiției.
În urma deciziei, președintelui României, Nicușor Dan, i-au fost înaintate propunerile de eliberare din funcție, prin pensionare, a procurorilor Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, și Ionela Chirilă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.
Încetarea suspendării procurorului Bucurică
În aceeași ședință, Secția pentru procurori a CSM a constatat încetarea suspendării din funcție a procurorului Radu-George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Măsura suspendării fusese dispusă în contextul arestării sale preventive. Aceasta a încetat începând cu data de 25 septembrie 2026, ca urmare a revocării arestării preventive, potrivit minutei CSM.
Decizia a fost luată în unanimitate.
Procurorul urmează să fie internat într-o unitate medicală
La 21 septembrie 2026, judecătoarea Adina Cozi, de la Curtea de Apel Alba Iulia, a revocat măsura arestului preventiv și a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind internarea provizorie a procurorului într-o unitate medicală specializată.
Internarea urmează să dureze până la însănătoșire sau până la ameliorarea stării care ar înlătura pericolul ce a determinat luarea măsurii, potrivit informațiilor citate de Lumea Justiției.
Acuzațiile formulate în dosar
Radu-George Bucurică a fost reținut pentru 24 de ore, la 9 august 2026, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
El este cercetat pentru:
- nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
- uz de armă fără drept;
- tulburarea ordinii și liniștii publice;
- portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
- două infracțiuni de ultraj.
Incidentul de la localul din comuna Ribița
Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 8 spre 9 august 2026, pe terasa unui local public din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane.
Procurorii susțin că Bucurică ar fi avut asupra sa un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol letal marca Walther, calibru 9×19 mm. Arma ar fi fost deținută în condițiile în care Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Caraș-Severin dispusese anterior anularea permisului de port-armă.
Conform aceleiași surse, procurorul ar fi refuzat să se legitimeze la solicitarea polițiștilor ajunși la fața locului și i-ar fi atacat cu spray iritant-lacrimogen. Ulterior, acesta ar fi fugit, iar în momentul imobilizării ar fi tras cu pistolul asupra sa, susțin procurorii.
Acuzațiile urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare, cu respectarea prezumției de nevinovăție. (Irinel I.).
Judecătoarea Liliana Alexe de la Curtea de Apel București pare grăbită să schimbe banca de judecată cu șezlongul de pensionar. La doar câteva zile după ce a fost suspendată din funcție, magistrata a decis că este momentul perfect să ceară pensionarea, potrivit dezvăluirilor făcute de publicația Lumea Justiției.
Solicitarea de pensionare urmează să fie analizată joi, 1 octombrie 2026, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Adică exact aceiași judecători care abia ce au scos-o temporar din joc, prin suspendare, până la finalizarea definitivă a procedurii disciplinare care o vizează.
Cronometrul birocratic merge ceas: întâi suspendare, apoi – fulgerător – cerere de retragere „la pensie”. Când se strânge norul disciplinar deasupra carierei, traiectoria devine brusc o linie dreaptă spre casa de pensii.
Scena mare: judecătoarea, intrusă la Înalta Curte
Totul pleacă de la un episod demn de scenariu de teatru absurd. Liliana Alexe este cercetată disciplinar pentru o prestație neobișnuită chiar și pentru standardele unei justiții obișnuite cu surprize.
Judecătoarea, în loc să aștepte cuminte decizia instanței superioare, s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) fix în ședința în care se judeca recursul împotriva unei sentințe pronunțate chiar de ea. În dosar, șapte persoane dăduseră în judecată ROMATSA, operatorul național de trafic aerian civil.
Până aici, scenariul ar mai fi putut trece la capitolul „curiozități profesionale”. Doar că Liliana Alexe nu s-a mulțumit să stea în băncuța publicului, ca un simplu spectator. A ținut cu tot dinadinsul să intre în rolul principal.
„Nu aveți calitate în dosar!” – detaliu minor, ignorat cu grație
Potrivit relatărilor citate de Lumea Justiției, magistrata a insistat să ia cuvântul în fața completului ICCJ, deși președinta completului i-a explicat foarte clar că nu are nicio calitate procesuală în dosarul respectiv.
Pe românește: nu era parte, nu era avocat, nu era martor, nu era nimic. Doar autoarea sentinței atacate. Dar asta nu a oprit-o să încerce să intre în dezbatere ca și cum ar fi fost la propria conferință de presă.
Insistențele ei de a vorbi în sală, în pofida explicațiilor clare, au transformat ședința într-o scenă stânjenitoare: judecătoarea care își urmărește, live, sentința și vrea să mai dea și indicații, după ce-a pus deja ștampila.
De la completul ICCJ la escorta jandarmului
Cum regulile de procedură nu sunt opționale, finalul reprezentației a fost mai puțin glorios: judecătoarea Liliana Alexe a fost invitată să părăsească sala de judecată, sub supravegherea jandarmului.
Ceea ce, pentru un magistrat, este echivalentul unei coborâri forțate de pe scenă, cu reflectoarele aprinse și publicul martor. Un tablou pe care, în mod normal, îl vezi în filme despre abuzuri și derapaje, nu în manualul nescris de „demnitate a funcției”.
Acest episod a devenit obiectul unui dosar disciplinar, care a și dus la suspendarea ei din funcție, decisă de Secția pentru judecători a CSM.
Când devine fierbinte scaunul de judecător, se descoperă brusc confortul pensiei
După toată această poveste, vine și finalul de manual: la aproximativ două săptămâni după suspendare, Liliana Alexe depune cerere de pensionare. Mesajul implicit este clar: dacă procedura disciplinară riscă să lase urme în carieră, mai bine fugi la timp spre statutul de „onorabil pensionar al Justiției”.
Nu avem, deocamdată, o decizie finală a CSM pe această cerere, dar cadrul este deja bine conturat: o judecătoare suspendată, un dosar disciplinar cu episod jenant la Înalta Curte și o cerere rapidă de retragere la pensie. O combinație care spune mai multe despre reflexele sistemului decât o mie de discursuri despre „integritatea magistratului”.
Justiția, între aparența de solemnitate și practica de scenetă
Cazul Lilianei Alexe nu este doar o poveste despre un magistrat care nu și-a înțeles locul într-o sală de judecată unde nu mai era factor de decizie. Este și o oglindă pentru un anumit tip de mentalitate: judecătorul care se vede deasupra regulilor, care consideră că poate interveni oricând și oriunde, chiar și atunci când procedura îl plasează clar în afara jocului.
Iar când regulile disciplinare încep, în sfârșit, să funcționeze, apare planul de rezervă clasic: pensia, ca refugiu sigur, înainte ca sancțiunea să fie scrisă negru pe alb.
Epilog: lecția amară a unui pamflet judiciar
Dincolo de tonul pamfletar, tabloul este serios: o judecătoare de la Curtea de Apel București, suspendată după un comportament de-a dreptul nepotrivit la ICCJ, vrea să plece din sistem înainte ca acesta să își ducă până la capăt propria procedură de curățenie internă.
Rămâne de văzut dacă Secția pentru judecători a CSM va valida acest „exit strategic” sau va prefera să lase întâi să se scrie, până la capăt, istoria disciplinară a unui caz care arată, fără menajamente, cum se poate transforma solemnitatea Justiției într-o scenetă incomodă, cu jandarm la final. (Irinel I.).
Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...
În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...
Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț
Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...
Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României
Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...
Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’
Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...
„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...
Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...
Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...
M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere
Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...
MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus
La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...
Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână
Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...
Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...
M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...
Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”
Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zile
M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zile
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum o zi
„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum o ziDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zile
Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă