Connect with us

Featured

Aşteptându-i pe americani

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Deşi am avut alegeri la începutul lui decembrie (6.12.2020) şi scena politică românească ar fi trebuit să se limpezească, formarea unui nou guvern bazat în sfârşit pe o majoritate pare să necesite o muncă sisifică, e o ţintă aproape de neatins. Avem un guvern interimar după demisia precipitată şi aiuristică a lui Ludovic Orban, cu un amator în fruntea lui, generalul Nicolae Ciucă, pe care ambasadorul american, Adrian Zuckerman, îl vede eternizat la Palatul Victoria (Ciucă a primit o importantă medalie americană în mijlocul negocierilor pentru formarea noului guvern). Desigur, guvernul Nicolae Ciucă ar trebui să servească prioritar interesele Ambasadei Americane şi pe cele ale ambasadorului Zuckerman.

Dar confuzia politică din colonia România pare să fie o prelungire naturală a confuziei politice de la Washington şi din întreaga Americă. Va fi preşedinte Joe Biden, aşa cum rezultă clar din socoteala marilor electori de pe 14 decembrie? Va fi preşedinte în continuare Donald Trump, aşa cum cred înfocaţii săi suporteri, care insistă să afirme, împotriva evidenţei oficiale create de alegerea marilor electori (inclusiv în swing states, aflate încă în dispută), că alegerile americane au fost masiv fraudate? Donald Trump nu l-a recunoscut încă pe Joe Biden ca preşedinte ales. Sau nu va fi nici Joe Biden şi nici Donald Trump, iar SUA vor trăi o vreme sub lege marţială, cu un guvern militar interimar, până la repetarea alegerilor prezidenţiale? Generalul Michael Flynn, fost director DIA şi consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump, şi-a întărit ieri îndemnurile de a folosi armata pentru “noi alegeri” în statele-cheie (swing states). Şi a precizat că procedura legii marţiale nu e fără precedent, dimpotrivă, a fost folosită în SUA de 64 de ori (interviu dat la televiziunea Newsmax, 17.12.2020, citat de Daily Mail).

Amplele discuţii despre fraudarea alegerilor din 3 noiembrie 2020 făcute publice, cu toată blocada severă instituită de media mainstream, au avut un impact indiscutabil asupra alegerilor noastre parlamentare din 6 decembrie 2020. Aparatele şi softurile de provenienţă americană par să nu mai fi funcţionat aşa cum au funcţionat la toate alegerile din România din 2004 încoace. La noi s-a vorbit, eufemistic şi diversionist, doar despre responsabilitatea STS. Poate că şi rezultatele alegerilor europarlamentare de anul trecut au fost scoase tot din pălăria cu softuri. Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2019 nu au fost confirmate de alegerile parlamentare din 2020, dar ne-au dat, în sinistrul an 2020, câteva guverne liberale Ludovic Orban, ultraminoritare, “guvernele mele”, scoase cu forcepsul de scamatori. Fără softuri şi maşini miraculoase de numărat voturi (Dominion, Hammer, Scorecard…), Traian Băsescu şi partiduleţul său de buzunar au rămas la doar câteva sutimi în afara Parlamentului. Şi dacă Traian Băsescu nu a câştigat, de fapt, nici un rând de alegeri? Despre referendumul din 2012 nu mai vorbim, el a fost câştigat pentru Traian Băsescu de Joe Biden, Hillary Clinton şi secretarul său, Philip Gordon. Tot în lipsa softurilor a fost posibilă şi apariţia partidului populist-naţionalist AUR. Avem astfel şi noi populiştii noştri!

Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte să numească un prim-ministru pentru că nu ştie cine va fi preşedinte în SUA la 20 ianuarie 2021. Deşi l-a felicitat din primul moment pe Joe Biden. Nu e totuna dacă va fi instalat preşedinte Joe Biden sau dacă vor începe, pe scară largă, arestările pentru fraudarea alegerilor, pentru coluziune cu puteri străine (China, Iran, Rusia), pentru corupţie generalizată în “mlaştina” (swamp) de la Washington. “Statul profund” din România are tot interesul să treneze, să-şi târască picioarele, ca să vadă mai întâi cum se sfârşeşte confruntarea istorică, titanescă din SUA. Şi să se pună de partea bună a lucrurilor, de partea viitorului. Deocamdată, acuzaţiile aduse de echipa Trump întregii familii Biden, în primul rând lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, nu au dus la nici o trimitere în judecată, la nici o inculpare. Nici în cazul lui Hunter Biden şi cu atât mai puţin în cazul “preşedintelui ales” Joe Biden.

De altfel, acuzaţiile de corupţie şi, eventual, de înaltă trădare aduse până acum lui Joe Biden au fost refutate în bloc de Partidul Democrat, trecute aproape total sub tăcere de media mainstream şi de reţelele sociale ale Big Tech (Facebook, Twitter, platforma Youtube), şi ignorate şi de o bună parte a Partidului Republican. Există la Washington un consens politic bipartizan în privinţa ocultării unor afaceri ale întregii clase politice, afaceri care sunt confundate cu interesul de stat, cu interesul imperial. Atâta timp cât se achită impozitele, altfel mici, nu interesează natura unor fonduri provenite din străinătate, dacă nu e vorba de trafic de droguri, de persoane, de terorism etc.
După 14 decembrie, ziua desemnării oficiale a marilor electori, mai mulţi analişti americani de vârf au avansat pregnant ipoteza secesiunii unor state americane, în frunte cu Texasul, care nu-l recunosc pe Joe Biden preşedinte. Nu numai că jocurile nu sunt încă făcute în America, dar ele se îndreaptă spre cea mai periculoasă soluţie, aceea a secesiunii. Unii estimează că ar putea rezulta până la 11 state independente. Va repeta SUA soarta URSS?

Poetul grec din Alexandria Constatinos P. Kavafis, într-un faimos poem al său, “Aşteptîndu-i pe barbari”, descrie sfârşitul Imperiului Roman. Rămaşi fără soluţii, romanii şi-au pus nădejdea în barbari pentru a face să trăiască mai departe imperiul. La fel ca americanii cu China, Rusia, Iranul. Au trimis la hotare soli care s-au întors însă cu ştirea că nu mai există barbari. Concluzia e tristă: “Ce păcat! Oamenii aceştia erau totuşi o soluţie…
România politică e cu ochii fixaţi pe Washington în aşteptarea noului preşedinte. Joe Biden? Donald Trump? Generalul Michael Flynn? Care Americă? Coasta de Est? Texasul şi Sudul? Coasta de Vest, cu California? Midwest? Utah? (Petru Romoşan)

 

Exclusiv

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Publicat

pe

De

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în peisajul carceral românesc, dar și un magician al molozului.

Într-o dimineață ploioasă, tipic ploieșteană, a răsărit pe firmamentul penitenciarelor o stea mai mult ciudată decât strălucitoare. Un comisar-șef cu veleități de influencer și un talent incontestabil pentru „concedii strategice”. Îl cheamă Valentin Matei, încă director la Penitenciarul Ploiești, dar cu aerul unui star de cinema aflat în pauză de filmare.

Apt limitat și management cu aer de festival (de absurd)

Matei, maestrul combinațiilor: (aici), 

(aici),  (aici), (aici),(aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici), . (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

„Apt limitat” – nu, nu e o glumă proastă, ci acronimul nedeclarat al stilului managerial practicat cu brio de Matei. Abuzuri, limitări, concedii medicale cu frecvență de serial turcesc, toate condimentate cu un strop de indiferență și un pumn de tupeu.

Pe holurile instituției, veștile circulă mai repede decât zvonurile despre o nouă mărire de salariu. De la costuri nejustificate la bunuri care au intrat în programul „dispari fără urme”, până la un dosar penal cu iz de popotă și gust de ciorbă reîncălzită.

Groapa de gunoi: Capodopera ecologică a la Matei (sau arta de a ascunde mizeria sub preș)

Ca prin minune, pe locul unde trebuia să se înalțe mărețul Penitenciar Berceni, a răsărit o groapă de gunoi demnă de un record Guinness. 25.000 de tone de deșeuri care zac acolo, ca un monument al incompetenței și al intereselor obscure.

Zvonurile spun că la mijloc ar fi niște personaje locale cu interese mai mari decât un munte de gunoi, personaje care au dezvoltat un talent incredibil în reciclarea relațiilor. Oare ce-o să iasă din toată această ecuație puturoasă?

Concedii medicale și pensii cu preaviz (sau arta de a dispărea la timp)

Dar specialitatea casei rămâne dispariția la timp. Concedii medicale cu duiumul, pauze strategice mai dese decât pauzele de țigară la muncă, planuri de pensie în avans, ca să fie sigur că nu-l prinde sfârșitul pe picior greșit.

Imaginea e clară: mai mult pe tușă decât la birou, mereu pregătit pentru următorul episod din telenovela „Administrație la Penitenciar”.

Întâlniri de taină: Caută Matei scăparea la Sindicate? (sau cafeaua e mai puternică decât legea?)

Și, ca un șarpe încolțit, Matei a început să caute protecție pe la sindicate. Oare cine își pune pielea la saramură pentru el?

Circulă zvonuri despre întâlniri secrete între „șefi” și „vicepreședinți” de sindicate, la cafele unde se discută mai mult despre cum să-l scape pe Matei de belele decât despre protecția muncii. Satira noastră nu confirmă nimic, doar observă cum, în lumea penitenciarelor, dosarele nu se deschid la parchet, ci la terasă, între un espresso și un cappuccino.

Zvonuri de santier: Ce secret ascund zidurile penitenciarelor? (sau cimentul e mai bun cu prietenii)

Au apărut suspiciuni cum că firmele care ridică penitenciare ar ridica și alte lucruri pe lângă, poate reputații, poate camere de locuit, poate speranțe. Știe domnul Matei ceva despre toate aceste zvonuri? În România, cimentul pare a se lega mai bine între prieteni decât între ziduri, nu-i așa?

Inimioare la greu: Managementul digital al apocalipsei (sau like-urile salvatoare)

În timp ce sistemul penitenciar se confruntă cu breșe de securitate mai mari decât o poartă de fotbal și cu tone de probleme mai grele decât muntele de gunoi de la Berceni, unii lideri descoperă frumusețea digitalului. Like-uri, inimioare, selfie-uri cu zâmbetul pe buze – ăsta-i noul manual de management!

„Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare” – un motto demn de o campanie de PR cu filtru roz, menit să acopere putregaiul din sistem.

Concluzia? Un erou modern, intre moloz și emoticoane

Așa arată managementul mirific al unei lumi unde gunoiul se adună, farfuriile dispar și inimioarele cresc exponențial. Între moloz și emoticoane, între concedii și compasiune, între tăcere și storytelling, România are un nou tip de erou: Valentin Matei, apt limitat la muncă, dar infinit în creativitate.

În sfârșit o să vină și sfârșitul! Nu-i așa, mama ZOIA? (Oricine ar fi mama Zoia..urmeaza)

Cristina T.

Citeste in continuare

Exclusiv

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Publicat

pe

De

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul Victoria? Să vedem cine trage sforile la această mascaradă!

Unde-s protestele alea sincere, măi oameni buni? Ah, parcă văd, s-au dus la odihnă veșnică! Acum avem doar spectacole regizate, cu sindicate care se dau de ceasul morții pentru drepturile noastre, dar, în realitate, vor doar să mai ciugulească niște firimituri de la masa bogaților. Unul ca Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ne dă cu tifla peste ochi și ne spune verde-n față: „Băi fraierilor, protestul ăsta e o făcătură! Vă folosesc ca pe niște marionete ca să-l dăm jos pe Bolo! Hai, pupați moaștele, și la treabă!”.

„Revendicări”? Mai degrabă gargară!

Ați văzut și voi „revendicările” alea pompoase, nu? Pagini întregi de bla-bla-uri, dar când ajungi la partea cu „ce vor polițiștii”, parcă te lovește amnezia! Câteva rânduri scrise cu picioarele, parcă le-a dictat un somnambul. Serios, măi lideri, chiar credeți că ne îmbârligați cu vrăjeli de genul ăsta? Unde-s cifrele, unde-s promisiunile concrete? Ah, da, am uitat, important e să ne plângem de „inechități”, nu să le rezolvăm!

Bolo, sperietoarea barosanilor?

Se pare că Bolo ăsta, cu reformele lui cu tot, a ajuns să-i bântuie pe barosanii care s-au înfruptat ani de zile din bugetul statului. Acum, tremură ca varga și caută disperați o modalitate să scape de el. Și ce fac? Păi, ne folosesc pe noi, fraierii, ca pe niște pioni într-un joc de șah murdar. Ne îmbie cu promisiuni deșarte, ne flutură lozinci patriotice pe sub nas și ne trimit la luptă ca pe niște carne de tun.

Circarul sef și trupa de comedie

Să fim serioși, cine mai crede în poveștile astea? Liderii sindicali ăștia, cu state vechi, care au pupat poala PSD-ului ani de zile, acum se dau mari salvatori ai neamului? Hai, să fim serioși! Mai bine s-ar pensiona și ne-ar lăsa pe noi, ăștia mai tineri, să ne batem pentru drepturile noastre cu adevărat!

Concluzia? Nu vă lăsați manipulați!

Polițiștilor, soldaților, profesorilor, pensionarilor, și tuturor celor care sunteți tentați să ieșiți în stradă pe 29 octombrie: Gândiți cu capul vostru! Nu vă lăsați manipulați de niște circari care vor doar să-și salveze pielea! Dacă vreți să schimbați ceva, organizați-vă, luptați pentru revendicările voastre concrete, nu vă lăsați folosiți ca masă de manevră într-o bătălie politică! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Anchete

Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei

Publicat

pe

De

Un gest de omenie și profesionalism al unei polițiste din Timiș a prevenit o tragedie. Dana Cristina a salvat o femeie în vârstă aflată în dificultate pe marginea unui drum de mare viteză.

Sindicatul Europol relatează un eveniment remarcabil petrecut în Timiș, unde polițista Dana Cristina, din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, a dovedit că vocația de polițist nu se oprește odată cu programul de lucru.

În timp ce se afla în timpul liber, Dana Cristina circula pe centura municipiului Timișoara când a observat o persoană sprijinită de parapetul de pe acostamentul drumului. Curiozitatea profesională a determinat-o să oprească și a constatat că o femeie în vârstă, epuizată, avea nevoie să se sprijine de balustradă pentru a nu cădea. Situația era extrem de periculoasă: femeia se afla pe marginea unui drum cu trafic intens, cu o prăpastie în spate.

Reacție imediată și omenie

Dana Cristina a reacționat prompt și profesionist, așa cum ar face orice polițist dedicat:

  • A oprit și a acordat primul ajutor femeii;
  • A securizat zona pentru a evita accidentele;
  • A alertat dispeceratul pentru a solicita sprijin;
  • I-a rămas alături femeii până la sosirea echipajelor de poliție și medicale.

Un act de curaj și empatie

Gestul Danei Cristina a făcut diferența și a readus în siguranță o persoană în vârstă de 82 de ani aflată în dificultate. Sindicatul Europol subliniază că exemplul Danei ne amintește că normalitatea se clădește cu omenie, empatie și deprinderi firești de omenie. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusivo oră ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusivo oră ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv6 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv