Connect with us

Aveti un Pont

Avem Ordinul lui Raed pentru Penitenciarul Rahova!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Raed Arafat a ajuns să ia ”cu arcanul” până și medicii de la Spitalul Penitenciar Rahova!

Am intrat în posesia unei noi decizii absolut halucinante, din data de 11 august, a ”coordonatorului suprem” al operațiunilor statului român pentru gestionarea pandemiei de COVID -19. Asta după ce pe 2 august dezvăluiam Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659261 din 31.07.2020, semnat personal de către chiar dr. Raed Arafat. Și prin care, într-o seară de vineri, zeci de cadre medicale, asistente și infirmiere erau înștiințate că peste doar câteva ore trebuiau să se prezinte la Spitalul de Boli Infecțioase  și Tropicale dr. Victor Babeș – Secția Externă Modulară Pipera. Acolo unde erau detașați ”cu japca”, după ce niciun medic, asistentă sau infirmieră din București nu își dăduse acordul înainte, timp de două săptămâni, cu privire la ”mobilizarea” solicitată prin ordine interne de către dr. Raed Arafat.

Generale Oprea, lăsați medicii detașați la DSPMB să-și facă treaba!

Apoi, pe 6 august, avertizam tot în exclusivitate că am intrat în posesia unui proiect secret al ”tartorilor” luptei anti – COVID, intitulat ” Machete raportare control spitale non-covid 2020 din 22.07.2020”. Și prin care Direcțiile de Sănătate Publică erau instruite să declanșeze un ”tsunami” de controale în spitalele non – COVID, singurul scop plauzibil al operațiunii fiind exonerarea conducerilor Ministerului Sănătății și a Departamentului pentru Situații de Urgență de proasta gestionare a situației epidemiologice.

DSP1

Întreaga responsabilitate urmând a fi astfel pasată strict pe umerii conducerilor manageriale a marilor spitale. Și în ciuda protestelor tot mai vehemente a multor medici și specialiști, iată că ”nebunia” continuă cu un nou Ordin al lui Raed Arafat, cel din 11 august 2020. Unul prin care, recunoscând implicit gravitatea situației de la nivelul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, sunt luați cu arcanul alți medici de la spitalele bucureștene. De această dată însă fiind vorba strict de un ”lot” format din medici epidemiologi! Și care începând cu data de 14.08.2020 au fost astfel detașați forțat la chiar Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Lăsând astfel respectivele spitale fără medici epidemiologi! Și deci implicit în imposibilitatea legală de a mai funcționa!

Detașări de la Spitalul Penitenciar!

În cadrul dezvăluirilor trecute am publicat integral ”Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659315 privind detașarea personalului medical/paramedical/ auxiliar specializat din sistemul public pe perioada stării de alertă la nivel național, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2”. Iată însă că de această dată am intrat în posesia unui nou document oficial semnat ”dr. Raed Arafat” și intitulat ordinul nr. 4659315 din 11.08.2020 : ” În urma solicitării Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București cu nr. 19497 din data de 10.08.2020, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, emite următorul ORDIN :

Art. 1 – Se detașează personalul medical, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.08.2020, conform Anexei.

Art. 2 – Personalul detașat va beneficia de indemnizația de detașare, diurnă, cazare și transport conform prevederilor art. 19 din Legea 136/2020.

Art. 3 – Prezentul ordin se comunică Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru transmitere către CMBCCI, DSPM București, spre diseminare și aplicare”.

Deci, pe 10 august Direcția de Sănătate Publciă a Municipiului București a solicitat detașarea unor medici epidemiologi iar pe data de 11 ”Anexa” era deja gata. Ceea ce suprinde însă că ”pe lista lui Arafat” cu privire la medicii epidemiologici detașați la DSPM București este deschisă de Spitalul Penitenciar Rahova! Unitate nevoită să renunțe la propriul medic epidemiolog, deși ditamai Centru Național de Coordonare și Conducere a Intervenției ar trebui să știe că în toată lumea, penitenciarele sunt văzute drept principalele posibile ”focare” de COVID! Și atunci cum să nu te întrebi cât de gravă este de fapt situația la nivelul DSP-urilor, dacă însuși Raed Arafat a ajuns să ia ”cu japca” până și medicul epidemiolog al Spitalului Penitenciar Rahova?

Ca și pe cei cei de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Carol Davila”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament ”Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic ”Sf. Maria”, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia”și Spitalul Clinic de Urgență București! Și la toate aceste spitale cine mai asigură domeniul epidemiologiei?

Mai ales că ”macheta de raportări” arată că toate spitalele non _ COVID din Capitală tocmai ce urmează a fi ”călcate” de controalele Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București? Adică tocmai instituția la care au fost detașați într-o noapte medicii epidemiologi! Iar în condițiile acestea nu mai are cine să facă anchete epidemiologice în spitalele bucureștene! Ca să nu mai vorbim că spitalele din România nu au voie să funcționeze fără medic epidemiolog angajat sau cel puțin prin colaborare!

Apel la generalul Oprea!

Într-adevăr, criza de medici epidemiologi la nivelul întregului sistem sanitar românesc este una atroce. Și de prea multă vreme pentru a se mai putea găsi acum soluții de criză. Astfel că, dacă tot au fost strânși ”ciorchine” la DSPMB, reputații medici detașați aici ar trebui să fie lăsați să-și facă treaba. Pentru că știu foarte bine ce au de făcut! Dar pentru asta nu trebuie să fie coordonați de către ”pilele ”politice de care ”geme” organigrama Direcției de Sănătate Publică, funcționari care habar nu au cu ce se mănâncă epidemiologia!

Drept urmare, spre generalul medic Ionel Oprea, cel care a preluat comanda DSPM București se îndreaptă acum ultimele speranțe că medicilor detașați aici li se va lăsa barem mână liberă pentru a putea repune lucrurile pe făgașul normal. Și, bineînțeles, să ne rugăm cu toții ca la toate aceste mari spitale lăsate fără medici epidemiologi să nu izbucnească vreun ”focar” de COVID pe perioada ”detașării”…

 

Administratie

Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează

Publicat

pe

Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.

Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.

Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.

Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.

Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.

O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.

Citeste in continuare

Actualitate

Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri

Publicat

pe

O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.

Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.

Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.

La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.

O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.

Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025

Publicat

pe

cazier_judiciar_scoala_de_soferi

Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.


✅ Condițiile minime generale pentru înscriere

Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:

  1. Vârsta minimă legală

    • 16 ani împliniți pentru categoria AM, A1

    • 18 ani pentru categoria B, BE, C1

    • 21 de ani pentru categoria C, D, Tr

  2. Domiciliul sau reședința în România
    Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României.

  3. Apt medical și psihologic
    Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată.

  4. Cazier judiciar școală de șoferi
    Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.


🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi

Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:

  • conducerea unui vehicul fără permis,

  • conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,

  • uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,

  • părăsirea locului accidentului.

Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.


🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi

Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.

Avantajele obținerii online:

✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier


📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi

Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:

  • actul de identitate (copie și original),

  • fișa medicală auto,

  • aviz psihologic,

  • cererea tip a școlii,

  • dovada plății taxelor aferente cursurilor.


⏱️ Valabilitate și momentul prezentării

Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.


🚦 Concluzie

Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv5 ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv5 ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv5 ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusivo zi ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv2 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv3 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv3 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv3 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv4 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv4 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv