Aparent, America bubuie. Aparent, dă semne de implozie. Afro-americanii și hispanicii s-au revoltat. Iar o parte dintre albi le țin isonul. Aparent, avem de-a face cu un conflict al raselor, transformat într-un conflict al civilizațiilor. Care, iată, se externalizează. În întreaga Europă. Și, mai nou, și în Liban. Lumea pare că a înnebunit. Că lasă locul unei noi ordini. Nemaiîntâlnită până în prezent. Dar aparențele sunt înșelătoare.

Este clar că s-au acumulat teribile tensiuni. Nu numai în Statele Unite. În întreaga lume. Peste frustrările mai vechi, generate de ciocnirea raselor și a civilizațiilor, de prăpastia dintre săracii și bogați la nivel de indivizi, de comunități și de națiuni, s-au suprapus frustrări de dată recentă. Rezultate ale restricțiilor impuse de combaterea pandemiei de coronavirus. Și de conflictul dintre comunități și forțele de represiune, care au fost silite să mențină ordinea în condiții neobișnuite. Iar cel mai evident război intern are loc chiar acum, în Statele Unite. Cum se va desfășura? Cum se va sfârși? Dacă reușim să ajungem la un răspuns corect dat întrebărilor de mai sus, vom putea prognoza și ceea ce urmează să se întâmple în întreaga lume.

Se afirmă din ce în ce mai insistent că lumea nu va mai fi ceea ce a fost înaintea pandemiei. Tot ce se poate. Cu sau fără pandemie, mai gravă sau mai puțin gravă, statele lumii, fiecare în parte și planeta în general, sunt într-o continuă schimbare. Niciodată ceea ce este azi nu se suprapune perfect peste ceea ce a fost ieri și întotdeauna ceea ce este mâine diferă de ceea ce este azi. Problema cheie este dacă lumea, așa cum o cunoaștem, trece printr-o cotitură. Mai mult sau mai puțin periculoasă. De natură să o schimbe fundamental. Să privim deci spre Statele Unite. Spațiul unde s-a declanșat tăvălugul. Care vine peste noi.

În Statele Unite, ca peste tot pe mapamond, o criză sanitară s-a transformat în pandemie. Ca de la cauză la efect, pandemia, prin costurile ei exorbitante și prin blocarea activităților, a generat o criză economică. Care oricum era prognozată de specialiști. O criză economică mondială, care nu are echivalent decât cu cea petrecută în urmă cu o sută de ani. Iar criza economică declanșează automat o criză socială. Și pentru a se închide cercul, criza socială generează o criză politică. Asta se întâmplă în acest moment în Statele Unite. Asta se propagă din Statele Unite în întreaga lume. De ce epicentrul este acolo?

Epicentrul este în Statele Unite din mai multe motive. În primul rând, fiindcă avem de-a face cu cea mai mare putere militară de pe glob. O putere care, practic, a luat sub ocupație oceanele și mările lumii și de-acolo supraveghează ferm toate continentele. Dezvoltându-și capacitatea de a interveni în forță în orice punct de pe glob. Și tot Statele Unite au acaparat cosmosul. De acolo pot dirija atacurile în orice direcție. În al doilea rând, sunt o economie relevantă. Au pierdut supremația de câțiva ani în favoarea Chinei. Produsul Intern Brut plasează Statele Unite pe locul doi. În plan științific însă și în plan cultural, continuă să domine lumea. Această discrepanță creează tensiuni din ce în ce mai accentuate cu celălalt jucător major de pe piața mondială. Statele Unite nu acceptă să piardă supremația. În vreme ce China nu acceptă să nu dobândească supremația. Pentru ca situația să fie și mai complicată, un alt jucător major de pe piața economico-financiară mondială, nu însă și în plan militar, Europa, căzută practic sub hegemonia Germaniei, încearcă să joace rolul de balanță între blocul american și chinez. Ceea ce înseamnă că, într-un fel sau altul, afectează major interesele celor doi poli de putere.

O altă cauză, care vizează epicentrul crizei globale în Statele Unite, constă în efectul imediat și devastator al pandemiei. Practic, Statele Unite se plasează pe primul loc din perspectiva victimelor și a costurilor pandemiei. Și, de la distanță, tot pe primul loc sub aspectul efectului devastator al crizelor economice. Spre deosebire însă de China, care nu funcționează după regulile unui sistem democratic, cel puțin din perspectiva pluripartitismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în Statele Unite există cel puțin aparența unui sistem democratic. Cu toate imperfecțiunile sale. Spre deosebire de China, unde așa ceva nu este posibil, în Statele Unite mase uriașe de oameni, în baza unor criterii politice, etnice sau culturale, pot să-și permite luxul de a contesta autoritatea. Atât pașnic, cât și violent.

Tocmai în aceasta constă atât forța, cât și vulnerabilitatea Statelor Unite. Și tot din acest motiv, epicentrul unui seism aparent fără precedent nu este nici în Asia, nici în Europa, ci peste Ocean. În Europa, contestarea autorității este disipată, întrucât avem de-a face cu state diferite, cu mecanisme diferite de funcționare statală, cu legi mult mai diversificate decât în Statele Unite și chiar cu practici diferite ale instituțiilor de ordine publică. Chiar și răspunsurile guvernelor sunt mult mai nuanțate. De aceea, forța de șoc a cutremurului social și politic, generat de cutremurul pandemic și de cutremurul economic, este mult atenuat. Iar în Asia, acest tsunami mondial își pierde semnificativ din intensitate.

Așadar, ce urmează să se întâmple în America? După opinia mea, absolut nimic catastrofal. Revolta, având multipe cauze, a populației de culoare și a hispanicilor, la care inevitabil se adaugă și revolta arabilor și chinezilor care trăiesc în Statele Unite, este alimentată politic la greu de către adversarii lui Trump, în special cei din Partidul Democrat. Dar revolta în sine are forme de desfășurare dintre cele mai diferite. Și, până la urmă, contradictorii. Unii dintre contestatarii autorității susțin pe bună dreptate că s-a

întârziat prea mult cu măsurile menite să pună capăt și în fapt, nu numai în drept, oricăror forme de segregație și să ridice într-un ritm accentuat niveul de viață și de civilizație al comunităților defavorizate. Peste aceste contestații absolut legitime, care nu pot fi rezolvate decât în timp, pe parcursul unui proces care va dura decenii, se suprapun actele de violență, de jaf, de tulburare flagrantă a liniștii publice, de distrugere ostentativă a bunurilor, de atacare a instituțiilor și, mai nou, de molestare sistematică a populației albe. Toate aceste manifestări nu vor rămâne fără urmări. În plan psihologic, se va forma curând masa critică necesară pentru ca statul american, autoritatea politică și cea a instituțiilor de ordine publică să intervină în forță la solicitarea celei mai mari părți a populației, care consideră că este timpul să se pună capăt exceselor și violențelor. Societatea americană va cunoaște din această perspectivă un recul. Și asta se va întâmpla foarte repede. În plan politic, un tsunami care părea devastator pentru administrația Trump, alimentat din plin de Partidul Democrat, dar și de statul subteran american, se va izbi de un zid. Iar administrația Trump va triumfa. În ciuda aparențelor, Trump va ieși mai puternic din această criză, decât era în momentul declanșării. Pentru democrați, lovitura va fi de bumerang.

Ei bine, pe model american – pentru că, până una alta, este cel mai bun model pe care-l avem la dispoziție – situația se va calma și în Europa. Centrele de putere ale lumii se vor concentra în direcția combaterii efectelor crizei economice.

Sorin Rosca Stanescu