Actualitate
Se află România în război?
Iată o întrebare cardinală. La care eu, unul, în calitate de analist, mă simt obligat să dau răspuns. Chiar dacă autoritățile tac. Ei bine, ne aflăm în război. Într-un război de acum declarat. Și despre care cetățenii acestei țări nu au aflat mai nimic. Încă. Iată în ce hal este condusă România. Iată cât de transparentă este puterea. Și, în cele ce urmează, voi demonstra cum stăm.
Bagdadul, prin Guvernul său legitim, recunoscut de toate statele lumii, le-a solicitat militarilor americani să părăsească imediat Irakul. Definitiv. Este prima reacție oficială la atacul cu drone în urma căruia a fost ucis Quasem Soleimani, o legendă a Iranului, înmormântat ieri la Teheran ca un rege. Puțin contează dacă americanii se vor conforma sau nu. Esențial este că li s-a dat din direcția Irakului un ultimatum. Iar la pachet sunt și militarii români prezenți acolo. Chiar cu trupe suplimentate în acest an. Și este doar începutul.
Consilierul militar al liderului suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a declarat cu toată fermitatea că Iranul vizează în viitorul apropiat obiective militare ale SUA pe care le va ataca. La pachet nu vin cumva și obiective militare ale României? Și vor fi doar cele dislocate în alte state, în teatrele de operațiuni militare, sau vor fi și obiective militare existente în Statele Unite și respectiv în România? Cum ar fi de pildă baza de la Deveselu?
Liderul Hezbollah din Liban a declarat că această organizație, devenită partid politic, aflat la putere, ștearsă de pe lista organizațiilor teroriste, se solidarizează în mod activ cu Teheranul și declară la rândul ei război Statelor Unite. Și atenție, Hezbollah este la putere în Liban.
Între timp un al doilea atac afost efectat de Kenya împotriva unei baze militare americane, un ofițer fiind ucis și doi angajați ai Departamentului Apărării răniți. Ceeea ce înseamnă că nici în Kenya forțele antiamericane nu stau cu brațele încrucișate.
La Teheran au avut loc două evenimente extrem de semnificative. Reprezentantul diplomatic al Germaniei a fost chemat la Guvern și urecheat pentru declarații făcute de oficiali de le la Berlin, pe care Guvernul iranian le socotește de netolerat. În ceea ce ne privește, avem o ambasadă la Teheran. Spre deosebire de Germania, acționăm pe toate fronturile alături de armata Statelor Unite. Declarații de solidaritate cu oficialii militari ai SUA se vor face cu siguranță și la București. Este cazul ca diplomații noștri de la Teheran să își facă bagajele? Al doilea eveniment ne vizează indirect. În mod oficial, Iranul a decis să nu mai respecte acordul nuclear. Acordul nuclear a fost semnat de cele mai importante state ale lumii, inclusiv de SUA, după ani întregi de negocieri. Iar prin acest document Iranul a acceptat să-și limiteze producția de uraniu îmbogățit și să supună acest proces controlului internațional. În schimb, embargoul impus acestui stat urma să fie treptat ridicat. Ceea ce, până la un punct, s-a și întâmplat. Statele puternice din UE au început treptat să-și intensifice schimburile comerciale cu Iranul. Dar Donald Trump a rupt acest acord din perspectiva SUA și a internsificat restricțiile impuse de embargo. Washingtonul a intrat astfel în dezacord pe o temă explozivă, la propriu și la figurat, cu UE. La acest capitol noi am reușit până în prezent să jucăm duplicitar. Încercând să stăm cu fundul în două luntri. Numai că acum cele două luntri se despart abrupt. Ce va face România? Cade în apă? Sau se agață de Uniunea Europeană? Sau se agață de Statele Unite? Este o întrebare care nu are în prezent decât răspunsuri ipotetice. Dar orice răspuns este dramatic. Dacă Iranul nu mai respectă acordul nuclear, asta înseamnă că Uniunea Europeană va reveni la impunerea de sancțiuni sacrificând interesele a mii de firme care se află în prezent în colaborare cu parteneri iranieni? Sau înseamnă și mai mult? Că Uniunea Europeană va trece cu arme și bagaje de partea Statelor Unite? Devenind din nou ostilă Teheranului. Aceasta ar complica însă relațiile dintre UE și Rusia, pe de o parte, și dintre UE și Turcia, pe de altă parte. Unde se va afla România în toată această ecuație extrem de complicată?
Nici Donald Trump nu stă cu mâinile în sân. Ultima sa postare făcută în mod explicit în atenția Congresului SUA, vorbește despre „o ripostă rapidă, poate într-o manieră disproporțonată”. O amenințare cu escaladarea făcută în toată regula. Și care se adaugă avertismentului președintelui american, lansat în urmă cu două zile, conform căruia nu este deloc exclus ca unele obiective vizate de forțele aeriene americane de pe teritoriul Iranului să reprezinte chiar părți ale patrimoniului cultural al acestui stat. Motiv pentru care autoritățile de la Teheran îl acuză pe Trump de crime de război. De crime împotriva umanității.
Conflictul, deci, se acutizează în fiecare minut care trece. Un conflict clasificat deja de cei mai avizați experți în relații internaționale drept război. Astăzi vorbim de un război asimetric, dar nu hibrid. Mâine războiul va fi în toată regula. Noi unde suntem? De ce populația României nu este informată în mod oficial de către președintele României, de către șeful diplomației de la București, sau de către primul ministru, asupra modului în care ne raportăm la aceste evenimente? Asupra intențiilor României în diverse scenarii care se pot materializa mâine?
Sorin Rosca Stanescu
N.R – Ministerul Apărării anunță că a început demersurile pentru relocarea celor 14 militari români aflați în misiune în Irak, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Misiunile militarilor români se axau pe activități de pregătire și formare a instructorilor irakieni din sistemul militar.
Actualitate
Ofensiva tehnologică a Emiratelor: Gigantul EDGE Group cucerește un pion strategic în industria motoarelor din Italia
Într-o mișcare de șah care reconfigurează harta industriei de apărare, EDGE Group, cel mai mare conglomerat de profil din Emiratele Arabe Unite (EAU), a semnat un acord pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al producătorului italian de motoare CMD (Costruzioni Motori Diesel). Această tranzacție, aflată sub rezerva aprobărilor guvernamentale și de reglementare, este programată să se finalizeze până la sfârșitul acestui an și reprezintă un pilon central în strategia de expansiune a grupului emirat în Europa.
Un hub de propulsie la inima Europei
CMD, cu baza sa de producție în Atella, sudul Italiei, este un jucător recunoscut în proiectarea și dezvoltarea sistemelor de propulsie pentru sectoarele auto și maritim, dar și pentru segmentul crucial al vehiculelor aeriene fără pilot (UAV). Prin această achiziție, EDGE urmărește crearea unui hub european de înaltă performanță în domeniul propulsiei, capabil să susțină amprenta industrială globală a grupului.
Expertiza italiană în motoarele cu piston și tehnologiile avansate de propulsie va fi utilizată pentru a accelera dezvoltarea unor produse competitive și pregătite pentru export. Obiectivul este clar: livrarea de soluții care să satisfacă cele mai exigente cerințe ale clienților din sferele aeronautică, auto și maritimă, menținând în același timp rădăcinile industriale și identitatea tehnologică italiană a CMD.
Motorizarea arsenalului de drone: Independență și scalabilitate
Din punct de vedere strategic, preluarea CMD este privită ca un pas vital pentru transformarea EDGE într-un producător global autonom de motoare și sisteme de propulsie. Controlul direct asupra tehnologiei de motorizare este esențial pentru portofoliul în continuă creștere al grupului, care include drone quadcopter, UAV-uri cu aripi fixe, elicoptere fără pilot și muniții de tip „loitering” (drone kamikaze).
Prin integrarea capacităților CMD, EDGE își asigură motorizarea necesară pentru propriile sisteme de armament și platforme autonome, reducând dependența de furnizori externi și optimizând performanța dronelor de atac sau de recunoaștere. Această mutare îi permite grupului nu doar să își alimenteze propriul arsenal, ci și să devină un furnizor de top pe piața internațională de export pentru sisteme de propulsie complexe.
Pariul pe suveranitate: De la dependență la exportator global de tehnologie
Achiziția producătorului italian nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-o strategie agresivă de expansiune europeană demarată de EDGE în 2023, care a inclus preluarea unor participații importante în companii precum Milrem Robotics din Estonia (lider în vehicule terestre autonome) și producătorul elvețian de aeronave Anavia.
Această tendință reflectă un efort mai larg la nivelul Emiratelor Arabe Unite de a-și localiza și securiza tehnologiile critice. În timp ce EDGE își consolidează poziția în Europa, alte entități din EAU dezvoltă în paralel soluții de propulsie electrică, motoare de rachete hibride și tehnologii de printare 3D pentru motoare de avion. Prin astfel de mișcări, Emiratele Arabe Unite se transformă dintr-un simplu cumpărător de tehnologie militară într-un pol tehnologic global, capabil să proiecteze și să fabrice inima sistemelor de apărare ale viitorului.
Actualitate
Botezul tehnologic al „Simbei”: Robotul ucrainean care a captat atenția NATO în pădurile Letoniei
La doar două ore de Riga, un vehicul terestru fără echipaj (UGV), de fabricație ucraineană, strivește sub roțile sale arbori tineri și traversează cu agilitate terenurile accidentate ale Letoniei. „Simba”, platforma robotică ce și-a făcut debutul într-un exercițiu NATO, nu este doar un prototip de laborator, ci un veteran al câmpului de luptă care promite să revoluționeze logistica militară modernă.
Avangarda Task Force X: Tehnologia care forțează barierele Flancului Estic
„Simba” a fost selectat special pentru a fi testat în cadrul inițiativei de descurajare pe Flancul Estic, sub egida Task Force X. Scopul este clar: accelerarea achizițiilor și integrarea noilor tehnologii terestre în arsenalul aliaților. Robotul a făcut parte din sutele de platforme autonome utilizate în exercițiul militar „Crystal Arrow 2026”, desfășurat în perioada 5-15 mai.
Pe parcursul manevrelor, platforma a îndeplinit misiuni critice de logistică, transportând provizii și echipamente esențiale — un rol pe care îl exercită deja cu succes pe frontul din Ucraina. Conform datelor tehnice, o singură unitate „Simba” a parcurs peste 1.600 de kilometri în condiții reale de luptă, demonstrând o fiabilitate ieșită din comun.
Anduranță sub foc: 1.600 de kilometri între supraviețuire și eficiență
Producătorul, care până recent a operat sub o discreție totală sub numele de „UGV Laboratory”, a dezvăluit performanțe impresionante: o rază operațională de 70 de kilometri și o capacitate de încărcare de peste 300 de kilograme. Mai mult, datele monitorizate în timpul exercițiului arată că vehiculul poate parcurge aproape 400 de kilometri înainte de a necesita prima mentenanță programată.
O diferență majoră față de teatrul de operațiuni din Ucraina este regimul de utilizare. Dacă în Letonia testele au avut loc ziua, pe frontul ucrainean majoritatea misiunilor sunt nocturne. Întunericul oferă o protecție vitală împotriva celei mai mari amenințări actuale: dronele sinucigașe (FPV), care vânează orice mișcare la sol.
Provocările erei dronelor și „blindajul” digital
Deși este un supraviețuitor — imagini de pe front arată cum „Simba” își continuă misiunea chiar și după ce a fost lovit de o dronă sau a pierdut o roată — robotul se confruntă cu obstacolele majore ale războiului modern. Experții avertizează că dronele de tip FPV (first-person-view) reprezintă cea mai mare amenințare nu doar pentru infanteriști, ci și pentru aceste vehicule autonome.
O altă vulnerabilitate identificată în timpul exercițiului din Letonia a fost dependența de comunicații. În zonele cu păduri dense, semnalul satelitar (precum Starlink) poate deveni instabil, forțând echipele tehnice să caute soluții pentru o autonomie sporită, care să nu depindă exclusiv de o conexiune externă constantă.
De la producția de masă la parteneriate globale
În ciuda provocărilor, viitorul acestor platforme este deja scris în cifre. Ucraina a trecut la producția de serie, având ca obiectiv fabricarea a 25.000 de unități UGV doar în prima jumătate a anului 2026. Această mobilizare industrială fără precedent transformă micile laboratoare tehnologice în jucători majori pe piața globală de apărare.
„UGV Laboratory”, entitatea care până de curând a preferat umbra pentru a-și proteja secretele tehnice, face acum un pas decisiv către lumina reflectoarelor internaționale. Participarea la exercițiile NATO nu este doar un test de rezistență, ci și o invitație la cooperare pentru aliații occidentali, oferind soluții verificate în cel mai dur mediu posibil: câmpul de luptă real.
Prin „Simba”, tehnologia ucraineană demonstrează că viitorul războiului terestru nu mai aparține exclusiv blindatelor masive, ci platformelor agile, capabile să opereze acolo unde prezența umană este prea riscantă.
Actualitate
Fortăreața stratosferică se reinventează: Planul Pentagonului pentru dominația aeriană până în 2050
După ani marcați de incertitudini bugetare și amânări tehnice, programul de modernizare a legendarului bombardier B-52 Stratofortress a intrat, în sfârșit, pe un curs stabil. Înalți oficiali din cadrul departamentului de achiziții al Forțelor Aeriene au confirmat în fața Congresului că, în ciuda costurilor în creștere, procesul de revitalizare a flotei de bombardiere grele este acum „pe un teren solid”, garantând prezența acestor aeronave pe cerul lumii pentru încă cel puțin trei decenii.
Prețul supraviețuirii: Miliarde pentru motoare și radare de ultimă generație
Modernizarea celor 76 de aparate B-52 nu este doar o necesitate tactică, ci și o provocare financiară colosală. Pilonul central al programului, înlocuirea vechilor motoare Pratt & Whitney cu noile unități Rolls-Royce F130, a înregistrat un salt bugetar de la 12,5 la 15 miliarde de dolari. Deși testele de zbor sunt programate să înceapă curând, capacitatea operațională inițială a fost devansată pentru anul 2033.
În paralel, integrarea unui nou sistem radar — vital pentru detectarea amenințărilor moderne — a suferit, de asemenea, ajustări de costuri și termene. Cu o investiție suplimentară de peste un miliard de dolari față de estimările inițiale, noile radare vor deveni operaționale abia în 2030. Aceste eforturi sunt considerate esențiale pentru a transforma o platformă proiectată în perioada Războiului Rece într-o armă capabilă să facă față provocărilor secolului XXI.
Resurecția flotei: B-1 și B-2 primesc o nouă șansă
Strategia Pentagonului pentru flota de bombardiere a suferit o modificare de curs majoră. Deși planul pe termen lung prevede o forță formată exclusiv din modelele B-52 și noile B-21 Raider, „veteranii” B-1 Lancer și B-2 Spirit nu vor fi retrași prea curând.
Forțele Aeriene au decis să investească sute de milioane de dolari pentru a menține B-1 în serviciu până în 2037, echipându-le cu sisteme de comunicații prin satelit și capacități de lansare a armelor hipersonice. În mod similar, flota de bombardiere invizibile B-2 va continua să execute misiuni critice „atâta timp cât va fi necesar”, după ce eficacitatea sa a fost demonstrată recent în teatre de operațiuni complexe.
Dincolo de orizont: Enigma viitorului bombardier greu
În timp ce actuala flotă primește injecții masive de capital, oficialii americani privesc deja spre ceea ce urmează. Documentele strategice recente dezvăluie inițierea unei analize clasificate privind alternativele pentru bombardierul greu al viitorului. Acest studiu, care va dura aproximativ 18 luni, va determina dacă nevoile de apărare ale deceniilor următoare vor fi acoperite de o nouă configurație de aeronavă sau de o evoluție și mai radicală a platformei B-52. Cert este că, pentru moment, viitorul proiecției de forță rămâne legat de capacitatea de a inova pe structuri deja consacrate.
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



