Exclusiv
Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)
Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la decizie desființată oficial
Când broșura vinde „Ținutul Vinului”, iar realitatea e „Ținutul Dopajului și al Jafoaselor”
În pliantele lucioase „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie: Ploiești & Ținutul Vinului”, Hipodromul Ploiești e prezentat drept „bijuterie turistică”, „singurul hipodrom modern de trap din România”, cu „evenimente pentru întreaga familie” și „momente memorabile”.
Realitatea, documentată, in EXCLUSIVITATE, de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și confirmată acum de acte oficiale, arată cu totul altfel: cai „intact dopați”, refuzuri de test antidoping, comisii umflate la comandă, hotărâri croșetate în disprețul regulamentului ANARZ și un personaj cheie, Alexandri Nicolae, zis „Nae”, prins între dopajul protejat de la hipodrom și găurile financiare de la TCE Ploiești.
Ultima lovitură: Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), forul suprem în materie de trap, a desființat oficial Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel a CSM Ploiești, a descalificat calul campion VIJELIE STI și a confirmat, negru pe alb, că „soluția lui Nae” a fost ilegală.
„Sport curat” marca Ploiești: refuzi antidoping, rămâi campion… până te prinde ANZ
Pe 5 iulie 2026, la T30 – Marele Premiu de Trap al României, sub deviza „Carol I al României”, în fața copiilor cu popcorn și selfie-uri cu cai lucioși, s-a consumat o farsă sportivă:
- calul VIJELIE STI este declarat câștigător;
- reprezentantul său refuză recoltarea probelor biologice pentru control antidoping (fapt consemnat în Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel CSM Ploiești);
- calul de pe locul 2 nu e testat;
- cursa e deja compromisă de lipsa mașinii de autostart și de starturi false.
Regulamentul General al Curselor de Trap, publicat de ANARZ (surse oficiale: anarz.eu), spune însă clar:
- refuzul recoltării probelor = descalificare obligatorie a calului (art. 111);
- sancțiuni disciplinare pentru persoanele implicate (art. 95);
- la fapte grave (refuz probe, fals în pașapoarte, substituiri, „samavolnicii”) – obligația de sesizare a organelor penale (art. 95, inclusiv alin. 3).
„Meniul” firesc:
Descalificare + sancțiuni sportive + sesizare penală.
Ce a făcut Comisia de Apel de la Ploiești, sub bagheta lui „Nae”?
Exact pe dos:
- a amendat;
- a dat o suspendare de 60 de zile;
- a lăsat titlul neatins;
- a validat un campion care a refuzat antidoping.
Formula Ploiești:
„Refuzi testul, plătești un pic, stai două luni pe bară și rămâi campion.”
Calul e suficient de „suspect” ca să fie suspendat, dar prea „delicat” ca să-și piardă trofeul.
„Nae Comisionaru’” umflă comisia ca să încapă voturile „bune”
Potrivit Regulamentului și practicii obișnuite, Comisia de Apel are 3 membri. Atât. Clar.
La ședința din 8 iulie 2026, conform cererii scrise a driverului Marciu Adrian către ANZ (document din 06.08.2026), comisia era formată din:
- Nicolae Alexandri („Nae”),
- Tureac Petrica,
- Popescu Cătălin.
Cele trei părți își susțin contestațiile în fața lor. Nu se dă soluție pe loc.
Apoi intervine „magia administrativă”:
- comisia este reconvocată pe 21 iulie 2026 într-o componență de CINCI membri;
- apar doi noi „băieți buni”: State Cătălin și Emeric Dragomir;
- acești doi membri nu participaseră la audierea și susținerea contestațiilor;
- cu toate acestea, iau parte la deliberare și vot.
Hotărârea nr. 2, adoptată cu majoritate, respinge contestația lui Marciu Adrian și menține rezultatul: VIJELIE STI rămâne câștigător, deși refuzul recoltării probelor e recunoscut și sancționat doar parțial.
Opinia separată a membrilor Tureac Petrica și Popescu Cătălin (pag. 9–12 din Hotărârea 2) spune clar:
- refuzul antidoping este dovedit prin proces-verbal;
- art. 111 ANARZ impune descalificare;
- orice altă soluție contravine regulamentului;
- situația are inclusiv implicații de protecție a animalelor și penale (Legea 205/2004 + art. 95.3 din Regulament).
Pe scurt, chiar din interiorul comisiei se strigă:
„Refuz antidoping + păstrarea titlului = ilegal și rușinos!”
Majoritatea „umflată” cu doi membri care nu au auzit părțile decide însă contrariul. Exact ce trebuia pentru „Stimatu’”, proprietarul calului.
ANZ intră în scenă: „Nae, jos laba de pe regulament!”

Când Comisia lui „Nae” stăpânește regulamentul ca pe o cârpă de șters pe jos, intervine forul suprem: Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu”.
La ANZ ajunge cererea de reanalizare a lui Marciu Adrian (antrenor și driver al calului Daiana), înregistrată la 06.08.2026, care:
- contestă Hotărârea nr. 2;
- arată că refuzul probelor nu poate să îi aducă avantaj sportiv celui care se opune controlului;
- invocă art. 95 și art. 111 ANARZ;
- semnalează neregularitatea comisiei lărgite: votul dat de membri care nu au asistat la dezbateri.
Răspunsul ANZ vine prin DECIZIA nr. 554 din 11.08.2026 (document oficial al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – ANZ), în care, în esență:
- se admite cererea de reanalizare a lui Marciu Adrian;
- se desființează Hotărârea nr. 2 a Comisiei de Apel CSM Ploiești în partea privitoare la respingerea contestației nr. 4856/06.07.2026;
- în rejudecare, se admite contestația: VIJELIE STI este SANCȚIONAT PRIN DESCALIFICARE din proba T30 – Marele Premiu de Trap, iar rezultatele sunt ANULATE, cu adaptarea clasamentului;
- se mențin celelalte sancțiuni deja aplicate proprietarului și antrenorului – inclusiv interdicția de a participa la curse pentru o perioadă (şase luni, conform informațiilor transmise sursei noastre).
Cu alte cuvinte, ANZ spune textual prin efect juridic:
- „Nae a greșit grav”;
- Hotărârea 2 a fost nelegală în partea esențială;
- regulamentul ANARZ nu e opțional, ci OBLIGATORIU;
- calul care refuză antidoping NU poate rămâne campion.
Este confirmarea oficială, la nivel național, a dezvăluirilor și analizelor publicate anterior de Incisiv de Prahova.
„Stimatu’ cu caii dopabili” – rușinea proprietarilor de cai
Proprietarul lui VIJELIE STI, „Stimatu’” – personaj descris constant de surse din lumea trapului – iese din toată această poveste ca o rușine pentru breasla proprietarilor de cai:
- nu este la primul scandal de dopaj sau refuz de control;
- în trecut, ar fi jonglat cu schimbarea de proprietar (ex. cazul NELSTROM) pentru „spălarea urmelor”;
- ar fi amenințat comisii și făcut presiuni, fără sancțiuni serioase;
- acum, ANZ confirmă că, pe lângă sancțiunile deja aplicate, se adaugă și descalificarea calului.
Nu mai vorbim doar de zvonuri sau de „gurile rele” care îl leagă de antrepozite fiscale și motorină ajunsă „prin interpusi” spre RATP/TCE. Acum, avem:
- un cal descalificat oficial din Marele Premiu;
- un proprietar deja sancționat cu interdicția de a participa la curse pentru o perioadă substanțială;
- o confirmare directă că „eroul” protejat de Nae și de comisia îngroșată cu oameni „de casă” a beneficiat de o hotărâre ilegală.
În lumea proprietarilor de cai, „Stimatu’” rămâne pata pe obrazul unui sport care se vrea nobil: epitomul „rușinii de grajd”.
IPJ Prahova – „mișcarea 75”: capul de struț în nisip (aici), (aici), (aici), etc.
În toată povestea asta, o întrebare țipă din documente și din logica elementară:
Unde este IPJ Prahova? De ce nu s-a autosesizat?
Regulamentul ANARZ (art. 95, inclusiv alin. 3) vorbește de sesizarea organelor de urmărire penală în caz de:
- refuz al recoltării probelor;
- suspiciuni de fraude sportive;
- posibile rele tratamente aplicate animalelor.
Legea 205/2004 privind protecția animalelor adaugă un strat suplimentar de obligații.
În loc să vedem dosar penal, audieri, verificări, avem impresia, cum plastic spun sursele, că IPJ Prahova practică „mișcarea 75”:
- băgat capul de struț în nisip;
- ignorat un caz cu potențial penal;
- tăcere mormântală, în timp ce caii sunt transformați în seringi pe patru picioare.
Nu e ca și cum IPJ Prahova ar uimi pe cineva prin reacții rapide și competență fulgerătoare. Conducerea interimară emană mai degrabă un aer de paralizie decât de vigilență. Dar aici nu mai e vorba de imagine: e vorba de obligații legale concrete.
„Nae” – de la dopaj protejat la TCE în colaps: sistemul e același
Nicolae Alexandri, zis „Nae”, nu este un nume apărut întâmplător în fruntea Comisiei de Apel la Hipodrom:
- fost prefect, fost deputat, fost director și membru în conducerea mai multor instituții publice (conform propriului CV Europass);
- fără specializare în trap, antidoping sau medicină veterinară;
- produs tipic al sistemului de „plantat oameni pe funcții”.
În paralel, numele lui apare și în istoria neagră a TCE Ploiești – societatea de transport public îngropată în pierderi și datorii, nu de presă, ci de Raportul oficial al Comisiei de Analiză TCE Ploiești nr. 1729/05.11.2025 (document al Primăriei):
- pierderi masive în toți anii analizați;
- datorii de zeci de milioane la buget, multe cu risc penal (Legea 241/2005 privind reținerea și neplata contribuțiilor);
- achiziții haotice, stocuri umflate, control intern blocat;
- contracte cu probleme grave de legalitate, spații și stâlpi închiriați la preț de nimic.
La TCE, regulile financiare sunt plastilina lui „Nae & ai lui”.
La Hipodrom, regulamentul ANARZ devine plastilina lui „Nae & comisia umflată”.
Modelul e identic:
- se ia un regulament clar;
- se „interpretează” după interes;
- se umflă structurile (comisii, organigrame) ca să încapă oamenii „buni”;
- se ignoră riscul penal, până când vine cineva de mai sus (ANZ, Comisie de analiză) și desființează circul.
Comisia „Nae & co.”: între demitere, tăierea diurnelor și suspiciuni penale
După intervenția ANZ, situația Comisiei de Apel CSM Ploiești nu mai este doar imorală, ci și oficial problematică:
- Hotărârea 2 este desființată în partea esențială – respingerea contestației;
- reinterpretarea art. 111 ANARZ este declarată, prin efect, nelegală;
- lărgirea comisiei și votul dat de membri care nu au asistat la dezbateri reprezintă o gravă abatere de procedură.
În aceste condiții, se pune firesc problema răspunderii:
- „Nae Comisionaru’” – demitere de urgență de către CSM Ploiești sau, dacă acesta doarme în picioare, de către primarul municipiului Ploiești, Politeanu;
- membrii comisiei care au susținut hotărârea ilegală – sancționarea lor (minim: oprirea diurnelor; maxim: înlăturare din funcții);
- verificarea penală a eventualelor presiuni făcute pentru mărirea comisiei și „masluirea” votului.
Nu mai vorbim de simple „discuții de culise”. Avem:
- un document oficial ANZ care certifică ilegalitatea soluției Comisiei;
- un caz de dopaj/refuz antidoping în care s-a încercat, fățiș, protejarea unui proprietar cu reputație dubioasă;
- un prejudiciu clar adus integrității competiției și imaginii hipodromului.
Copiii din tribune, lecție practică: „Regulamentul e opțional pentru băieții cu pile”
În timp ce adulții fac „inginerii de culise”, copiii din tribune învață, în direct, lecția proastă a hipodromului:
- vezi un cal câștigător care refuză antidoping;
- afli că regulamentul cere descalificare;
- constați că, totuși, calul rămâne campion – până intervine ANZ;
- auzi din gura președintelui Federației de Trap, Marian Manea (citare din relatări anterioare):
„Toți caii de pe podium au fost drogați! Este inuman, este inadmisibil!”
Mesajul transmis de sistem, înainte să corecteze ANZ:
- regulile sunt pentru pliante;
- cine e suficient de important sau bine conectat își negociază sancțiunea;
- comisiile se „adaptează” la nevoie.
În loc să fie „experiență educativă pentru toată familia”, hipodromul devine curs intensiv de fraudă sportivă și bătaie de joc la adresa bunului-simț.
CONCLUZIE:
Hipodromul Ploiești – caz-școală pentru procurori, nu atracție turistică
După decizia ANZ, tabloul este complet:
- Incisiv de Prahova a documentat – IN EXCLUSIVITATE – dopajul protejat, comisia umflată, „Stimatu’ cu caii dopabili” și rolul lui „Nae”;
- driverul Marciu Adrian a pus pe masă, în fața ANZ, argumentele juridice și de procedură;
- ANZ a confirmat tot: Hotărârea nr. 2 a fost nelegală, calul VIJELIE STI trebuie descalificat, rezultatul cursei anulat, sancțiunile personale menținute.
Rămân pe masă întrebările grele:
- Ce face IPJ Prahova, în afară de „mișcarea 75”, cu capul în nisip?
- Când vor fi demişi sau măcar sancționați „Nae” și membrii comisiei care au votat ilegal?
- Când va înțelege CSM Ploiești că hipodromul nu e un joc de cărți pe masa „stimabililor”, ci un loc unde se aplică legi și regulamente reale?
- Când va înțelege primarul Politeanu că a ține astfel de personaje în funcții înseamnă a-ți compromite orașul, sportul și orice pretenție de moralitate?
Până atunci, orice turist sedus de sloganul „Prahova Tips & Tricks – De la oraș la podgorie” ar trebui avertizat cinstit:
„…și, la cerere, tur ghidat prin:
– Hipodromul unde caii refuză antidoping, comisiile se umflă la comandă, iar deciziile ilegale sunt desființate de ANZ;
– lumea în care un proprietar de cai devine simbolul rușinii, iar un ‘Nae’ se crede mai presus de regulament, până îl pune la punct forul suprem.”
Nu mai e loc de broșuri lucioase.
Este loc de anchete, demiteri, dosare penale și, mai ales, de curățenie generală.
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița
Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră”
Situație de manual la Vama Albița: o hotărâre judecătorească definitivă bate la ușă, iar vameșii îi închid poarta în nas, fluturând regulamentul european ca pe o legitimație de șmecher cu imunitate. Sindicatul Diamantul întreabă, deloc naiv: cine e, de fapt, în afara legii – cei care cer executarea sentinței sau cei care o blochează în numele „dreptului european cu autoritate superioară”?
În timp ce executorul judecătoresc încearcă să pună în aplicare decizia Tribunalului Vaslui, Vama Albița ridică din umeri și sugerează că legea națională e bună doar atâta timp cât nu deranjează interpretările lor creative despre sancțiunile internaționale.
Dronă în aer, executor la poartă: România, țara unde totul se întâmplă „întâmplător” în aceeași zi
Pe 8 septembrie, o dronă trece prin nord-estul României, se emit mesaje RO-ALERT în zona Iașului, iar aparatul părăsește ulterior spațiul aerian. Nimic nou pe frontul de est.
Doar că, ce coincidență, în același timp, un executor judecătoresc din Iași soma Vama Albița să elibereze 18.145 kilograme de fibră de sticlă, plecate din Belarus și destinate Tiraspolului. Marfa făcea parte dintr-un transport considerat sensibil – exact genul de material despre care autoritățile române au spus la început că ar putea fi folosit pentru producția de drone.
Drona în aer, fibra de sticlă la Albița, executorul cu somația la ușă. Scenariu de film? Nu, doar cronica unei țări în care instituțiile par să comunice mai bine prin mesaje RO-ALERT decât prin punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești.
Fibra de sticlă, plimbată între „dublă utilizare” și dublu standard
Cazul celor zece transporturi de fibră de sticlă din Belarus, blocate în 2024 la Albița și Sculeni, a fost scos la lumină de „Ziarul de Iași” în august 2025. Jurnaliștii au urmărit traseul mărfurilor și au consemnat suspiciunile autorităților române privind posibila utilizare militară. Firma din Tiraspol, destinatarul, a respins acuzațiile, susținând fără ezitare că nu produce drone și nici armament.
În cazul transportului operat de Dimarco Trans, Vama a confiscat 18.145 kilograme de fibră de sticlă și a aplicat o amendă de 10.000 de lei. Compania a contestat măsura în instanță.
Pe 19 martie 2026, Tribunalul Vaslui admite în parte apelul:
- anulează confiscarea;
- menține amenda de 10.000 de lei.
Decizia este definitivă. Într-un stat de drept normal, asta ar însemna că situația revine la momentul anterior confiscării, iar marfa pleacă mai departe. În România, însă, „definitiv” înseamnă doar „orientativ”.
Hotărâre definitivă? Vama zice: „mulțumim, nu servim”
După ce câștigă în instanță anularea confiscării, Dimarco Trans se adresează Biroului Vamal de Frontieră Albița: „Ce trebuie să facem ca să transportăm marfa spre Republica Moldova?”.
Răspunsul este un refuz pe toată linia. Vama invocă regimul sancțiunilor internaționale și spune că nu poate permite plecarea mărfii. Compania susține că aceste sancțiuni nici măcar nu se aplică în cazul lor, pentru că transportul a fost prezentat în vamă înainte de 2 octombrie 2024, data la care ar fi intrat în vigoare măsurile restrictive invocate acum atât de grijuliu de autoritate.
Cum hotărârea definitivă nu produce efecte, Dimarco Trans apelează la instrumentul de bază al oricărui stat de drept: executorul judecătoresc.
Executorul își face treaba, Vama îi explică de ce e periculos să respecți legea
Pe 27 august, Judecătoria Iași încuviințează executarea silită.
Pe 7 septembrie, executorul somează oficial Vama:
- să predea cantitatea de 18.145 kg de fibră de sticlă;
- să întocmească documentația necesară pentru ca marfa să iasă legal din depozitul Biroului Vamal de Frontieră Albița;
- să plătească, în termen de o zi, suma de 3.081,30 lei, cheltuieli de executare.
Pe 16 septembrie, Direcția Regională Vamală Iași răspunde. Și ceea ce în mod normal ar trebui să fie o procedură banală de punere în aplicare a unei hotărâri definitive se transformă într-un manifest administrativ despre cum să nu respecți legea, invocând alta.
Vama susține:
- că fibra de sticlă este „resursă economică” supusă sancțiunilor internaționale;
- că o hotărâre judecătorească națională „nu poate fi executată în mod material” dacă ar încălca un regulament al Uniunii Europene;
- că executorul nu o poate obliga să întocmească documentele de scoatere a mărfii din antrepozit.
Până aici, avem deja un refuz de punere în executare. Dar instituția nu se oprește aici.
Cine execută hotărârea riscă dosar penal, cine o blochează se acoperă cu „UE”
În aceeași adresă, Vama merge mai departe:
- precizează că actul de executare silită nu este o cauză de exonerare a răspunderii penale;
- sugerează că, dacă executorul continuă demersurile, actele lui ar putea intra sub incidența legii penale;
- cere suspendarea oricăror acțiuni de preluare sau mutare a mărfii;
- își rezervă dreptul de a sesiza organele de urmărire penală.
Cu alte cuvinte, executorul este practic avertizat că respectarea unei hotărâri definitive îl poate duce la dosar penal, în timp ce nerespectarea aceleiași hotărâri e prezentată ca un act de responsabilitate față de sancțiunile internaționale.
Avocatul ieșean Dragomir Tomașeschi rezumă absurdul situației într-o declarație pentru „Ziarul de Iași”:
„Ceea ce ni s-a părut de neînchipuit e că, în răspunsul dat de vamă, chiar executorul judecătoresc este amenințat cu răspunderea penală, pentru simplul fapt că pune în aplicare o hotărâre definitivă a unei instanțe. Practic vama spune că cine execută legea riscă dosar penal, iar cine o încalcă e protejat de sancțiuni. Este exact pe dos.”
Exact pe dos – descrierea perfectă a unui sistem în care statul se teme mai mult de propriile hotărâri decât de propriile abuzuri.
De la suspiciuni de „dublă utilizare” la blocaj cu nume și prenume
În plângerea penală depusă pe 18 septembrie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Dimarco Trans susține că problemele nu au început ieri, ci din momentul reținerii mărfii.
Compania acuză că Vama Albița, condusă de Elena Cotea, „ascunzându-se sub umbrela unor suspiciuni de transport al mărfurilor cu dublă utilizare”, a ținut marfa blocată luni întregi, apoi a venit cu amenda și confiscarea. Reprezentanții societății invocă o expertiză care ar fi stabilit că mărfurile nu aveau dublă utilizare.
Mai grav, după ce executorul a început procedura de executare, Vama ar fi luat noi măsuri pentru a împiedica scoaterea mărfii din antrepozit. Compania afirmă că Vama Albița i-a „înghețat” resursele economice, măsură dispusă chiar după somația executorului.
La final, Dimarco Trans nu se ferește de nume:
- persoane fizice indicate: Elena Cotea și Octav Giugaru;
- persoane juridice: Direcția Regională Vamală (DRV) Iași și Biroul Vamal de Frontieră (BVF) Albița.
Faptele, susține compania, se încadrează la nerespectarea hotărârilor judecătorești, iar solicitarea este clară: tragerea la răspundere penală a celor considerați responsabili.
Când hotărârea judecătorească devine propunere, iar vama devine legiuitor
Cazul prezentat de „Ziarul de Iași” și devoalat în cheie sindicală de Diamantul arată un lucru extrem de grav:
- o hotărâre judecătorească definitivă poate fi tratată de o instituție a statului nu ca obligație, ci ca opțiune negociabilă, condiționată de interpretările proprii ale funcționarilor;
- executorul judecătoresc, adică brațul care ar trebui să garanteze aplicarea deciziei instanței, este descurajat, avertizat și practic intimidat;
- invocarea dreptului european devine o scuză comodă pentru a nu aplica dreptul național – de parcă regulamentele UE ar spune undeva: „Nu respectați hotărârile definitive dacă vă e teamă de responsabilitate.”
Întrebarea pusă la început de sindicatul Diamantul rămâne, așadar, perfect valabilă și extrem de incomodă:
Cine se află, în fapt, în afara legii?
- Firma care cere punerea în aplicare a unei decizii definitive?
- Executorul care își face treaba?
- Sau instituția care blochează hotărârea, amenință cu dosare penale și se ascunde după o interpretare convenabilă a sancțiunilor internaționale?
Până când răspunsul nu va veni de la procurori și judecători, rămânem cu imaginea perfectă a paradoxului:
În România, cine execută hotărârile judecătorești riscă să devină suspect, iar cine nu le execută își trece „respectarea sancțiunilor internaționale” la capitolul merite profesionale. (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă
Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient să lași documentele să vorbească pentru el. Iar, de data aceasta, „vorbele” sunt semnătura chestorului Dan Călinoiu, adjunct al Poliției de Frontieră Române, așezată cu gravitate pe o hârtie goală de conținut, după cum a dezvăluit Sindicatul Europol.
O solicitare clară, un răspuns „stupefiant”: o bucată de lege copiată la indigo, fără niciun DA, fără niciun NU. Două cuvinte aparent prea grele pentru nivelul de efort intelectual trădat de acel document oficial.
„Analfabetism funcțional” cu antet oficial

Să primești o cerere simplă, să copiezi niște articole de lege și, în loc de răspuns, să livrezi doar un colaj legislativ fără nicio concluzie – asta seamănă periculos de mult cu ceea ce în limbajul normal se numește analfabetism funcțional. Doar că, în acest caz, nu e vorba de un elev de clasa a VIII-a, ci de o instituție publică de apărare a frontierelor.
Când o asemenea „lucrare” poartă semnătura unui chestor aflat în conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), nu mai poți da vina pe funcționarul de la registratură sau pe „cel care a redactat”. Semnătura confirmă asumarea. Iar asumarea unui vid de răspuns spune tot despre nivelul de înțelegere și responsabilitate.
Funcția cadou, competența… lipsește la apel
Domnule chestor, a ocupa un scaun în conducerea Poliției de Frontieră nu înseamnă automat că te ridici la nivelul scaunului. Funcția poate fi primită pe filieră „de încredere”, „de partid”, „de sistem” – pe scurt, cadou. Competența, însă, nu se primește cu semnătura, se dovedește cu ea.
În momentul în care îți așezi numele pe un document care nu răspunde la întrebarea pusă, demonstrația de competență e simplă și se încheie repede: nu iese. Când ți se cere un răspuns clar, iar tu livrezi doar copy-paste din lege, diferența dintre a fi conducător de instituție și a fi simplu „semnatar de hârtii” devine brusc vizibilă.
Întrebarea pe care ditamai conducerea IGPF n-o poate gestiona
În esență, problema este mai simplă decât pare. Întrebarea la care întreaga conducere IGPF nu a reușit să răspundă sună așa: aplicați legea sau nu?
Nu s-a cerut un curs extins de drept, nici o lecție de copy-paste legislativ. Nu s-a cerut un eseu, nu s-a cerut o notă de fundamentare. S-a cerut ceva ce încapă în două litere: DA sau NU.
În timp ce polițiștilor li se cere să respecte legea „la literă”, de la amărâtul de agent de stradă până la ofițerul operativ, conducerii IGPF pare că îi este greu să respecte măcar limba română la nivelul unei propoziții cu sens. Să răspunzi la o întrebare binară nu ar trebui să fie un exercițiu olimpic de logică, ci doar apăsarea tastei 1 sau a tastei 2.
Puterea de a semna, incapacitatea de a răspunde
Aici începe partea cu adevărat gravă. Puterea de a semna există. Hârtie cu antet există. Lege de citat, slavă Domnului, există cu duiumul. Ce lipsește este exact esențialul: răspunsul.
Când o instituție de apărare invocă articole de lege, dar ocolește cu grijă să spună limpede dacă le și aplică, hârtia emisă nu rezolvă nimic. Dimpotrivă, amplifică problema.
În loc să clarifice „da, aplicăm” sau „nu, nu aplicăm”, documentul semnat de chestorul Călinoiu reușește performanța rară de a fi în același timp oficial, parafat, cu antet… și perfect inutil. Un fel de manual practic despre cum să mimezi legalitatea, evitând în același timp orice responsabilitate.
Statul copy-paste: apăsăm enter, nu răspundem
Cazul prezentat de Sindicatul Europol nu este doar o anecdotă birocratică, ci o radiografie a modului în care se conduce o instituție cheie a statului. Nu vorbim doar de o neatenție, ci de un reflex instituțional: la solicitări clare se răspunde cu texte generale, la întrebări concrete se livrează formulări vagi, la „DA sau NU” se trimite „vedeți articolul cutare”.
Când legea devine doar decor într-un document care evită deliberat să spună dacă ea chiar se aplică, nu mai suntem în fața unui simplu abuz birocratic, ci a unui sistem care fuge de asumare. Și, din păcate, semnăturile de sus nu mai pot ascunde faptul că, de multe ori, sub uniforma cu epoleți se ascunde doar un mare nimic administrativ.
Într-un stat normal, funcția obligă. Într-un stat al copy-paste-ului, funcția doar semnează. Iar întrebarea rămâne aceeași, la fel de simplă și la fel de dureroasă: aplicați legea sau doar o copiați? (Cerasela N.).
Exclusiv
Fermierii din Galați se alătură revoltei împotriva sistemului antigrindină: „După oprirea lansărilor, au revenit ploile”
Nemulțumirile față de Sistemul Național Antigrindină nu se mai aud doar în Prahova și Vrancea. Din Galați, fermierul Doru Nanu contestă modul în care sunt folosite rachetele și susține că oprirea lansărilor a fost urmată de revenirea ploilor. Fost mecanic de elicoptere, cu 22 de ani de activitate în aviație și peste 2.300 de ore de zbor, acesta afirmă că sistemul poate avea un rol limitat, dar cere explicații despre efectele intervențiilor și despre stimulentele financiare asociate lansărilor.
Declarațiile sale, publicate de Revista Ferma, extind dezbaterea pornită de agricultori din mai multe județe. Fermierii cer transparență, evaluări independente și răspunsuri la întrebarea esențială: ce efecte are programul în teren și cât de bine sunt justificate cheltuielile?
„Sistemul poate fi util, dar numai în situații extreme”
Doru Nanu este astăzi inginer horticol și fermier în județul Galați. El spune că a lucrat timp de 22 de ani în aviație, ca mecanic de bord instructor, și că îi cunoaște pe unii dintre foștii colegi care activează acum în sistemul antigrindină.
Nanu nu susține eliminarea oricărei intervenții. În opinia sa, rachetele ar putea fi folosite limitat, în condiții extreme, când există un risc real de grindină pe suprafețe întinse. Critica sa vizează amploarea lansărilor, modul de remunerare a personalului și posibilele consecințe asupra circulației norilor și a precipitațiilor.
Acuzații privind plata în funcție de numărul lansărilor
Fermierul afirmă că personalul care operează în sistem ar primi, pe lângă salariul de bază, bani în funcție de numărul rachetelor lansate. El consideră că un asemenea mecanism ar putea încuraja folosirea mai multor rachete decât ar fi necesar.
„Atunci interesul lor e ca, atunci când apare o situație, să nu lanseze două-trei rachete, câte ar fi suficiente, ci 10, 12, 15. Să ia mai mult”, susține Nanu, citat de Revista Ferma.
Afirmația ridică întrebări care reclamă verificări: cum sunt remunerați operatorii, cine stabilește numărul de lansări și ce proceduri justifică fiecare intervenție? Aceste aspecte pot fi lămurite prin publicarea contractelor, a regulilor de operare și a evidențelor privind lansările.
Nanu mai susține că intervențiile repetate ar putea devia culoarele de circulație a norilor și ar contribui la apariția unor zone secetoase. El afirmă că asemenea efecte ar fi fost observate în Franța și în România, inclusiv în Galați și Vrancea. Aceste susțineri nu dovedesc, prin ele însele, o relație de cauzalitate, dar întăresc cererea fermierilor pentru studii independente și date meteorologice comparabile.
Patru ani de secetă, apoi producții mai bune
Fermierul își sprijină suspiciunile pe experiența din propria exploatație. Nanu spune că a trecut prin patru ani de secetă severă, în care nu a recoltat porumb, iar producțiile la floarea-soarelui și grâu au fost foarte mici: aproximativ 500 de kilograme la hectar, respectiv cel mult două tone la hectar.
În acest an, afirmă el, a obținut 3.900 de kilograme de floarea-soarelui la hectar. Nanu leagă această schimbare de reducerea sau oprirea lansărilor de rachete, susținând că, în ultimii doi ani, ploile au revenit, iar culturile au avut condiții mai bune.
Experiența descrisă de fermier este relevantă pentru dezbatere, dar nu stabilește singură cauza schimbărilor de precipitații. Pentru o concluzie sunt necesare analize independente, care să compare datele despre lansări cu evoluția vremii, precipitațiile și producțiile agricole din mai multe regiuni și perioade.
„Nu mai trageți, puneți plase”
În locul intervențiilor extinse, Nanu propune ca sprijinul să se concentreze asupra culturilor cu valoare ridicată, precum viile și livezile. El consideră că instalarea plaselor antigrindină ar putea limita pagubele în aceste exploatații, fără ca măsurile să vizeze suprafețe agricole mult mai mari.
Propunerea deschide o discuție despre alternativele de protecție și costurile lor: ce soluții funcționează, pentru ce culturi și cu ce rezultate? Fermierii cer ca aceste opțiuni să fie comparate transparent cu cheltuielile și beneficiile sistemului antigrindină.
Din Prahova și Vrancea, până în Galați: aceeași cerere de transparență
Criticile lui Doru Nanu se adaugă celor formulate de agricultori din Prahova și Vrancea, care au reclamat lipsa unor dovezi clare privind eficiența sistemului și au cerut verificarea modului în care acesta funcționează. Tot mai mulți fermieri cer publicarea informațiilor despre lansări, criteriile de intervenție, costuri și rezultatele obținute în teren.
În urma unui audit de conformitate la autoritatea responsabilă de program, Curtea de Conturi a cerut măsuri de remediere, iar verificările ulterioare au indicat necesitatea reorganizării și redefinirii activității instituției. Constatarea unor probleme administrative nu demonstrează că rachetele provoacă secetă, însă arată că funcționarea sistemului și respectarea procedurilor trebuie clarificate.
Fermierii nu cer să fie crezuți pe cuvânt. Cer ca afirmațiile lor să fie verificate, iar instituțiile să publice datele care pot confirma sau infirma suspiciunile. Până la apariția unor evaluări independente, experiențele din Prahova, Vrancea și Galați nu reprezintă o demonstrație științifică, dar formează un semnal de alarmă pe care autoritățile nu îl mai pot trata drept o simplă nemulțumire locală.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zileCumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea
-
Exclusivacum 4 zileÎncă o investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, intră în sfera penalului – comisie de apel ilegală și plângeri penale pe numele lui (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE – Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: „comartimente”, șefi clonați și filiera Buzău cu nota 4 la volanul Rutierului (DOCUMENTE)
-
Uncategorizedacum 2 zileFEUDA PENALĂ A LUI „NAE COMISIONARU” de la T.C.E. Ploiesti: angajări de fini, fișe de post trucate și bani publici la dispoziția nașului
-
Uncategorizedacum 2 zileALARMĂ MAXIMĂ! TRIADA DE LA MEDAT ȘI OMUL CU PIXUL DE AUR – joc mortal cu Constituția și securitatea națională
-
Exclusivacum 4 zileRepublica T.C.E. Ploiesti se repliază: cum încearcă Slănicenceanca să salveze „nepotul” lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, fără permis și fără meserie
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova își pansează „comartimentul”, dar lasă dispeceratele-fantomă să bântuie. Și mai naște niște secții rurale clonă



