Exclusiv
Controversa imobiliară privind Familiile Nichita și Lupu: De la un accident tragic la tranzacții frauduloase/Cazul White Tower
Curg tone de cerneală dezvăluind mizeriile ascunse într-o afacere care dacă s-ar fi întâmplat într-un stat civilizat am fi avut demisii până la liderii politici cei mai importanți din stat. Ar fi demisionat ministrii, sefi de poliție, iar pușcăriile ar fi fost pline de cei care au pus la cale o afacere menită să umple buzunarele băieților deștepți, distrugând viețile unor oameni de bună credință.
Așa cum am spus si în alte episoade, afacerea WHITE TOWER nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sefilor Poliției care au ținut de șase, în timp ce șmecherii produceau bani.
Banii grei nu se produceau doar din găinăriile cu vânzarea apartamentelor de patru sau chiar cinci ori, iar scopul in afacerea cu familia LUPU l-a reprezentat întotdeauna ascunderea banilor, neplata TVA-ului si adunarea unor sume uriașe care să poată asigura masini luxoase si petreceri care i-ar face invidiosi si pe cei mai bogați șeici din țările arabe.
Implicarea Familiei Lupu în afaceri imobiliare controversate: O investigație a rețelei frauduloase
- Introducere în Cazul familiei Lupu
Marioara Lupu și soțul său, Ștefan Lupu, locuiesc în municipiul Ploiești. Aceștia sunt părinții inculpatului Mihai Lupu, care a fost implicat în afaceri imobiliare controversate alături de inculpatul Vlad Nichita.
- Asocierea cu Vlad Nichita
La sfârșitul anului 2018, Marioara Lupu și fiul său, Mihai, s-au asociat cu Vlad Nichita în cadrul societății ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L. Marioara a ocupat funcția de administrator, în timp ce fiul său nu era înregistrat oficial în firmă. Împreună, au inițiat afaceri imobiliare, cumpărând un bloc de locuințe aflat în construcție pe Strada Romana, nr. 41 din Ploiești, pe care l-au finalizat și vândut rapid.
- Practici ilegale în achiziții imobiliare
Conform datelor de la P.C.A. Ploiești, blocul a fost cumpărat în condiții ilegale, întrucât era sub incidența unei executări silite, lichidator fiind Radu Podea, unchiul lui Vlad Nichita.
- Detalii despre ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L.
Firma a fost înregistrată sub numărul J29/2624/2018 și a avut sediul social în Ploiești, Strada Rafinerilor. Asociați ai firmei erau Marioara Lupu și Vlad Nichita, iar administrator a fost tot Marioara. Activitatea principală a companiei era de tip CAEN 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Firma a fost radiată în noiembrie 2019 și ulterior mutată în București.
- Evoluția Companiei GERSIM DEVELOPMENT S.R.L.
După radierea ROMANA MILEX, s-a înființat GERSIM DEVELOPMENT S.R.L., având aceiași asociați. Această firmă a continuat lucrările de construcții și a raportat o cifră de afaceri netă de 11.139.237 lei în 2022.
- Vlad Nichita: Un inculpat cu rădăcini politice (aici)
Vlad Nichita, cunoscut pentru influența sa în sistemul de justiție și în mediul politic, a fost condamnat pentru infracțiuni grave în trecut. Deși a fost reabilitat, există suspiciuni că a continuat să aibă activități ilegale, inclusiv plecarea în timpul pandemiei într-o țară fără tratat de extrădare, pentru a evita repercusiuni legale.
- Concluzii și implicații ilegale
Implicarea Familiei Lupu în afaceri imobiliare dubioase, alături de inculpatul Vlad Nichita, subliniază o rețea complexă de fraude imobiliare. Aceste activități nu doar că afectează piețele imobiliare locale, dar pot avea și consecințe legale grave pentru toți cei implicați.
Controversa Imobiliară a Familiei Nichita și Lupu: De la accident la tranzacții frauduloase
- Contextul personal al inculpatului Vlad Nichita
Începutul anului 2016 a marcat o întorsătură tragică în viața avocatului Vlad Nichita, după un accident rutier soldat cu moartea a două persoane. Această tragedie a avut repercusiuni asupra vieții personale, culminând cu divorțul de cea de-a doua soție, Elena Nichita, care a dobândit aproape toate bunurile în urma partajului. Există indicii că divorțul a fost unul disimulat, menit să protejeze cuplul de o eventuală executare silită.
- Activi ascunși și colaborări suspecte
Activele deținute de Vlad Nichita au fost transferate fictiv către societatea CONTINENTAL ROAD CARRIER S.R.L., înființată de către fosta soție imediat după accident. În acest context, Vlad Nichita a propus membrilor familiei Lupu extinderea unui proiect imobiliar în zona Hipodromului Ploiești, prezentând o oportunitate cu un cost estimat de 3 milioane de euro. Avocatul a contractat un împrumut bancar, ipotecând bunuri imobiliare aflate nominal pe numele soției, în timp ce Mihai Lupu și mama sa au contribuit financiar din fondurile obținute din vânzarea apartamentelor din complexul WHITE TOWER.
- Transformarea societății imobiliare
În acest context, compania ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L. a fost radiată, iar GERSIM DEVELOPMENT RESIDENCE S.R.L. a fost înființată, avându-i ca asociați pe GERSIM IMOBILIARE S.R.L. și Vlad Nichita, cu Eugenia-Simona Manea în calitate de administrator. Această schimbare constantă de asociați și administrator a fost o practică comună care a permis celor implicați să evite responsabilitățile legale.
- „Lupii Imobiliari”: o rețea frauduloasă
Acest grup, denumit în mass-media „Lupii imobiliari”, s-a format inițial din Marioara Lupu și fiul ei, Mihai Lupu, ulterior incluzându-l și pe Vlad Nichita. Aceștia au început să vândă apartamente și locuri de parcare din WHITE TOWER înainte de a obține aprobările legale necesare pentru schimbarea destinației clădirii. Tranzacțiile au fost realizate prin antecontracte la biroul notarial al lui Maria Tudose și George-Radu Tudose, unde cumpărătorii au fost informați că formalitățile de vânzare vor fi efectuate ulterior.
- Vânzări ilegale și practici frauduloase
Există suspiciuni că Marioara Lupu și Mihai Lupu au revândut ilicit apartamentele deja vândute, generând prejudicii semnificative pentru cumpărătorii de bună credință. În plus, diverse operațiuni de apartamentare și intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, nr. 28K, au fost realizate fără respectarea legislației.
- Problematicile recepției și legalității documentelor
Marioara Lupu a folosit un certificat de atestare a edificării construcției, dar recepția constructivă nu a fost realizată conform normelor legale. Certificatul emis ulterior de Primăria Ploiești a preluat constatările din procesele verbale fără a verifica realitatea acestora. Există dovezi că, în ciuda realizării a 90% din lucrări, documentele emise nu reflectau corect stadiul real al construcției.
- Notarii implicați în fraudă
Notarii Maria Tudose și George-Radu Tudose sunt acuzați că au acționat în favoarea PFA Lupu Marioara, ignorând obligațiile legale de a verifica legalitatea tranzacțiilor. Aceștia au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente deja rezervate, ceea ce a dus la încasarea repetată a sumelor pentru aceeași proprietate.
- Implicații financiare și strategii de evaziune
Pe fondul acestor operațiuni, Vlad Nichita și familia Lupu au solicitat insolvența PFA-urilor, astfel încât apartamentele să nu mai fie vândute direct de dezvoltator, ci de noii proprietari. Există date că, în prezent, ilegalități similare cu cele din cazul WHITE TOWER se comit și la complexul rezidențial CITY GATE, unde majoritatea tranzacțiilor sunt realizate prin intermediul notarului public Dan Oliviu, de către Vlad Nichita și Eugenia-Simona Manea.
- Concluzie: o rețea completă de fraudă imobiliară
Această investigație subliniază complexitatea și gravitatea situației legale generate de activitățile imobiliare ale familiei Lupu și ale inculpatului Vlad Nichita. Prin manevre frauduloase, aceștia au reușit să manipuleze sistemul în favoarea lor, afectând multe persoane de bună credință.
Este esențial ca autoritățile să continue investigarea acestei rețele de fraudă și să asigure desfășurarea legală a tranzacțiilor imobiliare (aici). De asemenea, este crucial să se ia măsuri pentru a proteja cumpărătorii de bună credință și a restabili încrederea în sectorul imobiliar. (Cristina T.).
Exclusiv
Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie
În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și a „cârpeală” administrativă. Ceea ce trebuia să fie mândria industriei de apărare românești – celebra Fabrică de Pulberi – s-a transformat într-un poligon de încercare pentru incompetența guvernamentală, unde victimele colaterale sunt investițiile americane de milioane de euro și logica elementară a statului de drept.
„Barda” exproprierii: 370 de hectare luate la grămadă, din „eroare strategică”
Totul a început sub auspiciile „geniului” administrativ materializat în HG nr. 1570/2024, actul normativ prin care statul român a decis să se joace de-a proprietarul pe 370 de hectare din platforma industrială Victoria. Conform unei notificări oficiale transmise Guvernului la 4 iulie 2025 de către administratorul special al Viromet S.A., statul a acționat ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. În loc să exproprieze cele 270 de hectare de teren liber, „strategii” de la București au pus mâna pe toată platforma operațională, sufocând activitatea economică existentă sub pretextul unui proiect de apărare care, nici la jumătatea anului 2026, nu a văzut primul hârleț.
Rezultatul? Un blocaj total. Statul a luat terenul „la burtă”, fără un plan de construcție gata, demonstrând că în România ordinea firească este: întâi dărâmăm ce merge, apoi vedem dacă știm să construim altceva în loc.
Investitorul american, ostatic în stația de epurare a statului
În acest peisaj de ruină și improvizație, gigantul american Purolite SRL (parte a grupului Ecolab) a învățat pe pielea sa ce înseamnă „predictibilitatea” românească. Deși este un investitor de calibru, Purolite a rămas captiv într-o dependență absurdă de stația de epurare a fostului combinat. După ce statul a expropriat tot, inclusiv conductele și stațiile de tratare, americanii s-au trezit la mâna unor decizii guvernamentale luate între două cafele.
Notificarea oficială din iulie 2025 către Prim-Ministrul Ilie Bolojan confirmă dezastrul: activitatea Purolite a fost paralizată temporar, generând pierderi de „milioane de euro”. De ce? Pentru că operatorul local nu mai putea gestiona stația de epurare în vidul juridic creat de expropriere. Practic, statul român a reușit performanța de a pune în genunchi un angajator major pentru că nu a fost capabil să separe utilitățile de interes strategic de cele necesare producției private.

HG 366/2025: Arta de a nu-ți păsa, documentată oficial sub semnătura Ministrului Darău
Dacă cineva mai spera la un dram de responsabilitate, Nota de Fundamentare a HG nr. 366/2025, promovată recent de ministrul Darău, este monumentul suprem al nepăsării. La secțiunea „Impact socio-economic”, unde orice stat normal ar analiza cum afectează deciziile sale locurile de muncă și mediul de afaceri, funcționarii români au scris sec: „Hotărârea Guvernului nu se referă la acest domeniu”.
Este o recunoaștere oficială a autismului administrativ. În timp ce Purolite și Viromet se zbat într-o incertitudine juridică prelungită acum „prin chirie” până la finalul anului 2026, Guvernul pretinde că amputarea unui ecosistem industrial nu are impact economic. Este ca și cum ai tăia piciorul unui pacient și ai susține în fișa medicală că intervenția nu se referă la mobilitatea acestuia.

Război rece la Victoria: Washington-ul și Berlin-ul, arbitrați de „improvizația de la București”
Conflictul de la Victoria a încetat de mult să fie o simplă dispută pe o stație de epurare; este un test de diplomație economică pe care România îl pică cu brio. Pe de o parte, SUA își protejează capitalul prin Purolite, cerând respectarea regulilor jocului. Pe de altă parte, Germania, prin Rheinmetall, așteaptă terenul liber pentru a construi un pilon NATO.
Statul român, în loc să fie un arbitru inteligent care să investească în separarea utilităților pentru a permite ambelor entități să funcționeze, preferă să „cârpească” situația din două în două luni. Mesajul transmis investitorilor străini este devastator: „Veniți în România, unde contractele de concesiune sunt doar sugestii, iar proprietatea poate fi călcată în picioare oricând apare o nouă prioritate politică neterminată!”
Concluzie: Un hub de pulbere… în ochi
Până la plata despăgubirilor de 71 de milioane RON – sumă considerată de administratorii Viromet a fi „net inferioară” prejudiciului real – și până la clarificarea statutului platformei, „Fabrica de Pulberi Victoria” rămâne doar un hub al incompetenței.
Statul român a reușit imposibilul: să blocheze un investitor strategic american, să saboteze propriul proiect vital pentru NATO și să transforme un oraș întreg într-un teatru al absurdului birocratic, totul dintr-o singură lovitură de semnătură „nefundamentată”.
Utilitățile, „gâtul de sticlă” unde se strangulează dezvoltarea
În timp ce oficialii de la București visează la producția de muniție, realitatea de pe teren este de o simplitate dureroasă: cine controlează apa și canalizarea, controlează platforma. Viromet a devenit o „carcasă” industrială pe care toată lumea se bate, iar statul, în loc să investească masiv în separarea rețelelor pentru ca Purolite să poată respira independent de proiectul militar, preferă să mențină o stare de asediu juridic.
Fără o separare clară a utilităților, acest conflict va continua să mocnească sub preșul Ministerului Economiei, punând în pericol nu doar producția de rășini a americanilor, ci însăși credibilitatea României în fața aliaților. Cum să convingi partenerii de la Rheinmetall că ești capabil să gestionezi un hub de securitate, când tu nu ești în stare să administrezi o stație de epurare fără să provoci un scandal diplomatic?
Victoria – orașul unde prioritățile se bat cap în cap pe stomacul gol
Orașul Victoria nu mai este astăzi doar un punct pe harta județului Brașov; este locul unde ambițiile Washingtonului și necesitățile militare ale Europei se ciocnesc frontal de „Dorel-ismul” guvernamental. Guvernul Bolojan, aflat sub presiunea moțiunilor și a contextului geopolitic, pare să fi uitat că un hub militar nu poate fi construit pe ruinele unei investiții străine de succes.
Este de o ironie cruntă faptul că „Fabrica de Pulberi”, prezentată ca un obiectiv de siguranță națională, generează în acest moment cea mai mare stare de insecuritate economică din regiune. Până când responsabilii din Guvern nu vor lăsa deoparte notele de fundamentare „seci” pentru a privi realitatea dură, acest proiect strategic va rămâne exact ceea ce este astăzi: o bombă cu ceas a incompetenței, gata să explodeze în fața propriilor investitori.
Dacă acesta este modul în care România înțelege să-și „revitalizeze” industria de apărare, atunci singurul lucru pe care îl vom produce cu siguranță la Victoria va fi, din păcate, doar multă, multă pulbere în ochii partenerilor noștri externi. (Cristina T.).
Exclusiv
Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne
Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul „secretului de serviciu”, se vor prăbuși definitiv. Ani de zile, niște domni cu epoleți și frică de transparență au pus ștampila „Strict Secret” pe documente care ar trebui să fie la fel de publice ca mersul trenurilor. Dar, ghinion! Sindicatul Diamantul a decis să aprindă lumina într-un minister care preferă să lucreze pe întuneric, scoțând la iveală faptul că „marea secretomanie” era, de fapt, doar o metodă ilegală de a ascunde incompetența sub preș.
Fetișul pentru ștampile „Secret”: Cum a fost umilită logica în curtea IGPR
Marea bătălie s-a dat pe un teren minat de orgolii, unde mai marii IGPR s-au bătut cu cărămida în piept că „apără statul de drept” prin ascunderea Regulamentelor de Organizare și Funcționare (ROF). Potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul Diamantul, șefimea din Poliție a încercat prin toate mijloacele – inclusiv recursuri în serie la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) – să ne convingă că dacă află cetățeanul cum e organizat un inspectorat județean, se prăbușește ordinea mondială. Din fericire, judecătorii n-au pus botul la această piesă de teatru ieftin și le-au dat peste mâini „gardienilor” de carton, respingându-le acțiunile ca pe niște glume proaste.
„Agenturili străine” și spaima de a fi prinși cu temele nefăcute
În logica strâmbă a MAI, oricine vrea să știe cine și ce face într-o instituție publică este, probabil, un agent sub acoperire al unei puteri dușmane. Sindicatul Diamantul subliniază ironic că, în curând, „agenturili” (adică noi toți, muritorii de rând care plătim taxe) vom avea acces neîngrădit la ROF-ul IGPF, document ce va fi publicat oficial după ce instanța a obligat ministerul să lase paranoia la garderobă. Este momentul în care „complicitatea” instanței – un termen pe care șefii MAI probabil îl folosesc printre dinți în birourile lor capitonate – pune capăt unui deceniu de abuz administrativ mascat în „siguranță națională”.
Destabilizarea prostiei: Când legea bate ștampila ilegală
Victoria Sindicatului Diamantul nu este doar o reușită sindicală, ci un pumn în plexul unei birocrații care s-a obișnuit să confunde instituția publică cu propria moșie. După ce au pierdut rând pe rând controlul asupra secretelor de doi lei din IPJ-uri, greii din MAI se văd acum nevoiți să deschidă și porțile IGPF. Nu mai merge cu „nu s-a știut”, nu mai merge cu „e secret pentru că așa vrem noi”. Transparența vine peste ei ca o amendă pentru parcare neregulamentară, iar Sindicatul Diamantul le reamintește că, într-o democrație, singurul lucru care ar trebui să rămână secret în poliție este numele informatorilor, nu modul în care șefii își împart fotoliile și atribuțiile.
Pregătiți-vă conexiunile la internet: urmează marea „declasificare” a bunului simț, în direct pe paginile oficiale ale IGPF și SPRD!. (Cerasela N.).
Exclusiv
Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales – al Turismului de plăcere, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că cea mai bună strategie de salvare este fuga. Sub pretextul unei „misiuni guvernamental-diplomatice” la Kiev și Bruxelles, în perioada 20-26 aprilie 2026, Darău a bifat un concediu administrativ solitar pe bani străini, lăsând acasă o ruină numită S.C. IOR S.A. Este o ironie fină, demnă de teatrul absurdului: ministrul a plecat să învețe „comunicare strategică” și „combaterea dezinformării”, în timp ce propria sa „ogradă” ministerială suferă de o mutenie patologică în relația cu sindicatele și de o orbire selectivă în fața jafului din fonduri publice.

Turism de lux pe „frontul” birocrației, în timp ce uzina se prăbușește
Ordinul de deplasare, binecuvântat de Ilie Gavrilă Bolojan – viitorul premier (pardon, se pare ca viitorul fost) care pare să trăiască deja într-o realitate paralelă, „moționată” de Parlament – precizează cu un cinism debordant că Ministerul Economiei nu suportă niciun cost. O fi moca pentru minister, dar pentru IOR S.A. nota de plată este decontată în active dezmembrate și datorii care sufocă istoria. În timp ce Darău se plimba pe agende externe lipsite de orice greutate politică, la București, „oamenii de încredere” ai USR, Adriana-Laura Miron și Marian Niculescu, instalasera deja cortegiul funerar în posturile cheie de Secretar General și Adjunct. Misiunea lor? Nu eficiența, ci pecetluirea soartei unor active strategice pe care statul pare că vrea să le radă de pe hartă „la comandă”.
Salarii de nababi pentru „invizibili” și firimituri pentru muncitori
Conform unei sesizări explozive transmise de Sindicatul Independent IOR către Corpul de Control al Ministerului la data de 15 aprilie 2026, guvernanța corporativă la IOR a devenit o glumă proastă cu accente penale. În timp ce societatea nu are nici măcar un Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru 2026 și se târăște sub povara datoriilor eșalonate către ANAF, conducerea își trage felii groase din bugetul public.
Cifrele oferite de sursele sindicale sunt de-a dreptul sfidătoare: un angajat de rând supraviețuiește cu un salariu mediu net de 3.500 de lei, în timp ce pentru funcția de Director Financiar s-a stabilit o remunerație brută de aproximativ 58.000 de lei. Beneficiarul? Domnul Alexandru Butiseaca, un personaj care pare să dețină darul ubicuității sau, mai degrabă, al absenteismului remunerat regal. Sindicatul reclamă că Butiseaca ar ocupa simultan o funcție de execuție la CN Poșta Română S.A., motiv pentru care prezența sa zilnică la IOR este la fel de rară ca transparența în mandatul lui Darău.
Secretariatul General Miron/Niculescu: „Groparii” cu epoleți politici
Contrastul este izbitor și de-a dreptul revoltător. La Bruxelles și Kiev, Darău pozează în campionul transparenței, dar acasă, noile achiziții administrative – Adriana-Laura Miron (noul administrator special al IOR) și Marian Niculescu – par să acționeze ca un scut care ascunde dezastrul de ochii publicului. Documentele oficiale trimise de partenerii sociali reclamă „încălcări grave ale legislației în materia guvernanței corporative”, însă la minister, semnalele de alarmă sunt tratate cu un sictir olimpian.
Întrebarea nu este dacă Darău știe ce se întâmplă, ci de ce a ales să „sigileze” ministerul cu personaje a căror singură competență pare a fi validarea, prin inacțiune, a acestui masacru industrial. Sindicatul IOR nu se plânge de un simplu director numit politic, ci de un sistem care a abandonat total industria românească pentru a asigura controlul politic asupra resurselor rămase.
Destructurare sub înalt patronaj: Cine urmează la cercetări?
Concluzia este amară ca fumul de la o fabrică dezafectată: Ambrozie-Irineu Darău nu este un ministru care guvernează, ci un turist de lux care a delegat „prăduirea” activelor unor executanți de partid. IOR S.A. nu este victima unui accident de management, ci ținta unei destructurări chirurgicale, dirijate sub privirea îngăduitoare a premierului Bolojan.
Este timpul ca autoritățile de control și de aplicare a legii – dacă nu cumva au fost și ele trimise în „schimb de experiență” pe undeva – să lase analizele de catifea și să înceapă cercetările penale. Altfel, singura entitate care va rămâne „operațională” în industria de apărare va fi rețeaua de numiri politice care suge, cu o lăcomie fără margini, ultimele picături din bugetul statului. Destructurarea este aproape totală, iar „dezinformarea” de care se temea Darău la Kiev este, de fapt, singura politică oficială pe care o practică la București. Vom reveni! (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileOrchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
-
Ancheteacum 3 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 2 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 4 zileMarele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul
-
Exclusivacum 3 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 2 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 2 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 22 de oreOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău



