„Nu vă putem spune câte camere avem, că… se supără tabelul de înzestrare”

Sindicatul Diamantul a îndrăznit blasfemia supremă: a cerut, în baza Legii 544/2001, un lucru de bun-simț într-un stat care se pretinde democratic – numărul de body-worn camera aflate în dotarea IPJ Gorj și IPJ Dâmbovița. Nu locații secrete, nu nume de informatori, nu planuri operative. Doar: „Câte camere purtabile aveți, domnilor?”

Răspunsul? Clasicul refren al sistemului: „Nu vă putem spune, e în tabele de înzestrare clasificate.” Adică: știe statul, nu e treaba voastră.

Tribunalul București – prin sentința nr. 4847 din 05.07.2024 – a bătut obedient din călcâie și a validat refuzul. Din fericire, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal – prin Decizia civilă nr. 1108/2026 din 24.03.2026 (comunicată Sindicatului Diamantul pe 06.05.2026) a zis: până aici cu secretomania de carton.

Curtea de Apel: „Clasificarea nu se afirmă, se dovedește”

Curtea a făcut ceea ce un judecător normal ar fi trebuit să facă din prima: a întrebat, în esență – „Bine, dar actul de clasificare unde e?”.

Și a pus pe hârtie câteva principii care, dacă ar fi respectate, ar usca brusc mlaștina de „nu vă spunem, că e secret”:

Povestea cu „e secret” nu o crede nimeni pe cuvânt

Curtea stabilește limpede: atunci când o autoritate publică vrea să NU aplice regula accesului liber la informații de interes public, ea trebuie să și demonstreze că suntem într-un caz de excepție. Nu cetățeanul sau sindicatul trebuie să demonstreze că informația NU e clasificată, ci instituția trebuie să dovedească, cu acte, că ESTE.

Cu alte cuvinte: „sarcina probei aparține autorității care invocă derogarea”. Tradus: dacă spui „e secret”, arată și hârtia, nu doar pixul.

Nu mai merge cu „așa zicem noi, că e clasificat, luați de credeți”

Curtea de Apel spune negru pe alb ceea ce administrația refuză să priceapă: simpla afirmație a unei autorități că anumite informații sunt clasificate NU este suficientă pentru a bloca accesul la ele.

Adică: nu poți să transformi orice moft birocratic în secret de stat doar printr-o adresă semnată de șeful structurii. Statul de drept nu funcționează pe principiul „cuvântul meu ține loc de lege”, chiar dacă unora din ministere le pare normal.

Secretul adevărat vine cu număr de înregistrare, dată și semnătură – nu cu „așa e procedura la noi”

Curtea reamintește abecedarul Legii nr. 182/2002: o informație devine clasificată printr-un ACT SCRIS, emis de o autoritate competentă. Cu nivel de clasificare, cu dată, cu număr, cu emitent.

Clasificarea nu se face la cafenea, nu se „știe din practică” și nu se insinuează în corespondență administrativă. Tribunalul ar fi trebuit să ceară:

• actul de clasificare;
• cine l-a emis;
• când;
• cu ce nivel de secretizare;
• ce anume acoperă concret.

N-a cerut nimic. A crezut, ca la ghicit în pixeli: „Dacă IPJ zice că e clasificat, atunci sigur e.”

Clasificarea NU se deduce din burtă, pe bază de „așa se face la Poliție”

Curtea pune punct uneia dintre cele mai murdare practici ale instituțiilor de forță: deducerea „secretului” pe cale de prezumție. „Dacă e în tabele de înzestrare, sigur e secret”. Dacă e la Poliție, sigur nu e treaba proștilor de contribuabili. Dacă sună a dotare, sigur ține de siguranță națională.

Curtea spune clar: existența unei clasificări nu poate fi dedusă doar din corespondențe și formulări vagi. Trebuie să existe și să fie prezentate probe adecvate – adică actul de clasificare. Fără el, „secretul” e doar o scuză birocratică de a nu răspunde.

Judecătorul nu e notarul minciunilor instituționale

Curtea de Apel atrage atenția asupra altui derapaj grav: Tribunalul București nu a făcut niciun efort real să afle adevărul. S-a mulțumit să reproducă, aproape mecanic, susținerile pârâtelor.

Or, art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă obligă judecătorul să aibă un rol activ în stabilirea adevărului. Asta înseamnă:

• să ceară actele de clasificare;
• să verifice legalitatea lor;
• să nu creadă automat tot ce spune autoritatea, doar pentru că vine cu antet.

Dacă judecătorul doar copiază punctul de vedere al ministerului sau al IPJ-ului, nu mai vorbim de justiție, ci de ștampilă judiciară pe abuz administrativ.

Casare totală: proces făcut pe genunchi, fără probe, fără control real

Curtea a încadrat situația la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.: încălcarea regulilor esențiale privind stabilirea situației de fapt și administrarea probelor.

Altfel spus: procesul în primă instanță a fost atât de prost făcut, încât nici nu mai are rost să intri pe fond. Viciul procedural – lipsa oricărei probe serioase privind clasificarea – e suficient ca să dărâme toată sentința.

Soluția: recurs admis, sentință casată integral, cauza trimisă spre rejudecare. Cu alte cuvinte: „Luați-o de la capăt și, de data asta, faceți-vă treaba.”

De ce e această decizie un coșmar pentru reflexul „e secret, nu vă spunem”?

Decizia civilă nr. 1108/2026 a Curții de Apel București e mai mult decât o victorie punctuală a Sindicatului Diamantul. Este un precedent extrem de incomod pentru toate structurile MAI, IPJ și derivatele lor care au transformat „e clasificat” în tic verbal.

Ce lovește direct această hotărâre:

• Practica IPJ-urilor, dirijate „discret” de structurile de relații publice (DIRP, CIRP), de a respinge aproape reflex orice cerere incomodă, cu formulări standard de tip „informațiile sunt clasificate, conform tabelelor de înzestrare”.
• Ideea că, dacă pui cuvântul „tabel”, „dotare” sau „ordine internă” într-o adresă, ai rezolvat: cetățeanul tace, judecătorul ștampilează, ministerul jubilează.
• Mitul că „în Poliție, totul e sensibil” – inclusiv simpla întrebare „câte camere purtabile aveți ca să nu mai spună omul că a fost bătut în secție fără dovezi?”.

Miza reală: nu camerele, ci demascarea secretomaniei abuzive

Nu numărul de body-worn camera e centrul universului. Miza e alta: ori avem libertate de acces la informații de interes public, ori trăim într-un simulacru unde orice funcționar poate inventa un „secret” din pix, ca să nu dea socoteală.

Decizia Curții de Apel București taie scurt câteva absurdități:

• Nu mai merge cu „e secret pentru că așa spunem noi”.
• Judecătorul trebuie să verifice, nu să copieze.
• Clasificarea se dovedește cu acte, nu cu impresii.
• Informațiile despre dotări generale – cum sunt camerele video purtabile – nu pot fi trimise automat la gunoiul „siguranță națională” doar pentru că deranjează.

Concluzie: prima fisură serioasă în zidul „Statului din pix”

Prin această soluție, Curtea de Apel București transmite un mesaj rar de clar într-un peisaj sufocat de complicități: autoritățile nu mai pot transforma orice întrebare legitimă a cetățeanului în „problemă de securitate” doar pentru că le convine să nu răspundă.

Când Sindicatul Diamantul a întrebat „câte camere body-worn aveți?”, sistemul a răspuns reflex: „secrete!”. Curtea, însă, a întrebat ceea ce trebuia demult întrebat: „Bine, dar actul de clasificare unde e?”.

Și, până nu apare hârtia adevărată, rămâne un fapt simplu și devastator pentru reflexul abuziv al autorităților:

Nu tot ce deranjează e „secret de stat”. Uneori e doar rușine de stat. Vom reveni. (Cristina T.).

Spectrul mușamalizării: „Corb la corb nu-și scoate ochii”

Deși incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, tăcerea oficială a autorităților sugerează o încercare disperată de a „îngropa” dosarul. Potrivit surselor noastre, se fac presiuni pentru ca acest derapaj să fie tratat cu indulgență, pe baza vechiului principiu românesc conform căruia „corb la corb nu-și scoate ochii”.

Sfidarea legii de către un reprezentant al I.P.J. Prahova, chiar în perioada în care mii de cetățeni erau monitorizați în trafic pentru siguranța minivacanței, nu este doar o abatere disciplinară, ci o faptă penală care riscă să fie mușamalizată în spatele ușilor închise ale instituțiilor de profil.

Monitorizare strictă și dezvăluiri iminente

Incisiv de Prahova monitorizează cu atenție parcursul acestui caz. Nu vom permite ca acest „mic amănunt” să fie trecut la capitolul pierderi, în timp ce agenta de poliție se bucură de protecția colegilor din sistem. Într-un județ în care legea pare uneori opțională pentru cei care poartă uniformă, ne asumăm rolul de a scoate la lumină adevărul, indiferent de rangul celui care greșește.

Rămâneți alături de noi, deoarece ancheta noastră nu se oprește aici.

În timp ce pregătim materialul incendiar despre mafia deșeurilor, promitem cititorilor noștri că nu vom abandona nici acest subiect al „colegilor” care se cred deasupra legii. Incisiv de Prahova va reveni săptămâna viitoare cu dezvăluiri senzaționale, care vor scoate la lumină identitatea polițistei și rețeaua de influență care încearcă să îi „albească” dosarul penal.

Într-un stat de drept, uniforma ar trebui să impună respect, nu să servească drept paravan pentru infracțiuni. Vom urmări pas cu pas cum se desfășoară ancheta în județul vecin și dacă I.P.J. Prahova va avea curajul să aplice legea fără părtinire, sau dacă spiritul de castă va prevala din nou.

Rămâneți pe Incisiv de Prahova – singurii care au curajul să spună lucrurilor pe nume, până la capăt. (Cristina T.).

N.R – Fotografie cu rol ilustrativ