Connect with us

Actualitate

STÂLPII DE REZISTENȚĂ AI „IMPERIULUI NECESAR”

Publicat

pe

În trecutul istoric, de la nașterea sa și până la sfârșitul Războiului Rece, sau poate chiar până la prăbușirea celor două turnuri gemene de la New York, în nefasta zi de 9 septembrie 2000, SUA a trezit lumii o varietate de sentimente: solidaritate, admirație, speranță, gratitudine, teamă, revoltă, confuzie, neliniște.

Astăzi, în anul de grație 2024, într-o atmosferă de război civil, subsecventă trecerii de la democrație la oligarhia plurală, americanii se pregătesc să aleagă între doi candidați la președinție amintind de gerontocrația ultimilor ani ai puterii sovietice, sufocată de stagnare economico-socială și de cursa înarmării. În spatele lor se înghesuie armate de birocrați imberbi, lipsiți de orice experiență de viață și de orice îndoieli, cu excepția celei privind identitatea de gen, care cred că tot ce zboară se mănâncă și că tot răul vine de la tradițiile culturale ce ar trebui distruse pentru a elibera omul de povara adevărului (inclusiv cel biologic), a realității, a istoriei și a memoriei.

Cu toții sunt trași de sforile puterilor oligarhice ascunse în subteranele statului oficial. Sentimentul fără precedent inspirat tuturor de această Americă este acela de… milă. În cazul rivalilor ei, mila se asociază cu perplexitatea și iritarea stârnite de refuzul Americii de a se asocia la definirea unei noi ordini globale în care și ea ar avea un rol decent de jucat pentru a asigura pacea nu prin forța unei singure puteri, ci prin echilibrul puterilor. Departe de asta, Washingtonul adoptă ca unică strategie aceea de a strica jocul celor care se străduiesc să zidească o ordine pluricentrică. În cazul aliaților, mila este covârșită de spaima că scufundarea super ambarcațiunii americane îi va atrage și pe ei în genunile istoriei. Frivolitatea narcisistă a muribundului imperiu american le amintește dureros atât de orchestra care cânta valsuri vieneze pe puntea „invulnerabilului” Titanic, în timp ce acesta se scufunda, cât și de spusele lui Henry Kissinger, potrivit cărora, „a fi inamicul SUA este periculos, dar a fi aliatul său este mortal”.

STÂLPII DE REZISTENȚĂ AI „IMPERIULUI NECESAR”

O conducere ineptă, o societate fracturată, o economie instabilă, o datorie gigantică, o confuzie a valorilor, o criză de încredere generalizată. Puterea americană alunecă pe toboganul istoriei urmând altor super actori globali care au cunoscut aceeași soartă și trăgând după ea propriii săi aliați. Prima condiție pe care un bolnav trebuie să o îndeplinească este aceea de a-și recunoaște boala. Abia după aceea se poate pune problema tratamentului. Ce împiedică SUA să o facă? Narcisismul și decadența bunăstării.

Sunt de acord cu ideea că SUA a fost un imperiu necesar. Pilonii puterii ei au fost în ordine visul american, creativitatea americană, dolarul american (sprijinit, desigur, pe o economie puternică) și… la urmă, dar nu neglijabil, armata americană. Soldatul american a cucerit lumea nu cu arma nucleară, ci cu visul american pe care îl purta în ranița sa. El a apărat securitatea Americii nu atât prin războaiele pe care le-a câștigat, ci prin cele pe care le-a evitat. Așa s-a născut universalismul imperial american. Acesta promitea că oricine plătește Americii renta imperială va primi șansa de a participa la împlinirea visului american pentru sine și astfel de a trăi ca americanii.

Hollywoodul a furnizat omenirii veselie, grandoare și convingerea că oricât de crud ar fi răul totul se termină fericit. Acolo a fost inventat happy end-ul ca legitate a vieții… în stil american. Universitățile americane, hrănite cu creierele cele mai performate ale lumii, atrase acolo în primul rând de libertatea de a gândi și capacitatea de a crea, au devenit centrul de iradiere mondial al progresului tehnologic. Întâietatea în cursa tehnologică a permis Americii dominația politică și totodată, împreună cu dolarul american, a făcut din engleza americană o lingua franca la nivel mondial.

Presa americană a fost nu numai simbolul și modelul libertății, dar și cel mai temut câine de pază al ei, care totodată a evitat, prin cultura transparenței, promovată cu încăpățânare, ca puterea să corupă și ca să fie exercitată altfel decât pentru popor, cu poporul și prin popor. Acestea au asigurat pacea, securitatea, stabilitatea și prosperitatea internă a SUA, care i-au inspirat apoi firesc și politica externă.

Pacea americană la nivel global s-a bazat pe alți patru piloni: comerțul liber (având ca monedă de rezervă dolarul), drepturile omului, securitatea democratică (potrivit acestui concept, democrațiile nu provoacă niciodată războiul, nu se războiesc între ele și găsesc căi de coexistență pașnică cu adversarii lor) și puterea armată americană (inclusiv cea nucleară). În acest context americanii au inventat solidaritatea globală și generozitatea ca mod de exprimare a egoismului național (a se vedea exemplul „Planului Marshall”, prin care America s-a ajutat pe sine ajutând Europa și a ocupat Europa, eliberând-o de sine (sic!) sau, mai exact, de demonii egoismelor sale fratricide).

„MĂREȚIA AMERICII” MOARE FĂRĂ UN INAMIC MĂREȚ

Vitalitatea tuturor acestor valori, strategii și instrumente a fost garantată de amenințarea unui inamic extern pe măsură, real sau imaginar. Astfel de inamici au fost, pe rând, imperialismul colonial european (spaniol, francez și britanic), nazismul german, militarismul japonez, bolșevismul rusesc, terorismul islamic. Cel din urmă s-a dovedit, însă, a fi insuficient de coerent pentru a genera acea teamă capabilă să păzească pilonii puterii globale americane împotriva agenților corozivi proprii spiritului hiperactiv al societății americane.

În prezent, singurul rival strategic al SUA, China, prin globalismului său de învăluire prietenoasă, neconfruntațional și neexpansionist, nu constituie un criteriu de coeziune suficient de convingător pentru a-i face pe americani să renunțe la autoadmirație și autoamăgire, precum și la confortul consumerismului individualist (finanțat din credite, iar nu din economii) în favoarea unei regăsite vigori naționale și a unei noi măreții obținute prin efort propriu, smerenie, realism, raționalism și pozitivism.

Așa se face că virușii latenți, conservați în gheața Războiului Rece, au devenit activi și au contaminat toate structurile de rezistență ale vechiului imperiu, acum atins de senilitate, ucigând „pacea americană” și înlocuind-o cu un „conflict global americanizat perpetuu” nu numai distructiv, ci și autodistructiv.

MOARTEA VISULUI AMERICAN ȘI CAUZELE EI CULTURALE

Triada Hollywood-academia-presă a reușit, după trei decenii de la nașterea speranței în apariția unui mare sat global așezat sub semnul armoniei și fraternității, cu care se încheia istoria (era vorba despre istoria confruntărilor armate de tip tribal), să producă o masă critică de spălați pe creier, negaționiști ai ordinii naturale, ai istoriei și tradițiilor culturale, cuprinși de o nouă furie tribalistă cu care vor să impună urbi et orbi (orașului și lumii) o „nouă normalitate”. Această masă de purtători ai unei doctrine care promovează egalitarismul cultural (inclusiv pe terenul biologiei) și colectivizează gândirea, s-a insinuat în instituțiile statului american tribalizându-i politica, atât internă cât și externă. Militarizarea politicii americane este numai un exemplu al acestui fenomen, iar cheltuielile pe care le impune, mărind datoria publică la cote insuportabile și reducând calitatea vieții cetățeanului de rând, inclusiv prin limitarea libertăților democratice, se conturează a fi cauza prăbușirii finale a fostului imperiu necesar, altădată cetatea luminoasă de pe muntele global.

Hollywoodul a devenit un mare producător de subcultură din care se adapă narcisismul, excepționalismul și autismul secuvinist (sic!) american. Preceptul biblic potrivit căruia doar cel care se smerește se va înălța, în timp ce acela care se va înălța pe sine se va smeri, îi este străin. Național-populismul american (a se vedea slogane precum „America first!” sau „America great again!”), unit cu ideea unicității universaliste a „valorilor americane”, propovăduite zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă din „orașul îngerilor”, proiectează în imaginația celor care înghit cu polonicul propaganda hollywoodiană figura unui Mântuitor american global, care îi salvează de focul gheenei pe cei care îi ascultă poruncile și le asigură fericirea pe pământul promis de Tatăl său cel nevăzut, tuturor celor care cred în el și îl au ca unic Dumnezeu. Noul Ierusalim, adică America, nu este chipul Domnului coborât pe pământ, ci Domul însuși. Și nu Domnul majorității amărâte, drepte, oneste și muncitoare, ci acela al minorităților rătăcite, înstrăinate și frustrate de propria neputință și de propriile eșecuri, care amestecă toxic complexul de superioritate cu cel de inferioritate.

Izvorul acestei doctrine se află în universitățile americane și reprezintă perfect populația lor. De decenii acolo se înregistrează o tranziție lentă dar neîncetată de la cultura îndoielii creatoare la cea a certitudinii dogmatice, de la filosofare la ideologizare, de la educare la îndoctrinare, de la gândirea critică vie la corectitudinea politică tembelizantă. An după an, absolvenții acestor universități s-au adiționat până la a forma o masă critică, mai întâi ascunsă în măruntaiele unui stat subteran, pentru a ieși apoi la suprafață și a infesta instituțiile democrației americane defuncte.

În ceea ce privește presa, aceasta a fost capturată de atleții corectitudinii politice și, în aceste circumstanțe, a înlocuit adevărul cu minciuna, dezbaterea publică cu propaganda, și libertatea nu doar de expresie, ci și de conștiință, cu teroarea intelectuală. Câinele de pază al democrației a turbat și s-a transformat într-un Mare Inchizitor global. Cine mai poate visa să trăiască într-o asemenea lume. Din visul american nu a mai rămas decât consumul nelimitat pe datorie. O datorie care înspăimântă întrucât la nivel individual înseamnă faliment și expropriere, la nivel național înseamnă oligarhizare și tribalizare, iar la nivel internațional înseamnă război etern lipsit nu numai de perspectiva, ci chiar și de dorința păcii.

În asemenea condiții SUA iese din cursa pentru întâietate în domeniul inovației și al progresului tehnologic și vede cum capitalurile îi fug spre piețe mai primitoare întrucât meritul se poate exprima într-o competiție lipsită de constrângeri ideologice care să îl sacrifice în favoarea legitimității culturale.

DEZERTAREA CAPITALURILOR ȘI A CREIERELOR

Răspunsul Americii la acest fenomen absolut natural a fost protecționismul într-o țară care s-a ridicat prin liberalism, supraregularizarea și supraimpozitarea, într-o țară în care bunăstarea a apărut întrucât câștigul muncii fusese lăsat celui care l-a realizat, și prin anti-imigraționism, într-o țară construită de imigranți. Din vechea organizare internă americană liberală și inegalitară a rămas doar inegalitatea, singura formă de libertate care a supraviețuit fiind cea de a săraci; iar asta în favoarea îmbogățiților ieșiți din războaie bugetofage care chiar și când sunt câștigate pe câmpul de luptă, nu câștigă pacea în societate.

Aceasta a accelerat fuga capitalurilor și a creierelor. Pentru a păstra un nivel de viață care, în condițiile dezindustrializării și ale scăderii nivelului de productivitate, cumulat cu creșterea cheltuielilor pentru înarmare, nu mai avea cum fi justificat, America a ales calea războiului. Un război a cărui țintă nu mai este victoria, ci blocarea oricărui proiect constructiv al națiunilor concurente și epuizarea energiilor lor creatoare în confruntări militare pe cât de ucigașe pe atât de inutile.

Acest război nu este numai militar, ci și economic. Prin sancțiuni economice aplicate unilateral și abuziv, așadar în afara dreptului internațional, SUA încearcă să își refacă superioritatea economică. Aceasta nu printr-o politică de reindustrializare și de dotare cu autosuficiență energetică, ci subminând economiile statelor care nu îi acceptă agenda geopolitică și noul model de globalism, state din „creditul” cărora a trăit în deceniile postbelice, cu un dublu scop și anume: i. să își (auto)anuleze datoriile (financiare) față de ele, confiscându-le averile, pe de o parte; ii. să producă nemulțumiri sociale apte a determina răsturnarea regimurilor politice legitime și a le înlocui cu altele dispuse a respecta „ordinea mondială bazată pe reguli” dictate de oligarhiile americane, pe de altă parte.

Activizarea tiparniței de dolari, jocul cu cursul dolarului, confiscarea activelor păstrate de vechii creditori ai SUA în depozite americane sau ale aliaților-vasali ai Americii și decuplarea piețelor emergente concurente, sub cuvântul că schimburile economice și tehnico-științifice cu acestea ar prezenta riscuri pentru securitatea Occidentului euro-atlantic, au până la urmă efect de bumerang, izolând nu pe concurenții Americii, ci America însăși de lume, și lăsând-o fără arma dolarului, a cărui devitalizare împinge piața mondială, poate încet dar sigur, către dedolarizare.

DE LA „VISUL AMERICAN” LA „REVOLUȚIA CULRTURALĂ AMERICANĂ”

„Visul american” nu a fost un produs de export, ci unul de consum intern, un model de viață și gândire care a atras lumea. Modul SUA de a se administra la ea acasă a inspirat lumea. Prin el America s-a globalizat, înaintea restului lumii și, pe cale de consecință, lumea s-a americanizat prin propria-i alegere.

„Revoluția culturală americană” declanșată azi, după ce SUA și-a epuizat resursele necesare spre a-și menține în viață visul, este un produs de export sau mai exact un vehicul cu care SUA vrea să își exporte bolile și crizele, imposibil de vindecat acasă prin efort propriu, urmând a le depozita într-o groapă globală de gunoi neoliberal și neoconservator, unde anormalitatea este etichetată ca „nouă normalitate”. Universalismul imperial american nu mai constă în perspectiva oferită periferiei de a accede la civilizația centrului spre a trăi visul acestuia, ci în perspectiva oferită centrului, tot mai asemănător cu casa de nebuni, de a-și scoate cadavrele afară, ducându-le la periferia imperiului transformată în morgă globală.

Cine să mai fie atras de americanizare în aceste condiții? Cine poate accepta să se americanizeze pentru ca SUA să se naționalizeze, să se vindece prin deglobalizare de sine simultană cu globalizarea celorlalți, înlocuind „imperiul necesar”, cu un „imperiu genocidar”?! Iar asta tocmai acum când în lume, chiar prin asimilarea și adaptarea vechiului vis american la condițiile locale și tradițiile naționale, au apărut (în special în Asia) puteri noi sau renăscute care propun o ordine globală pluralistă, rațională, solidaristă, personalistă, inclusivistă, armonioasă și chiar… estetică.

O CONCEPȚIE STRATEGICĂ CADUCĂ

Deocamdată, SUA se mândrește cu superioritatea ei (altminteri tot mai firavă) din punct de vedere militar. Din păcate pentru ea, această superioritate devine tot mai puțin folositoare în condițiile sclerozei strategice care decuplează puterea americană de realitatea lumii contemporane. De aici vine și înfrângerea strategică în războaiele câștigate tactic.

Gândirea geostrategică a administrațiilor americane se bazează în continuare pe vechile concepte ale Războiului rece: îngrădire și descurajare, ambele realizate prin mijloace militare. De asemenea, ea nu mai poate scăpa de convingerea că principalul său inamic este cel aflat tradițional în concursul pentru dominarea Europei, respectiv Rusia, continuând să ignore, chiar și în ciuda avertismentelor venite din sânul comunității analiștilor politici americani, că rivalul său principal la scară globală se află în Asia, respectiv este China. De aceea a ales să intre într-un război aproape deschis, direct și total, cu Rusia, pe care, la fel ca în epoca sovietică, a demonizat-o din nou în ochii americanilor, deși, rivalitatea cu China, ar fi indicat tocmai o alianță americano-rusă menită să asigure menținerea ordinii mondiale postamericane sub influența valorilor specifice culturii și civilizației europene, cu extensiile euro-atlantice și euro-asiatice ale acestora.

Din acest punct de vedere, americanii continuă să rămână tributari concepției strategice a „verilor” lor englezi (britanici) care s-au opus oricărei concentrări de putere pe continentul european, acționând pentru divizarea puterilor europene creștine (inclusiv cu ajutorul islamului turco-otoman) pe care nu le-au putut domina direct. De aceea, pe lângă Rusia, Washingtonul percepe ca pe o amenințare la adresa supremației sale globale și state precum Germania sau Franța, precum și entități federative paneuropene de felul UE, pe care caută, pe de o parte, să le domine direct prin dependența față de SUA sub aspectul securității militare (practic, ocupându-le militar) și al securității energetice, dar și prin aducerea la conducerea lor de agenți proamericani, iar pe de altă parte, să le secătuiască de putere prin implicarea în războaie contrare intereselor lor vitale, precum cel cu Rusia.

În măsura în care se simte totuși deranjată de concurența Chinei, gândirea americană rămâne blocată în modelul contradicției ideologice dintre comunism și capitalism și continuă să recurgă la strategiile aplicate URSS în secolul trecut. Atunci, cel puțin, a știut să țină departe China de Rusia, punându-le în contrapondere pentru a-și consolida propria-i securitate. Acum le-a împins pe una în brațele alteia, consolidând puterea care i se opune.

O PUTERE MILITARĂ INUTILĂ

Noua problemă pe care o pune Americii confruntarea cu China este aceea a adaptării vechilor ei strategii vizând concursul dintre puterile hard (puteri dominate de logica militară), care au fost SUA și Germania sau SUA și Rusia sovietică, la specificul concursului dintre puterile hard, cum este SUA, și puterile soft (puteri dominate de logica pacifistă), precum China.

Spre deosebire de China, care a accedat la statutul de putere cu relevanță globală prin propriile forțe și este independentă în raport cu America, UE este, cel puțin la origine, o creație americană, federalizarea Europei occidentale sau nord-atlantice fiind concepută nu numai pentru a ridica o stavilă politico-economico-ideologică în calea puterii hard sovietice, ci și pentru a emascula vechile națiuni imperiale europene (cu imperiile lor coloniale), lipsindu-le de puterea armată și punându-le sub comanda politico-militară a SUA. UE este, la fel cu China, o putere soft, dar o putere dependentă de SUA și ocupată de SUA; o putere care caută a se emancipa de sub tutela americană, dar ori de câte ori îi cresc mușchii necesari pentru a rupe lanțul american, vine chirurgul transatlantic și o castrează. China în schimb se poate întrece cu SUA ca doi concurenți liberi, de la egal la egal.

Într-o asemenea competiție SUA nu știe decât să acumuleze putere (militară, economică, politică) pe care să o opună adversarului împingându-l înapoi sau ținându-l pe loc. În acest scop constituie alianțe și, după caz, îi pedepsește pe cei care nu vor să i se alăture. Principiul său rezumat de formula „cine nu-i cu noi este împotriva noastră”, face ca, urmând legea acțiunii și reacțiunii din fizică, pe măsură ce alianțele cresc, opoziția sancționaților față de ele să crească. Cu cât o asemenea opoziție externă crește, cu atât este mai necesară unitatea internă și de aceea, presiunea Washingtonului pentru alinierea fermă a aliaților la exigențele intereselor americane crește, rigidizând alianța; în cele din urmă, caracterul excesiv al presiunii determină caracterul regresiv al eficienței ei, aliații devenind tot mai nervoși și tot mai puțin dispuși a se supune.

Problema principală a capacității de confruntare a SUA cu rivalii săi strategici din Asia nu vine, însă, de aici. Ea vine din neînțelegerea faptului că cei din urmă nu cheltuiesc pentru a-și mări puterea cu care să se opună Americii, ci pentru a finanța parteneriate flexibile la interesele diverșilor jucători mici răspândiți prin lume, care, profitând de congruența obiectivelor strategice în cazuri concrete, urmăresc anularea dependenței de SUA și totodată crearea unor asocieri locale care nu mai lasă spațiu de manevră ofensivelor americane; asta chiar și atunci când pe teritoriul unor dintre ei se află baze militare americane. Operațiunile acestora din urmă îndreptate împotriva unor terți rivali strategici ai SUA, cum ar fi China, sunt blocate prin amenințarea unei adevărate gherile care stă gata să le sară în spate, nu neapărat cu pumnale sau puști, ci cu mijloacele rezistenței pasive.

Arma nucleară, care, oricum, s-a dovedit a fi inutilă prin chiar caracterul extraordinar al forței sale de distrugere, nicidecum nu poate fi folosită împotriva unor asemenea adversari… pașnici.

Confruntarea economică urmează aceeași logică pe care America nu reușește să și-o însușească, deși cândva ea însăși a fost campioana comerțului liber. În locul concentrărilor de putere economică regională și de embargouri menite să sporească securitatea inițiatorului lor prin izolarea adversarului (izolare care se dovedește tot mai mult a fi autoizolare), se preferă acum crearea unor rețele de cooperare pe proiect, în care rechinii economici globali se încurcă și mor în lipsa capacității de a se mai mișca. Securitatea dinamică pe care noile puteri globale emergente o dezvoltă, se opune cu succes securității statice de al cărei model de gândire nu se poate desprinde America.

CE-I DE FĂCUT? CÂTEVA SUGESTII SISTEMICE

Ce trebuie să învețe SUA din toate aceste observații? Ce ar trebui să facă pentru a se salva, adică pentru a rămâne relevantă în proiectarea și funcționarea ordinii postamericane?

Primul pas este eliberarea de sub dominația complexului militar-industrial. Procedând astfel, nu ar face decât să dea curs avertismentului dat de fostul Președinte Eisenhower în faimosul său discurs de adio. De atunci și până azi lucrurile au devenit și mai clare.

Reluând și aducând în contextul actual una dintre cele mai frumoase cugetări ale lui Albert Camus, inclusă într-una din scrisorile sale adresate unui „prieten german”, le-aș aminti, la rândul meu, „prietenilor americani”, că „morala împotriva sabiei nu poate face nimic, dar moralei asociată cu sabia nici o sabie din lume nu îi poate rezista”. Or, SUA nu mai dispune azi de nici o autoritate morală care s-ar mai putea uni cu sabia sa pentru a stăpâni lumea. Dimpotrivă, din lumea altădată dominată de ea și, înaintea ei, de rudele sale europene, s-au ridicat puteri care chiar dacă nu au săbii la fel de ascuțite ca cele americane, pot oferi un vis propriu de libertate, securitate și prosperitate care a înlocuit de mult epuizatul „vis american”. Sabia (inclusiv cea nucleară) nu îi mai este, deci, de nici un folos Americii. Dimpotrivă, a ajuns să îi împovăreze și mâna și bugetul, și gândirea și sufletul.

Retragerea prezenței americane din țările în care aceasta nu mai este nici binevenită nici necesară ar fi benefică în primul rând pentru reducerea cheltuielilor bugetare, economiile masive astfel înregistrate putând fi îndreptate spre plata datoriei publice și îmbunătățirea sistemului de ocrotire socială propriu. Ea ar fi, de asemenea, începutul reabilitării democrației americane prin eliberarea deciziei politice de influența oligarhiei producătorilor de arme, precum și a refacerii staturii morale a SUA.

Singura alternativă acceptabilă ca sistem de organizare a societății este cea care include democrația și aristocrația. În Asia, puterile emergente trec de la tirania (specifică despotismului oriental) la aristocrație. În SUA, derapajul democrației către oligarhie trebuie oprit și democrația resuscitată. Aceasta impune demilitarizarea politicii americane.

O asemenea reformă trebuie și poate fi acompaniată cu edificarea unui sistem de securitate colectivă definit în cadrul unui pact defensiv global care să asocieze puterile hard și pe cele soft, pe cele consacrate și pe cele emergente, într-un efort instituționalizat comun menit a garanta ordinea mondială (adică pacea) atât de o manieră statică, prin menținerea echilibrelor de putere, cât și într-una dinamică, printr-o intervenție coordonată în vederea stingerii din fașă a focarelor de conflict locale. America va putea obține acordul pentru un asemenea pact (de altfel propus implicit și de Rusia cu câțiva ani în urmă) cu atât mai ușor și în condiții cu atât mai avantajoase cu cât îl va iniția mai repede, înainte ca puterea sa militară, încă semnificativă, să se epuizeze prea mult și să nu mai aibă ce oferi în schimb.

De asemenea, pentru a reduce nevoia recurgerii la puterea sa militară, SUA ar trebui să își obțină securitatea energetică deplină prin efort propriu și din resurse proprii, civilizând și, deci, democratizând astfel, cealaltă oligarhie și anume cea a din domeniul petrolifer. Combinând tehnologiile actuale cu resursele sale naturale interne, America poate deveni independentă de controlul rezervelor de hidrocarburi ale altora și nu ar mai cheltui atât pentru a ține sub ocupație statele care le dețin. Autosuficiența energetică a SUA va determina și o scădere a prețului resurselor energetice fosile pe piața mondială, tranșând, în favoarea sa, concursul cu puterile petro și gazo-dependente sau aducându-i, cel puțin o remiză.

Riscurile la adresa securității americane nu pot fi reduse prin decuplarea de marile piețe externe (rusă, chineză, iraniană etc.) și prin tot felul de bariere tarifare și mai ales netarifare așezate în fața schimburilor cu jucătorii activi pe acele piețe, ci printr-o reindustrializare stimulată de o dereglementare și defiscalizare masive, apte a reface atractivitatea Americii pentru investitori și a redeștepta gustul acestora pentru risc, dar și a raționaliza riscul și a asigura loialitatea concurenței în condiții de deplină libertate.

SUA trebuie să își curețe universitățile de gunoiul corectitudinii politice, al dogmatismului globalist, al contestării adevărului (inclusiv cel istoric și biologic) și al negării firescului, pentru a le reda statutul de temple ale științei, de garant al gândirii critice, de depozitar al tradițiilor culturale și de punte între ordinea naturii și ordinea morală. Este vorba și în acest caz, de anihilarea altei sau altor oligarhii care au metastazat (ideologic și fizic) aparatul de stat abătându-l de la datoria față de interesul național american și folosindu-l atât pentru a supune societatea americană exclusiv intereselor lor de grup și viziunii lor de castă asupra istoriei și naturii, cât și pentru a declanșa o revoluție culturală mondială care i-a ostilizat Americii majoritatea celorlalte națiuni.

În fine, SUA are a-și revizui și actualiza politica față de emigrație. Aceasta nu înseamnă ridicarea de ziduri la frontiere care să oprească noile fluxuri de brațe harnice și minți inteligente, precum cele care au făcut în trecut America măreață. Împotriva aspectelor negative ale imigrației trebuie lucrat, pe de o parte, la sursă, oferind comunităților umane de acolo ajutoare pentru consolidarea securității sociale și personale la ele acasă, iar pe de altă parte, în comunitățile locale din interior, prin politici inteligente de integrare socială.

***********

Într-unul din discursurile sale recente, Președintele Joe Biden vorbea despre faptul că sub comanda sa America și-a reconfirmat rolul de lider al lumii libere și este în măsură să asigure pacea prin forță. Un buchet de neadevăruri exprimând dorințe iar nu realități sau posibilități.

Pacea nu se mai află pe nicăieri și mai nimeni nu o caută. Lumea al cărui lider se vrea America nu mai este liberă și totodată nu mai vrea ca America să îi fie lider. În plus, ea este tot mai mică în raport cu mulțimea tot mai mare a celorlalte națiuni. Privind așezarea pe hartă a celor din urmă, observăm cum ele iau forma unei uriașe guri de dragon care stă să înghită sau a unui laț care stă să stranguleze tot mai firavul spațiu al civilizației occidentale euro-atlantice.

Dacă SUA dorește ca acest deznodământ să fie evitat, dacă noi, aliații SUA, dorim ca decesul civilizației noastre să nu aibă loc, trebuie să căutăm o ordine care să profite tuturor și o pace la care să se ajungă tot prin forță dar nu prin forța armelor (ori nu numai prin forța armelor), ci prin forța minții și a caracterului (unite, la nevoie, cu forța armelor). America, ai grijă că te prăbușești! Și ne tragi și pe noi după tine! Trezește-te!

Adrian Severin

Actualitate

SUA recunoaște pentru prima dată că a desfășurat arme de control spațial pe orbită

Publicat

pe

De

Statele Unite au plasat pe orbită sisteme de armament destinate controlului spațial, potrivit secretarului Forțelor Aeriene, Troy Meink. Declarația reprezintă prima confirmare publică făcută de un oficial american că Washingtonul a desfășurat arme în jurul Pământului.

Arme orbitale pentru apărarea forțelor americane

„Continuăm să ne asigurăm că suntem pregătiți să facem față amenințărilor în evoluție, oriunde s-ar manifesta. Acesta este motivul pentru care Statele Unite dispun acum, pe orbită, de arme de control spațial capabile să apere forțele comune împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor”, a declarat Meink în cadrul unui discurs susținut la conferința Air and Space Forces Association.

Secretarul Forțelor Aeriene nu a oferit detalii suplimentare despre natura acestor sisteme, iar Departamentul Forțelor Aeriene nu a comentat informația.

Washingtonul renunță la discreția tradițională

Declarația este cu atât mai importantă cu cât oficialii americani au evitat, timp de decenii, discuțiile directe despre armele desfășurate pe orbită. Washingtonul s-a temut că recunoașterea publică a unor astfel de capabilități ar putea declanșa o cursă globală a înarmării în spațiu.

În ultimii ani, însă, Pentagonul și-a flexibilizat poziția față de dezvoltarea unor sisteme cu potențial ofensiv și a început să vorbească mai deschis despre necesitatea acestora.

În paralel, Statele Unite au promovat reguli pentru un comportament responsabil în spațiu. Printre măsurile susținute de Washington s-a numărat și interzicerea testelor antisatelit distructive, inițiativă avansată în timpul administrației Biden.

„Controlul spațial” poate include arme cinetice și non-cinetice

Termenul „control spațial” desemnează atât acțiuni defensive, menite să protejeze forțele spațiale americane și pe cele ale aliaților, cât și acțiuni ofensive destinate neutralizării capabilităților spațiale ale unui adversar.

Meink nu a precizat ce tipuri de arme se află pe orbită. În teorie, arsenalul ar putea include sisteme cinetice, capabile să distrugă fizic o țintă, precum și sisteme non-cinetice, care ar putea bruia, perturba sau afecta funcționarea unor sateliți.

Armele de distrugere în masă rămân însă interzise în mod expres prin Tratatul privind spațiul cosmic.

Interceptoare spațiale pentru programul „Golden Dome”

Armele de control spațial nu reprezintă singura categorie de sisteme militare pe care Pentagonul intenționează să le trimită pe orbită.

Secretarul Forțelor Aeriene a anunțat că Forța Spațială a obținut echipamente „pregătite pentru zbor” pentru interceptoare spațiale capabile să doboare rachete adversare din orbită. Aceste sisteme constituie una dintre componentele centrale ale inițiativei administrației americane denumite „Golden Dome”.

Primele satelite AMTI vor fi lansate în această lună

Meink a prezentat și alte obiective spațiale ale Statelor Unite. Potrivit acestuia, primul satelit dintr-o viitoare constelație destinată detectării și urmăririi țintelor aeriene va fi lansat în această lună.

Sistemele, cunoscute sub denumirea AMTI, vor furniza o imagine globală permanentă asupra platformelor aeriene ale adversarilor. Misiunea va fi sprijinită de avioane radar E-7 Wedgetail și de alte platforme, inclusiv aeronavele navale E-2D Advanced Hawkeye.

Forța Spațială americană își propune să dispună de o constelație AMTI inițială funcțională până în 2028. Programul beneficiază de o finanțare de ordinul miliardelor de dolari, atribuită în luna mai companiei SpaceX.

Forțele Aeriene accelerează programul de drone MMA

În timpul aceluiași discurs, Meink a anunțat noi obiective pentru programele de drone ale Forțelor Aeriene.

Platforma Massed Modular Aircraft, sau MMA, este concepută pentru a înlocui dronele MQ-9A Reaper. După ce oficialii americani au anunțat recent accelerarea programului, Meink a precizat că Forțele Aeriene vor să dispună de 100 de drone MMA până în 2029 și de 500 până în 2032.

La lansarea programului, în luna iulie, obiectivul inițial era mult mai modest: doar 20 de aeronave operaționale până în anul fiscal 2031.

500 de drone CCA până în 2032

Forțele Aeriene își majorează și țintele pentru programul Collaborative Combat Aircraft, destinat dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de avioane de luptă.

În luna iunie, Anduril și General Atomics au fost selectate pentru a conduce producția primei etape a programului. Potrivit lui Meink, Statele Unite estimează acum că vor avea 500 de drone CCA în serviciu până în 2032.

Oficialul nu a precizat câte dintre acestea vor proveni din primul „increment” al programului și câte vor fi dezvoltate în cadrul etapelor ulterioare.

Primele drone CCA primesc denumiri oficiale

Forțele Aeriene au stabilit și denumirile oficiale ale primelor drone CCA.

Modelul FQ-44A, dezvoltat de Anduril, va păstra numele „Fury”, folosit deja de companie. Aeronava FQ-42A, denumită intern de General Atomics „Dark Merlin”, va fi identificată oficial de Forțele Aeriene sub numele „Vengeance”.

Citeste in continuare

Actualitate

Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA

Publicat

pe

De

Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.

În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.

Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.

De la prototip la sistem operațional

Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.

T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare

Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.

Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.

Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.

Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.

Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.

TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate

Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.

În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.

Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.

Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.

Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.

T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare

Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.

Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.

În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.

Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.

Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.

În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.

Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks

Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.

Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.

În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.

O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită

Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.

Platforma a evidențiat:

  • integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
  • implementarea rapidă;
  • disponibilitate operațională ridicată;
  • interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
  • capacitatea de a opera în configurații distribuite;
  • coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
  • flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.

Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.

Citeste in continuare

Actualitate

Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund

Publicat

pe

De

Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.

Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.

Lucrările ar putea începe în 2027

Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.

Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.

Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.

O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare

Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.

Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.

DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.

Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații

Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.

În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.

A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.

Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.

Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.

Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare

Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.

Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.

În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.

Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.

Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor

În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.

Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.

Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american

În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.

Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.

Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.

Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032

Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.

Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)

Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...

Exclusiv9 ore ago

Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”

Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...

Exclusiv9 ore ago

Permanența fantomă. Când munca polițiștilor dispare din hârtie ca dosarele incomode din sertar

Rubrica goală care golește drepturi În fiecare zi, la fiecare unitate de poliție, se emite „dispoziția de zi pe unitate”....

Exclusiv9 ore ago

Premier căutat pentru reglaj de „culoare”. Brigada Rutieră, blocată la semafor politic

Pamflet despre concursurile amânate la șefia Poliției și „coloanele neoficiale” pentru politicieni grăbiți România fără premier, Poliția fără coloană vertebrală...

Exclusivo zi ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv