Connect with us

Exclusiv

Scandalul spionajului ilegal: Sindicatul Diamantul acuză IGPR de mușamalizare și ‘gura care nu miroase’ la Botoșani!

Publicat

pe

Un nou scandal zguduie Poliția Română, unde acuzații grave de spionaj ilegal și mușamalizare la nivel înalt vin să completeze imaginea unei instituții într-o criză profundă. Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, aruncă mănușa conducerii Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), denunțând o situație de „gravitate fără precedent” la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, unde angajații ar fi fost monitorizați audio-video prin intermediul camerelor de supraveghere, fără temei legal. Josanu critică aspru lipsa unui răspuns concret din partea IGPR, afirmând că, în fața acestor acuzații, „IGPR nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.

Spionaj cu microfoane ascunse: IPJ Botoșani, acuzată de practici demne de fosta securitate

Mărul discordiei îl reprezintă sistemele de supraveghere instalate la IPJ Botoșani. În urma unei solicitări din partea Sindicatului „Diamantul”, conducerea IPJ Botoșani a transmis oficial, pe 17 octombrie 2025, că sistemele sunt folosite doar pentru „asigurarea pazei, protecției persoanelor, bunurilor și valorilor” și, crucial, că „Nu există interconexiuni cu alte sisteme și nu se înregistrează sunetul” (Sursa: Răspuns oficial IPJ Botoșani nr. 25.932/17.10.2025, citat de Sindicatul „Diamantul”).

Contradicția flagrantă vine însă de la Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual (SPPC) Botoșani, care a semnalat fapte de o „gravitate extremă”: conducerea IPJ Botoșani ar realiza și stoca înregistrări AUDIO-VIDEO ambientale, folosindu-le ca probe în cadrul cercetărilor disciplinare împotriva polițiștilor. Mai mult, SPPC menționează că a refuzat să-și dea acordul pentru legalizarea retroactivă a acestor practici abuzive. „Ne aflăm, așadar, în fața unei situații în care o instituție a statului minte într-un răspuns oficial sau săvârșește fapte penale,” subliniază Vitalie Josanu (Sursa: Petiția Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” nr. 202).

Cadrul legal incălcat: De la GDPR la Codul de Procedură Penală

Sindicatul „Diamantul” detaliază cadrul legal încălcat, indicând o realitate juridică terifiantă:

  • Legea 333/2003 (Paza Obiectivelor) permite doar supravegherea video, nu și înregistrarea audio.
  • Legea 190/2018 (Legea de aplicare GDPR) permite supravegherea video la locul de muncă doar cu condiții stricte, inclusiv consultarea sindicatului (pe care SPPC Botoșani a refuzat-o), și nu permite supravegherea audio ambientală.
  • Singura lege care permite înregistrarea audio ambientală este Codul de Procedură Penală (Art. 138-140), dar aceasta este o metodă specială, rezervată exclusiv dosarelor penale pentru infracțiuni grave și poate fi dispusă doar de un judecător, la cererea unui procuror.

„Concluzia legală este clară: dacă acuzațiile SPPC Botoșani sunt reale, conducerea IPJ Botoșani spionează ambiental audio și video angajații și cetățenii vizitatori, folosind metode rezervate domeniului procedural penal pentru a urmări viața privată,” se arată în petiția Sindicatului „Diamantul”, care susține că „există în derulare mai multe cercetări disciplinare declanșate la IPJ Botoșani, având la baza înregistrări audio obținute ilegal prin intermediul microfoanelor camerelor de supraveghere.”

Unde sunt Benone și Mirițescu (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc?

Acuzații de mușamalizare la vârful IGPR

Gravitatea situației este amplificată de suspiciunea de mușamalizare la niveluri superioare. Vitalie Josanu acuză direct: „Observați că nu au îndrăznit să nege că Ionica Iulian și Direcția Control Intern au fost sesizați de SPPC Botoșani privitor la spionarea audio a salariaților, prin intermediul camerelor de supraveghere!” (Sursa: Vitalie Josanu, Sindicatul „Diamantul”).

Președintele „Diamantul” merge mai departe, sugerând că „IGPR este condus de doi incompetenți care pun batista pe tambal până nu se mai poate!” și că „Nu pot sau nu vor să îl atingă pe Ionica Iulian pentru că probabil asta știe unde au îngropat toate scheletele, el fiind cel care a săpat gropile, la indicațiile lor!” Criticile sunt îndreptate și către chestorul Benone Marian Matei, șeful Poliției Române, și Mircea Mirițescu, șeful Direcției Control Intern. Deși Benone Matei a declarat în contextul tragediei de la Teleorman că „în cazul în care vor fi identificate nereguli… nu voi ezita să iau măsuri drastice”, Josanu se întreabă, referindu-se la Botoșani: „Aici nu sunt zmei, s-au făcut șoricei?”

Urgență națională: Cerințele Sindicatului Diamantul pentru stoparea ilegalităților

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” solicită de urgență Ministrului de Interne și Inspectorului General al Poliției Române să dispună verificări și să răspundă punctual la o serie de întrebări cruciale. Printre cele mai importante cerințe se numără:

  • Confirmarea cunoștinței conducerii MAI și IGPR despre înregistrările audio ambientale la IPJ Botoșani și, în caz afirmativ, temeiul legal al acestora.
  • Lămurirea dacă aceste înregistrări audio ilegale au fost folosite ca probe în comisiile de disciplină.
  • Măsuri urgente din partea Corpului de Control/Direcției Control Intern pentru a investiga acuzațiile de inducere în eroare și supraveghere ilegală.
  • Explicații despre măsurile dispuse de Direcția Control Intern în urma sesizărilor anterioare ale SPPC Botoșani și comentarii privind acuzațiile de mușamalizare.
  • Comunicarea detaliilor tehnice și contractuale ale sistemului de supraveghere (procedura de achiziție, cost, firmă instalatoare, marca și modelul camerelor).
  • Precizarea dacă angajații și vizitatorii au fost notificați explicit despre înregistrarea audio.
  • Detalierea perioadei exacte de înregistrare audio, locația stocării și identitatea persoanelor cu acces la aceste date.
  • Clarificarea rolului DGPI: a sesizat informativ conducerea MAI și IGPR cu privire la monitorizarea ilegală audio?

În încheiere, Sindicatul „Diamantul” solicită de urgență „trimiterea Corpului de Control al Ministrului la IPJ Botoșani pentru a verifica, sigila și ridica de urgență serverele și DVR-urile sistemului de supraveghere, înainte de distrugerea probelor, și pentru a opri imediat orice formă de înregistrare audio ilegală.” Aceste acuzații grave, care aduc în discuție practici demne de fostele servicii de securitate, impun o reacție imediată și transparentă din partea conducerii MAI și IGPR. Dincolo de „condoleanțe publice și promisiuni vagi”, Sindicatul „Diamantul” cere o reformă reală și o asumare a responsabilității, pentru a reda credibilitatea unei instituții esențiale pentru statul de drept. (Cristina T.).

Exclusiv

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Publicat

pe

De

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai vrea doar să coordoneze polițiștii, vrea să le bage în cap și o aberație juridică: confiscarea bicicletelor cetățenilor care comit contravenții la regimul rutier. Informațiile și pasajele de drept vin, cu toată seriozitatea, din dezvăluirile Sindicatului Europol.

După episodul deja cunoscut, în care același Giugariu, împuternicit adjunct al șefului IPJ Bacău, a încercat să-i împingă pe polițiștii rutieri spre ideea de a „sălta” bicicletele oamenilor, omul nostru nu s-a oprit. Dimpotrivă, a perseverat în eroare cu o insistență demnă de o cauză nobilă – numai că, aici, cauza este propria neînțelegere crasă a legislației rutiere.

„Majestatea sa” Giugariu inventează confiscarea bicicletelor

În lipsa inspectorului-șef, „Majestatea sa” Giugariu a simțit nevoia să strălucească. Cum? Ignorând cu seninătate legea. Ca să-și lase amprenta de „vizionar” juridic, i-a cerut șefului Serviciului Rutier să întocmească o adresă către Direcția Rutieră. Obiectul cererii: un punct de vedere oficial despre posibilitatea confiscării bicicletelor persoanelor care circulă pe drumurile publice și comit contravenții la regimul rutier.

Ca să-și justifice fantezia, adjunctul IPJ Bacău invocă următoarele:

  • art. 24 și art. 41 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;
  • art. 96 alin. (6) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Altfel spus, un mic „cocktail legislativ” servit fără să înțeleagă diferența dintre norma generală și norma specială, dar cu mare încredere în propriul amalgam de „inteligență”.

Direcția Rutieră: hohot de râs și lecție de drept pentru adjunctul IPJ

Când a ajuns solicitarea la Direcția Rutieră, specialiștii n-au știut dacă să râdă sau să plângă. Conform informațiilor relatate de Sindicatul Europol, oamenii s-au amuzat copios și s-au grăbit să emită un punct de vedere clarificator, ca să mai tempereze „creativitatea” juridică de la vârful IPJ Bacău și să prevină un val de plângeri de la bicicliști.

Răspunsul Direcției Rutiere este sec și devastator pentru „teoria” lui Giugariu:

  • legislația în vigoare NU prevede posibilitatea confiscării vehiculelor utilizate la comiterea contravențiilor pe drumurile publice, ca măsură complementară;
  • această măsură are un caracter explicit și limitativ – nu se inventează după chef, nici după orgolii de birou.

Cu alte cuvinte, încercarea adjunctului de a confisca bicicletele nu este doar abuzivă, ci și elementar nelegală.

Articolele de lege pe care adjunctul le-a „sărit din lectură”

Din aceeași corespondență rezultă un fapt jenant: Giugariu, deși coordonează două structuri mari – ordine publică și poliția rutieră –, pare să nu fi ajuns cu lectura până la art. 109 alin. (9) din OUG 195/2002. Textul, negru pe alb, spune așa:

„Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, (…) dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel.”

Iar Direcția Rutieră aproape că i-a făcut un desen, în finalul răspunsului, explicându-i:

  • în materia bunurilor supuse confiscării, OUG 195/2002 conține o reglementare specială, expresă;
  • tocmai pentru că această ordonanță reglementează clar ce bunuri pot fi confiscate, NU se completează cu OG 2/2001.

Pe scurt: nu poți folosi norma generală (OG 2/2001) ca să ocolești limitele stricte ale normei speciale (OUG 195/2002). Iar printre bunurile vizate de confiscare, „bicicleta contravenientului” nu apare nicăieri.

Bicicleta cetățeanului, da; mașina adjunctului, nu

Mai departe, art. 96 alin. (2) lit. c) din OUG 195/2002 vorbește despre:

  • confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute de ordonanță ori folosite în acest scop.

Dar cadrul special stabilește exact ce și cum se poate confisca. Nu intră la „pachet promoțional” tot ce ar vrea un adjunct să dea exemplu, de dragul „disciplinei”.

În paralel, OG 2/2001 prevede, în art. 5 alin. (3) lit. a), confiscarea bunurilor folosite sau rezultate din contravenții, iar art. 24 dezvoltă procedura. Dar exact aici este cheia: în domeniul rutier, regula este dată de OUG 195/2002, nu de fanteziile creative ale unor șefi care iau norma generală și o folosesc ca pretext să-și extindă puterea peste limitele legii.

Când este vorba de bicicletele oamenilor simpli, Giugariu vrea confiscare.
Când este vorba de propriul său autoturism, subit teoria dispare.

Întrebările care-l dezbracă de „profesionalism”

Sindicatul Europol pune pe masă întrebări foarte simple, dar care demolează orice pretenție de consecvență:

  1. Dacă sunteți atât de convins de legalitatea confiscării bicicletelor utilizate la săvârșirea contravențiilor rutiere,
    • de ce nu mergeți dumneavoastră, domnule Giugariu, la camera de corpuri delicte a IPJ Bacău să vă predați autoturismul, după ce ați fost prins circulând cu 125 km/h în localitate?
  2. Dacă această măsură ar fi legală,
    • de ce nu cereți aplicarea ei uniform, indiferent de persoană și de vehicul – fie mașină, fie bicicletă?
  3. În aceeași logică „dreaptă”,
    • de ce nu solicitați poliției rutiere să confiște autoturismul șefului Poliției orașului Slănic Moldova, nașul dumneavoastră, sancționat contravențional pentru circulație pe contrasens?

Când e vorba de bicicletele oamenilor obișnuiți, ideea de confiscare pare foarte tentantă. Când intră în discuție mașinile șefilor, nașilor și propriilor personaje din „familia instituțională”, brusc nu mai auzim nimic de confiscare. Doar tăcere.

Nu doar o gafă juridică, ci o palmă pe obrazul instituției

Problema nu este doar juridică, deși și acolo situația e de un ridicol greu de ignorat. Problema este de imagine și de substanță: un adjunct al IPJ Bacău care:

  • interpretează legea după bunul plac;
  • instigă polițiștii rutieri spre o practică evident nelegală (cu risc de abuz în serviciu);
  • compromite credibilitatea întregii conduceri a inspectoratului și, implicit, a Poliției Române.

Greșelile unui astfel de personaj nu rămân în contul său personal. Ele pică pe umerii instituției și ai corpului profesional, care trebuie apoi să explice, să repare, să gestioneze plângerile și scandalurile.

„Management” de tip: presiune în jos, obediență în sus

Modul în care împuternicitul adjunct Giugariu își exercită prerogativele manageriale este simptomatic pentru o boală mai mare:

  • presează subordonații să meargă la limita legii, ba chiar peste ea;
  • transformă propriile frustrări în presiune profesională asupra celor din teren;
  • revendică, atunci când apar rezultate, meritele ca pe niște trofee personale;
  • se ascunde în spatele funcției când propriile „inovații” juridice se dovedesc a fi praf în ochi.

Într-o instituție cu adevărat sănătoasă – așa cum îi place Poliției Române să se autoproclame –, o asemenea împuternicire ar trebui reevaluată pe loc. Dar, în practică, vedem altceva: nu mai contează să fii profesionist, e suficient să fii obedient și util „sus”.

Dublul standard: bicicleta sancționată, porcul fatal

Ca să înțelegem și mai bine dublul standard, Sindicatul Europol amintește un caz relevant:

  • un șef al Serviciului Rutier dintr-un inspectorat a fost eliberat din funcție fiindcă subalternii lui au făcut o glumă legată de atribuirea unui porc.

Pentru o glumă de porc, funcția „zboară” imediat.

La Bacău, în schimb, un adjunct care:

  • își bate joc de legislație;
  • riscă să împingă polițiștii în zona abuzului în serviciu;
  • vrea să confiște biciclete ca să dea cu biciul peste cetățeni,

pare să nu provoace nicio reacție serioasă din partea IGPR sau MAI. Poate doar atunci când, metaforic vorbind, vor „zbura” bicicletele prin inspectorat se va trezi cineva să vadă cât de absurdă este situația.

Concluzie amară:
În timp ce IPJ Bacău se joacă de-a „confiscarea bicicletelor” și experimentează pe spinarea cetățenilor, adevărata confiscare este cea a profesionalismului și credibilității. Iar până când astfel de personaje vor fi ținute în funcții pentru obediență, nu pentru competență, poliția va continua să dea senzația că e dură cu cei mici și suspect de blândă cu ai ei. (Cristina T.).

(Sursă de informații și citate juridice: dezvăluirile publice ale Sindicatului Europol.)

Citeste in continuare

Exclusiv

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Publicat

pe

De

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții

Când nu mai ai încredere nici în propriul statut, dar te salvează Curtea Constituțională, înseamnă că ceva e profund stricat în felul în care sunt tratați polițiștii în România. În ultimii ani, Curtea Constituțională a României (CCR) a făcut bucăți, pe rând, mai multe prevederi din Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002), toate în procese susținute de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.

Pe scurt: ce a fost scris „de sus” s-a dovedit a fi, de prea multe ori, abuziv, vag sau pur și simplu neconstituțional. Iar „Diamantul” a fost dalta care a ciobit, pas cu pas, un statut croit pe logica „comandăm, nu explicăm”.

2014 – Procedura disciplinară: „faceți cum zice ministrul, nu cum zice Constituția”

În 2014, CCR pronunță Decizia nr. 392. Pe românește: Curtea spune că nu poți să faci o procedură disciplinară pentru polițiști după chef și dispoziție de ministru. Statutul polițistului lăsa loc ca astfel de proceduri să fie stabilite prin ordin al ministrului, nu prin lege clară și predictibilă.

Curtea Constituțională a tras frâna de mână: nu e în regulă ca drepturile și cariera polițistului să atârne de un simplu ordin de ministru, scris într-o după-amiază, eventual între două ședințe și trei cafele. Statutul polițistului nu e fițuică internă de firmă, e act care trebuie să respecte Constituția.

2017 – „Situații temeinic justificate”: expresia magică pentru a te scoate pe linie moartă

În 2017, prin Decizia CCR nr. 258, Curtea lovește din nou în Statutul polițistului. De data asta, problema este celebra formulare elastică „punerea la dispoziție în situații temeinic justificate”.

Traducere: formula perfectă pentru abuz – „temeinic justificate” pentru cine? Pentru șeful supărat? Pentru sistemul deranjat de polițiști incomozi? CCR a constatat că asemenea expresii vagi sunt invitații deschise la abuzuri și încălcări de drepturi. Dacă tot vorbești de cariera și demnitatea unui polițist, nu o poți suspenda la pachet cu o formulă de tip „vedem noi cum o interpretăm”.

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a dus în fața Curții această mizerie legislativă, iar CCR a confirmat: nu poți lăsa destine profesionale la cheremul unor cuvinte alunecoase.

2020 – Atenționarea polițistului: sancțiune „soft” cu efecte dure

Anul 2020 vine cu Decizia CCR nr. 833. Obiectul: „atenționarea polițistului”. Sună inofensiv, ca o observație prietenoasă la școală. În realitate, putea avea efecte reale în cariera polițistului, fără garanții clare, fără respectarea drepturilor procedurale solide.

Curtea Constituțională, sesizată tot în urma demersurilor S.P.R. „Diamantul”, a spus stop acestui mecanism ambiguu. Nu poți masca o sancțiune sub forma unei „atenționări” și să te prefaci că e ceva minor, în timp ce o folosești ca instrument de presiune și control.

Dacă vrei să sancționezi, o faci deschis, legal și constituțional, nu prin „atenționări” cu iz de șantaj administrativ.

2023 – Concursurile pentru ofițeri: „nu e cercetat disciplinar”, dar poate fi hăituit la comandă

În 2023, prin Decizia CCR nr. 88, Curtea mai taie o aberație din Statutul polițistului: condiția „nu este cercetat disciplinar” pentru a putea participa la concursul pentru un post de ofițer.

Sună frumos? De fapt, era o armă perfectă împotriva celor care deranjau. E suficient să deschizi o cercetare disciplinară – fără ca polițistul să fie găsit vinovat – și l-ai scos din joc la concurs. Fără condamnare, fără sancțiune definitivă, doar cu eticheta convenabilă de „este cercetat”.

CCR, tot în urma unei excepții de neconstituționalitate susținute de S.P.R. „Diamantul”, a arătat negru pe alb: astfel de condiții transformă cercetarea disciplinară într-o cătușă administrativă, nu într-un instrument de aflare a adevărului.

Când sindicatul face ce ar fi trebuit să facă legiuitorul

În toate aceste cazuri, în prim-plan apare același nume: Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Nu Parlamentul, nu ministerele, nu marile comisii guralive, ci un sindicat care a îndrăznit să ducă Statutul polițistului în fața Curții Constituționale și să spună: „Asta nu e lege, e abuz ambalat frumos.”

Curtea Constituțională a dat dreptate de patru ori. Patru decizii clare:

  • 2014 – Decizia CCR nr. 392: procedura disciplinară nu se face la ordin de ministru, ci după reguli constituționale.
  • 2017 – Decizia CCR nr. 258: „situații temeinic justificate” nu pot fi bilet în alb pentru punerea la dispoziție.
  • 2020 – Decizia CCR nr. 833: „atenționarea” nu poate fi sancțiune mascată.
  • 2023 – Decizia CCR nr. 88: condiția „nu este cercetat disciplinar” nu poate bloca accesul la concurs doar pe baza unei simple cercetări.

Toate aceste lovituri la temelia abuzului au fost posibile pentru că S.P.R. „Diamantul” a dus lupta în instanță, nu la televizor.

Concluzie tăioasă: drepturile polițiștilor nu se apără cu promisiuni, ci cu procese

Una e discursul oficial despre „respectul față de polițiști”, alta e realitatea din acte: prevederi neconstituționale, texte vagi, sancțiuni mascate, condiții aberante la concursuri. Dacă nu intervenea Curtea Constituțională, la sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, aceste aberații ar fi continuat să facă ravagii în carierele și viețile oamenilor din sistem.

Morala, cât se poate de usturătoare:
Drepturile polițiștilor nu se apără în comunicate siropoase, ci în instanță.
Iar când Statutul polițistului devine unealtă de control, Curtea Constituțională este, cu ajutorul celor care au curaj să o sesizeze, singurul balon de oxigen rămas. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Publicat

pe

De

Statul român, elevul care copiază la democrație

Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un ochi și spre marginea Uniunii Europene, notează politicos în raport: România are legi frumoase, pe hârtie lucioasă, dar autoritățile le folosesc cam cum folosim noi manualele școlare: doar la început de an, pentru poză.

Legea zice clar că părțile interesate trebuie consultate. În practică, instituțiile publice preferă metoda autohtonă: „Noi decidem, voi aflați de la televizor”. Consultările publice sunt bifate cu un PDF aruncat pe un site obscur, două zile lucrătoare înainte de decizie, la ora 17.50. Evaluările de impact există mai mult ca să dea bine în frazele comunicatelor de presă.

Raportul SUA, citat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), spune pe șleau: modificări legislative făcute în grabă, reguli aplicate inconsecvent, lipsă de predictibilitate legislativă. Traducere liberă: „România legiferează la inspirație și aplică la noroc”.

Poliția Penitenciară: reformă de tip „surpriză în plic”

În tot acest haos legislativ, Poliția Penitenciară nu este vreo insulă de perfecțiune. Problemele semnalate de sindicate sunt aceleași: schimbări de legi și salarii cu dedicație, reforme croite în spatele ușilor închise, dar aplicate pe spinarea personalului din teren.

Ani la rând, organizațiile sindicale au cerut ceva elementar într-o democrație:
– transparență înainte de decizie,
– fundamentare reală a reformelor,
– consultare cu cei care chiar lucrează în sistem.

Răspunsul clasic al sistemului? O combinație între tăcere instituțională și „vă anunțăm noi după ce se publică în Monitorul Oficial”. Adică tipicul model românesc de dialog social: monolog.

ANP, progres cu frâna de mână trasă

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pare să fi înțeles, în ultimele trei semestre, că nu poate face reformă doar cu rigla pe hârtie și semnătura directorului. A apărut, în sfârșit, ceva mai multă transparență, ceva mai multe discuții cu sindicatele, ceva mai multă consultare.

Dar chiar și FSANP admite: progresele vin „cu unele scăpări”.
Adică, pe românește:
– se mai uită să consulte,
– se mai grăbesc cu o organigramă,
– se mai obosește cineva să anunțe după, nu înainte.

Nu mai suntem în epoca „decidem totul pe sub masă”, dar încă nu am ajuns în epoca „decidem împreună, cu dovezi, argumente și impact calculat”. Suntem în epoca intermediară „vă anunțăm… uneori”.

Reforma cu consultare după ce ai desenat schema

Raportul american nu analizează direct ANP sau Poliția Penitenciară. Dar diagnosticul general – consultare insuficientă, evaluări de impact limitate, lipsă de predictibilitate – se potrivește perfect cu ce reclamă sindicatele din sistemul penitenciar.

Se vorbește frumos despre „reformă” și „modernizare”, dar practica arată așa:
– mai întâi se desenează organigramele în birouri,
– apoi se împart funcțiile,
– abia la final se mimează consultarea, ca să existe „proces-verbal”.

Sindicatele spun clar: reforma trebuie făcută cu fundamentare, transparență și consultare înainte de decizie, nu după ce totul e stabilit, parafat și ștampilat. În momentul în care angajații află din documente oficiale ce „viitor luminos” li s-a pregătit, reforma nu mai e reformă – e un fapt împlinit.

România, campioană la legi frumoase și aplicare „la inspirație”

Raportul SUA pune punctul pe i: România are legislație de stat modern, european, dar comportament de stat care se fofilează. Tot ce înseamnă consultare publică, transparență și evaluare de impact este tratat ca un moft birocratic, nu ca o obligație democratică.

În Poliția Penitenciară, tabloul este același, doar că se vede mai clar:
– personalul lucrează într-un sistem în continuă „reformare”,
– regulile se schimbă din mers,
– salariile și drepturile sunt ajustate după logici necunoscute,
– consultarea vine, când vine, prea târziu.

Iar când Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor pune aceste probleme în paralel cu diagnosticul Departamentului de Stat al SUA, concluzia e tăioasă: nu e o întâmplare, e un mod de guvernare.

Concluzie: fără consultare reală, reforma rămâne doar un slogan

Mesajul de fond, atât din raportul american, cât și din vocea sindicatelor din Poliția Penitenciară, este simplu:
– dacă vrei stat modern, nu faci legi pe genunchi;
– dacă vrei instituții credibile, nu le reformezi din pix, în biroul unui șef;
– dacă vrei respect, nu tratezi consultarea ca pe o formalitate de bifat.

Progresele ANP în transparență și dialog sunt reale, dar fragile.
„Unele scăpări” pot deveni, foarte ușor, un pas înapoi, dacă modelul național – consultare puțină, impact neanalizat, reguli schimbate peste noapte – rămâne regula nescrisă a administrației.

Până când consultarea nu devine regulă, iar „reforma” nu se face cu cei care o trăiesc, nu împotriva lor, România va rămâne în rapoarte exact acolo unde este și acum: campioană la declarații și performer mediocru la democrație aplicată. (Cerasela N.).

N. R  – Sursa temei și a paralelei cu Poliția Penitenciară: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, pe baza raportului Departamentului de Stat al SUA.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv9 ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusivo zi ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusivo zi ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv2 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv2 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv