Rata de vaccinare anti-DTP este de 68%, România plasându-se astfel pe locul 175 la nivel mondial, în urma multor state din Africa. Medicul Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, mi-a confirmat că datele se referă la categoria de persoane cu vârsta de până în 14 ani.

Copiii care au ajuns la vârsta de 14 ani sunt vaccinați cu rapel în proporție de 68%. Schema completă de vaccinare include inocularea a cinci doze de vaccin, la vârsta de două luni, patru luni, 11 luni, şase ani şi 14 ani. Doar patru țări au o rată de vaccinare mai redusă: Guineea Ecuatorială, Nigeria, Sudanul de Sud și Papua Noua Guinee. Dintre țările europene, cele mai apropiate de România, dar mult mai în faţă, sunt Bosnia și Herțegovina și Ucraina, cu 23, respectiv 24 de poziții mai sus față de țara noastră, a declarat președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc.

Conform acestuia, în Uniunea Europeană (UE) fiecare țară implementează propriul program de vaccinare, în 12 dintre cele 27 de state membre obligativitatea fiind valabilă în cazul mai multor vaccinuri. În România, niciun vaccin nu este obligatoriu, iar noua strategie recent implementată de Ministerul Sănătăţii nu schimbă nimic din acest punct de vedere.

Săndesc spune că date similare au fost relevate şi în 2022 de o cercetare statistică a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în care România se află pe penultimul loc din cele 49 de țări evaluate. UNICEF menţionează, într-un raport recent, că în România, după pandemie, numărul persoanelor sub 35 de ani care au încredere în vaccinuri a scăzut cu 13,4%. Încrederea în vaccinuri în cazul bărbaţilor a scăzut cu 14,6%, în vreme ce a femeilor s-a diminuat cu 5,7% după pandemie. Diminuarea nivelului de încredere apare în contextul celei mai mari scăderi constante a vaccinării copiilor din ultimii 30 de ani, arată sursa citată.

Într-un interviu acordat „Observatorului militar”, medicul Dumitra spune că vaccinarea anti-DTP are o particularitate, dar, din păcate, din cauza lipsei campaniilor de informare şi conştientizare a importanţei vaccinării la vârsta adultă, aceasta este necunoscută. Vaccinul anti-DTP nu oferă imunitate decât pentru maximum zece ani, un rapel fiind necesar fiecărui adult la un deceniu o dată.

La un moment dat, a existat un program naţional în care era inclus şi adultul pentru vaccinarea anti-DTP, dar interesul foarte scăzut, la nivel naţional, a făcut să se renunţe la ideea de a face din acesta un program de imunizare în masă. Practic, la adulţi, rata de vaccinare anti-DTP este nulă, spune Dumitra.

 Cât de rezistenţi sunt militarii în faţa tetanosului?

Având în faţă aceste cifre îngrijorătoare, m-am adresat Direcţiei Medicale a MApN, pentru a afla dacă militarii, o categorie de personal esenţial al statului (nu întâmplător a fost inclusă prioritar în rândurile celor care au primit vaccinul anti-COVID) beneficiază de campanii de vaccinare anti-DTP, o dată la zece ani, conform indicaţiilor ştiinţifice. Pentru militari niciun efort de acest fel nu poate fi considerat prea mare, în cazul lor pericolele epidemiologice fiind mult mai prezente decât în situaţia civililor. În mod normal, pentru a menţine un nivel de imunitate satisfăcător în rândul trupelor, trebuie să existe o bază de date care să ofere acces instant şi rapid la statusul vaccinal al fiecărui militar.

Conform Direcției Medicale, statusul vaccinal al militarilor este consemnat într-o aplicație informatică funcțională de aproximativ un an, într-o rețea internă, la care au acces și statut de administrator specialiști din Centrul de medicină preventivă al Direcției Medicale. În cazul imunizării anti-DTP, dacă un militar nu a trecut prin tot procesul de vaccinare cu cinci doze, cu ultimul rapel la 14 ani, acesta ar trebui vaccinat cu toată schema în momentul încadrării pe post.

Să luăm două exemple concrete. Un absolvent de academie militară, cu vârsta de 21-22 de ani, cu rapel anti-DTP făcut la 14 ani, cu schemă completă, va avea nevoie de o altă doză de rapel la 24 de ani. O persoană cu un statut similar, având, poate, doar o doză sau două, efectuate în fragedă copilărie, trebuie să reia întreaga schemă de vaccinare cu cinci doze pentru imunizare completă.

Direcţia Medicală ne-a transmis, prin mail, că vaccinarea anti-DTP la adult nu mai este inclusă în Calendarul naţional de vaccinare (2022) şi nici în vreo schemă de vaccinare a personalului MApN, fiind unul din vaccinurile efectuate în copilărie, în cadrul Programului naţional de imunizare. Rapelul pentru vaccinarea anti-DTP poate fi efectuat de orice militar în cabinetele medicilor de familie, la solicitarea acestuia, în regim de compensare, fiind cuprins, de acum, în noua Strategie de vaccinare a Ministerului Sănătăţii.

Practic, este lăsat la latitudinea fiecărui militar dacă alege să se vaccineze sau nu, în condiţiile în care el face parte din categoriile esenţiale de personal ale statului, un element vital pentru siguranţa naţională. Nici vorbă de vreo campanie separată a MApN pentru vaccinarea completă sau cu rapel a tuturor militarilor, conform normelor ştiinţifice. Gindrovel Dumitra mi-a spus că MApN ar fi putut să achiziționeze vaccinul separat și să-l inoculeze militarilor la fiecare 10 ani, în funcție de statusul vaccinal al fiecăruia. Nu ştiu care sunt regulile interne în ceea ce privește achizițiile din MApN, dar acest vaccin există în stocuri acceptabile la nivel internaţional, încât am fi putut avea acces la el oricând. Numărul de doze este, într-adevăr, dependent de producător, spune medicul.

Dacă MApN ar fi derulat o campanie amplă de vaccinare, producătorul ar fi fost mai mult decât disponibil, întrucât una e să mergi personal la farmacie, să comanzi vaccinul, după care să ți-l inoculeze medicul de familie, şi alta este situaţia când se încheie un contract amplu pentru a rezolva o problemă de sănătate publică. În plus, am văzut în perioada pandemiei că MApN dispune de infrastructura necesară stocării vaccinurilor şi de o reţea solidă de unităţi medicale unde militarii să fie imunizaţi.

Nu pleci nevaccinat în teatrul de operații

În cazul în care zonele unde militarii români se deplasează în misiuni internaţionale sunt cu atenţionare pentru poliomielită, emisă de OMS, vaccinul administrat acestora este diftero­tetanic-poliomielitic (produsul Dultavax). Prin aceasta, militarii care sunt vaccinaţi pentru poliomielită sunt, totodată imunizaţi împotriva difteriei şi tetanosului. De asemenea, toţi militarii care participă la misiuni în afara teritoriului naţional sunt vaccinaţi antitetanic, indiferent de zona în care se deplasează, inclusiv cu rapel la 10 ani, dacă vaccinarea anterioară cunoscută este efectuată cu mai mult de un deceniu în urmă, transmite Direcţia Medicală.

Se observă atenţia acordată statusului vaccinal anti-DTP al militarilor care merg în teatre de operaţii, deci este recunoscută importanţa imunizării împotriva acestor boli, aici vorbind mai ales de tetanos. Dar oare sporii tetanici ţin cont de spaţiul geografic în care se află militarul sau ei sunt prezenţi peste tot, indiferent de areal? Conform informaţiilor oferite de site-ul clinicii Regina Maria, tetanosul este cauzat de bacteria Clostridium tetani care produce o toxină potentă (tetanospasmină) care afectează nervii periferici şi creierul, cauzând contractura involuntară şi rigiditatea muşchilor.

Bacteria poate trăi o perioadă lungă, în condiţii climaterice dificile, sub forma de spori (forma inactivă a bacteriei), în pământ şi fecalele animalelor. Medicul Dumitra spune că orice persoană se poate infecta atunci când sporii tetanici pătrund printr-o leziune la nivelul pielii (taietură, rană înțepată, arsură etc), în special dacă rana este profundă şi murdară. Orice persoană care are o plagă trebuie evaluată. În primul rând, ne uităm dacă dimensiunea plăgii este mare sau dacă este infectată cu pământ sau cu fecale de animale. Bacteria tetanică trăiește în pământ, în stare dormindă, iar în momentul în care are parte de condiții prielnice, începe să se dezvolte. Un militar care, în timpul exercițiilor pe care le efectuează la sol, este tăiat de un ciob sau alte obiecte de genul acesta, dezvoltă o plagă potenţial riscantă tetanic. În cazul în care el are schema de vaccinare anti-DTP la zi, cu rapel în ultimii 10 ani, este ferit de pericolul dezvoltării bolii tetanice.

De ce este tetanosul o boală gravă

Vaccinarea este esenţială pentru că bacteria care provoacă tetanosul este destul de parşivă, perioada de incubaţie a bolii fiind de până la două săptămâni, perioadă în care un potenţial pacient poate să nu acorde niciun fel de atenţie rănii. Nevaccinat, conform indicaţiilor, un militar care a suferit o rană profundă în timpul unor exerciţii, căreia nu i-a acordat atenţia cuvenită, poate ajunge după două săptămâni să resimtă simptome severe: constricţia maxilarelor, cauzată de contractura involuntară a muşchilor masticatori, urmată de contractura muşchilor gâtului şi apoi ai trunchiului. În final, pacientul va avea dificultate la înghiţire, febră mare şi hipertensiune arterială.

Conform lui Gindrovel Dumitra, profilaxia, după evaluarea iniţială a medicului şi dezinfectarea rănii, include administrarea imediată de vaccin antitetanic, dacă este disponibil în unitatea medicală. Chiar dacă persoana respectivă nu are schema de vaccinare la zi, adică rapel la zece ani, evoluţia bolii poate fi stopată mai uşor. Atunci când aceasta nu are nici măcar schema de vaccinare din copilărie, situaţia devine un pic mai complicată, pentru că ea nu are nici un fel de protecţie. O persoană cu schemă completă până la 14 ani, chiar dacă nu are rapel făcut în ultimii zece ani, dezvoltă mult mai repede anticorpi atunci când primeşte o doză de urgenţă. În schimb, în funcție de dimensiunea rănilor și de nivelul de contaminare a acestora cu pământ sau corpuri străine,  pacientul nu mai este considerat lipsit de risc decât dacă a primit rapelul în ultimii cinci ani. Acela care nu a trecut prin schema completă de cinci vaccinuri până la 14 ani, va trebui să primească schema completă atunci când este la risc de dezvoltare a bolii, însă este aproape imposibil ca primii anticorpii generaţi la trei săptămâni de la primirea primei doze să anihileze duşmanul invadator. Imunitatea totală se instalează după primirea schemei complete, cu trei doze. În această ultimă situaţie, există risc de dezvoltare a bolii, iar persoana va avea nevoie urgent de imunoglobuline (ser antitetanic). De asemenea, cel cu schemă completă în copilărie, dar fără rapel în ultimii zece ani, care nu dă atenţie rănii şi ajunge la spital cu simptome de boală tetanică va avea nevoie de imunoglobulină.

În această situaţie, tot tabloul se complică pentru că imunoglobulinele sunt aproape imposibil de găsit în România. Serul antitetanic este asigurat în cantități foarte limitate de Ministerul Sănătății prin unități sanitare proprii, recunoaște Direcția medicală. Acest ser antitetanic este obţinut de la donatori cu o concentraţie mare de anticorpi, care neutralizează tetanospasmina imediat. Gindrovel Dumitra spune că, în trecut, Institutul Cantacuzino producea aceste imunoglobuline, însă în prezent instituţia din subordinea MApN n-a pus nici măcar prima doză de vaccin antigripal în fiolă, cum declara, aproape cu certitudine, în 2021, comandantul acestuia, generalul de brigadă Florin Oancea.

Apare şi un paradox aici: cum poţi găsi în România donatori a căror plasmă are o concentraţie mare de anticorpi, dacă vaccinarea cu rapel anti-tetanos la adulţi este inexistentă în ţara noastră, iar cea la copii tinde să ajungă la procente îngrijorătoare? Să precizăm însă că vindecarea este obţinută în mai mult de 80% dintre cazuri, însă recuperarea, în cazurile necomplicate de tetanos, durează până la şase săptămâni, cu tratament antibiotic intensiv şi suport ventilator pentru a fi evitată asfixia pacientului. Boala nu conferă imunitate ulterioară, astfel că este esenţială vaccinarea conform recomandărilor.

România, vicecampioană la cazurile de boală tetanică

La nivel mondial, în ţările cu rate mici de vaccinare şi slab dezvoltate, mai ales, mortalitatea prin tetanos este ridicată, în ciuda disponibilităţii îngrijirilor intensive adecvate şi variază între 25% şi 50%, complicaţiile pulmonare fiind adesea cauza decesului. Cel mai recent raport de supraveghere a cazurilor de tetanos din Europa datează din 2017, an în care România s-a situat pe locul al doilea la numărul de cazuri confirmate (şapte cazuri, după Italia, cu 30 de cazuri), arată un raport ECDC.

Acest raport a fost realizat pe baza datelor obţinute pe timp de pace. Ce ne facem însă în acest moment, în  care un război devastator are loc în Ucraina, chiar la graniţele ţării noastre? Ucraina, dintre statele est-europene, a fost cel mai puternic lovită de valul anti-vaccinare. Chiar şi înainte de război, în ţara vecină au apărut cazuri de poliomielită, difterie, boli pe care le consideram eliminate din Europa, spune Dumitra.

Dincolo de riscul epidemiologic provocat de valul de refugiaţi din Ucraina, apare o întrebare legitimă: în cazul unui conflict generalizat, desfăşurat pe teritoriul ţării noastre, cum vor face militarii români faţă unui potenţial val de infectări cu spori tetanici? Dacă numărul acelora care vor suferi răni pe câmpul de luptă va fi copleşitor, iar nivelul de vaccinare anti-DTP este aproape de limita nulă, în cazul multora din ei, cum vor scăpa ei de potenţialul risc al dezvoltării bolii tetanice? Mai e timp în acele momente de schema profilactică valabilă pe timp de pace?

Cum obţinem imunoglobulină antitetanică dacă Institutul Cantacuzino nu produce aşa ceva şi, chiar dacă ar produce, de unde ar găsi donatorii pentru a o extrage? Am întrebat Direcţia Medicală a MApN dacă derulează campanii de conştientizare a importanţei vaccinării în rândul militarilor români. Pentru alte vaccinuri (n.a cu excepţia gripei şi Covid), campania de conştientizare a importanţei imunizării se concentrează pe grupuri-ţintă, respectiv persoanele care urmează să participe la misiuni în afara teritoriului naţional, a venit răspunsul. Cu alte cuvinte, aşteptăm să vină teatrul de operaţii peste noi, şi de-abia după aceea îi instruim şi pe restul. (L. Anghel).