In urmă cu șapte ani, în aprilie 2016, am luat un credit în lei de la ING, echivalentul a 60.000 de euro. De atunci am plătit rata lună de lună. Mai întâi a fost 1100 ron, conform scadențarului. Apoi 1500, apoi 2000, pentru ca, în octombrie anul trecut, să ajungă aproape 3000 ron/lună!

Am făcut cerere de modificare a modului de calcul al dobânzii, trecând la IRCC. Acum rata lunară e puțin peste 2000 ron.
Practic, în ultimii 7 ani, eu am achitat către ING aproximativ 30.000 de euro, din cei 60.000 luați prin credit ipotecar. Dar acum urmează partea interesantă:
Am verificat în aplicație, raportat la cursul euro din luna în care am luat creditul, valoarea soldului principal de rambursat AZI. Apoi m-am dus la baie, m-am spălat pe față și am mai verificat de câteva ori, pentru că mintea refuza să creadă ce ochii au văzut.
Pentru un credit de 60.000 de euro, din care am achitat deja jumătate, conform ING eu mai am de achitat un principal de 55.000 de euro! Practic, din cei 30.000 de euro pe care i-am plătit în ultimii 7 ani, 25.000 au fost doar dobânda.
Și stați așa, că partea și mai frumoasă (pentru ING) abia acum urmează: Dacă eu aș rambursa anticipat creditul AZI, ar însemna că banca a obținut un profit frumușel de 25.000 de euro.
DAR dacă aș alege să plătesc în continuare, vreme de încă 23 de ani, rata+dobânda principală+IRCC, aș mai avea de dat, conform ratei lunare de acum, „decât” vreo… 120.000 de euro (pe lângă banii plătiți până acum).
Asta ar însemna că, pentru un credit de 60.000 de euro, plătești, în final, 150.000. Aproape triplu, asta în condițiile în care rata nu ar crește iar.
Fascinant e că vorbim aici de un business în care creditorul (Banca) NU are niciun risc (zero riscuri), căci, fiind vorba de un credit GARANTAT de stat, în situația insolvabilității debitorului, statul confiscă bunul ipotecat iar banca primește banii.
Citind astăzi știrea despre cele 11 bănci amendate de ANPC (inclusiv ING), nu pot să nu mă întreb: Dacă eu aș da buzna mâine dimineață într-un sediu ING și aș sustrage, prin diverse metode, câteva zeci de mii de euro din atm, principial vorbind, s-ar numi că am furat sau că îmi recuperez un prejudiciu creat de bancă prin practici oneroase?
Deși poate ați fi tentați să aplaudați intervenția unei instituții a statului pentru a amenda practicile băncilor spoliatoare, nu uitați că tot statul este cel care permite ca băncile să manipuleze piața și să funcționeze fără riscurile pe care orice alte afaceri le au.
Spre exemplu, când statul român a lansat programul „Prima Casă”, prin care și-a asumat să garanteze creditele ipotecare, o condiție firească ar fi fost să limiteze marja de profit a băncilor înscrise în program (să impună o dobânda maximă de 1-2%) și să degreveze debitorul de plata unei „dobânzi la dobandă”, adică de ROBOR/IRCC.
În schimb, băncile, în cartel, manipulează indicele ROBOR/IRCC după bunul plac și adaugă diverse „costuri ascunse” în contracte, bazându-se pe lipsa de educație financiar-juridică a clienților.
Mișculațiile sistemului bancar provoacă drame, catastrofe, atât la nivel global (crize financiare, politice, inflație, instabilitate), cât și la nivel personal, când debitorul ajunge în incapacitate de plată.
Un țuțăr ca Mugur (Manole) Isărescu ar spune acum:
– Da, dar cine te pune să iei credit dacă nu poți să achiți ratele?
O astfel de întrebare e, cu toată dragostea, complet imbecilă, deoarece omite faptul că debitorul, când contractează un credit, primește un scadențar pe baza căruia evaluează dacă îl poate sau nu susține.
Când o rată de 1000 de lei se dublează sau se triplează, în condițiile în care veniturile nu cresc direct proporțional cu rata dobânzii, astfel de afirmații nu sunt doar cinice, sunt ridicole, mai ales când vin din partea celui mai peren guvernator de bancă centrală, nu doar din România, din lume.
Să vorbim despre „sistem bancar” în condițiile actuale este incorect din orice punct de vedere, mai ales financiar, căci aşa zisul „sistem bancar”, iată, se dovedește din nou că nu e doar o formă legală de cămătărie, ci o escrocherie de proporții. De ce? Fiindcă „sistemul rezervelor fracționale” le permite băncilor să „împrumute” bani pe care, în realitate, nu îi dețin.
Practic, într-un enunț simplist, banii pe care băncile vi-i oferă când contractați un credit nu sunt banii băncii. Vorba americanului: It doesn’t exist.
Modul de funcționare al acestui sistem a fost explicat în filmele documentare „Zeitgeist: The movie” și „Zeitgeist Addendum”, dar și în producțiile „Brokerii apocalipsei” și „Inside Job”, care analizează cauzele ce au produs ultima criză financiară.
Reiau o întrebare pe care am mai pus-o la finalul altor postări: Mai crede cineva că nu suntem sclavii moderni ai sistemului bancar?

Dinu Popescu