Exclusiv
Printr-o circulară transmisă de MAI tuturor unităților aflate în subordine, acestea din urmă sunt informate să nu aprobe cererile pentru decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul contractual

Se continuă seria încălcării flagrante a drepturilor personalului din subordine, de data aceasta fiind rândul personalului contractual. Prin intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, la data de 11.10.2022, pentru prima dată, și personalul contractual a fost inclus pe lista beneficiarilor acestui drept, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.
”Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, prevăzute la art. 9 lit. d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, la art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.”
Ulterior, la data de 29.11.2022, a fost publicat Ordinul MAI nr. 181/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională prin care au fost stabilite situațiile în care se acordă decontarea cheltuielilor de transport, conf. art. 3 alin. 1 astfel:
a) este numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
b) este mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
c) este detașat să îndeplinească funcții într-o/într-un alt(ă) unitate/subunitate/structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care face parte, situat(ă) într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, ori este împuternicit să îndeplinească funcții într-o/într-un alt(ă) unitate/subunitate/ structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care face parte, situat(ă) într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
d) este încadrat în structurile teritoriale ale unor unități care au sediul în altă localitate;
e) este transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
f) este detașat în afara instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință;
g) este pus la dispoziție, potrivit legii, într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință.
Chiar dacă și personalul contractual se încadrează și la prevederile stabilite la litera a) este numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, pentru că pe lângă Contractul Individual de Muncă, acestei categorii de personal i se emite și acte administrative de numire pe post, similar polițiștilor. Iar asta nu o spunem doar noi, ci și MAI recunoaște acest lucru.
Printr-o circulară transmisă de MAI tuturor unităților aflate în subordine, acestea din urmă sunt informate să nu aprobe cererile pentru decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul contractual doar dacă se încadrează la prevederile art. 3 alin. 1, lit c si e din Ordinul MAI nr. 181/2022 , respectiv situația de a fi ”transferat” sau ”detașat”. Aceasta nu poate fi decât o inepție pentru că la nivelul structurilor subordonate MAI nu există astfel de situații sau dacă există , e cu titlu de excepție la excepție, mai dezvaluie sursa citata.
Având în vedere răspunsul MAI la adresa organizației noastre prin care contrazice prevederile din acea circulară trimisă unităților din subordine, Sindicatul Europol solicita revenirea asupra conținutului acestei circulare astfel încât și personalul contractual numit pe post să beneficieze de același tratament ca în cazul polițiștilor. (Cerasela N.).
Exclusiv
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
Exclusiv
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
Exclusiv
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca regi și adevărul e inamicul public numărul 1!
Jilava – De la feuda familiei Teoroc la zona de război – Burcu răstoarnă carul cu prosti!
În Jilava, circul grotesc al abuzurilor și ipocriziei atinge cote alarmante sub domnia (acum contestată) a familiei Teoroc. Dar, surpriză, șeriful Burcu a venit să facă curățenie și a aruncat în aer toată mascarada! Familia Teoroc, cu „Baroneasa WhatsApp” Cristina și sindicalistul Ștefan în roluri de cascadori ai moralității selective, e pusă la zid de un director general care nu se lasă intimidat.
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Padocul public: Lux canin pe banii fraierilor – Moșia „baroanei”, facturată la bugetul public!
Pe vremea „Baroanei”, Jilava era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal, construit cu fonduri publice, unde patrupezii trăiau ca niște șeici, în timp ce angajații erau obligați să cotizeze pentru bunăstarea lor. Domnul Teoroc, marele apărător al banului public, era, desigur, absent de la acest spectacol al risipei și abuzului!
SNPP: Sindicat sau paravan pentru interese familiale? Teoroc se plânge de risipă, dar uitã de „grădina zoologică” a soției!
Aici intervine farsa supremă: Ștefan Teoroc, marele lider SNPP, se revoltă împotriva cheltuielilor „exagerate” ale directorului general Burcu. Dar, „Domnul” Teoroc, ce zici de micile „detalii” din mandatul soției tale? Padocul ilegal, colectările forțate de bani, amenințările și umilințele la adresa angajaților – toate astea sunt „fleacuri”, nu-i așa? Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște proști de rangul doi?
Evadare ca-n film: Salutul respectuos – Simbolul falimentului sistemului penitenciar sub clanul Teoroc!
Și ca tabloul să fie complet, un deținut evadează ca-n filme, salutând pe toată lumea cu un aer de superioritate. Se zvonește că ar fi trecut pe sub ferestrele „Văduvei Negre”, oferindu-i un salut galant. O metaforă perfectă pentru un sistem penitenciar sufocat de corupție și incompetență!
Contra-atacul lui Burcu: Tună și fulgeră impotriva minciunilor SNPP – „Sunt manipulați și folosiți ca scut!”
Dar nu vă temeți, a apărut un erou! Directorul general Burcu, sătul de mascaradă, contra-atacă cu tunete și fulgere. Acuză SNPP de manipulare grosolană, de răspândire de panică și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Burcu demască adevărul: protestele SNPP sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
Burcu demască manipularea: „Nu există niciun plan de desființare a penitenciarelor – Teoroc minte ca să panicheze!”
Burcu nu se oprește aici! Demască minciunile SNPP despre „planurile secrete” de desființare a penitenciarelor și de concediere în masă. „Nu există așa ceva!”, tună Burcu. „Teoroc inventează aceste minciuni ca să semene panică și să-și mobilizeze trupele pentru răzbunarea personală!”
Burcu acuză: „SNPP folosește angajații ca scut în războaie personale – Nu protejează, ci manipulează!”
Burcu merge direct la țintă: „SNPP nu protejează interesele angajaților, ci îi folosește ca pe niște pioni într-un joc murdar! Sindicalismul înseamnă protejarea oamenilor, nu folosirea lor ca scut în războaie personale!”
Concluzie:
Sistemul penitenciar la răscruce – Va invinge mafia Teoroc sau curajul lui Burcu?
Acum, întrebarea crucială: vor avea instituțiile statului curajul să-l susțină pe Burcu în această luptă sau vor ceda presiunilor mafiei locale? România așteaptă un răspuns clar și rapid. Până atunci, noi vom continua să demascăm abuzurile și corupția din sistemul penitenciar, cu speranța că adevărul va triumfa!
Întrebarea care zguduie Jilava:
Oare câți directori mai trebuie demiși și câți câini mai trebuie hrăniți ca să se facă dreptate și să dispară clanurile din sistem? (Cristina T.).
-
Exclusivacum 21 de ore
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Exclusivacum 5 zile
FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP
-
Ancheteacum o zi
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zile
Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?
-
Exclusivacum 13 ore
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!