Administratie
Povestea prahoveanului Victor Mirică, „pompierul anului 2022“! O relatare despre puterea dorinţei, curaj, spirit de sacrificiu şi semne vizibile ale unei lupte inegale

Auzim tot mai des că ne lipsesc modelele. Dar oare cât de mult le căutăm? Cât interes acordăm faptelor care au stat în spatele unui premiu sau când aflăm despre cineva că a făcut ceva deosebit pentru semenii lui? Despre plutonierul adjutant Victor Mirică, de la Detaşamentul din Mizil, am aflat pe 13 septembrie, când a obţinut titlul de „pompierul anului“. Am citit câte ceva despre intervenţia care i-a adus acest premiu, dar cel mai mult mi-au atras atenţia mâinile. Cele care „vorbesc“ despre spiritul de sacrificiu al acestor oameni care, de multe ori, uită de ei în dorinţa nebună de a salva vieţi şi bunuri. Victor Mirică este unul dintre ei şi, totodată, un prahovean de poveste şi un reper pentru noi toţi.
O nouă tură de serviciu, într-o zi de februarie care nu anunţa nimic deosebit. Cu „Doamne-ajută“ la plecarea spre muncă şi cu gândurile împrăştiate şi la treburile casei, dar şi la sarcinile de serviciu, Victor Mirică s-a îndreptat către Detaşamentul de Pompieri din Mizil, unde-şi desfăşoară activitatea de coordonare. Lucrează aici de mai bine de 15 ani. Dar cum meseria de pompier este una a imprevizibilului, în „creierii“ nopţii, pe la 02.30 s-a dat alarma. Cea mai mare fabrică de carne din zonă fusese cuprinsă de un fum dens. Victor a plecat, ca de obicei, cu prima autospecială, fiind cel care urma să ia pulsul evenimentelor şi să coordoneze intervenţia.
A intrat în hală, în căutarea sursei de foc, alături de un coleg. Fumul era atât de gros de-l puteai tăia cu cuţitul, însă focul era ascuns. Şi-a scos mănuşile ca să sune la comandament şi să dea dispoziţiile necesare când, la un moment dat, „duşmanul“ şi-a scos „ghearele“. Vâlvătaia a răbufnit asupra lui, cuprinzându-i mâinile şi parte din echipament. S-a tăvălit pentru a stinge focul de pe haină, s-a uitat după colegul care fusese şi el atins de câteva „aşchii“ ale flăcării şi au reuşit să se retragă, primind primele îngrijiri de la colegi. În momentul retragerii a simţit că mâinile îl usturau cumplit. Suferise arsuri de gradele II şi III.
Între timp, la locul incendiului care s-a propagat rapid, înghiţind tot ce s-a putut pe o suprafaţă de aproape 7000 mp, au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulaţă Judeţean. Unul dintre ele l-a preluat pe Victor Mirică pentru a-i acorda îngrijirile necesare. Îşi aminteşte când medicul de pe Ambulanţă i-a spus că va fi intubat pentru că este posibil să fi suferit şi arsuri ale căilor respiratorii, iar de aici firul i s-a înterupt până la spital, unde s-a trezit şi i-a putut mulţumi Divinităţii că este bine. Mâinile îi erau bandajate, dar cu ajutorul personalului medical şi al celor apropiaţi a reuşit să citească şi să răspundă nenumăratelor mesaje de sănătate şi încurajare pe care le-a primit în cele 21 de zile de spitalizare.
„Purtăm urmele focului peste tot“
Chiar dacă urmele acestei intervenţii încă mai vorbesc, Victor n-are nicio ezitare în a-şi expune mâinile. Are un optimist debordant. „Noi, pompierii, purtăm urmele focului peste tot. Mă bucur că se vindecă. Mi s-a propus să rămân să fac muncă de birou, dar am refuzat. Chiar dacă mă mai jenează arsurile, urmez toate sfaturile doamnei doctor şi mi-e bine. Mă descurc fără probleme“, ne-a mărturisit plutonierul adjutant.
Pentru curajul său, pentru modul în care a acţionat la incendiul din februarie, dar şi în toate celelalte situaţii, Victor Mirică a fost recompensat anul acesta cu titlul de „pompierul anului“. Un merit care este al întregului colectiv de salvatori din Detaşamentul de la Mizil. „Noi suntem o echipă, o familie. Ne bucurăm împreună, plângem împreună. Fiecare «mulţumesc» pe care îl primim după intervenţiile noastre este, de fapt, pentru întreaga echipă“, a completat interlocutorul nostru.
Puterea dorinţei
Vorbeşte cu mult drag şi multă mândrie despre „familia“ în uniformă. Una în care a intrat pe când avea 26 de ani, mânat de dorinţa de a deveni cadru militar, dar şi de cea a unui loc de muncă sigur. Mai încercase şi în anii precedenţi să intre în sistem, dar cum în criteriile de selecţie era şi limita de înălţime, Victor Mirică nu a putut convinge comisia de selecţie cu principiul că „esenţele tari se ţin în sticluţe mici“, el având 1,68m. S-a angajat la o fabrică de confecţii din zonă, însă la vârsta de 24 de ani, visul lui arzător începea să se concretizeze. Criteriul care i-a dat de furcă a fost eliminat, iar Victor a trecut cu brio toate probele de admitere la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu“ de la Boldeşti Scăeni. După doi ani în care a îmbinat teoria cu practica, şi-a început activitatea la Făgăraş, unde a lucrat şapte luni. Ulterior, a ajuns la detaşamentul din Mizil, unde îl regăsim şi astăzi.
Dincolo de uniforme, găsim OAMENI!
Îi apreciem, aflăm de ei ori de câte ori au o intervenţie reuşită, dar oare ce-o fi în sufletul acestor oameni când pornesc la o luptă inegală cu un duşman care n-are suflet şi limite?! În primă fază este dorinţa de a salva vieţi şi bunuri, pe de altă parte este curiozitatea a ceea ce vor întâlni la faţa locului şi a modului în care pot interveni. Şi, la final, speră să aibă parte de împlinirea sufletească că au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să mai dea vieţii o şansă.
Bine-ar fi ca totul să se termine cu bine, dar oamenii aceştia văd şi asistă zilnic la toate trăirile de pe Pământ. Văd indiferenţa oamenilor la minimele sfaturi de siguranţă, inconştienţa vitezomanilor care apasă cu disperare într-o cursă unde câştigă, cel mult, câteva minute. Atunci când mai apucă să le câştige… Asistă la suferinţa celor care-şi pierd casele în câteva minute, dar, mai ales, la durerea aproape palpabilă a celor care-şi pierd apropiaţi în accidente, incendii, în capcana apelor etc.
Nu există salvator care să nu aibă intervenţii ce l-au marcat. Pe Victor l-au afectat cel mai tare două situaţii, în care vieţile răpite au fost din rândul copiilor. „Una a fost cu doi fraţi care s-au înecat într-un canal de irigaţii. Dacă tatăl ar fi avut telefonul la el, i-am fi putut salva. Dar a trebuit să meargă acasă ca să sune, iar timpul pierdut a fost favorabil morţii. Am simţit neputinţă şi revoltă faţă de situaţia în sine. Copiii ăia puteau trăi… O altă dramă a fost cea de la Sângeru, în care patru fraţi au fost înecaţi de viitură, în 2019. Am participat la căutări. A fost o intervenţie cruntă…“, ne-a povestit Victor Mirică.
Pompierii revin la locul intervenţiilor, şi nu numai. Ei sunt şi cei care salvează bucuria micuţilor care provin de familii amărâte sau care au fost lovite de vreun necaz. Şi, da, sunt momentele în care îşi permit să fie văzuţi plângând, când apa nu trebuie să le mai acopere lacrimile, ci lasă frâu liber emoţiilor.
Victor se bucură că în familia de la Mizil vin, an de an, întăriri. Cu noii soldaţi care păşesc în unitate, fiind curioşi, stângaci, cu nenumărate visuri, salvatorul nostru retrăieşte anii de început.
Şi speră ca împreună cu camarazii săi să fie un model de urmat pentru cât mai mulţi copii şi tineri. Este un domeniu greu, dar frumos, care are nevoie de oameni puternici, curajoşi, dar, mai ales, cu mult suflet şi dorinţă de a face bine!
Foto: arhivă personală Victor Mirică şi CJ Prahova
Administratie
Mitocănia „Sultanului” Andrei Volosevici

De la faraon cu f mic, la Nero!
De la Nero la Sultanul Volosevici, prietenii stiu de ce (despre Sultan, cumparaturile din Turcia si tepele imobiliare alaturi de fosti puscariasi, vom reveni)! (Redactia Incisiv de Prahova)
Primarul Andrei Volosevici nu reuseste să treacă de statutul de pusti răzgâiat nici acum, când a trecut binisor de 40 de ani si te astepţi să acţioneze ca un bărbat matur.
Derapajele sale la adresa angajaţilor din Primăria Ploiesti au loc zilnic, de cele mai multe ori fiind făcute in spatele usilor inchise. De această dată, Volosevici a lansat niste săgeţi la adresa lui Carmen Bucur, directorul Direcţiei Patrimoniu, din Primăria Ploiesti. Volosevici a acuzat-o pe directoarea de la Patrimoniu că a demarat procedurile de transfer al Parcului Municipal Vest către Consiliul Judeţean Prahova fără a discuta cu Simona Albu, city-managerul Ploiestiului, cea care ar avea in atribuţii administrarea parcului.
Dar să ataci un director pentru faptul că are legături de rudenie cu un alt director din Primăria Ploiesti este o dovadă de mitocănie si lipsă de educaţie. Pentru că directorul de la Patrimoniu, Carmen Bucur, era nepoata lui Zoia Staicu, actualul director de la RASP, si in urma cu vreo 15 ani când a fost angajată in Primărie. Si tot nepoata lui Zoia era si când a câstigat concursul de director al Direcţiei Patrimoniu din Primăria Ploiesti.
„Ar fi jenant sa vorbesc despre doamna director de la patrimoniu pentru ca ati afla lucruri pe care nu le doriţi. Fără a fi discuţii la nivel de primarie, primarul delegă atribuţiile. Dna city manager se ocupa de Parcul Municipal. Eu inteleg că ne-am grăbit că la un moment dat o altă doamna director (să ii fie mătusă) a avut discuţii in acest sens. Niste lucruri trebuie să funcţioneze in mod legal. Primarul a decis cine se ocupă de parcul municipal. Singura obligaţie un executiv este de a pune in aplicare hotărârea de consiliu, nu cine pune in aplicare.”, a afirmat Andrei Volosevici intr-o declaraţie de presă.
Cu alte cuvinte, primarul a recunoscut că a mutat-o disciplinar pe sefa de la Patrimoniu in primul rând pentru că a dorit să pună in aplicare o hotărâre de consiliu local si in al doilea rând din cauza legăturii de rudenie cu Zoia Staicu, directorul RASP Ploiesti.
Curat murdar, coane Volosevici! Oare aveti suficiente servicii pentru a muta toti directorii si sefii de servicii din Primăria Ploiesti care refuză să vă facă pe plac si incearcă să respecte legile?
Sursa: Stiri Actuale
Administratie
Ne știm atât de bine valoarea încât nici nu mai sperăm vreodată la un 10?

Unele lucruri încă îmi par curioase în armată, chiar după 18 ani de activitate. De pildă aprecierile de serviciu. Cred că suntem o armată de Foarte Bun(i), asta dacă nu cumva cel care-ți face notarea are un dinte împotriva ta, caz în care poți să ajungi mult mai jos cu calificativul.
Doar într-o misiune europeană am văzut un comandant neamț – al unei mini-structuri care funcționa doar pentru că subordonații săi își dădeau toată silința și aveau know-how-ul de a face lucrurile să meargă – luând notarea de serviciu mult prea în serios. Acolo unde toată lumea primea Excepțional, el se gândise să dea și niște Bun-uri.
Aprecierea este subiectivă, mai ales când rezultatul este mai greu cuantificabil și mai ales dacă analiza activității necesită cunoștințe dintr-un domeniu care-ți cam scapă.
Adică nu dai note picturilor, dacă nu te pricepi foarte bine la artă. Întrebare la care nu avea răspuns era Cum poate mini-structura pe care el o conducea să fie excepțională – așa cum el susținea – în condițiile în care mare parte din personal lucrează doar de Bun?
Înțeleg că influența comandantului este imensă; înțeleg și că harnicii mai compensează pentru leneși, dar nu chiar în așa mare măsură încât rezultatul final să fie genial!
S-a ajuns la Rommel și la cum nu ar fi avut, poate, o campanie de succes, dacă oamenii pe care-i avea în subordine nu și-ar fi îndeplinit sarcinile excepțional, fără ca ei înșiși să fie excepționali precum Rommel.
Și oricum, de la felul în care-și îndeplinește cineva sarcinile până la felul în care-i sunt percepute eforturile poate să fie o cale foarte lungă, cu mult bruiaj intermediar.
Dar nu subiectivitatea notărilor de serviciu este ceea ce mi se pare curios, ci nota de care ai nevoie pentru a primi calificativul Excepțional în armata noastră: 9. Într-o societate care se bazează pe utilizarea sistemului zecimal și unde notele de la clasa a V-a în sus sunt între 1 și 10, de exemplu, armata a decis că pentru noi ajunge 9!
Nu știi foarte sigur ce înseamnă asta. Suntem atât de exigenți cu noi încât, nefiind niciodată mulțumiți de nivelul la care ne aflăm cu pregătirea, cunoștințele etc. și dorindu-ne mereu să fim mai buni, simțim că 10-le trebuie să rămână un țel, o motivație?! Sau ne știm atât de bine valoarea încât nici nu mai sperăm vreodată la un 10?
Știm că 9 este nota maximă și că indiferent cât de mult am trage și ce eforturi am face, un 10 cinstit nu luăm niciodată așa că renunțăm chiar și la ideea de a-l primi, scoțându-l din listă… Sau poate că suntem atât de buni încât acolo unde alții trebuie să fie de 10 pentru a fi excepționali, în armată ajunge să fii de 9?
Nici nu pot să mă gândesc ce ar putea face, în aceste condiții, cineva de 10! Cum ar arăta totul în cazul în care am ajunge vreodată să fim în prezența – nici măcar nu zic conduși! – unui militar căruia sistemul decide să-i dea un 10? Nu zic și că ar putea să fie varianta în care 9 părea o notă greu de atins pentru cel care a decis sistemul de notare.
Tot ce zic e că până la urmă și 9 este o notă onorabilă. Dacă o meriți și, mai ales, dacă cel care te evaluează are competențe reale pentru a face acest lucru. Așa chiar simți că ai făcut ceva deosebit. Dar și dacă faci, la ce-ți ajută? Am colegi care au avut calificativul Excepțional mai mulți ani la rând.
Dar n-au câștigat nici la Oscaruri, nici alte avantaje nu au avut. E sau FB nu sunt decât niște semne-n vânt care nu te motivează să fii de top, câtă vreme a fi cel mai bun nu aduce cu sine nici un fel de recunoaștere.
Pentru că nu suntem toți stoici să vrem să fim cea mai bună variantă a noastră, indiferent de feedback-ul societății. Și atunci, să ajungi la 9 poate fi greu, dar să rămâi acolo, cu adevărat, pare și mai complicat. (Bogdan Oproiu).
Administratie
La activitățile din România, unde au fost efectuate 2 percheziții, au participat și patru investigatori din Germania BKA și Olanda Poliția Națională

-
Administratieacum 4 zile
Mitocănia „Sultanului” Andrei Volosevici
-
Exclusivacum 4 zile
Mai lipsește ca un „șef de inspectorat al județului” să programeze și partidele de sex, să aleagă genul copiilor polițiștilor, numele cățeilor de companie, etc
-
Exclusivacum 4 zile
Haos si bataie de joc la Parcul Industrial Ploiesti
-
Exclusivacum 4 zile
Fiecare polițist trebuie să se uite pe fluturașul de salariu la valoarea salariului brut și să împartă la trei pentru a vedea suma maximă (33%) care nu va fi supusă impozitării și contribuțiilor sociale
-
Featuredacum 4 zile
Altă năpastă pe capul polițiștilor/Băgați la înaintare în conflictele cu populația
-
Featuredacum 4 zile
„Dosarul de corupție al Laurei Kovesi nu ar trebui grăbit”
-
Ancheteacum 4 zile
Nicusor promitea in 2012 ca in maximum 6 luni de la preluarea mandatului va aduna toti cainii fara stapan din oras
-
Administratieacum 4 zile
Ne știm atât de bine valoarea încât nici nu mai sperăm vreodată la un 10?