Connect with us

Featured

SIIJ a inchis dosarul procurorului Cristi Ban

Publicat

pe

Fix inainte ca SIIJ sa se desfiinteze si cauzele sa se imparta intre procurorii de la PICCJ si parchetele curtilor de apel care se vor ocupa, conform proiectului ministrului Justitiei Catalin Predoiu, de anchetarea magistratilor, dosarul care il viza pe procurorul Cristian Mihai Ban din CSM a fost inchis. Iar cel care a dat solutia de clasare este nimeni altul decat adjunctul SIIJ Nicolae Marin, cel care conduce in prezent structura, aflata de ani de zile fara sef. Cazul este insa unul de noaptea mintii. Asta intrucat nu doar ca dosarul lui Ban a fost inchis, dar autorul plangerii impotriva lui Ban s-a trezit cu dosar penal pentru fals. Motivul: cica ar fi folosit in cadrul demersurilor judiciare pe care le-a facut un inscris falsificat, dezvaluie Lumea Justitiei.

Reamintim ca, ascunsă privirilor, vila procurorului Nicolae Marin, cu o suprafață de 200 de metri pătrați, este recunoscută oarecum în declarațiile de avere ale acestuia și ale soției, judecătoarea Marieta Marin, însă în documentele oficiale de la Primăria Costești și de la Cadastru nu apare nimic.

Dimpotrivă, în loc de viloiul cu o suprafață locuibilă de 200 mp, la cartea funciară numărul 20566 Costești deschisă pe numele soților Marin figurează…pășune. Și asta nu de ieri, de azi, ci de nouă ani de zile.

Vila procurorului Nicolae Marin ar fi ţinută secretă. Magistratul nu ar plăti impozite pentru imobil

 Deși și-a construit viloiul încă din anul 2011, procurorul Nicolae Marin (foto) nu a făcut și demersurile necesare pentru recepționarea clădirii. Astfel că nimeni nu poate ști cât a costat construcția și prin ce firme a fost făcută. Nu că acest lucru ar fi imposibil în cazul în care vreun alt coleg procuror ar dori.

Ca bonus pentru nedeclararea clădirii, trebuie spus că adjunctul-șef al SIIJ nici nu plătește, de nouă ani de zile, vreun leu impozit. Învecinată direct cu pădurea Spătaru, vila lui Marin (despre care nu se știe nici măcar dacă a fost edificată în baza vreunei autorizații având în vedere că este exact în buza pădurii) s-a ridicat, se pare, din nimic.

Procurorul Nicolae Marin, datorii de peste 120.000 de franci elveţieni

În anul 2011, când a menționat în declarația de avere pentru prima dată că deține o clădire în construcție, familia Marieta și Nicolae Marin aveau datorii de 120.000 de franci elvețieni ca urmare a contractării, în anul 2008, a unui credit la defuncta Volksbank. După ce și-a ridicat viloiul de 200 mp locuibili nedeclarat la Cadastru, l-a utilat și i-a mai cumpărat soției și un Audi Q5, Nicolae Marin a rămas cu aceeași sumă dator: tot 120.000 franci elvețieni.

Culpa pentru neînregistrarea proprietății familiei Marin revine, în aceeași măsură, și soției sale, Marieta, ce activează în prezent ca judecător la Tribunalul Buzău. Emitentă a unor soluții controversate, Marieta Marin a fost subiect al mai multor dosare de cercetare penală create în urma sesizărilor unor justițiabili. Colegii procurori de la Ploiești (acolo unde Nicolae Marin a fost angajat în cadrul Structurii Teritoriale a DNA) i-au oferit însă mereu Marietei Marin mult-dorita neîncepere a urmăririi penale.

În dosarul 749/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, soția adjunctului SIIJ a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În doar o lună de la sesizarea formulată împotriva sa, Marieta a primit neîncepere pe motiv că fapta nu există.

Aceeași soluție a fost dispusă și în dosarele 270/P/2010 și 577/II/2/2010 instrumentate la  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Interesant este că în cercetarea efectuată în cauza penală 655/P/2013 s-a reclamat faptul că Marieta Marin – judecător atunci la Judecătoria Buzău, a emis hotărâri având la bază anumite acte false introduse de una din părți. (Irinel I.).

Administratie

Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare

Publicat

pe

De

De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.

Un centru de prezentare și un punct de plecare

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.

Dealu Mare, promovat ca destinație

Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.

Susținere din partea sectorului viticol

Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.

La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.

Citeste in continuare

Administratie

Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă

Publicat

pe

De

Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.

Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.

Sprijin pentru echipă și obiective clare

Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.

„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.

Performanța, în centrul atenției

Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.

Citeste in continuare

Administratie

Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.

„Nu am pretins că este proiectul meu”

Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.

Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.

Întrebări despre implicarea lui Roșca

Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.

Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.

„Drumul este al prahovenilor”

Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.

El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.

Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie

În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.

Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.

În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv18 ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv