Featured
Șeful Brigăzii Antitero din SRI: Întrebarea este când se va întâmpla un atentat, nu dacă se va întâmpla/„Ai senzaţia câteodată că te lupţi cu morile de vânt”


Gen. Dorin Rădulescu, șeful Brigăzii Antitero din cadrul SRI
Şeful Brigăzii Antiteroriste, Dorin Rădulescu, a explicat în primul podcast al Serviciului Român de Informaţii cum este viaţa în SRI, precizând că, în realitate, lucrurile nu sunt ca în filme.
Generalul Rădulescu a explicat că, deşi mulţi tineri care îşi doresc să lucreze în cadrul serviciilor secrete visează la multă acţiune, teatre de război, realitatea nu este întocmai ca în filmele cu „James Bond”.
Întrebat de moderatorul Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, cum se desfăşoare lucrurile de fapt la Academia Naţională de Informaţii, şeful Brigăzii Antitero a explicat:
„Primul impact a fost cu realitatea din activitate, să spun aşa, când am început să facem practică. Nu ştiu dacă nici măcar 5%, aş zice maximum 10%, în cel mai optimist scenariu, se potrivea cu realitatea din teren faţă de ceea ce aveam noi în cap. (…) Plecând cu poveştile astea, gen James Bond, şi cam ce am putea face fiecare dintre noi, ideea de a putea fi de capul tău, în anumite locuri…”.
„Erau tot felul de glume când am intrat în Academie, făceau cei mai mari glume pe seama noastră – du-te să-ţi iei în primire aspiratorul de companie, şi era mătura, de exemplu, sau să-ţi iei în primire sectorul, erau tot felul de glume făcute de cei mai vechi cu cei mai noi”, a mai spus generalul „Au fost momente când am neglijat anumite părţi ale vieţii mele” Şeful Brigăzii Antitero a vorbit şi despre părţile mai puţin plăcute ale meseriei din cadrul serviciului secret. „Sincer, pe partea de a călători mi-aş dori să am mai mult timp, câteodată, să călătoresc. Avem meteahna aceasta că ai senzaţia că o să mă duc altă dată, nu-mi iau acum că avem lucruri importante… te minţi câteodată, de fapt, în fiecare zi sunt lucruri importante de făcut şi recunosc că au fost momente în care poate am neglijat anumite părţi ale vieţii mele. Dar a fi în natură şi a fi undeva pe o barcă, a mă relaxa aşa, să dau reset mental total şi eventual să las telefoanele la un metru şi jumătate într-o punguţă..”, a explicat generalul.
Șeful Brigăzii Antitero din cadrul Serviciului Român de Informații afirmă că nu se pune întrebarea dacă va avea loc un atentat terorist, ci când va avea loc, motiv pentru care pregătirea răspunsului pentru un astfel de eveniment este foarte importantă. Generalul Dorin Rădulescu a vorbit si despre dejucarea unor potențiale atentate, dar și despre schimbarea modului de acțiune al teroriștilor de azi, față de „terorismul clasic”.
„Nu am avut crize în sensul celor care s-au întâmplat în Franța sau în alte țări din UE. Dacă mă întrebi pe mine, întrebarea este când se va întâmpla, nu dacă se va întâmpla, pentru că oricât de bun ai fi în zona asta – și vorbesc de servicii de top din lume – nimeni nu poate să acopere totul. Lucrurile au evoluat în asemenea măsură, încât încerci să te pregătești în fiecare zi să ai capabilitatea să reacționezi prompt, să poți să folosești toate mijloacele pentru… dacă nu poți să previi, măcar pentru a diminua damage-ul (pagubele – n.r.) pe care îl face un astfel de eveniment”, a declarat Dorin Rădulescu în podcastul lansat vineri de SRI.
Șeful Brigăzii Antitero a fost întrebat dacă serviciul a dejucat „potențiale atentate teroriste” pe teritoriul României.
„Pot spune cu certitudine că au existat câteva cazuri concrete și în România, și la nivel european, care sunt cunoscute de beneficiarii noștri, ca să spun așa, în care granița era foarte subțire. Adică, probabil că dacă am mai fi stat… sau cum zicem noi, probabil ne-a trecut glonțul pe la ureche”, a spus Dorin Rădulescu.
„De multe ori aceste procese de radicalizare vin ca un capac pe alte probleme: de natură socială, pe fondul consumului de alte substanțe, pe probleme psihice… Este un mediu propice și la un moment dat se poate declanșa un declic. Eu nu-mi permit la acel terorist în șlapi (Florin Lesch, supranumit „teroristul în şlapi”, condamnat la 12 ani de închisoare după ce a vrut sa arunce in aer o masina în Complexul Studenţesc din Timişoara – n.r.)… până la urmă dacă el a comis niște infracțiuni, eu sunt obligat să dau acea sesizare DIICOT-ului, că mă obligă legea. Eu nu pot să stau să aștept să se ducă cu cuțitul la școală, să bage cuțitul într-un copil, să aibă o ieșire și apoi să te-ntrebe toată lumea – cu atât mai mult cu cât tu îl aveai într-o monitorizare. (…) Misiunea noastră de bază este prevenția.”
Dorin Rădulescu arată că modul de organizare a teroriștilor s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, odată cu accesul acestora la instrumente moderne, cum este internetul.
„Tipologia și modul de acțiune s-au schimbat mult față de terorismul clasic. Aveai o structură piramidală, aveai niște reprezentanți, în principiu nimeni nu făcea în alte părți fără un acord din partea liderului. După era Daesh și ce a însemnat Califatul Islamic, aceste grupări și-au dat seama că pot folosi la maximum instrumentele pe care noi, țările democratice, le avem la îndemână – internet, radio, televiziune.
E ca aia cu agățatul: unu la zece s-ar putea să înceapă să i se schimbe mentalitatea. Dacă tu vorbești în fiecare zi și la un moment dat începi să accesezi anumite persoane, sunt persoane care au predilecție către astfel de activități violente, care caută ceva extraordinar. Gândește-te că a existat fenomenul acela al mireselor din Occident, când era o întreagă nebunie de adolescente din Marea Britanie, din Franța, dornice să ajungă în Califat, să se căsătorească cu luptătorii, să devină miresele jihadiștilor… N-aveau nicio treabă cu islamul în sine sau cu preceptele adevăratului islam”, a mai declarat șeful Brigăzii Antitero. (Ec Adrian Radu).
Exclusiv
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
Exclusiv
Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor?
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 18 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”