Featured
Ludovic Orban – președintele Partidului Național Liberal: Suntem obligați să nu uităm!

În secolul XX regimurile totalitare, fasciste și comuniste, au aruncat Europa în dezastru și suferință. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, regimuri politice criminale, care au marcat prin oroare istoria continentului nostru, și-au unit forțele pentru a distruge civilizația europeană.
Iată de ce această zi a fost aleasă de Parlamentul European pentru a comemora milioanele de victime ale fascismului și comunismului, victime ale politicilor de exterminare etnică sau socială, victime ale Holocaustului și Gulagului, victime ale războiului mondial declanșat de ambițiile nazismului și bolșevismului, ale terorii, poliției politice și ale agresiunii dictatoriale care a fost exercitată timp de decenii.
În această zi reflectăm la pericolul prin care civilizația noastră a trecut atunci când a îngăduit demonilor extremismului să o guverneze. Dar este și ziua în care comemorăm sacrificiul și curajul celor care s-au ridicat la luptă contra totalitarismelor, campionii democrației, cei care au luptat pe front sau în politică, în presă, prin mari decizii sau prin gesturi simple și umane, cei care au ales să nu rămână indiferenți și care în cele din urmă au învins teroarea și au refăcut unitatea Europei.
Istoriile lor, fie că sunt lideri de națiune, fie că sunt anonimi pe frontul apărării libertății trebuie să fie pentru noi o lecție fără echivoc și un avertisment care nu și-a pierdut actualitatea. Ignorarea acestei lecții, acceptarea discursurilor antidemocratice, antiparlamentare, xenofobe, șovine, antisemite înseamnă revenirea la una dintre cele mai negre pagini din istoria umanității.
România își comemorează victimele, oameni nevinovați care și-au pierdut viața prin politica de exterminare a evreilor și romilor în timpul dictaturilor fasciste și în sistemul concentraționar comunist. Avem, de asemenea, eroii noștri, iar la 23 August se cuvine să ne amintim de curajul Regelui Mihai I, al liderilor politici democratici, precum și al liderilor militari care i-au fost alături atunci când a schimbat destinul României și a salvat ceea ce mai putea fi salvat din dezastrul în care ne aruncase o dictatură iresponsabilă.
Trecutul este adeseori greu de privit și greu de acceptat, dar nu putem avea un viitor dacă nu îl înțelegem cu adevărat, dacă nu vedem sursa suferințelor și adevărata lor amploare. Iar ceea ce este încă și mai grav este faptul că pericolele acestui trecut, dominat de ideologiile criminale fasciste și comuniste, pare că nu a ieșit cu totul din scenă.
Auzim încă discursuri care îndeamnă la ură etnică sau socială, la limitarea rolului instituțiilor democratice, discursuri agresive și intolerante. În fața lor trebuie să rămânem puternici, pentru că acestea sunt semințele otrăvite din care crește totalitarismul, iar România și Europa au suferit deja prea mult sub apăsarea unor astfel de aberații ideologice.
Foto: https://www.memorialsighet.ro/
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!