Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă!
În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să „subțieze” drastic Poliția Locală la nivel național, Ploieștiul se încăpățânează să sfideze logica și bunul simț.
În timp ce premierul Bolojan vrea să scape de „agenții cu burta mare și cu pliculețul la subraț”, primarul nostru, Mihai Politeanu, pare să fi descoperit o metodă infailibilă de a dribla eficiența: disponibilizări în alte instituții, în timp ce Poliția Locală devine un sanctuar al absurdului, unde incompetența, politizarea și oportunismul politic fac casă bună, sub privirea sa blândă de… ospătar!

Reformă națională vs. anarhie locală: Bolojan vrea tăieri, Ploieștiul taie frunze la câini (și bugete publice)!
Vestea a bubuit ca un tun, la data de 13 ianuarie 2026: Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a aruncat în dezbatere publică un proiect de lege ce vizează o restructurare majoră. Pe scurt, cine nu-și permite Poliție Locală din fonduri proprii, o desființează! Premierul Ilie Bolojan, fără menajamente, a pus punctul pe i: Poliția Locală este o „gaură în buget”, iar mulți dintre cei 11.000 de agenți locali sunt nejustificați. „Nu mai ai cinci polițiști naționali într-un dispecerat și încă cinci polițiști locali în alt dispecerat. Nu s-a constatat infracționalitate mai mare sau probleme de curățenie scăpate de sub control sau în orașe cu personal supradimensionat lucrurile să fie total diferite”, a declarat Bolojan, sugerând o revizuire drastică a normei de „un polițist la o mie de locuitori”. Mesajul e clar: eficientizare și responsabilitate!
Dar la Ploiești? Ei bine, la Ploiești, mesajul pare să fi ajuns într-o sticlă, aruncată înapoi în mare.
Poliția Locală Ploiești, deja renumită pentru „managementul dezastruos” și pierderea Certificatului ISO 9001, conform investigațiilor Incisiv de Prahova din 29 septembrie 2022, a mai bifat un eșec: pierderea armelor din dotare. Soluția „genială”? Cursuri de port-armă, pe bani publici, pentru statut de persoană civilă! Acum, „serviciul operativ” al ploieștenilor, „pregătit în orice moment de acțiune și intervenție cu furci și topoare în loc de pistoale”, se ocupă, conform propriei primării, cu „descoperirea călătorilor clandestini pe transportul TCE”. O forță de temut, nu-i așa?
„Orbul găinilor” la „Revelionul” Poliției Locale: Primarul și galeria de paraclinici
Și acum vine partea cea mai savuroasă a pamfletului nostru: primarul Mihai Politeanu, în ciuda reformelor naționale și a haosului local, decide că din Poliția Locală Ploiești vor fi disponibilizați doar…intre 7- 8-9 oameni.
Restul tăierilor?
Din alte instituții subordonate! De ce oare această predilecție pentru a păstra Poliția Locală, acest mastodont ineficient, supradimensionat, cu un „Serviciu de Ordine Publica” si un „Serviciu de Mascați” fără pistoale și specializat în prinderea evazioniștilor de bilet?
Misterul se adâncește, atingând cote comice-tragice, când ne izbim de ‘orbul găinilor’ din ochii primarului.
La finele săptămânii trecute, mai exact vineri, 23 ianuarie 2026, Mihai Politeanu a fost prezent la ‘Revelionul ospătarilor’ – adică Revelionul Poliției Locale Ploiești – organizat, cu fast, la Restaurant Cristal.
Pe vremuri, în era comunistă…
‘Revelionul chelnerilor’ avea o logică: era petrecerea personalului din alimentația publică, organizată de obicei pe 2 sau 3 ianuarie, după ce aceștia serveau clienții și munceau pe brânci în noaptea dintre ani. Era un moment de relaxare binemeritat.
Dar Poliția Locală Ploiești, se pare, a depășit toate termenele și, implicit, toate așteptările! Sărbătorind „Revelionul” pe 23 ianuarie, la aproape o lună distanță de trecerea în noul an și cu trei săptămâni după propriii ‘chelneri’ ai socialismului, demonstrează o dată în plus că, la ei, timpul are o altă dimensiune, iar eficiența este un concept pur… teoretic.
Acolo, la masa festivă, primarul nostru, care a manifestat un ‘orb al găinilor’ uimitor si în cazul dezastrului patinoarului (vom reveni si pe acest subiect), a putut ‘admira’ întreaga panoplie a ‘funcționarilor publici paraclinici’ pe care îi tolerează și îi apără.
Două (oare doar doua?) tulpini de incompetență și oportunism politic, același coșmar pe banul public:
1. „Tremuricii cu afiș la geam” – Cazul inaptului funcțional și agitator politic diletant:
Aceștia sunt „funcționarii publici paraclinici” carora „le bâjbâie capul și mâinile”, mutați strategic de pe Ordine Publică în serviciile de control. Ei sunt aceiași „inapți” care ocupă funcții in servicii de control. Mai sunt si altii care „nu pot face serviciu de noapte”, pentru că le este, probabil, teamă de întuneric sau de propriile umbre.
Acesti „funcționari publici paraclinici” aduși în TESA (administrative sau de control) „pe ultima sută de metri” de fostul primar. Aceștia, în loc să servească publicul, au încălcat grav statutul funcționarilor publici, angajându-se în campanii electorale ilegale. Și nu oricum!
Dar, atenție la tupeu, si ne referim acum la „funcționarii publici paraclinici” carora „le bâjbâie capul și mâinile”, mutați strategic de pe Ordine Publică în serviciile de control!
Această categorie de personaje, al căror discernământ fizic pare a fi deficitar, a dovedit un zel uimitor în campania electorală precedentă: și-au pus poza fostului primar până și pe geamurile apartamentului, implicându-se astfel ilegal în politică, sub deviza „mâini tremurânde, dar convingeri ferme!”
Este oare moral să dai afară funcționari competenți din alte servicii ale unor institutii subordonate în locul acestor „bâjbâitori” cu afiș la geam, care nu pot scrie nici măcar o amendă?
2. „Vedetele televizate ale oportunismului” – Cazul oportunistului administrativ și vedetă electorală de consum:
Cealaltă categorie, de „tribuni” ai oportunismului care au făcut campanie electorală până și la TV, mințind administrația ACTUALA că, chipurile, „controlează ceva ce MAI a declarat că este ilegal și de competența ei exclusivă.”
Acești „campionii” ai ilegalității politice, odată instalați, continuă să tragă sfori și să se bucure de posturi călduțe, sfidând orice etică și deontologie. Și, la fel de grav, primarul „ospătarilor” îi preferă pe aceștia în locul unor funcționari publici din alte institutii subordonate care își fac datoria.
De la concedii medicale dubioase la inaptitudine cronică: Azilul Poliției Locale
Situația nu este nouă. Ne amintim că în 2019, Poliția Locală Ploiești a plătit peste 200.000 de lei pentru concedii medicale nejustificate. Sau că „1 din 10 polițiști locali a prezentat acte medicale conform cărora poate lucra doar ziua”. Adică, o instituție plină de personal cu probleme, dar care continuă să înghită bani publici.
Fostul City Manager a avut chiar probe video și foto cu funcționari din Poliția Locală (tot de la serviciile de asa zis control – TESA) la cumpărături în timpul programului – dar se pare că aceste dovezi au dispărut ca prin minune din dosarul primarului.
Și ce face primarul pentru a „remedia” situația „funcționarilor publici paraclinici” aduși în TESA (administrative sau de control) „pe ultima sută de metri” de fostul primar. Sugerează o evaluare psihologică și reală a personalului rămas?
Probabil ca… nu ( sac!) – probabil ca doar cu societatea medicală cu care instituția are deja contract!
Oare de ce? Probabil pentru a nu deranja „adevărata grozăvie a paraliticilor și coșmarul” care se ascunde în spatele uniformelor. Sau poate se teme că o evaluare reală ar demasca pe deplin situația, obligându-l să ia măsuri drastice.
Epilog: Felicitări, Domnule Primar al Chelnerilor, la mai multe involuții!
În concluzie, domnule primar Mihai Politeanu, felicitări!
Reușiți, cu o măiestrie demnă de un ospătar desăvârșit, să mențineți la masă un ansamblu de incompetenți notorii și activiști politici ilegali – unii cu ‘mâini tremurânde, dar convingeri politice’ afișate pe geamuri, alții adevărate ‘vedete TV’ ale oportunismului – în timp ce îi concediați pe cei valizi din alte instituții. La Ploiești, involuția este la putere, iar banul public, batjocorit cu nonșalanță, este dedicat Revelioanelor prelungite și posturilor călduțe, nu eficienței sau bunului simț! Așteptăm cu nerăbdare următoarele ‘realizări’ ale administrației dumneavoastră, domnule ‘primar al chelnerilor’. La mai multe!
Dar, până atunci, pregătiți-vă, căci balul absurdului abia începe!
Vom reveni, dragi cititori, cu dezvăluiri senzaționale care, vă garantăm, vor cutremura nu doar scaunele deja șubrede din Poliția Locală, ci și pe cele ale întregii administrații locale ce ‘țin’ cu atâta abnegație acesti sinecuriști!
Și, pentru că știm că la Ploiești ridicolul depășește adesea orice așteptare, pregătiți-vă și pentru picanterii demne de Can-Can!
Rămâneți aproape, nici nu știți ce pierdeți din această telenovelă administrativă, pe banii dumneavoastră! (Cristina T.).