Într-un eseu celebru, „Essai sur le don”(„Eseu asupra darului”), sociologul francez Marcel Mauss apreciază că darul are un caracter voluntar, pentru că darul pe care îl faci nu suportă nicio condiționare. Se face de bună voie, fără a ți se cere, sau fără a cere ceva în schimb.

Și, iată, într-o vreme cînd înstrăinarea, depersonalizarea, depărtarea de la valorile morale autentice ne sufocă, într-o vreme pe care o credeam fără întoarcere, primim daruri surprinzătoare, oferite cu o generozitate dezarmantă.

„Darul” pe care-l primim este dincolo de așteptări, cu atît mai mult cu cît maniera în care ni se oferă este atît de generoasă. Nu ni se cere nimic în schimb, doar ni se oferă, cu modestie și cu o pasiune neobișnuită.

Așa se face că de o bună bucată de vreme, în din ce în ce mai multe locuri din această țară, bîntuită de suferință, oamenii primesc daruri. Artistice. Forma și cadrul în care ni se oferă par, la prima vedere, adresate doar conaisseurilor, dar nu numai. Orice iubitor de frumos află în aceste daruri o sclipire de frumos, fie ea exprimată în pictură, sau în sculptură, grafică, artă decorativă.

Și încă ceva. Darul se „distribuie” în locuri dens populate de artă, dar, mai ales în locuri de pe tot cuprinsul țării, unde arta autentică este puțin sau deloc prezentă, în locuri în care galeriile de artă nu există, sau spațiul este abandonat, sau atribuit altor activități. Orașe izolate artistic au devenit dintr-o dată populate cu expoziții, prilej cu care pînă și vocabularul curent se îmbogățește. Așa se face că doritorii de frumos au avut prilejul să înțeleagă corect cuvinte cum ar fi curator, sau simeză, sau conținutul sintagmei artă vizuală, sau fenomen plastic ș.a.m.d.

Cu alte cuvinte, darul ce ni se oferă are și o vocație formativ- culturală, dar și de socializare, relaționare într-un dialog rar între privitor și creator. Dar toate acestea nu se puteau realiza fără dăruire, pasiune, generozitate, dragoste, altruism, efort continuu și constant, pricepere de a mobiliza, de a te alătura unui proiect atît de unic încît atractivitatea vine, parcă, de la sine.  A aduce arta în cetate nu este la îndemîna oricui. Dar, iată, acolo unde instituțiile abilitate și fianațate nu pot, răzbește, în schimb, inițiativa privată, strict personală, materializată în proiecte de mare anvergură, ce reușesc să realizeze acest lucru.

Aducerea artei în cetate nu se putea face decît printr-o înțelegere superioară a determinării sociale a artei, a rolului și funcțiilor artei în societate, prin atragerea și implicarea partenerilor din fiecare dintre zonele țării unde „caravana” itinerantă a artei și-a făcut simțită prezența. Cu siguranță, alegerile nu au fost întîmplătoare, localitățile au fost selecționate cu grijă, așa cum ar face un bun gospodar care nu vrea să risipească ogorul lăsîndu-l vitregit de semințele roditoare, în cazul nostru, ale frumosului.

Și, iată cum, printr-un proiect unipersonal, arta a fost eliberată fizic de bariere, a devenit itinerantă, s-a distanțat de conservatorismul expozițional rigid, de tradiționalismul galeriilor de dinainte, prea puțin dinamice și prea mult populate de „clasicii” artiști ai locului, cu mai puțină sau mai multă vizibilitate.

Dar ceea ce este meritoriu este că furnizarea actului de cultură prin proiectul artistei pasionate către consumatorii de artă se face în condițiile vitrege ale ultimului an, cotropit de pandemie, de restricții, de temeri, dar și de adversitățile „artiștilor” locali geloși, sau înspăimîntați de penetrarea „domeniului lor” de un proiect pe care conservatorismul nu-i lăsa să-l înțeleagă.

Și, pentru a exemplifica, cred că, mai mult decît modestele noastre considerații, o poate face „jurnalul” itinerariului, apoi numărul și calitatea privitorilor, apoi prezența numelor mari ale criticii de artă, ce au acceptat cu bucurie să prezinte, să comenteze, să furnizeze, să explice rațiunea confluenței artelor, coexistența valorii de-a lungul mai multor generații de artiști.

Pentru că, trebuie spus, la evenimentele acestui minunat proiect au acceptat să expună lucrări diverse generații, ce au oferit o autentică retrospectivă a evoluțiilor din artă din ultimii cîțiva zeci de ani. Nu putem trece cu vederea una dintre etapele acestui minunat periplu al artei în pandemie. Hunedoara. Un județ și un oraș. Un județ, poate cel mai bogat în vestigii, în artă veche, în istorie, în monumente ce nu pot fi omise pe nicio hartă a culturii române. Castelul Corvineștilor din Hunedoara, apoi Muzeul Magna Curia din Deva, vestigiile istorice din Munții Orăștiei, Țara Hațegului, Cetatea Orăștiei și multe altele dovedesc că aici, unde s-a scris „Palia…”, s-a făcut cultură.

Din nefericire, ca în multe alte locuri, și aici viața artistică s-a „conservat” nepermis, a trecut în uitare sau într-o viață plină de lentoare, ca în unele orașe de provincie, unde nu se întîmplă mare lucru. Și, iată, tocmai aici a fost în mai multe rînduri prezentă expoziția noastră itinerantă. Iar prezența, surprinzător de mare pentru zilele acestea, cum spuneam, a confirmat curatorilor, doi artiști, prezenți și ei în expoziții, că lumea dorește artă prezentată numai clasic, ci și relativ neconvențional, că lumea este dornică să afle maniere, stiluri, să valorizeze, să asculte opinii și discursuri critice, și, de ce nu, să achiziționeze artă adevărată, nu surogate.

Și, pentru a nu stîrni prea mult curiozitatea, voi da și numele artistei care, cu vocație de  Mecena, a realizat toate aceste lucruri de mai bine de un an.Și o face și în continuare. Are un nume frumos așa cum îi este și arta, Amy. Mai precis  Ana Maria Vasilescu, curatorul solitar, aflat mereu în alegerea altor și altor locuri, omul care singură transportă, panotează, expune, dă interviuri, prezintă, critică, aduce laolaltă oameni, relaționează, cum numai ea știe să o facă, pentru a atrage și mai mult. Și, de fiecare dată, reușește.

De mai multă vreme este însoțită în eforturile ei de un alt artist, de un alt nume cu sonorități ancestrale, Horia, Horia Gherghina, un artist complex, arhitect,, constructor, restaurator, grafician, pictor de șevalet, decorator. Împreună fac o  echipă minunată.