Ca fenomen de psihologie politică, este extrem de interesant, dar și deconcertant, că decidenții nu-și asumă niciuna dintre greșelile pe care le fac. Ori asemenea greșeli există de regulă. Și cu atât mai mult există în perioade de criză. România traversează astăzi două crize fără precedent, una legată de sănătate, cealaltă economică și este deaprte de a dispune de un Guvern performant. De ce nu-și recunoaște nimeni greșeala?

Din numeroasele lecturi de literatură politică și istorică, am învățat un lucru simplu. Și anume că un adevărat bărbat de stat are capacitatea de a-și asuma răspunderea pentru tot ceea ce face. De a nu pasa răspunderea către alții. Și, în al doilea rând, de a-și recuoaște public greșelile. Încercând apoi să le corecteze. Iar dacă greșelile sunt prea mari, atunci bărbatul de stat își asumă răspundera până la capăt. Își cere iertare și demisionează. De ce nu se întâmplă asta decât rareori în România?

Pentru a nu fi acuzat că am luat drept țintă exclusiv Partidul Național Liberal, voi începe cu regimul lui Traian Băsescu. A făcut greșeli intenționate sau neintenționate cu duiumul. Acestea au costat enorm România. Au pus în pericol viitorul acestei țări. Dar eu personal nu l-am auzit pe Traian Băsescu cerându-și scuze pentru vreo greșeală. Mă refer la greșelile mari. Poate cu excepția asumării faptului că l-a numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu. Aranjament politic care l-a costat ulterior. Pentru că liderul liberal nu s-a lăsat dresat de președintele pedist. Pe de altă parte, scuza reprezintă o viclenie și atâta tot. Pentru că, în măsura în care Tăriceanu a fost propulsat de Băsescu ca premier, și Băsescu a fost propulsat ca președinte de către PNL-ul condus în acea perioadă de Călin Popescu Tăriceanu. După care l-am avut premier pe Boc. Cu Emil Boc în calitate de premier, parcă s-a răsturnat carul cu proști la Palatul Victoria. Și vă mai amintiți precedenta criză economică? Traian Băsescu a pus literalmente în pericol prezentul și viitorul României, angajând împrumuturi uriașe de la Fondul Monetar Internațional, pentru ca prin intermediul băncilor străine din România să ajute băncile mamă din statele europene, datoria fiind ulterior plătită de cetățeni. Și, ca să fie limpede că ei vor suporta costurile, adică factura crizei, și pentru statele europene puternic dezvoltate, a tăiat la sânge salariile și a anunțat și tăierea pensiilor. Care oricum nu au mai fost indexate și au fost impozitate. Astăzi Traian Băsescu trage de urechi ultimele trei guverne pentru că nu au indexat pensiile.

A veni la rând Klaus Iohannis. După cum se știe, și acesta a săvârșit greșeli uriașe. Nu l-ați auzit cerându-și scuze. Practic niciodată. La fel ca și Traian Băsescu. De multe ori a încălcat Constituția. Uneori deliberat. Cu rea intenție. CCR i-a dat peste degete. Cu Legea Fundamentală în mână. Tot nu și-a cerut scuze. Nu și-a cerut scuze nici după ce s-a făcut literalmente de râs, acuzându-i pe jurnaliști de fake news, atunci când aceștia au început să pună întrebări despre epidemia transformată în pandemie, pe care președintele României o taxa drept o simplă viroză. Și-a cerut scuze? Nu și-a cerut scuze, nici măcar în condițiile în care a acuzat PSD și UDMR de un atac frontal împotriva suveranității României. Cum că cele două partide ar fi complotat să rupă teritoriul României și să ducă o bucată plocon în brațele Ungariei. S-a dovedit că afirmația reprezintă o prostie fără margini. Dar tot nu și-a cerut scuze. Exemplele în cazul lui Klaus Iohannis sunt nenumărate. Și vor mai fi. Și, indiferent câte vor mai fi, un lucru e clar. Personajul e incapabil să-și recunoască vreo greșeală.

Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de premier al României, sub regimul Traian Băsescu, a făcut o greșeală incalificabilă. A anunțat public, nu la o șuetă, ci în mod oficial, că intenționează să retragă trupele românești de pe teatrele de război. Fără a fi informat partenerul strategic, fără a fi convenit ceva în acest sens cu „marele licurici”, așa cum se exprima Traian Băsescu. Nu și-a cerut niciodată scuze. Mai recent, a aruncat în aer Guvernul Dăncilă, anunțând un parteneriat cu Victor Ponta și tatonând o alianță cu PNL. A distrus aproape în totalitate unul dintre cele mai frumoase proiecte politice, ALDE. Pentru ca recent să anunțe că, de fapt, ceea ce a făcut ALDE atunci, aruncând în neant nu numai Guvernul Dăncilă, ci și România, a fost un dar otrăvit pentru PNL, pentru ca opinia publică să se lămurească în sfârșit că PNL în formula actuală, corcit cu PDL, nu poate reprezenta o speranță pentru România. Să o creadă mutu! Nu și-a cerut scuze nici pentru asta. Iar acum, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, transpiră pentru a obține de la PSD mult mai puțin decât a primit în trecut.

Victor Ponta, ca premier al României, a încheiat pactul diavolului cu Traian Băsescu. Într-o încercare de a împărți cu acesta statul subteran. După care s-a lamentat, blestemând-o pe Laura Codruța Kovesi, pe care tot el a pus-o în funcție. Și-a cerut scuze? Niciodată. Și-a recunoscut duplicitatea? Niciodată! Și-a recunoscut prostia? Niciodată! Ca să nu mai vorbim despre implicarea sa, tot prin implicarea statului subteran și tot în complicitate cu Traian Băsescu, în mizerabila escrocherie Roșia Montană. Când practic, în calitate de premier, cu o inconștiență rar întâlnită, le-a oferit muniție canadienilor pentru a acționa statul român în judecată și a cere despăgubiri de miliarde de dolari. Culmea e că nici măcar parlamentarii lui, ai PSD-ului, nu i-au susținut proiectul și, în final, au dat de pământ cu afacerea Roșia Montană, în urma unei anchete fără precedent și soldată cu patru sesizări penale, care au rămas ascunse și până azi în sertarele Parchetului. Și-a cerut vreodată Ponta scuze? Dacă dvs. le-ați auzit, le-am auzit și eu.

Despre cele două Guverne și jumătate Ludovic Orban îmi este pur și simplu greață să mai vorbesc. Fac doar trimitere la textul moțiunii de cenzură. Este cel mai consistent, mai bine elaborat și mai bine documentat document de acest fel din istoria recentă a României. Pentru niciuna dintre acuzații, de la cea mai mare, până la cea mai mică, Ludovic Orban, prezent în Parlament, nu și-a cerut scuze și nu a dorit să-și asume răspunderea. Dimpotrivă. Cumpără la bucată parlamentari pentru a nu fi demis.

E timpul să pun punct acestui demers jurnalistic. Făcând însă următoarea afirmație: România nu va deveni normală, până când nu va avea conducători demni. Oameni de onoare. Bărbați de stat. Capabili să-și asume greșelile. Conștienți în fiecare secundă că trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Sorin Rosca Stanescu