Administratie
Haosul creat în învățământ de Guvernul PNL continuă!
Nu există un plan coerent, o soluție clară
Guvernul PNL face scenarii peste scenarii care însă nu sunt de niciun folos, nici conducerilor școlilor, nici profesorilor, nici elevilor sau părinților acestora.
Auzim zilnic povești despre o variantă hibridă, ca din toamnă școala să se facă atât în salile de clasă cât și online, Guvernul Orban ignorând că sute de mii de copii nu au nici acces la internet și nici calculatoare/ tablete. Nici acum tabletele promise în urmă cu 3 luni nu au ajuns la elevi deși sunt indispensabile pentru participarea la lecții.
Aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, arată un studiu făcut de „Salvați Copiii”. Studiile arată și alte probleme GRAVE legate de predarea online. La finalul anului școlar, încheiat în iunie:
• 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor.
• Plictiseala a fost principala stare resimțită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristețe (27,1%) şi furie (23,2%).
• Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimțit mai puternic impactul negativ al izolării.
• Adolescenții spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși.
• altă problemă a școlii online, pentru care Guvernul Orban nu are soluții, este aceea că mulți părinți nu au cu cine-și lăsa copiii acasă.
Soluția corectă este școala normală! Orice altă variantă, inclusiv cea online, în absența infrastructurii absolut necesare și a cadrelor didactice pregătite, este o aventură, care nu înseamnă educație ci, dimpotrivă, adâncirea analfabetimului funcționat care deja atinge niveluri alarmante în România (44%), conform testelor PISA, dezvaluie fostul ministru al Educatiei, Liviu Pop. (Cerasela N.).
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



